KorAP: Find »[drukola/base=luare-aminte & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...14 >

343 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

spre noi, cu ochii pe jumătate deschiși, sticloși. Barba și mustățile atârnau în jos, în hlei, îngreuiate de apă. Moșneagul puse cangea deoparte, apoi făcu semn cu capul. — Hai, apucați de ici... Flăcăii se apropiară. Coborî și grădinarul malul. Cu luare-aminte cuprinseră trupul moale și luciu și-l aduseră pe năsipiș neted; îl așezară prăvălit pe o coastă; un pârăuaș începu a curge prin barba încâlcită, amestecându-se cu două dungi de sânge, care însemnau linioare roșii de la nări, în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre cer. Ochii stăteau închiși acuma pe un obraz liniștit, senin, cu barba umedă, lucie. Bătrânul întinse sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se alătură prin stânga de boi. Carul se opri. Încovoiat din mijloc, țiganul făcea pași rari, cu picioarele desculțe, prin pulberea drumului. Gemea înăbușit, cu ochii încrețiți. Dumitrache Hazu întinse mânile și-i ajută să se urce. Îl privi cu luare-aminte și-l întrebă: De mult te-a apucat? — Dă vreun ceas... gemu țiganul, grămădindu-sepe scânduri, cu genunchii la gură. Auleu! tare mă arde!... - Și de unde ești? —Dă la Ciohorani... mormăi omul, ghemuit. Carul porni. Băieșu pășea pe lângă boi. Hazu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
femeie... Îmi aduc bine aminte. Ș-apoi au pus niște creștini câțiva copăcei, ș-au rămas și două cruci, dar locul se tot sălbătăcește, și peste câțiva ani nimic n-are să se mai cunoască... Eu mă întorsei cu mai multă luare-aminte spre vechiul loc de pedeapsă. Îngrămădirea de tufișuri era liniștită și pustie. Am să-ți spun istoria asta, zise deodată bătrânul Ștefan Leu; e interesantă și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înapoi, se încreți la față, își plecă capul pe umăr și se apucă cu amândouă mânile de pântece. —Ai devastat o grădină de pruni, mișelule! zise doctorul vesel. Hai, marș în căruță! suie îndărătul moșneagului... Când se sui soldatul cu luare-aminte, privindu-ne cu coada ochiului, în căruță, dindărătul moșneagului sări în pulberea drumului, peste draghini, un țânc numai în durligi, cu capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici nu se uită la noi, se alătură de jug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
onorul meu, cucoane Petrache... Eu am făcut oastea la vânători, am fost sergent, și domnu maior Vintilă ne zicea așa: Onoru, domnilor, fără de asta un om nu poate trăi pe lume... Neculai Dragoș înghiți ceva greu și mă privi cu luare-aminte. —Bine, Neculai, ce vrei să spui? Să mă iertați, cucoane Petrache... Eu, acolo, la Domnești lângă Prut, am prins-o pe Polixenia cu un flăcău din sat... —Cum ai spus c-o chiamă? —Polixenia... zise Neculai, și întinse spre mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din vatră. Trecu pe dinaintea gârliciului, deschise ușa din fund. Ș-acolo erau obloanele puse - și trei lumânări de seu ardeau într-un sfeșnic cu trei crengi. Anița hangiului se ridică încet de pe divan, și Petrișor stătu în loc privind-o cu luare-aminte. Credeam că-i bărbatul... zise ea încet. Apoi uite cum e, vorbi bucuros Petrișor; îmi spune boierul așa: Măi Petrișor, zice, eu am mare alean la inima mea... Boierul nostru cel mare de la Cornul Caprei... Este acolo, zice, la hanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
De ce a omorât-o? —A omorât-o pentru că o temea... A pârât-o un om ticălos... Ș-atunci maurul a omorât-o... Scrie foarte frumos... — Da’ era vinovată? — Nu, nu era vinovată... răspunse zâmbind Tudorița. Iar Haia se uita cu luare-aminte pe păreți, gânditoare, tulburată. Dar dincolo, ce-arată? —Acolo-i Romeo și Julieta... amanții nenorociți... Și cartea asta o am... Spune cum erau dușmane familiile lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-se, râzând, vorbindu-i de domnul grefier și de domnul judecător. Și omul rămânea amețit, se scărpina în cap, își căuta căciula, iar Bucșan strecura gologanii în buzunar și se întorcea în vârful degetelor la locul lui. Toată grija, toată luarea-aminte erau îndreptate asupra ușii. Cum zăreau cu toții sumanul ori cojocul, își încetau scrisul, și Bucșan scotea un oftat de ușurare și de nădejde, când era rândul lui „să dea asaltul“. Căci tot meșteșugul era să știi cum să aduci vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză, cu luare-aminte, și își ridică domol ochii spre prietina ei. — De ce te-ai gătit așa? zise ea încet. —Așa, ca să fiu frumoasă... zise tare, râzând, Haia. Și se așeză pe pat, alăturea. —Hm. Ți-i drag poate cineva... Fata lui Sanis simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
geamăt ușor. Era galbenă ca ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-am nimic, dragă; mi-i rău... Mi-a venit așa, o amețeală... Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei, pătat ușor în umerii obrajilor și pe frunte. Ce te uiți așa la mine? zise deodată Tudorița, ridicându-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
primejdie să piardă... A bătut-o tatu-său și o întreba... Dar ea n-a spus nimic... Bucșan își plecă în piept capul, tulburat, și începu să se gândească. Apoi se întoarse spre Haia și se uită la ea cu luare-aminte. Acu ce să fac? întrebă el încet. Fata nu răspunse, numai îi luceau ochii prin umbră. Ce pot să fac? întrebă el iar. Nu pot să-i fac nimic... Eu încă n-am slujbă... De la april era vorba să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de jale. Rifca întindea mânile, chemând: —Vină, draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la noi e altceva... Acum tu trebuie să lepezi pacatul tău... Trebuie să nu știe nimeni, să rămâi curată înaintea lui Dumnezeu... Haia deschise ochii și simți privirile ascuțite ale bătrânei asupră-i. Maică-sa venea de la sobă, aducând cu luare-aminte o ceșcuță din care izvorau aburi, împrăștiind un miros tare de cafea. Reiza îi zâmbi, un zâmbet de prietinie și de îndemn. Hai! vorbi moașa. Are să deie Dumnezeu să scapi... Am adus gândaci de frasin... Maică-ta i-a zdrobit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe tine nu te-am mai văzut... Ce vrei?... Apoi, moșule, răspunse drumețul, așa este, eu vin de departe, din jos... Te-a trimes cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile în ochi. —Nu te duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
despre boieri și despre minunatele ținuturi din care veneau acești oameni fericiți și bine hrăniți. Era ca o lumină în viața lor, ca sosirea unui domnitor. Când ieșiră boierii din casă, bordeienii se așezară pe două rânduri, privindu-i cu luare-aminte. Erau rumeni la față și veseli. Cuconu Jorj se îndreptă spre supușii lui și zise zâmbind: —Iaca, stăpâna voastră, măi, oameni buni... și privea și el ca pe ceva scump ochișorii care clipeau neîntrerupt în puful blănițelor. —Dumnezeu să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania până la comună, s-aducă de la crâșmă trei vedre de rachiu... Să dai cinstea asta la oameni... chiar în ia-sară... Da’ să fii cu luare-aminte... Am înțeles, cuconașule, răspunse Faliboga. Da’ când vă-ntoarceți? — Cine? întrebă boierul. A! cuconiței nu-i prea place pe la noi... Da’ eu mă întorc cât de degrabă, cât de degrabă... — Apoi să vii sănătos, stăpâne... zise Faliboga. O mână mititică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
însamnă bine. Ia și cățeii. Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea inima în piept rar și tare, parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ale labelor ursului. Le urmărise un timp; după ce înțelesese că ocoleau îndărăt, le lăsase, hotărând în sine să le caute a doua zi, căci acuma avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită jumătate de ceas, se mai opri un răstimp ca să numere înstelările proaspete ale haitei de lupi. Erau opt indivizi: îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bătrân, două haite vechi și cinci lupani. Ca să nu-i ia prea multă vamă din teritoriul lui, trebuie să le puie otravă. Cum or cădea doi sau trei din ei, ceilalți fug peste șapte munți. Mai departe, umblând cu aceeași luare-aminte, Culi Ursake a văzut jderul, fulgerând pe zăpadă. Și-a însemnat locul, fără să se oprească. Acum stătea neclintit lângă un trunchi, cu capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grijă de tine, îi zise ea. Zice că-i ceață afară. Eu nu m-am temut. Tu îți cunoști potecile cu ochii închiși. Le cunosc și eu, căci sunt locurile noastre, unde am petrecut. El nu răspunse. O privea cu luare-aminte. I se păru că-i într-o stare mai bună decât o lăsase. Arăta oarecare veselie; el înțelese, însă, că-i mai mult o ațâțare. O întrebă încet: În sara asta ești mai bine? Sunt mai bine, Culi. Cum îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în laturea casei. Onu zicea c-o aude. Am rămas tăcând - și am auzit-o. —Dar Culi? A auzit-o și el. Să bagi de samă dumneata, nană Floare, mâni dimineață. Când ajunge ornicul la opt, badea Culi stă cu luare-aminte și așteaptă să bată gheunoaia. Dar ea bate de opt ori câte opt, și mai mult. A făcut o gaură în molid, căutând viermele cel mare, de poți vârî de două ori pumnul. Au și brazii viermii lor, care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în paznic; glasul dintrodată îi răgușise. — Atunci cum facem, Ursake? Cred că ne retragem. Și eu aș spune tot așa, domnule doctor. Mai ales că aș cerceta grajdul și s-ar vedea numaidecât ce-a fost. Au părăsit curmătura cu luare-aminte; au lăsat în urma lor ca o poartă închisă. Începea să se molipsească de neliniște și vânătorul. După ce au urcat culmea și au prins a coborî spre casă, domnul Ionaș Popa a deschis lampa electrică. Aici, în Prelunci, nu era deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
străbătut cam opt kilometri, dar au pornit cu mult mai înainte decât trebuia. Culi ducea cățelușa; domnul Ionaș Popa îl urma cu felinarul cu petrol, care lumina slab. Le era destul, ca să nu apuce greșit o altă potecă. Umblau cu luare-aminte, ca să nu tulbure pacea aceea a întunericului. Din când în când, o adiere de șuiet prin brazi, vestind înainte trecerea oamenilor. Când au ajuns la locul cel bun de oprire și așteptare, de unde dintrodată puteau ieși la pătul, s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]