1,956 matches
-
și văzu că acesta se ținea de zid cu amândouă mâinile. Se opri și strigă „Herr Grünlich“, dar el n-o băgă În seamă și dispăru după colțul clădirii și din vedere. — Nu te opri, spuse doctorul Czinner. Lumina ce lucea la orizont, dincolo de norii subțiri, se stinse. — Luați-mă de braț, spuse ea. Se execută, dar greutatea lui era prea mare pentru fată, deși el Încercă s-o facă mai ușoară sprijinindu-se cu o mână de perete. Ajunseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dispărură și mașina se năpusti brusc, mugind, În josul dealului, printre câmpurile goale, acoperite de zăpadă. Noroiul uliței fusese bătătorit de copitele vitelor și Înghețase. Două lumini roșii le apărură În față, undeva mai jos, și un segment scurt de șină luci cu picături de smarald. Luminile zburară-n spate și se auzi o voce strigând peste zgomotul motorului. — Trec prin ei? Întrebă omul calm, cu piciorul pregătit să apese pe accelerație. Nu, nu! exclamă Myatt. Nu vedea de ce ar fi intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
atentă. Aici nu e Geneva. E Hotel Rivington. —Lauren, sunt ocupată! șuieră Salome, de-abia desfăcându-și buzele. Salome semăna cu o Sophia Loren orientală. Pielea ei avea culoarea unei costisitoare praline Fauchon, iar pletele ei negre, lungi până la umeri, luceau ca o peliculă de petrol. Gene de lungimea celor ale lui Bambi Îi Înconjurau irișii de culoarea jadului, iar decolteul ei era strâns Într-o rochie cât se poate de generoasă. Avea aerul disprețuitor și eleganța unei bombe arabe ucigătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
zâmbet. Am ridicat cu grijă capacul cutiei. Acolo, pe un suport bombat din satin albastru pal, se afla pandantivul din schiță. Era spectaculos: ametistul strălucea magnific, ca și cum ar fi fost luminat din interior, iar diamantele care se Împleteau În juru-i luceau ca o galaxie de stele sclipitoare. Era un cadou foarte romantic. Dar... oare era acesta același pandantiv pe care-l văzusem purtat de Sophia? Nu putea fi! Dar În cazul ăsta, de ce nu mi-l dăruise Hunter de Crăciun? „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
tot în jurul gurii tipului. Și poate că tipul e într-adevăr bolnav. Poate că s-a înecat cu o cireașă. Poate că nu am mai ucis încă o dată. Gagica se uită în sus, la Nash și la mine, cu fața lucindu-i de lacrimi, și zice: — Știe cineva să facă masaj cardiac? Nash își bagă din nou degetele în sosul de ceapă, iar eu pășesc peste cadavru, pe lângă gagică, îmi pun haina și mă îndrept spre ușă. Capitolul 13 În redacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fiecărui loc de muncă. Dacă vine vreun control, îi spune operatorul de serviciu, ajungîndu-l la ușă imediat ce aflu, anunț prin stația interfon că se bagă apă caldă în reactor și dumneavoastră o să auziți. Mihai încuviințează și iese. Jos, în dreapta intrării, lucesc șinele căii ferate, pe care stau două cisterne cu materie primă. La cele cîteva puncte de lucru din prima fază, stă cîte un muncitor. Prin vestiare, pe saltelele de burete, acoperite cu pături, aduse dimineață de administrația uzinei, dorm mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ți le-am făcut de-a ne vizita, discuțiile dintre voi..., doream să se confrunte cu cineva; ea a citit mult, a..., dar poți, dacă n-ai putere de pătrundere, dacă n-ai chemare, poți să tot citești că nu lucește în tine nici o rază de cultură. Dacă-i vorba de cultură, intervine Mihai, hotărît să atace direct, ca să împingă discuția unde vrea el cea mai bună confruntare o putea face cu doamna Săteanu; trebuie să recunosc că este... sfîrșește el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a venit la masă; "dați-vă deoparte!", ne-a strigat. Niciodată n-am văzut-o ca astăzi: parcă voia să-i mănînce din ochi; nu se mai sătura să le asculte țipetele... Ea, care-i pasa imediat asistentei... Și-i luceau ochii!... Pariez că acum, de cînd cu viscolul ăsta nebun, tovarășul Săteanu s-a făcut un domn cuminte și doarme noaptea acasă! Doctore... tresare Lazăr, uitîndu-se speriat în jur. Hai, măi Lazăre, ce naiba! Poate să-ți confirme și scriitorul arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cuminte și doarme noaptea acasă! Doctore... tresare Lazăr, uitîndu-se speriat în jur. Hai, măi Lazăre, ce naiba! Poate să-ți confirme și scriitorul arată doctorul Runca înspre Mihai -, cel mai greu îi este să descrie o femeie care... Crezi că le lucesc ochii pentru orice fleac?... Astea-s povești: cu haine... genți... mașini.... fericiri efemere... Ceea ce era în ochii Sătencei venea din adîncuri, de-acolo unde... Ascultă-mă; doar știi că Psihologia e-a doua pasiune a mea... Nimic nu se compară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o vrajă rea, ceva în genul ăsta, mingea s-a oprit în vinclul porții (chiar s-a oprit, la propriu, a rămas înțepenită între bara de sprijin și plasă), cum se vede o dată la un sfert de secol. Cu capul lucind ca un bec, acel suporter mărunțel, în al cărui buletin de identitate, la rubrica locul nașterii, stătea scris Săcele, trebuie să fi arătat mai clăpăug și mai cătrănit ca niciodată. Pauză de fumat. Și, cum n-o să-mi aprind țigara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe aleea Băiuț, unul în carne și oase, nu doar pe hârtie și pe la sfârșiturile de săptămână. Dacă atunci s-ar fi montat în apartamentul 40 un aparat pentru măsurarea iubirii, precis acul ar fi săltat pe scală, ar fi lucit și ar fi dat zglobiu din coadă. Teoretic, în acele luni mă apăra și pe mine cineva (de Naghy, de Florea și de găliganii care-i supun la cazne pe puradei). Pe de altă parte, mi se tăia macaroana în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lui Johann Sebastian Bach, cu Richard Inimă de Leu, Henric al V-lea și Bonaparte, cu vikingi și constelații. Monologurile acelea nocturne (care pot și ele, în fond, să contrarieze) se adunau ca niște râuri molcome într-un fluviu binecuvântat, lucind ca arama, dar nu sub razele lunii, ci sub aura de lumină a bunicului meu. Mircea Chiril fusese șef de promoție la colegiul Sfântul Sava (unde, la partidele de țurcă, era poreclit Mitică Centaurul), avusese cea mai mare medie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Luweena și mama au terminat toate floricelele, ne-am continuat drumul pe strada Hanovra, strecurîndu-ne pe lîngă rigolă spre piața aproape pustie. Piața era, așa cum le plăcea oamenilor să spună, un veritabil canal de scurgere și, Într-adevăr, asfaltul umed lucea la lumina felinarelor precum apa. Pe lîngă noi, fără să ne vadă, a trecut o femeie urmată Îndeaproape de un bărbat. Au dat colțul grăbiți și au dispărut pe o ușă deasupra căreia scria CAMERE DE ÎNCHIRIAT. N-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mă strîngea de spate relaxîndu-i-se și, cînd am ridicat privirea, am văzut că avea ochii Închiși. M-am extras din strînsoarea ei și m-am furișat spre chipul ei, mirosindu-i gîtul și apoi respirația caldă. Pe buza superioară Îi luceau mici diamante de sudoare, pe care le-am băut, una cîte una. Erau sărate. Știam din cărți că ăsta e și gustul lacrimilor. S-a ridicat În fund, aruncîndu-mă cît colo pe pat. — A expirat timpul, a zis. A traversat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lui Seth. Vorbește, și-n Seattle te schimb în Harvey Wallbanger. Tipul de la graniță zice: — Ca să vă dau voie să intrați în Statele Unite, trebuie să vă controlez pașapoartele, vă rog. Brandy își udă buzele cu limba și le face să lucească, cu ochii umezi și luminoși. Eșarfa ei de brocart alunecă pentru a-i arăta decolteul, în timp ce se uită la tipul de la graniță și zice: — Scuzați-ne o clipă. Brandy se lasă pe spate în scaun și geamul lui Seth urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Ori, mai bine, nu prea pleca și nici nu prea venea nimeni cu trenul. Șoseaua era la cîțiva kilometri buni și apropierea mării era mai puternică decît orice curiozitate turistică. Firme scorojite aruncau umbre diforme peste drum. Prăvăliile, cîte erau, luceau cu geamurile în lună, ascunzînd așa interiorul. Nu puteai vedea nimic din stradă. Auzi de două ori un greier care nu prea avea chef. Se strădui să deslușească ce scria pe firme, cu siguranță și hotelul, dacă mai era, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în ușa capitonată în piele neagră nu s-a clintit din fața ferestrei. A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă. Stătea cu brațele încrucișate, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ceafa făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de mînă și i-a spus că ar fi cel mai bun lucru să vină la el la post să poată vorbi în liniște. K.F. l-a privit ciudat, cel puțin așa i s-a părut, ochii ei verzi-albaștri au lucit scurt, apoi s-au încețoșat și l-a întrebat: "La post, adică la dumneata acasă, domnule adjutant?" Era exact, era același lucru, numai că altfel spus. A dat din cap și atunci K.F. i-a șoptit din vîrful buzelor, disprețuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe Italo Balbo și, cînd l-a zărit, l-a recunoscut imediat după bărbuța neagră, creață, plină, a scos un strigăt înăbușit imediat de uimire. De uimire amestecată cu dezamăgire, Balbo era scundac și grăsuliu, chiar rotofei, zîmbăreț, cu ochii lucind viu în lumina lumînărilor de ceară pe care Cantacuzino le aprindea numai cînd avea oaspeți de vază. Pe pîntecul rotunjit purta banda albastră a ordinului de comandor, făcea gesturi scurte și întretăiate și nu stătea o clipă locului. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
decît înălțător?" Se mira sincer. Sinceritatea este dezarmantă și te scoate la liman, mai ales în situațiile ambigui. Șerban Pângratty a aruncat o privire de cunoscător către grupul zumzăitor din jurul lui Italo Balbo, acesta se roșise nițel la obraz, bărbuța lucea de pomada ori de transpirație, care se scurgea de pe obraz, oricît s-ar fi străduit Basarab Cantacuzino nu putea fi totul perfect, aer condiționat nu reușise să-și introducă, "acum e fericit Italo Balbo, nimeni nu-i ca el, ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca la o cursă de cal să-i vadă mai bine pe cei doi zburători. Balbo era fericit, ridicase deasupra capului mîna prințului, parcă se găseau la o întîlnire de box și îl arăta tuturor pe învingător. Dar după cum îi lucea obrazul puteai înțelege lesne cine era adevăratul învingător, veșnicul învingător, omul cel mai norocos din toate cercurile Europei. În spate se auzi un fel de rumoare, chelnerii se agitară mai mult decît se cuvenea mai ales dacă țineai cont că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
place s-o duci bine, să prosperi, nu? Cu ce te ocupi?" Pentru asta era întotdeauna pregătit. Răspunsese cu dezinvoltură "comis-voiajor, reprezentant al firmei de șampanie și vinuri Mott". A fost singura clipă cînd ochii bovini ai lui Basarab Cantacuzino luciră cu o scăpărare de interes. De asta era și el mulțumit. Un comis-voiajor este o persoană foarte utilă, vede multe, aude multe, intră peste tot și n-o bagi în seamă așa că nu deranjează, chiar dacă se află unde n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înfipte două securi. Din spate îl ajunse Pangratty, care se aplecă peste umărul lui, fluieră ușurel, "avem și noi faliții noștri, ce zici domnule Leonard?" Bîlbîie frecă încetișor insigna de postavul hainei, de parcă ar fi vrut să o facă să lucească sau să-i încerce trăinicia emailului, " Credeți că e o chestie serioasă, excelență, e vorba chiar de o fascie, de fasciști?" Pangratty îl prinse ușurel de braț, "dacă vrei să te duc cu mașina, a mea e după colț, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atît de omenesc și de neliniștitor, încît n-a mai putut suporta și a dat ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint lucind în iarba întunecată. Îi părea rău că s-a întâmplat așa, dar n-avusese încotro. O săptămînă de insomnie l-ar fi ucis mai repede decît se aștepta să moară după toate semnele. Îl dureau mușchii după o noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
răbdare. Da, da, da, foarte interesant, domnilor, foarte interesant. E o copie după un document, hm, ca să zic, important?" Colonelul Stoicescu îi luă grav hîrtia țeapănă, o puse pe masă și privindu-l cu ochii lui de șoarece, rotunzi, negri, luceau probabil și pe întuneric, "ei, și dumneata, copie! E documentul original, documentul care, cine știe, cine știe, va sta la loc de cinste între valorile de preț ale neamului. Cum ți se pare?" Dacă n-ar fi pus întrebarea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]