1,553 matches
-
amuze și, uneori, să ne sperie cu câte o imagine lugubră, de genul: „Ceas de seară, / castanele ochilor / pe nimic nu mai lunecă.“ Ne închipuim, cu groază, că înaintea ceasului de seară a fost și un ceas când castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Mai bine să nu aflăm. Oricum, autorul are grijă să ne bombardeze cu încă o veste dătătoare de fiori: „Aerul e un fier vechi“ etc. Dacă află asta cei care trăiesc din strângerea fierului vechi, s-
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în 2005, tună și fulgeră împotriva contemporanilor săi într-o manieră satirico delirantă: „Clefăiam cu pantofii strălustruiți / în resturi de torturi supurând siropuri scârboase. // otrepe cu fețe-ngălate de zâmbet / ipocrit căutau să mă «onoreze» / cu strângeri lipicioase de mână... // am lunecat pe un val de libărci fâșâind / în viteză spre gâtlejul unei guri de canal“ etc. A trecut, cum se vede, vremea „bărcii pe valuri“. Viorel Savin face un pas înainte imaginându și libarca pe valuri. Sorin Mitu, de profesie istoric
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de zile, acești nefericiți invidiau norocul lui Simion de a se fi născut în casa lui taică-su. Norocul l-a urmat la școală, la universitate, în căsătorie și apoi în afaceri de tot felul. Mașina, un Mercedes de lux, luneca cu siguranță și eleganță, spre un loc ce-l născuse pe stăpînul său, spre acel nord moldav, sărac, dar spiritual și fără nici un pic de pragmatism. Simion Bratu jr. nu putea să evite, deși făcea mari eforturi în acest scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cînd l-a văzut pe MacKena cu mîna sfîrtecată. Cu greutate îi eliberează mîna, dar Cezar a continuat să-l flocăiască încă o bucată de timp. La spital medicii au făcut minuni și din nou pe gîtlejul lui MacKena băutura lunecă și mai și ca înainte. Ancheta poliției patina. A rupt zgarda, spunea Vasile. A dat drumul cîinelui, contra MacKena. Vasile nu era prost și, utilizînd cu abilitate licoarea lui Bachus, era pe punctul de a se înțelege cu partea vătămată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
seninătatea Edenului? Astăzi sunt o privire limpede, privesc cu toată carnea răsăritul. În sufletul meu înfloresc panseluțe. Petru, un noiembrie în plus. Toamna curgea la cișmeaua din curtea liceului, frunzele lichide inundau Copoul. De la Râpa Galbenă până la Agronomie, râu galben luneca între două cimitire. Doliul nu este o fâșie de noapte făcută fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până dincolo de fereastră. La demisol, medicul de gardă, euharistic, împărțea vise necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele sunau a clopote desfundate. Gratiile, ca niște cruci încarnate, secționau noaptea pe din două: dincolo de zid, libertatea luneca printre degete, dincoace, precum niște grăunțe de smoală, întunericul se rostogolea în sânge. O stare de biserică părăsită umplea toate ungherele. Să fii prieten cu Dumnezeu, noaptea, într-un spital de nebuni, nimic mai intim. În genunchi păcătoșilor, în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Vă pocăiesc eu, golanilor, aici nu-i cimitirul elefanților, martiri fac din voi! Vai, săracul de tine, ai fost aruncat din mașină, puteau să te omoare, să te mănânce lupii până aici, să-ți rupi vreun picioruș sau o mânuță lunecând de pe stânci. Dumnezeu ți-a îndrumat pașii spre noi, milostivul s-a îndurat de un suflet prigonit, năpăstuit, nevinovat. Îndelung Iubitorul ți-a scos în cale acest sfânt locaș, se vede că ești alesul lui, că te iubește ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de tir care-i aducea țigări ieftine, votcă, bomboane și pește afumat, și-a înjunghiat femeia în noaptea de Crăciun, pentru că nu știa să tremure ca românca. Beniamin și-a botezat fabrica de pișcoturi cu numele ei. Beniamin s-a lunecat și a căzut între cuțitele malaxorului. Lumea spune că a fost împins de unul care-i futea nevasta. Dă-l în pizda măsii de arăboi, a spus procurorul, să fie patron la el în țară, nu la noi!" Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a fost ca un fier înroșit pe suflet. Umilința la care i-a îndemnat starețul nu putea fi tolerată. Scenariile gândite în fiecare noapte în livada coniței Cătălina erau ipotetice, atât cât să aibă gust țigara, să încălzească coniacul, să lunece brișca în bucata de slănină afumată. Totuși scenariile nu le domoleau nici pe departe orgoliile de veterani ai schitului. De după creasta Bârgăului, soarele cât o mămăligă pentru toți flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
undeva, nimeni nu știe unde. Copilăria, cu accidentele ei paradiziace, a mai rezistat o vreme, s-a zvîrcolit, a refuzat să cedeze odată cu lumina. Dar nu există paradis În absența luminii, drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au lunecat pe alte ceruri, mai joase. Pe retina interioară s-au deplasat ele, menținîndu-se acolo pînă În ziua de azi. Căci omul poate să-și piardă vederea, dar nu și memoria vizibilului, funcția ochiului poate să dispară, Însă nicidecum amintirea lumii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
singur subiect literar. Din motive igienice, nu aduc aici În discuție precaritatea școlară, chiar pestilențialitatea educațională a multor slujitori mass-media. Dar și jurnaliști Înzestrați și aparent onorabili, interpelîndu-mă cu diverse prilejuri, se grăbesc să ocolească țintele principale ale dialogului și lunecă În curiozități biografico-senzoriale. Semnalmentul cel mai evident al apariției mele, detectabil de oricine la prima privire, e suprasolicitat, riscînd să eclipseze, ba să Înghită și să mistuie Întreaga-mi identitate. Înainte de 1990, lucrurile stăteau diferit: pesemne cenzura de fond a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu sania. Trebuia să ai curaj, nu glumă, ca să te-ncumeți să zbori prin defileuri. Drumul dintre etajele de pivnițe funcționa ca o trambulină. Mulți băieți nu nimereau văiuga dintre ele, căzînd și rămînÎnd pe acoperișul cîte uneia, În timp ce sania luneca liberă la vale. Odată ajunși cu săniile la fața locului, fluieram peste gîrlă după Vilmoș. Mai zdravăn decît oricare din trupa noastră, pe țigan Îl simțeam În stare de orice Îndrăzneală. Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje, cu ușurința cu care se scărpina În cap. Odată ajunși pe platoul neted de jos, cu toate că mai era mult pînă la gîrlă, țipa la noi să frînăm 2ca nu cumva să lunece el În apă. Zbiera atunci că nimic nu e pe lume mai primejdios ca apa, că focul e o joacă față de ce poate să facă Valea Măriei și ne Înjura gros dacă simțea că nu frînăm cum se cuvine. Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
zicea și ea la Început ca toată lumea, acuma, acasă, mi-s numai Willi. Prea ne uimea acum pe toți Vilmoș ăsta ca să nu-l În țepăm puțin, așa că unul l-a zgîndărit dacă nu cumva se mai teme c-o să lunece cu sania-n Dunăre... Numai de valea asta de aici mă tem... Numai ea ne putea lua casa primăvara, pe ea o treceam și de zece ori pe zi, numai În ea Îmi Înghețau picioarele toamna... Bietul Vilmoș! GÎrla asta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de la genunchi după cîte o cădere, nu sîngele meu rozaliu din zgîrieturi, ci unul limpede ca focul, strălucitor, scurgîndu-se pe pămînt și În pămînt. Zoli se sprijinise În lopata Împlîntată În lut ca să se salte și să ne arate colibița, lunecase odată cu lopata pe care n-a apucat s-o lase la timp din mînă, iar un picior Îi scăpase Între spițele roții. Mai țin minte saltul disperat și vaietul bătrînului Schimpf și-n rest, o spaimă cum n-a mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mi-am dat seama că Lia fluiera Înce tișor pentru că-i era tare milă de Zoli, și-n felul ăsta al ei Își oprea lacrimile. Ochii mici și albaștri i se roteau mai repede și străluceau mai tare, iar ea luneca șuierînd șoptit Între masă și sobă și dintr-o cameră Într alta. Mi se Învîrteau și mie ochii peste tot, cel din dreapta mai cu spor, cel slab din stînga mai domol, după ceea ce putea fi mai de luat În seamă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mă duc Într-acolo. Niciodată Însă nu a știut ori nu a vrut să ne descrie o motohaliță, așa că eu mi-am Închipuit-o pornind de la răsunetul numelui ei, combinație Între matahală, motor și caracatiță. Rezulta o masă neagră, informă, lunecînd pe urmele mele desigur, cam la o jumătate de metru de asupra țărînii, ceea ce Îi dădea o iuțeală deosebită, practic, ca vîntul. Spaimă mare!... Văzînd că ușa postului de miliție e deschisă, am bătut și am intrat grăbit. La birou
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În ziua aceea, la școală, neatent, s-a Împiedicat de o treaptă, iar În cădere, s-a rănit la o mînă. Ajungînd după ore acasă cu o colegă căreia urma să-i dea singurul manual de geografie al clasei, a lunecat În noroi și a căzut În fața porții. S-a dus apoi la bunici unde știa că se tăiase porcul, dar, din urechi și din coadă, nu a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ioan Costin, adică la cele două perechi de bunici. Ajungeam uneori și iarna la ei În sania trasă de cai, bine ascuns sub dune pufoase, cu cărămizi Încălzite la picioare. Cocișul mîna cu băgare de seamă prin Pădurea Cerha tului. Luneca o vreme Încet. În sanie se tăcea mîlc de frica, iar dintr-odată, omul dădea bici, iar caii țîșneau Înainte ieșind din pădure În latura dinspre Ghirișa. De aici pînă la Pișcari, nu ne mai pîndea nici o primejdie. Dar să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
trezit alți creștini la Înălțimea glasului. Să se ducă pînă acolo? La gîndul de a trece la acel ceas prin fața ușii bisericii, Îl luă cu fiori. Dădu să Înjure, dar se opri În ultima clipă. Nu lătra nici un cîine. Norii lunecau spre sud mai mult ascunzînd decît dezvelind stelele. O tăcere de Început de lume, o necuvîntare de cer În așteptare se boltea peste fire. Nu Silviu Ruba fu cel ce dădu vestea, ci fătul. Intrase Înainte de șase dimineața, ca de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la pămînt, țipînd și acoperindu-și fața. Alții au rupt-o la fugă. După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua zi dimineața, o mamă străină de sat și-a adus cele două fete gemene de vreo doisprezece ani la icoana minunată. Nu scoseseră o vorbă pînă atunci, dar surde pare-se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cînd tărîmul de jos suie prea mult, pînă unde nu-i e Îngăduit, Încercînd să soarbă din razele soarelui. Pe strigi Însă, Floare ba le zărea, ba le simțea prin preajmă. Le vedea noaptea În chip de luminițe chinuite, șovăitoare, lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu repeziciune, boltindu-se asupra cuprinsului, Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu ochii la cer. Nici un nor, doar unduirile de lumină lunecînd și amestecîndu-se Într-o necurmată revărsare. Urzeala de raze ba se destrăma, ba se Închega În falduri curgătoare de albastru din ce În ce mai Întunecat, În perdele și flamuri. — Scoală, Zahar, Îl Înghionti pe tînăr, văd o minune! Rusul se frecă temeinic la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]