413 matches
-
plajă plină de alge ce putrezesc și de scoici, sidefii și negre, aruncate de valuri. Nisip puțin. Poate de aceea nu e nici țipenie de om în jur. Ca să pătrunzi în mare, trebuie să eviți pietrele de la margine, ascuțite și lunecoase, acoperite de mușchi. Dar după aceea ești răsplătit. Apa e limpede, curată și aproape imobilă, iar pe fundul mării petele verzi ale algelor, incastrate în lespezi albe, alcătuiesc un mozaic natural de-a dreptul fabulos. Înot cu ochii deschiși, privind
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
foșnet nu se aude dacă "fac pluta". Cu ochii pe jumătate închiși, ascult. Deodată, chiar deasupra mea începe o sarabandă a pescărușilor. Sunt mulți. În timp ce unii se reped să-și înhațe prada, ceilalți se învîrt în cerc, într-un zbor lunecos, ușor isteric. Din când în când, scot țipete scurte. Acum îmi trec prin cap tot felul de năzbâtii. În antichitate, zeii se foloseau adesea de păsări în scopuri nu tocmai poetice. De ce oare în vara aceasta pescărușii îmi stârnesc mereu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Avem același suflu cavernos sus în stânga și opacitate la vârf. Precauțiuni mari! . . . Aer . . . Sobrietate . . . supraalimentație și... Leysins . . . Leysins!" Atâta spunea doctorul despre chinul lui cel mare. Maxențiu se propti și mai tare în mâini. Picioarele păreau a patina pe nisipul lunecos al covorului și biblioteca, în fața lui, era un orizont nestabil. Amețea. Se lăsă ușor într-un fotoliu. Nu se mai gândea nici la Ada, nici la Lică. Aștepta să vadă dacă prințul Maxențiu va mai fi a doua zi în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
oprit. Încă patru cifre și-și amintea că încă n-a murit. Încă se mai putea întâmpla orice. Se lăsase de el ca de țigări, deși îi luase mai mult timp să se dezintoxice de el. Karsh, Robert Karsh cel lunecos, îndemânatic și lipsit de regrete, liceul Kearney, promoția ’89, votat tipul cu cele mai multe șanse de a lăsa ceva în urma lui, veșnicul descurcăreț, pe care la un moment dat fusese nevoită să-l dea afară din mașină, la două sute patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aceea lăsat în părăsire de restul familiei. O sâcâia ceva, o mică diferență. Poate o simplă chestiune de ritm. Devenise mai lent cu două bătăi, nu mai mult, mai deschis și pașnic. Acidul, neutralizat într-o oarecare măsură. Mai puțin lunecos, mai puțin agresiv, mai puțin mulțumit de sine. Sau poate că pur și simplu se purta cât de frumos putea. Oricine putea fi orice, timp de o oră. O luă de cot, de parc-ar fi fost oarbă, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întâi, am răpit- o. Pe cine? Am răpit draperia din cătușele ei de la fereastră. Mi-a plăcut. E o tipă lungă, frumoasă, din mătase grea, de culoarea vișinei, are falduri bogate, regești, dar nu stă deloc unde o pui, e lunecoasă. Din când în când, mă învelesc cu ea. În rest - îmi scapă. Am luat apoi în grijă trei farfurii de-ale mele, pe care le plimb, pe rând, câte una, nu pe toate deodată, pe gresia din bucătărie. Una, cea
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Lanark nu zărea cealaltă margine. De foarte sus, de deasupra lor veneau niște sunete îngrozitor de tari și jalnice, de parcă era un disc cu muzică de dans, pus la viteză mică, iar din adîncurile de dincolo de balustradă se auzea un șuierat lunecos. Lanark rămase în ușa liftului și zise cutremurat: — De ce-am venit aici? Munro privi în jur. — Asta este secția cea mai mare de deteriorare. Pe cei moi și fără speranță îi ținem aici. Sînt destul de fericiți. Vino să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urma o încăpere cu o piscină. Printre ecouri hîrîite cîțiva bărbați și femei cu bronzul uniform pe care-l capeți doar prin expunerea la ultraviolete săreau în apă, alergau sau discutau pe margine. Lanark o luă la stînga pe gresia lunecoasă pînă ajunse la un zid străpuns de arcadele obișnuite. Urcă două-trei trepte și ajunse într-o cameră învăluită într-o lumină blîndă, cu fotolii din piele și covoare groase. Noakes stătea lîngă trepte și fuma un trabuc subțire, privind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
alunecă greoi. Se împiedică de ele. Primul val nu-l șochează, dar plaja coboară abrupt, și următorul, care e mai mare și apare din senin, îl lovește direct în piept, îl saltă pe el și-l poartă înapoi pe pietrele lunecoase, în apa de cîțiva centimetri. Se ridică împroșcînd cu apă, iar cămașa i se lipsește și-i scîrțîie pe piele. Rîzînd cu furie, o scoate și pornește din nou cu pași mari strigînd: — Nu poți scăpa de mine! își pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dădu colțul, ajunse la un grilaj și se uită în jos dincolo de cîteva niveluri de autostradă, la turnul întunecat și la fleșa strălucitoare a catedralei. Oftă ușurat, se cățără pe grilaj și coborî clătinîndu-se o pantă cu iarbă udă și lunecoasă. La marginea drumului, apa era de șaizeci de centimetri și curgea repede de-a curmezișul ca un pîrîu. Trecu prin ea pînă ajunse la benzi mai uscate. Singurul vehicul pe care-l văzu fu un jeep militar care luă șuierînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
asemenea lucru. Lanark era atît de agitat, că se ridică în picioare și se îndreptă spre fereastră pentru a-și pune gîndurile în ordine. Un afurisit de iluzionist începe să țină predici Autorul i se părea a fi o persoană lunecoasă, dar mult prea încrezută și guralivă pentru a-l impresiona. Se întoarse la pat și-i zise: — Cum se va termina povestea mea? — Catastrofal. Narațiunea lui Thaw indică un om care moare pentru că nu se pricepe să iubească. Narațiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Wine Drinkard, o altă poveste în care călătoria de descoperire a eroului îl aduce printre cei morți sau printre ființe supranaturale care trăiesc în același plan al existenței ca și ființele pămîntești. TURNER, BILL PRICE Cap. 46, par. 1. „Arhitectura lunecoasă a undelor“ este din Rudiment of an Eye. URE, JOAN Cap. 48, par. 8. Soția ordonanței cîntă propria variantă a cîntecului din revista Something may come of it: „N-am despre ce cînta/mă descurc/foarte bine ca pieton/Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
personale. Vocea lui deveni aproape o șoaptă. ― Pat, ai înnebunit, ce-ți veni să spui toate astea cu voce tare? Eu n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson, e lunecos ca o zvârlugă, nici nu mai știi de unde să-l apuci. Din fericire, nu l-am lăsat niciodată să înțeleagă care sunt adevăratele mele opinii despre non-A. Fata îi răspunse ceva ce Gosseyn nu înțelese. Se lăsă apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și John Prescott, comandantul secund, s-au convertit amândoi la non-A, abia atunci..." La care Crang îi replicase: "n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson pe Terra e lunecos ca o zvârlugă". Cam asta vorbiseră ei. Era deci pe bază. Știa cine locuiește în vilă: John Prescott cel care ― din punct de vedere intelectual ― adoptase filozofia non-A, fără a reuși să o facă să devină parte integrantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
personale. Vocea lui deveni aproape o șoaptă. ― Pat, ai înnebunit, ce-ți veni să spui toate astea cu voce tare? Eu n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson, e lunecos ca o zvârlugă, nici nu mai știi de unde să-l apuci. Din fericire, nu l-am lăsat niciodată să înțeleagă care sunt adevăratele mele opinii despre non-A. Fata îi răspunse ceva ce Gosseyn nu înțelese. Se lăsă apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și John Prescott, comandantul secund, s-au convertit amândoi la non-A, abia atunci..." La care Crang îi replicase: "n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson pe Terra e lunecos ca o zvârlugă". Cam asta vorbiseră ei. Era deci pe bază. Știa cine locuiește în vilă: John Prescott cel care ― din punct de vedere intelectual ― adoptase filozofia non-A, fără a reuși să o facă să devină parte integrantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în felul acesta semăna cu vestitul amiral, deși împrejurarea în care își pierduse ochiul nu era deloc glorioasă. Faptul se petrecuse la prima cursă în ocean, pe un vas destul de șubred, a cărui punte plină de pete de ulei și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansîndu-se odată cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în supă, din greșală. Ca paznicu’ de la parcare, care a-nghițit prea mult rahat ș-alunecă p-o pată de ulei și intră c-o mașină-n gard. Aha! spuse Jones. Ca băiatu’ de la un magazin’ universal care deodată are degete lunecoase și scapă jos niște ouă pen’că nu i-a plătit șefu’ lui orele suplimentare. Este? — Acu’ te-ai lămurit. Și noi punem la cale un mare sabotaj, spuse celălalt om de la bar, rupând tăcerea. O s-avem o demostrațe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și se aplecau împrejurul acelui Gibraltar rămas lângă perete: Ignatius. Când Dorian trecu pe lângă el, în brațele cowboy-ului, Ignatius încercă, fără succes, să-i atragă atenția. Se strădui să-l înțepe pe cowboy cu sabia, dar cuplul era agil și lunecos și nu reuși. Tocmai când se pregătea să plece, Frieda, Liz și Betty dădură buzna înăuntru. — N-am mai putut suporta bucătăria, îi spuse Frieda lui Ignatius. La urma urmei suntem și noi ființe omenești. Îi dădu lui Ignatius un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ale celor strânși în jurul focurilor de pe marginea străzii. Stomacul îi urla dureros, iar fulgi mari de zăpadă zburau înspre ochii săi, însetați de lacrimi. O apucă înspre sud, recunoscător pentru cizmele noi, care îi erau de mare folos pe suprafața lunecoasă. Le simțea afundându-se bine în zăpadă, dar intuia la fiecare pas punctul sensibil care l-ar putea doborî, astfel încât își măsura atent mersul pentru a rămâne pe picoare. Apoi, pe măsură ce o trăsură se apropia de el, venind din direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în felul acesta semăna cu vestitul amiral, deși împrejurarea în care își pierduse ochiul nu era deloc glorioasă. Faptul se petrecuse la prima cursă în ocean, pe un vas destul de șubred, a cărui punte plină de pete de ulei și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privind „imaginea României” din reportajul liric al lui Marinetti despre excursia sa în regiunea petrolieră Moreni, botezată „Cetatea Sondelor“ „...Toate drumurile României o văd roșind noaptea și ziua (...). Automobilul futuriștilor români, care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gică, ca să nu las nici o șansă atacanților, și l-am văzut pe Janika cum zace pe jos, lângă banca din vestiar, și am mai văzut că e nemișcat și-i curge sânge din ureche și am simțit că mingea e lunecoasă și știam că de la sângele lui Janika, și cum stăteam așa, strângând mingea la piept, m-am gândit la radioactivitate, dar n-am simțit nimic deosebit, la pipăit mingea era la fel ca întotdeauna, mi-am închis, pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
două sute de metri, și atunci am simțit că mă ustură mâna și uitându-mă, am văzut că-mi curge sânge din micile răni pe care mi le făcuse la degete, de-aia îmi alunecase mâna de pe scară, pentru că aveam palma lunecoasă de sânge, și am vrut s-o las naibii de minge, să rămână acolo unde e, dar atunci m-am gândit că nici de-al dracu’ n-o s-o las, și m-am ridicat și am alergat la lance, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
perete și am văzut că prin fiecare colivie trecea un fel de jgheab făcut din cutii de conserve îndoite. Am început să le torn și eu apă din sticla pe care o aveam în mână, deși împletitura de rafie era lunecoasă, numai de câteva ori am turnat pe de lături, toate păsările, probabil de frica mea, s-au retras spre fundul cuiburilor din pereți, unde era întuneric, urmărindu-mă de-acolo, nemișcate, cu capul ușor înclinat într-o parte, cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]