313 matches
-
Înfocat, prins În coamă, aidoma cozii de veveriță. Astfel gândea fetița, călcând pe frunzele umede, În timp ce În pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca‑ntr‑un vis, dădu de niște ciuperci cu gâturi lunguiețe, o ditamai grămăjoara de ciuperci cu gâturi lunguiețe, de care - era sigură, deși nimeni nu‑i spusese, că erau otrăvitoare; pentru că Într‑adevăr arătau Înfiorător. (Fetița nu se Înșelă, fetița avea dreptate: erau ciuperci otrăvitoare, Ithyphalus Impudicus, ceea ce ea nu știa, nu s‑ar fi Încumetat să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dar n-am bani... E o compoziție la care țin... eram ca-n transă când l-am pictat... Scoate hârtia și-mi arată un carton pe care parcă și-a curățat cineva pensoanele. Câteva dungi, pete și rotocoale. Pata aceea lunguiață ar fi îngerul păzitor, îmi explică. Sigur, nu voiam eu maci în glastră, cu fluturi deasupra, dar nici asta. - N-am, Ilie, n-am bani nici eu... Nici de țigări. Vezi, tocmai traduceam ceva, să mai câștig. - Dar e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și gelatinoasă, un fel de noroi animal. Ni s-a făcut silă și am căutat să ieșim cât mai repede din ferigi. Am ajuns mai întîi la un mormânt. Era o movilă lunguiață, invadată de rugi de mure și abia când am văzut crucea rudimentară de piatră, înverzită de licheni, ne-am dat seama că ne aflam de fapt dinaintea unui mormânt. După aceea am mers o vreme printre mușuroaie imense care păreau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un liliac adormit; și abia când ne-am uitat la altarul de cărămidă am tresărit. Florile erau proaspete. Ceva ne-a atras atenția după aceea în drum spre colibă. O movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu mușuroaiele imense de care trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând și totuși prima oară n-o văzusem. Era pe jumătate ascunsă de o tufă de mărăcini și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sfinte, fără arme-n locuri sfinte, fără arme-n locuri sfinte... Măcar ați... se bâlbâi brigadierul în chip de răspuns. Măgari analfabeți! N-o să îngăduim așa ceva, îl întrerupse o femeie dură de la Societatea pentru Protejarea Maimuțelor și-și strecură capul lunguieț în încăpere. Nu, n-o să facem așa ceva. În nici un caz, nici vorbă, n-o să înghițim așa ceva. Serios, domnule, șopti domnul Gupta la urechea Colectorului Districtual, e un plan prostesc, domnule. „Oamenii se vor împrăștia prin tufișuri“, scrie în plan. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
America. Sosește pe bicicletă, privind fix înaintea lui, ca și cum ar avea nevoie de toată concentrarea ca să se poată ține în echilibru pe șa. Reazemă bicicleta de gheretă, desface catarama unei genți de un stâlp și scoate un registru cu paginile lunguiețe. Urcă pe scăunel și notează cifrele furnizate de instrumente, unele cu creionul, altele cu un stilou gros, fără a-și slăbi nici un moment concentrarea. Poartă pantaloni largi, sub un pardesiu lung; toate hainele lui sunt cenușii, sau în carouri albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Sandule, zice ea, vino repede că a murit episodu’. Acu’, eu ce să fac, eram În bucătărie, luasem niște brânză - am găsit o brânză de oaie la piață, te lingi pe toate degetele și niște roșii deale noastre, de-alea lunguiețe, băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât Înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una știu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
din nou. Soarele coborâse și umbra începea să se apropie de fereastra lui Cottard. Frânele unei mașini au gemut încet pe stradă, în spatele doctorului. ― Uite-i, spune agentul. Polițiștii au apărut din spatele lor, purtând frânghii, o scară cu două pachete lunguiețe învelite în pânză uleioasă. Au luat-o pe o stradă care înconjura grupul de case din fața imobilului lui Grand. Nu mult după aceea, mai curând puteai ghici decât vedea un fel de agitație la ușile acestor case. Apoi lumea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aurie și netedă, domnul Vasile Musaca, albit ascuțit, ca și cum îndeplinea o misiune prea aspră pentru înaltele sale puteri vrăjitorești. Un ultim pas, până la dunga taluzului betonat, la gura de vărsare. Aliniate, coloane de torțe îl așteptau, îl primeau. Torțe subțiri lunguiețe, poate doar niște lumânări, care păreau niște torțe. Zâmbea Vasile. Când a luat torța lumânare dinmâinile primului, zâmbea. A luat-o, a suflat în ea. Chipul copilăros al bătrânului pacient dispăru instantaneu, odată cu flacăra. Domnul Vasile s-a apropiat, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit, de necrezut. Să-și îndrepte pălăria. Luna era aurie și netedă, domnul Dominic alb, ascuțit, misiunea prea aspră pentru puterile lui. Coloanele de torțe subțiri, poate doar niște mari lumânări lunguiețe. Aliniate în lungul taluzului, deasupra colectorului de canalizare al orașului, lângă râu, lângă gura de vărsare în râu. A luat torța lumânare din mâinile primului dinrând. Nimeni nu-l vedea, doar el se vedea. Zâmbea când a luat torța. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am mandatare să semnez, așa că... Își scoase mănușa. Dădu să ia un pix din borcănelul de lângă ghișeu. Întinse o mână subțire, cu degete lungi, păroase, cu unghii negre, încovoiate. - Aici? Întrebă, ciocănind cu inelarul pe un loc liber, o căsuță lunguiață, din josul formularului, pe dreapta. Funcționarul slobozi doar un chiuit lung, amarnic, final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia cocoțat pe Cassa de bani, zvâcnind să se atârne de lampadarul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mirosind a mere uscate și ierburi de câmp, Își aduce aminte de paltonul croit din mantaua de soldat a bunicului, și de nasturii metalici lucioși În care Își vedea chipul. Se ridică din fotoliu, aprinde lumina și cele cinci becuri lunguiețe fac ca lucrurile să-și recapete contururile. O vede pe ea pentru o clipă, Într-o fotografie, călare pe un leu de piatră, undeva la munte. Ascunde instantaneul sub un teanc de cărți. Își aprinde țigara, tușește câteva minute bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Eram pe acoperiș având Într-o mână binoclul, iar cu cealaltă ținându-mă de coșul de fum. Deodată, norii s-au risipit și am avut În fața ochilor o imagine la care visez din copilărie: pe cer, am văzut o lumină lunguiață, nemișcată, alta decât lumina familiară a stelelor. M-am uitat la ea aproape o oră, timp În care abia respiram de emoție. A dispărut la un moment dat topindu-se pur și simplu În imensitatea de stele. Te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Doar noi și amintirile noastre”. Trecând în lumea amintirilor, se aplecă și rupse o plantă din cele câteva tufe răzlețe ce crescuseră printre celelalte flori. Ceva nelămurit îl făcu să zăbovească asupra ei. Înflorise și ea. Îi privi albul petalelor lunguiețe și cu nervuri verzui pe margini. Observă că din tulpina-i firavă se prelingea, picătură cu picătură, un lichid aproape vâscos și ușor lipicios. „Hm! Astai planta din care nu gusta Bătrâna niciodată... O evita sistematic. Parcă tușea în apropierea
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
pini înalți, prin hățișuri de liane crude, până ajungi să te strecori, circumspectă, prin zidurile pline de mușchi ale unei cetăți multifațetate, surprinzătoare, părăsite. șase în al patrulea loc: ajungi în turnul de sus al cetății, privești printr-un crenel lunguieț și zărești, de sus, mai întâi, în față, coroana dudului-înalt-cu-dude-mari-de-aur, apoi, în partea dreaptă, lumina filtrată a lacului tău secret, și te bucuri foarte că grădina suspendată a dragostei tale poate fi privită de sus, te gândești că, aici unde
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
i s-au văzut genunchii ridicați și fusta trasă-n sus, și atunci am putut să-i trag o ocheadă între picioare, îi fugise un fir de la ciorap, pe toată lungimea coapsei, pe partea dinăuntru, și am văzut limpede vânătăile lunguiețe, în zig-zag, de pe coapse, și i-am văzut și chiloții, prin ciorapi, o pată albă între picioare, de forma unui trapez, și atunci am auzit-o zicând, porcule, și am știut că și-a dat seama la ce mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
I se aud din nou pașii, de data asta apropiindu-se mult mai vioi. Grupul celorlalți, în frunte cu Roja și Curistul, îi dibuie silueta, îl văd ducînd în mîini niște sfeșnice uriașe din bronz, în care stau înfipte lumînări lunguiețe, albe. De ce vă certați? Ia vezi, îi face semn unui individ înfofolit într-un palton, pe care are impresia că-l vede pentru prima dată în viață, în buzunarul ăsta trebuie să fie o brichetă, eu am mîinile ocupate, spune
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sclavul tăcu privind spre miazăzi. Iahuben nu-l mai întrebă a doua oară. Totuși era îngrijorat. Urmări privirea sclavului. Cunoștea stelele prea puțin, totuși în cele din urmă băgă de seamă că acolo unde se uita sclavul era o stea lunguiață, mai mare decât toate. Îl trecură fiori. Nu-și mai luă ochii de la stea. Mergeau amândoi ca și până acum, călări pe taurii lor, însă parcă o vrajă ciudată din steaua necunoscută le sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care luceau ca sticla. Dar nu arătau chiar ca sticla, căci aveau în ele niște ape ciudate argintii, deși mai palide decât argintul. Poate-i mai rămăseseră cincizeci de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privea poarta. Doi robi negri, după înfățișarea lor, cât putea să-și dea seama, aduși de undeva de la miazăzi de Ta Kemet, lucrau cu îndemînare să încrusteze în stâlpii porții flori de argint. Erau foarte negri acești oameni, cu capul lunguieț și așezat pieziș, cu buze foarte groase și nasuri turtite. Robii lucrau în tăcere, în timp ce un sulițaș îi păzea. Mâinile lor se mișcau cu mai multă repeziciune și gingășie decât mâinile cântărețelor pe strunele harpei. În acest timp ieși din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Marele Preot. Tot din cer? - Nu, stăpâne, de pe pământ, dar nu știu de ce mi s-a părut că e și din cer. Am găsit în deșertul prin care am trecut niște lucruri ca niște ulcioare, sau... nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-am izbutit să ajung la ele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât în palatul Piscului Sfînt? Căpetenia înghiți un nod. Sclavul urmă: - Și aflați că este și casa, sunt și zeii. Sunt cinci. Au venit din cer! - De unde din cer? întrebă un soldat, cu îngrijorare. - Voi n-ați văzut steaua aceea lunguiață care s-a zărit mai de mult spre miazăzi?... - Lasă minciunile, robule! bombăni căpetenia. Nu te întreabă nimeni de ce n-ai venit îndată înapoi. N-ai nevoie să minți. Dacă erau zei acolo, nu te mai întorceai viu. Cine a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
simțea că îi vine sângele în cap, dar îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de măsurat... Toți aveau capetele băgate în altfel de globuri, mai lunguiețe, și fiecăruia, înainte de a se culca pe jilțul desfăcut, femeia îi dăduse să înghită anumiți sîmburași și, cum spunea ea, îi întărise bătaia inimii. Deodată, Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]