5,376 matches
-
Călugăr lîngă mare, constituie decorul de poezie al nordului. , Finis Terrae, marginea lumii are aici un fel de blîndețe lacustră netulburată decît de furtunile interioare, de frămîntarea călugărilor în căutarea lui Dumnezeu, în primul rînd, Părintele Filaret (Viktor Sukorukov), starețul mînăstirii și Părintele Iov (Dmitri Diujev), iconomul, dar și de cea a năpăstuiților veniți de departe mînați de suferințe și întrebări, de la Văduva (Nina Usatova) cu un soț mort în război la fata amiralului (Yana Yesipovici), de la o fată rămasă însărcinată
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
avertiza împotriva spiritelor rele, pentru a anunța schimbarea vremii sau pentru sărbători. Degeaba le vei spune că acest instrument sonor nu e o invenție creștină și că, de altfel, creștinismul nu are dreptul de folosință exclusivă a clopotelor. Activitatea în mânăstirile budiste este reglementată tot prin clopot. E drept că la creștini - la catolici - el a dobândit și funcții simbolice: de întrupare a vocii lui Dumnezeu și a semnalării existenței Paradisului. Și totuși, de ce trag clopotele? În vremea noastră și în
De ce trag clopotele? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8486_a_9811]
-
e doar evreu sau doar creștin, și în cele din urmă frumusețea ajunse la mine. Dar mai aveam o problemă. Mi s-a întâmplat în facultate, atunci când viața nu e prea plină de întâmplări spirituale. Rătăceam prin mica și minunata mânăstire a colegiului Magdalen. Era după-amiaza târzie a unei toamne la Oxford și sulițele galbene ale soarelui în descreștere se opreau în severa geometrie de piatră a locului, lovind zidurile ca niște fulgere blânde. Deodată, am auzit armoniile unui cor care
De ce trag clopotele? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8486_a_9811]
-
lucrul său cât mai bine cu putință, cum ar lucra pentru Creatorul a toate și nu pentru oameni. "în vârtejul demonic al încăierării verbale și al subminării virtuale - ne mărturisește Gheorghe Simon în puțina sa scrisoare către noi - aici, la Mânăstirea Agapia, respir aerul primenitor al ascezei mântuitoare. Vă mulțumesc pentru cuvintele care au însoțit poemele mele de acum doi ani și pentru atât de fireasca întâmpinarea sufletului împresurat de duhul înălțării prin cuvânt. Am ales 12 poeme prefigurând Verbul în
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8564_a_9889]
-
a ademenit în vederea propriei mele regăsiri". Treptat, relațiile se destind, "însoțirea" devenind o deferentă prietenie. Ca "să respire liber" ( ne aflăm în anii crepusculari ai "epocii de aur"), tînărul îl vizitează adesea pe "părintele Nicolae" la noul său domiciliu de la Mînăstirea Rohia, iar acesta îi întoarce, plin de benevolență, vizitele, călătorind la Beclean, Bistrița, Mocod. Se statornicește astfel o legătură temeinică, sfîrșită odată cu trecerea la cele veșnice a lui N. Steinhardt, în primăvara 1989, deci în pragul evenimentelor eliberatoare. Înmormîntarea marelui
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
N. Steinhardt, în primăvara 1989, deci în pragul evenimentelor eliberatoare. Înmormîntarea marelui cărturar e adnotată cu o emoție legată și de "împămîntenirea" alogenului care a ținut și a izbutit a se integra spiritualității autohtone: "L-am privegheat noaptea în bisericuța Mînăstirii Rohia - modesta, smerita catedrală a tinereții mele - și mi-a fost cel mai drag mort pe care l-am văzut vreodată. Monah viu, cu înfățișare de sfînt, adormit ca un Ťcoconť, cu pieptar moroșenesc sub cap, între icoanele și candelele
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
comu-nicare, căci n-am stat de vorbă niciodată nemijlocit. La finele anului 1984 și la începutul celui următor, tatăl meu era grav bolnav. N. Steinhardt, care m-a rugat să întreb de "părintele Nicolae", atunci cînd îl caut la telefonul Mînăstirii Rohia, mă îmbărbăta vorbindu-mi între altele de propriile sale suferințe trupești. Necunoscînd atitudinea subsemnatului față de religie, el, călugărul și credinciosul fervent, n-a atins niciodată, prin nici un cuvînt, acest subiect. Cu o supremă delicatețe, a înțeles a menaja, în
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
public mai curînd manipulat decît pur și simplu blazat. "Mă gîndesc, scrie Ioan Pintea, și zic: dacă Steinhardt era cardinal la... Paris sau Roma, iezuit sau pur și simplu evreu, și nu doar călugăr cu ascultare de bibliotecar la o mînăstire ortodoxă din Maramureș, alta ar fi fost receptarea pe malurile Senei, alta ar fi fost soarta acestei capodopere.
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
doar printr-o anumită performanță stilistică. Deși preia schema simetrică și obositoare din Paroles d^un croyant, Russo o umple cu substanță locală, apelînd la turnuri de frază arhaice, la regionalisme, și prezentîndu-și opera drept un manuscris "găsit într-o mînăstire": încă o dovadă de arhaitate! în contrast cu fraza metronomică și cu kitsch-ul biblic al lui Lamennais, autorul român exploatează propria sa inovație sintactică, numită legatto stilistic. "în vremea veche... de demult, demult... ceriul era limpede... soarele strălucea ca un fecior
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
parcursul incredibil pe care îl face în acest Faust. Mihaela Marin îi decupează gesturi, îi fragmentează conținutul din expresia unei mîini, unui profil, unei disperări. Și Mefisto este disperat, nu-i așa?... În secvențe mici, ca martorii recuperați de pe pereții mînăstirilor vechi, este surprinsă concurența pe care frica o poate face, pînă la un punct, desfrîului. Ca într-o transă. De fapt, întreg albumul este ca o transă, o trenă a unui spectacol răvîșitor. Un zbor oniric. O perspectivă puternică și
Povești cu fotografii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8405_a_9730]
-
prinde de braț. Avem atâtea lucruri să ne spunem!" Ne așezăm pe una din canapele și răspund ca un automat întrebărilor lui. "Cu ce te ocupi în viață?" Îi spun cum îmi câștig traiul. Îmi cere să-i povestesc despre Mânăstirea Cașin. I se pare fabuloasă. În timpul repetițiilor, o priveam fascinat de pe scenă, și cred că e cel mai frumos loc unde am cântat vreodată. Parc-aș fi în Grecia, dar și în Franța. Arcul de Triumf seamănă frapant cu cel
Oare chiar l-am întâlnit pe Cohen? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8003_a_9328]
-
descrierea unui peisaj și creionarea unui portret omenesc, autorul va prefera fără ezitări cea dintîi variantă. Cu alte cuvinte, scriitorul îndrăgește mai mult locurile decît oamenii și tocmai de aceea paginile cele mai reușite îi sunt inspirate de incinta unei mînăstiri, de panorama unei faleze sau de o biserică fără turle, iar nu de întîlnirea cu oameni. Neîndoielnic, paragrafele despre Petrache Lupu, Iosif Sava, Petre }uțea, Eugen Barbu sau Tașcu Gheorghiu sunt suficient de pregnante ca să ți se întipărească în minte
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
îți lasă un gust de amărăciune fină, ca cea încercată la vizitarea unui loc în privința căruia presimți că nu vei mai avea prilejul să-l mai calci vreodată. Lui Dan Ciachir îi priește apropierea mării sau viața în chilia unei mînăstiri. E uimitor să vezi cum un om a cărei înclinație duhovnicească ar fi trebuit să-l împingă în afara viesparului citadin a putut totuși să trăiască o viață întreagă într-o urbe atît de răscolită precum Bucureștiul. Nu întîmplător singurele clipe
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
pri-mele cărți tipărite la Humanitas, a apărut Rugați-vă pentru fratele Alexandru de Constantin Noica, am găsit acolo expresia Ťtimpul îmi aparțineať. Asta trăisem și eu, însă nu într-o pușcărie, cum i se întîmplase lui Noica, ci la o mînăstire." (pp. 71-72) Aceeași impresie revine peste cîteva pagini: "Șederea la o mînăstire nu era pentru mine o noutate; stătusem și în alte rînduri la Căldărușani și locuisem în aceeași odaie, în toate anotimpurile. Însă abia acum trăiam senzația definită abia
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
de Constantin Noica, am găsit acolo expresia Ťtimpul îmi aparțineať. Asta trăisem și eu, însă nu într-o pușcărie, cum i se întîmplase lui Noica, ci la o mînăstire." (pp. 71-72) Aceeași impresie revine peste cîteva pagini: "Șederea la o mînăstire nu era pentru mine o noutate; stătusem și în alte rînduri la Căldărușani și locuisem în aceeași odaie, în toate anotimpurile. Însă abia acum trăiam senzația definită abia ulterior, după ce am găsit expresia lui Noica: sentimentul că timpul îmi aparținea
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
Sorin Lavric Prinsă între dîmbii împăduriți ce mărginesc valea în mijlocul căreia a fost ridicată, mînăstirea Putna are raritatea capătului de drum. Mai departe de ea nu poți trece. E o stație terminus în vadul unui trafic ce aduce anual, precum roiurile de somoni ce urcă în amontele rîului, valuri de turiști aflați în căutare de
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
icoanele de preț, să arunce un ochi la mormîntul lui Ștefan și apoi să ia calea întoarsă, cu conștiința că și-au îndeplinit capriciile vilegiaturii. Din acest motiv, sub unghiul migrărilor estivale, Putna nu se deosebește cu nimic de celelalte mînăstiri din Moldova: puncte de atracție pînă la care cohorte de suflete bat sute de kilometri spre a se poza lîngă tencuiala colorată a pereților uzați sau lîngă platoșa aurită a moaștelor sfinte, încredințați că au săvîrșit un pelerinaj cu pretenții
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
o resimți decît după ce ai plecat de acolo, de obicei în momentele cînd, revenit la luciul neted al șoselei, realizezi că, reîntors în cazanul civilizației, ești numai bun să ți se cînte catavasierul. De aceea un colocviu găzduit în incinta mînăstirii, cu oaspeții dormind în arhondaric și mîncînd la mesele trapezei, cu prelegerile ținute în sala solemnităților și cu liturghiile oficiate în biserica mare, un astfel de colocviu iese din tiparul clasic. Căci, spre deosebire de obișnuitele simpozioane, mese rotunde și conferințe, a
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
treia ediție. Fundația "Credință și Creație", sub egida căreia se desfășoară colocviul, are ca președinte de onoare pe arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, ca președinte pe criticul de artă Dan Hăulică, ca prim-vicepreședinte pe arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul mînăstirii, ca vicepreședinte executiv pe profesorul Grigore Ilisei și ca secretar pe Teodora Stanciu. Privilegiul colocviului este că și-a găsit chiar de la început formula cea mai nimerită, nemaitrebuind să tatoneze felurite variante de organizare. Formula se definește prin trei trăsături
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
Stanciu. Privilegiul colocviului este că și-a găsit chiar de la început formula cea mai nimerită, nemaitrebuind să tatoneze felurite variante de organizare. Formula se definește prin trei trăsături: cultivarea memoriei Maicii Benedicta (numele monahal al Zoiei Dumitrescu-Bușulenga, înmormîntată în cimitirul mînăstirii), alegerea unor teme inspirate chiar de opera ei, și formarea în timp a unei familii spirituale din intelectuali ce împărtășesc aceleași convingeri. Prima ediție a avut loc între 18 și 20 august 2007 și a avut ca temă Tradiție spirituală
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
pune la îndoială nevoia unor manuscrise care, singure, ne salvează de mediocritatea endemică a unei culturi mici, o mediocritate de care nici cele mai exorbitante cheltuieli guvernamentale nu ne vor scăpa vreodată în fața Europei. Numai că Eminescu poate. Cum și mînăstirile bucovinene pot. De aceea, într-o epocă în care a devenit o modă ca tot ce a fost odată obiect de venerație să fie supus demitizării lucide și raționale, într-o astfel de epocă nu supraviețuiesc decît cei care știu
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
Arheologii spanioli au început căutarea rămășițelor pământești ale autorului lui “Don Quijote”, Miguel de CervantesSe crede că oasele sale s-ar putea afla undeva într-o mânăstire din Madrid și vor putea lămuri misterul morții sale, scrie . Aceste rămășițe vor putea, de asemenea, să le permită crimnaliștilor să îi reconstruiască portretul, arătând în sfârșit întregii lumi adevăratul său chip. Există o singură pictură care îl reprezintă și
Spaniolii încep căutarea rămăşiţelor lui Cervantes () [Corola-journal/Journalistic/69382_a_70707]
-
o boală de ficat, cauzată de alcoolism. Cadavrul său ar trebui să fie ușor de identificat, de vreme ce Cervantes a fost rănit în timpul bătăliei navale de la Lepanto, în 1571. Scriitorul a murit în Madrid, în 1616, și a fost îngropat în mânăstire. Totuși, trupul său a dispărut după restaurarea din 1673 a lăcașului. Se crede că a fost mutat și adus înapoi ceva mai tîrziu, însă nimeni nu știe exact unde se află acum. Echipa care se ocupă de această cercetare va
Spaniolii încep căutarea rămăşiţelor lui Cervantes () [Corola-journal/Journalistic/69382_a_70707]
-
aceeași clasă memorabilă cu Bruges și Rothenburg. Și Münsterul e superb, la fel Aachenul; iar Carol cel Mare, conducătorul mult-admirat, este elogiat într-o pagină frumoasă: "mai multe hărți - pe unde a poposit magnificul Carolus în expedițiile sale militare, ce mânăstiri a ctitorit, ce orașe a întemeiat sau extins. Mai toate acele locuri s-au dovedit, baremi vreme de 1000 de ani, sfințite prin speranțe; însă Portugalia și sudul Italiei, Rusia, Prusia și pământurile românești nu se numără printre ele. Aachen
Un american la Paris by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8140_a_9465]
-
și pentru reflecții pe marginea caracterului uman. Modul curios în care a luat naștere această carte este elocvent: la început, găsim nenumărate detalii cu privire la misiunea ce-i fusese încredințată, lui și lui Costache Negri, asistăm la evocarea spinoasei probleme a mînăstirilor închinate din Moldova, aflăm amănunte uneori amuzante privind călătoria de la Iași la București la 1850, în sens invers celebrei călătorii povestite de Ghica; urmărim drumul peregrinilor pînă la Dunăre și prin Bulgaria, traversarea de către ei a Mării Negre spre capitala Turciei
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]