298 matches
-
-neacă. De tânăr voinicu - aleargă Tinerel fără musteață Când se-nvață - a strînge-n brațe Și sărută cu dulceață. - Țucu-ți, mândră, ochii tăi. - Țucă-i, bade, Pe - amândoi. 141 Frunză verde rosmalin, Ajunsu-m-on dor pin sin. Dorul mare se oprește Și mândruța mă iubește, Și pe sinul ei de flori Varsă șir de lăcrămiori Și mă-ndeamnă a mă duce Să-i sărut gurița dulce. 188 {EminescuOpVI 189} Ș-așa-mi vine ca să sbor Ca să spun mândri de dor Și să-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
frigurare. Din arat pîn-în carat Pice-ți părul de pe cap; Din cântecul cucului Pîn-în storsul vinului, Când îi fi în primăvară Să fii ca turta de ceară. De ți-oi fi gândită rău Să-ți trimată Dumnezeu Ce-ți voiesc, mândruță, eu. 170 Taci, puică, nu zice - așa, Că așa te-oi blestema De luna pe cer a sta, Stelele că vor pica Și pământul că s-a - ntinde Și blestemul meu te-a prinde. 205 {EminescuOpVI 206} I. BOCETE 171
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
câte - un ocol. Ocolul s-a ocolit Piemont s-a prăpădit. 197 Înălțate d-împărate, Pune pace nu te bate Cu răgute ne-nvățate, Că nu te-or bate taberele 224 {EminescuOpVI 225} Ci te-or bate lacrimele, Lacrimele maicelor, Suspinul mândruțelor De dorul feciorilor. 198 Rămâi, nană, spală haine Că eu merg între cătane, Nu le spăla cum se spală, Ci le spală-n lacrimele Și le uscă-n gîndurele, Apoi bine învălite Tu la mine le trimite Pre șuerul vântului
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-mi ajungea. Îndată că ce sosia, Pe mândra că mi-o vede, La biseric-- o ducea Și lui tot i se părea Că din cap se ridica. Și el de s-- apropia, El din gură că-i grăia: - Scoal', mândro, mândruțo, fa, Ca să mai vorbim ceva. El vedea că nu se scoală, Mare jele-l împresoară. 207 Frunză verde leoștean, La curtea lui Todirean 228 {EminescuOpVI 229} Crește - un măr și-un păr hultuan. Măru crește și-nflorește, Toader zace și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pribolit, Numai boala ce-o bolești Tu cu capu - ai s-o plătești, Până capul nu ți-i da Tu de boală nu-i scăpa. - Sui mămuță-n deal la cruce, Să tragă clopotele Ca să vie mândrele, Să vie și mândruța mea Care mă iubesc cu ea, Din vrâsta copilărească Din coliba părintească. 208 Frunză verde de alună, Sara-n codru, ici pe lună, Mi se primblă - un voinicel Cu cojocu contășăl, Cu cușma neagră de miel. Se primblă încetișor Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
primblă încetișor Cu pasul lui cel ușor Ș-a ajuns la nucul mare Care venea către vale. La tulpina nucului, Cânta mama cucului, Așa cânta de frumos De se pleca crengile-n jos. Da nu cânta mama cucului, 15 Ci mândruța smăului În valea nucului. " Frunzuliță busuioc, M-o scaldat mama-n apă de soc Să rămân fără noroc, M-o scaldat în apă de spini Să rămân pin străini, M-o scaldat în apă de iaz Să fiu în lume
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fecioară 263 {EminescuOpVI 264} Pentru-un pic de gurișoară Să meargă vestea prin țară. 340 Foaie verde ruptă-n cinci, Plinu-i codrul de voinici, La tot fagul câte cinci, Iar la fagul cel mai mare Zace badiul de lingoare Cu mândruța la picioare, Ce-l tot roagă să se scoale. -Mori, bădiță, ori te scoală, Nu-mi mai da și mie boală, Că de când te cot mereu Știe Domnul Dumnezeu; De când stai sub fag culcat M-am urât, m-am săturat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Rodia mere coapte, Mere de - aur mari Cu sâmburii tari De mărgăritari. 274 {EminescuOpVI 275} VIȚĂ CĂTĂNUȚĂ Pe culmița dealului, Dealului Ardealului, Primblă-mi-se, mări, primblă Dali cine mi se primblă? Dali Viță Cătănuț Cu-a lui dalbă de mândruță, Cu doi bani în buzunariu, Cu doisprece lăutari Și cu patru călușei Încărcați de gălbinei, Cu mândra pe lângă ei. Viță din grai că-mi grăia: - De când, mândro, te-am luat Nici un cântec n-ai cântat Și-acuma-i anu - ncheiat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
arăta din profil semăna și mai bine cu Orlando Bloom în Pirații din Caraibe. - După toate probabilitățile, este vorba despre un virus care pătrunde în organism prin intermediul unei specii de țânțari. - Cum ați ajuns să-l depistați? îl întreba Lucian Mîndruță, ridicând ușor dintr-un umăr. - Este o poveste întreagă. Totul a pornit de la o pacientă care prezenta două înțepături mici pe gât, dar ale cărei analize au fost excelente. Apoi a urmat un alt pacient. (Bobo se gândise că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care a mai fost găsită ulterior și la alți subiecți. După 24 de ore, dispăruse complet orice urmă. - Cum vă explicați acest lucru? - Părerea mea este că virusul, pe lângă anduranță, manifestă și o capacitate de disimulare. - Stați puțin, intervenise Lucian Mândruță, impacientat de limbajul lui Bobo. Vreți să spuneți că este un virus foarte rezistent și care ia o altă formă, după câte înțeleg eu. Giulia a calculat cam cât îi trebuie lui Bobo să iasă din studio și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tacâmuri, o găină friptă, pâine, plăcintă, pentru ca să aibă ce mânca pe drum . Se leagă batiste la cai și la lăutari și alaiul pleacă la locuința mirelui. Când se ajunge acolo se strigă: „Bună ziua soacră mare, Îți aducem norișoară Și mândruță și frumoasă Și bună de casa voastră”. Dacă se întâlnesc două nunți, miresele nu trebuie să se vadă, deoarece se cresea că altfel una dintre ele va muri. În biserică, mirii se calcă unul pe celălalt pe picior, în credința
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Tu-mi știi mie zilele, / Eu ție izvoarele!"82 Spațiu al confesiunilor, cosmicul tăinuiește povestea vieții: "Pădure, dragă pădure, / Cum te-aș tăia din secure / Să nu mă mai spui la lume, / C-am vărat o vară-n tine, / Cu mândruța lângă mine. Las` să spuie pământul, / Că el mi-a fost așternutul, / Las` să mă spuie frunza, / Că ea mi-a ținut umbra."83 sau "Lună, lună, ești nebună / Ce lumini noaptea pe brumă? / Eu cu mândra în zăvoi / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Agerul-Pământului, ajunse la zmeoaică."105 IV. AERUL Aflat într-un permanent dialog imaginar cu elementele originare, omul transformă cadrul natural într-un spațiu al confesiunilor directe, făcându-l părtaș la frământările lăuntrice: "Codrule, cu frunza ta, / Lasă-mă cu mândruța! / Eu, voinice, te-aș lăsa, / Dar ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi-i lăsa / Eu cu mândra tot voi sta, / Frunza ta tot a pica; Și-oi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mă duc la Călimani, / Să țin calea la dușmani"112 Natura personificată este portretizată prin intermediul metonimiei ("frunza", "umbra"), paralelismul negativ prezentând integrarea în universal: "Pădure, dragă pădure, / Nu mă mai spune la nime` / C-am vărat o vară-ntreagă / Cu mândruța lângă mine, / Las` să mă spună frunza / Că ea mi-o ținut umbra, / Las` să mă spună pământul / Că el mi-o fost așternutul."113 Invocația retorică a elementelor arhetipale, învestite metaforic, creează un spațiu ritualic universal în care ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care transformă umanul într-un alter ego al codrului: "Prin pădurea rămuroasă, / Toate crengile se lasă, / Și se lasă la pământ / Și mă-ntreabă de ce plâng, / Cum n-oi plânge ș-oi ofta, / Dacă n-am pe nimeni, / Numai pe mândruța mea / Care mă iubesc cu ea. Și la mine, în grădină, / O prins doru rădăcină. / Ș-am chemat un om să-l sape / Și nu l-o mai putut scoate; / Ș-o săpat un an ș-o vară / Și n-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mă leagănă frumos, / Să nu pic din brațe jos, / Floricică busuioc / Dorul tău mi-i cu noroc, / Că-i curat ca zorile / Și-i mândru ca florile."160; Foaie verde foi de fag / De dor și de mult drag; / Ieși, mândruță, până-n prag: / Că eu la tine mă gândesc, / Cu tine vreau să vorbesc, / Dorul să mi-l potolesc; / De drag și de mult dor, / Îs ca omul călător / Și nici n-am timp ca să mor; Ieși, mândruță, până-n prag, / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mult drag; / Ieși, mândruță, până-n prag: / Că eu la tine mă gândesc, / Cu tine vreau să vorbesc, / Dorul să mi-l potolesc; / De drag și de mult dor, / Îs ca omul călător / Și nici n-am timp ca să mor; Ieși, mândruță, până-n prag, / Să vezi dorul cum mă poartă!"161 Refrenul, ca primum movens al spațiului textual, este reluat de comparațiile-ornament sau de paralelismul analogic care, prin intermediul conjuncției adresative ci, neagă "negația" unor trăiri: "Foaie verde ca lipanul / Tot suind la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de comparațiile-ornament sau de paralelismul analogic care, prin intermediul conjuncției adresative ci, neagă "negația" unor trăiri: "Foaie verde ca lipanul / Tot suind la mândra dealul / Mi s-a despotcovit calul, / Dar nu-i vina calului, / Nici a potcovarului; / Ci-i vina mândruței mele, / C-a pus casa-n locuri grele / Și nu pot merge la ele! Și e vina tot a mea, / Că mă duc prea des la ea!"162; " Foaie verde racoină / Peste vârf, peste obcină, / Este-o creangă cu cetină
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă, / Vină, puică, și te scaldă, / Că apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se ducă, / Pe bădița să-l ajungă. Să te-ajungă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
om / codru și paralelismul analogic figurează un spațiu cosmic al devenirii umanului: Dă-i, doamne, și omului / Ce i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-s fecior, nici însurat, măi! Nici frumos din cer picat, măi! Sunt luceafărul din zori, măi! / Ce iau roua de pe flori!"184 Spațiul poetic găzduiește umanul în întregul său, trăirea însăși devenind metaforă a universului: "Foaie verde de sulfină, / La mândruța în grădină / Mi-a prins dorul rădăcină, / Dorul vreau să-l iau cu mine, / Rădăcinile-l țin bine. Dorul vreau să-l iau acasă, / Rădăcinile nu-l lasă, / Că-mi e mândruța frumoasă. Eu aș vrea să-l dau în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
metaforă a universului: "Foaie verde de sulfină, / La mândruța în grădină / Mi-a prins dorul rădăcină, / Dorul vreau să-l iau cu mine, / Rădăcinile-l țin bine. Dorul vreau să-l iau acasă, / Rădăcinile nu-l lasă, / Că-mi e mândruța frumoasă. Eu aș vrea să-l dau în tindă, / Ramurile-i dau de grindă."185 Îndărătnicia sorții din viața omenească își găsește tămăduirea în universal, împlinindu-se ca destin cosmic: Fost-a-n lume doi iubiți, / De părinți n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fapt, pragurile de trecere dintre vârstele omului, marcate, și la nivel formal, de scurtarea versurilor, versul octosilabic transformându-se în vers de trei sau patru silabe. Primul fragment, în care este descrisă tinerețea, este dominat de prezența diminutivelor (stejărel, tinerel, mândruța, mânuța), în timp ce partea a doua, în care este ilustrată bătrânețea, este structurată antitetic, legătura dintre cele două stări existențiale realizându-se prin intermediul anadiplozei: ( "Luam satu de-a lungu, / De-a lungu și de-a latu"; "Porțile că-mi deschidea / Porțile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vatră învălea, / Făclii pe masă punea, /Făcliile le stingea." ). Opoziția existențială este anulată, de cele mai multe ori, de enunțul gnomic conclusiv: " Frunză verde stejărel, / Când era eu tinerel / Luam satu de-a lungu, / De-a lungu și de-a latul; / Când mândruța mă vedea / Cu mânuța că-mi făcea, / Porțile că-mi deschidea, / Focu-n vatră-l dezvelea, / Făclii pe masă punea, / În casă că mă poftea / Și din gură că-mi zicea: / Vină, bade, pe-acolea, / Că tu-mi ești pe sama
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
țări străine, / Străin sunt, străin mă cheamă, / Străin sunt, de bună seamă." 293 Ambivalența simbolică a cucului este ilustrată de înlănțuirea imperativelor care creează certitudinea relativă a împlinirilor, scindate în plan deictic ("ș-apoi"): "Cucule, cu pană sură, / Du-i mândruței voie bună / Și mai dă-i și o arvună, / Să mai aștepte-o lună.../ Cuculeț, cu pană mândră, / Ș-apoi mergi în crâng și cântă, / Pe cine am eu mânie, / Ca mine străin să fie. / Să nu-și aibă casa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]