KorAP: Find »[drukola/base=mârâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

ai avea cariera distrusă, a sărit Hugo. De fapt, aș zice că e chiar invers. Amanda s-a încruntat și și-a pus mâinile cu gheare ascuțite și roșii în șolduri. — În locul tău, eu n-aș mai zice nimic, a mârâit ea. Păstrează-ți vorbele pentru avocat. Și pentru tribunalul unde-o să te prezinți pentru divorț. Hugo l-a strâns în brațe pe Theo cu atâta putere că pruncul a țipat. Ce vrei să spui exact cu chestia asta? —Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
și plin de muci pe mâneca mea. Ia-l! Repede! Amanda a fugit la chiuvetă și a început, agitată, să frece murdăria cu unul din bureții copilului. — Nu-și dă seama că asta e făcută din crêpe de Chine? a mârâit ea. Când s-a auzit soneria, Amanda a fugit de la chiuvetă, înșfăcându-l, din nou, pe Theo. Rupt de lângă taică-su, copilul a început să plângă încet și obosit. —Ei, taci din gură, i-a sărit Amandei muștarul. Maică-sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
la vopselele artificiale indigo, care sunt potențial cancerigene, și care sunt folosite acum pentru blugi. Alice s-a încruntat. —Cum? Nu înțeleg? Jake a scotocit în buzunar. —Nici eu n-am înțeles la început, când am găsit chestia asta, a mârâit el, fluturând pe sub nasul lui Alice o bucată mototolită de material din bumbac alb. Alice s-a holbat la el. Mai întâi a fost nedumerită, apoi, recunoscând obiectul, inima a început să-i bată de să-i sară din piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Vrei să spui, a zis Alice tărăgănat, că ai o aventură cu... un bărbat? — Da. — Pe care-l cheamă... Tarquin? — Da. — Vrei să spui că ești... homosexual? Jake nu s-a uitat la ea. Am simțit asta dintotdeauna, Al, a mârâit el. Și întotdeauna mi-a fost frică de asta. Am încercat să-mi reprim trăirea. S-o fac să dispară. Dar n-am reușit. Lui Alice i se uscase gâtul. Era așa de surprinsă că abia dacă mai putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Acum pricep, a zis ea clătinând din cap. Cred că ți-a fost așa de simplu la nunta lui Sally. Eu eram singură și disperată. Sau, cel puțin, așa ai crezut tu. Am fost ușor de agățat. Hai, recunoaște, a mârâit ea, vocea începând să-i urce într-un ușor tremolo. N-a fost așa? Bărbatul a oftat. —Ai fost foarte... receptivă. Și foarte frumoasă, a adăugat el repede. Alice a ignorat complimentul. Iar tu ai fost foarte sigur pe tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
În timp ce vorbea, cu voce tremurătoare, Alice l-a ridicat ușor de pe masă. — Deci eu și Rosa am fost un soi de experiment? —Exact. Pe la spate, Alice a ridicat borcanul, pregătindu-se să i-l arunce în frunte. —Un experiment! a mârâit ea. — Hei! Nu fi supărată! E o chestie bună. Tarquin m-a ajutat să înțeleg că, dacă ești genul ăsta de bărbat, atunci cel mai bine e să recunoști și să-ți accepți celelalte puncte forte. Degetele lui Alice s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

uns numai să știm să aplicăm principiile corect. Manipulatorii umani trebuie să fie absolut obiectivi În legătură cu ceea ce Îi motivează pe căței - prin urmare, trebuie să eliminați din start orice tendință de a atribui obiceiurilor adoratului canin - de a lătra, a mârâi sau a fura mâncare de pe masă - motivații antropomorfe cum ar fi mândria, răzbunarea, șiretenia sau trădarea. În termenii aceștia vorbim de fostele soții, de fostele iubite sau de politicieni. Nu uitați: Canis lupus familiaris are propriile bucurii care sunt de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
din spate și pipăiră tot spătarul. Forțară și dezlipiră interiorul portierelor. Pasagerii păreau gata fie să aibă o cădere nervoasă, fie s-o ia la sănătoasa. Și apoi, dintr-odată, li se spuse să se urce Înapoi. Unul dintre soldați mârâi ceva, iar șoferul se grăbi să pornească motorul. În câteva secunde, mașina dispăru, Îndreptându-se spre China. Prietenii mei remarcară abia atunci că pe marginea punctului de control se găsea un indicator pe care scria În chineză, birmaneză, thai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
apoi cercetă poza. După care ambii polițiști se uitară la Harry cu un ochi critic. Poza fusese făcută cu șapte ani În urmă, pe când avea părul Încă negru și maxilarul ceva mai ferm. Polițistul mai scund dădu din cap și mârâi ceva care lui Harry Îi sună ca o afirmație de genul „hai să omorâm străinul și să terminăm povestea“. De fapt, polițistul Își Înjurase colegul pentru că uitase sticla cu băutură pe câmpul Înghițit de beznă. Polițistul mai tânăr răsfoi pașaportul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
ce avea mai bun În el În materie de pantomimă, Harry se prefăcu că mergea pe drum, văzându-și de treabă, apoi autocarul făcând v-v-v-rruuum. Alergă pe loc, se apucă de picior, arătă spre șanț și-și frecă umărul. Polițiștii mârâiră unul către celălalt În birmaneză: Străinul ăsta prost e mai beat decât noi. — Unde trebuia să ajungi? Îl Întrebă polițistul mai Înalt pe Harry În birmaneză, Întrebare pe care Harry, desigur, nu o Înțelese. Bărbatul mai solid deschise o hartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
dintre străini, și În limbajul universal al jocului de-a provocarea, Îl lovi pe Moff peste gambă și o luă la goană cu un țipăt ascuțit Înainte să apuce căpcăunul să-l pedepsească. Când un alt băiețel repetă isprava, Moff mârâi spre el prefăcându-se că se prăbușește, spre deliciul copiilor. Își mai făcură apariția Încă doi copii, o fată și un băiat care păreau de șapte-opt ani. Aveau părul castaniu-arămiu și amândoi erau Îmbrăcați În haine mai curate și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
a fost! repetă Harry. Era beat și foarte, foarte pornit. Dar nu vă faceți griji, aproape mi-am revenit. Câțiva dintre nemții care vorbeau engleză auziră schimbul de cuvinte și le traduseră și celorlalți. Poate te-a durut doar burta, mârâi Heinrich, pentru că ai fost așa de agitat. Harry aprobă: — Faptul că mi-a luat foc căsuța noaptea trecută nu prea m-a ajutat, ce-i drept. Heinrich râse cu poftă prefăcută și apoi le spuse noilor oaspeți câteva cuvinte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
telespectatorilor noștri, spuse reporterul, cum e Wyatt, și-și Îndreptă microfonul spre o femeie scundă cu păr creț blond oxigenat. Conturul feței Îi era lăsat În dreptul maxilarului și avea conturul ochilor trasat cu dermatograf, gen Cleopatra. Cine dracu’ e asta? mârâi Wyatt. Moff și Dwight Începură să huiduie. Reporterul o rugă pe femeie să-l descrie pe Wyatt ca iubit. Ea ezită, apoi răspunse cu vocea groasă, răgușită a unui fumător Înrăit: — La naiba, ar face orice pentru un prieten și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

anchetelor, să verificăm dacă clientul e perspicac.“ „Vă pot ajuta cu ceva?“ Întrebare-standard, plată, devia atenția de la adevăratele întrebări. Cine erau ăștia? De unde-mi știau numele? Unde fugise Mihnea? Și, mai ales, ce se întâmplase aici? „Noi punem întrebările!“, a mârâit Rapotan. „Da, noi.“, s-a apropiat și Penciu. Îi simțeam respirația, mirosea a varză. Cine naiba mânca varză la micul dejun?! „Vecinii ne-au spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu brațele pe lângă corp, și el îți ghicea marca. Se uita la ceas ca la diamante, cu un fel de-ochean scurt proptit mereu în ochi. Pe urmă îl punea bine, într-un sertar căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi, ceasul era gata, îți schimbase și curelușa. Dacă aveai nevoie de-o curea, mergeai la magazin, ți-o cumpărai și plecai fericit cu ea în pungă. Acasă, descopereai că îi mai trebuie vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Nu se zărea nici casa, nici gardul, cu-atât mai puțin culoarea. Farurile orbecăiau prin apă și beznă. Drumul dispăruse, mașina se scufunda ușor, roțile patinau pe dedesubt. Puteam să fim și-n Techirghiol, nu era mare diferență. „Aici!“, a mârâit Mihnea, „Urc-o pe dâmbul ăsta!“ Am tras de volan și-am ieșit din apă cu roțile din față. Nu era bine: parcă simțeam cum se ridică aburii din motor. „Stai că-ți deschid eu.“ Mihnea a sărit din mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Hărțuită sexual și trepanată psihic, fetița mea se hotărâse-ntr-o bună zi să evadeze și, eliberându-se din laboratorul de inginerie genetică al sufrageriei, luase calea domiciliului părintesc. Abia acum, jubilau pițipoancele, Adina-și făcuse dreptate. „Ironic, amicul...“, a mârâit Mihnea. „N-ai fi zis, dacă te luai după caligrafie. Cine-i Adina?“ „O iubită de-a lui din Pitar Moș.“, am improvizat. „Una roșcată, cu gura și pantofii mari, de Robespiere.“ „Mai zi...“ „Ochi căprui, talie-ngustă, da’ niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
străzile și le purta nenorocitele de vieți spre-apocalipsa cerebrală: acolo-n rupturile vaselor sangvine, în punctul de sutură al retinei cu întunericul se scufundau toate imaginile trecutului și nimeni n-avea să se mai sinchisească vreodată de ele. „Aha!“, a mârâit Mihnea. „Aici avem ceva.“ L-am văzut cum selectează un fragment și-l mută în alt fișier. Cred că era ultima frază, n-am prins prea bine, oboseala începea să-și spună cuvântul. „Ce anume?“, am insistat. „Apocalipsa cerebrală... Formula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o adresă la alta, de la o scenă la alta, de la un nume la altul, de la un motor de căutare la altul. Și-a bătut joc de noi.“ „Nu înțeleg...“, a zis Maria. Nu era singura. „Să fiu mai clar.“, a mârâit Mihnea. „Nici Paul, nici Bidileanu nu există cu-adevărat.“ „Imposibil.“, am protestat. „Pe conul Paul doar eu știu de câte ori l-am păcălit. E cobaiul ideal. Îl cunosc ca pe buzunarele mele, și-l stimez cam la fel. Iar Bidileanu probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că nimeni nu-l știe? Vorba lui Alex: suntem aici patru intelectuali - un matematician, un avocat, un expert în artă și-un profesor de literatură. Cum se face că nici unul nu i-a citit cărțile?“ „Avocatul nu se pune!“, a mârâit Mihnea. „Ăsta-i funcționar, nu intelectual!“ „Hai, mă, fii serios!“, s-a supărat Maria. „Celebritățile sunt discrete...“, a presupus Mihnea, îmblânzindu-se puțin. „Nu știi niciodată unde stau și ce scot.“ „A ajuns deja la Neptun.“, a precizat tânărul Lupu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a zis Mihnea, turnându-și încă o cană de cafea. „Doar așa o să dăm de capătul poveștii.“ „Să-l răpim pe cel mai mare scriitor român în viață?“, s-a minunat tânărul Lupu. „Ăsta n-aude bine sau ce?“, a mârâit Mihnea. Și-a șters cafeaua din barbă cu dosul palmei, apoi palma de pantalon. Nu rămâneau urme. Înota într-un trening negru, era singurul dintre noi care se schimbase. „E singura soluție. Îl facem pachet, îl băgăm în mașină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dinu, cât și vecinii (cu precădere maminetele, pe care le observai ziua atârnate de geamurile bucătăriilor și noaptea adormind pe televizor) îi hrăneau omenos. Pajura gemea de adăposturi improvizate. Nu întâlneai scară, tufiș sau mașină abandonată din care să nu mârâie o voce. Cine nu era de-al casei se-oprea la colț, în stația de troleibuz; după unsprezece, când pleca și-ultima mașină, nu mai răspundea nimeni de tine. Poșta venea dimineața cu un furgon și-arunca de pe geam corespondența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un bărbat frumos Cezar. Dacă aș fi fost homosexual, m-aș fi îndrăgostit de el. Genul de om pe care l-ai fi așezat pe vremea lui Eminescu, la braț cu Macedonski. „Băi, Cezare, tu nu te pieptăni niciodată?“, a mârâit Mihnea. Chestia cu berea părea să-l fi indispus definitiv. „Cu-cum să nu!? În fiecare lu-lună, în pri-prima zi.“, s-a apărat Cezar. Pe cap îi creștea o chică paranormală, bântuită de vârtejuri. Eczema îl muncea aproape tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mai bun alături. I-aș fi mulțumit, nu știu de ce. L-aș fi sărutat și pe gură, dacă n-ar fi fost atât de bărbos. „Cezar, cu combinațiile lui...“, am zis, în loc de-orice altceva. „Nu-i prima oară.“, a mârâit Mihnea. Știa el ce știa. O mai pățise o dată, prin ’88, în Drumul Taberei. Cezar îi înjurase pe unii într-o scară de bloc: doi elevi de liceu, mici și pirpirii. După vreo trei străzi, pirpiriii au ieșit în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aștepta cu flori. În clipa în care ne-am pregătit să coborâm scările, mi s-a părut că aud din nou un zgomot. L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă gândiți la prostii!). „Ai auzit?“ „Nu.“, a mârâit el. „Ia ascultă...“ Zgomotul suna acum puțin mai tare, ca bâzâitul unui transformator. L-am căutat prudent, cu lanterna acoperită cu mâneca hanoracului. „Aici!“ Ne-am apropiat de unul din rafturi, care părea că emană un zâzâit. Jurai că merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]