1,739 matches
-
se aruncă în gol. Mirosea pretutindeni a mucegai și a lucru făcut de mântuială. Ajunseră jos și Ximachi își ridică anteriul, desprinzând de la brâu o legătură de chei. Numără cheile de la dreapta la stânga și pe-a șaptea o scoase din mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci de slănină. Ba, pe-o laviță, Vodă zări și-un mic ghiudem și-un ardei iute început. — Ce-i asta? - întrebă el oprindu-se în mijlocul încăperii. — Ce să fie? Vistieria! - răspunse Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
comodă sinucidere. Despre cer, despre teritoriile promise, despre nebuloasele roze, În care sufletul se lăfăie gol goluț ca un prunc durduliu, vorbiți voi, fetelor, care sorbiți absintul și țîțele vi se umflă și dinspre sex, unde puful foșnește ca un mănunchi de iarbă proaspătă, vă năpădește o boare metafizică. Aici În fața mea e un coș plin cu gogoșari scofîlciți. Am intrat În octombrie, părinții vecinilor mor la azil nespovediți, neîmpărtășiți și fără lumînare. Copiii bat mingea. Inima mea tremură, mîinile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din dreptul inimii. Și așa, în timp ce ruinele erau curățate și cadavrele arse, noi ne-am dus pe litoralul inamic. „Călătoria noastră a fost mai eficientă decât toate tratativele“, a declarat el la întoarcere. „Iată că ne-am întors cu un mănunchi de sonete de dragoste. Nu am câștigat doar teritorii. Cu ajutorul acestor poezii vom putea educa o generație nouă, proaspătă și viguroasă.“ Mașinile de scris țăcăneau, tipografii făceau ore suplimentare, cenzorii au rămas cu mâinile curate și, pe la mijlocul verii, a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a răsunat scurt, indicând că cineva a intrat în galerie. Cu colțul ochiului am văzut un bărbat plimbându-se încet printre tablourile care erau deja atârnate. Majoritatea erau de Susan Durrit; suprafețe imense, incrustate cu straturi groase de vopsea în mănunchiuri și dungi, care păreau că se scurg ușor de pe pânză. Trebuiau privite de la distanță; dacă stăteai prea aproape de ele, ochii nu mai focalizau cum trebuie, incapabili să surprindă ideea picturii. Bărbatul se dădea tot mai în spate, cât pe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vreo vietate sub această grădină, nu aș vrea să o întâlnesc nici măcar la lumina zilei. Stephen părea să nu fi avut obiceiul de a intra în studioul lui Lee; i-a luat zece minute să găsească cheia potrivită într-un mănunchi enorm de chei. Moartea subită a lui Lee l-a zăpăcit și mai mult - asta era starea lui naturală - și am avut impresia că ar fi fost fericit să lase studioul încuiat pe vecie decât să se gândească ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o remarcabilă opulență represivă: mocheta albă ca laptele și groasă ca o cremă, mese de mahon netezite până la strălucire, o mulțime de canapele și fotolii din brocart, aranjate cu gust, așezate pe picioare curbate aurii. Perdele din catifea atârnau în mănunchiuri grele la fiecare fereastră. Singurele lucruri care nu se potriveau erau tablourile de pe pereți. Erau tranșant de moderne. Catherine Hammond s-a așezat în mijlocul unei canapele de brocart. Materialul abundent fusese prins într-un model regulat, cu nasturi îmbrăcați. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
unde lumina soarelui reușea să răzbată printre coroanele dese. Nu puteau străbate printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a curmezișul. Mușchiul verde năpădise scoarța groasă și un mănunchi de ciuperci de lemn se ițea de dedesubt. Broboane mici de umezeală străluceau pe pălăriile mici și cafenii. Trebuie să fim atenți să nu ne rătăcim, spuse inspectorul, privind atent în jur. Fii fără teamă! îl liniști Ileana. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
delicate se apucă să scoată calupurile de dinamită din lada de lemn. Ușor, ca și cum ar fi umblat cu ouă, le așeză unul câte unul în traista lui Moș Calistrat. Își petrecu apoi baiera lungă peste cap și ridică de jos mănunchiul de fitil Bikford. Măcar, bine că bătrânul adusese acest tip de fitil. Fitilul de amorsare Bikford, după numele ofițerului naval care îl inventase, ardea cu un centimetru pe secundă, măsurai lungimea fitilului și știai precis cât timp dura din momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acord să facă ce îi cerea, mă bazez pe tine. Nemulțumit, dar totodată pătruns de importanța misiunii pe care o primise, Calistrat se lăsă înduplecat și se îndepărtă mormăind. Imediat ce dispăru după colț, Cristian Toma se apucă de treabă. Strânse mănunchi cele cinci capete de fitil și le legă laolaltă. Pentru o clipă îi veni ideea că ar fi fost bine să declanșeze exploziile cu un oarecare defazaj între ele. Apoi își alungă acest gând, nu avea cum să facă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cum acesta se aprinde și se pregătea să o ia la fugă ca să se pună și el la adăpost. Numai că fitilul se încăpățâna să nu ia foc. Înjură cu năduf și continuă să țină flacăra aprinsă. O plimba în jurul mănunchiului din mâna lui, sperând să se aprindă. Ce, mama dracului? Și ăsta o fi prea vechi? se întrebă el. Din câte își amintea, fitilul nu se degrada prea ușor, nu îngheța și nici nu era afectat de trecerea timpului. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se fi umezit. Dacă lucrurile stăteau așa, nu mai era nimic de făcut. Tot efortul de până atunci fusese în zadar. Nu putea usca fitilul, cel puțin nu mai devreme de apusul soarelui. Nervos, stinse bricheta și aruncă cât colo mănunchiul de fire din mâna lui. Vedea cum acesta se mișcă, balansându-se înainte și înapoi. Se lovi de peretele stâncos și apoi reveni spre el. Mișcarea de oscilație se propaga în sus spre capetele fixate în exploziv. Imediat își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
confecționată în casă presupune desfășurarea unor activități care solicită o mare cantitate de muncă și timp. De regulă, se uită că înainte de a fi cămașă înflorată, ie, a fost un fir de in, cultivat în grădină, smulsă cu tot cu rădăcină, făcut mănunchiuri, pusă la uscat, bătut (sămânța era folosită și pentru a obține ulei prin prăjire și presare), pusă la „murat” în „Tochile”, în bălți, în Dunavăț, uscat, melițat, răghilat, făcut caier, pusă pe furcă, tors, nevedit, trasă pe țevi și pregătit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Clara atunci cînd Îi dăruisem cartea lui Carax. Am ajuns În piață ud leoarcă. Am alergat să mă adăpostesc sub arcadele de pe strada Fernando. Mi s-a părut că zăresc contururi de umbre tîrÎndu-se În urma mea. Am căutat În mănunchiul de chei setul pe care mi-l dăduse Barceló. Aveam cu mine cheile de la prăvălie, de la apartamentul de pe Santa Ana și de la locuința familiei Barceló. Unul dintre vagabonzi Înaintă spre mine, murmurînd dacă Îl puteam lăsa să-și petreacă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată de o carcasă din sticlă umplută cu relee și cu roți dințate care sugera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se străduia să o ascundă sub vorbăria nesfîrșită. CÎnd am ajuns la prăvălie, cerșetorul mi-a aruncat o privire plină de Îngrijorare. — Haideți, intrați. Aceasta e librăria tatălui meu, căruia vreau să vă prezint. Cerșetorul s-a chircit Într-un mănunchi de jeg și de teamă. — Nu, nu, În nici un caz, pentru că nu sînt prezentabil, iar acesta e un stabiliment respectabil; am să vă fac de rușine... Tata se ivi În ușă, Îl examină rapid pe cerșetor și apoi mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o Împinse preț de câteva degete, deschizând o crăpătură. Ridică opaițul, Încercând să lumineze În interiorul mormântului. Se aștepta să zărească oseminte din vechime. În schimb, lumina tremurătoare se reflectă Într-o mulțime de tăișuri de oțel. Cineva ascunsese acolo un mănunchi de spade. Privi În jur. Cripta mai adăpostea două sarcofage. Le Îndepărtă și lor capacele cu repeziciune, descoperind alte arme. Erau suficiente pentru echiparea unei mici armate. Spade noi, lipsite de cea mai mică urmă de rugină. Dante se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a-și lua zborul departe de durere. Era Încă vie, Îngerul căzut În mâinile locuitorilor din Sodoma. Bărbatul care o ținea o scutură violent, râzând grosolan, iar apoi Îi dădu drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
m-am decis să merg la Castel, pentru a pătrunde mai adânc într-un mister printre ai cărui puțini spectatori mă număram odinioară. Da, în ziua aceea am dat la o parte mărăcinii care se adunaseră la poartă într-un mănunchi sălbatic și am strecurat cheia în încuietoarea cea mare. M-am simțit ca un prinț lamentabil care forțează ușile unui palat în care se află vreo frumoasă adormită. Atâta doar că aici, în spatele ușilor, nimic nu dormea cu-adevărat. IX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ăla. „Scuză-mă de deranj - mi-a zis cu o expresie patetică - adu-mi, te rog, cureaua din mașină.“ Parcarea hotelului se afla la subsol, În spatele clădirii. Curgeau apele pe mine În timp ce căutam Ferrari-ul GTO cu număr de Yokohama. Pe mănunchiul de chei pe care mi-l dăduse pendulau și cheile unui Jaguar. Am zărit caroseria sexy a Ferrari-ului GTO, parcat cu un aer impozant exact În locul În care Îmi spusese compozitorul că se afla. Când am deschis ușa, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Într-o japoneză stricată, cuvintele unui cântec pop care se revărsa din difuzoarele barului. Obrajii le luceau Îmbujorați din cauza sake-ului ieftin, a cartofilor prăjiți și fripturii de vită, iar deasupra suvițelor de păr negre, date cu gel, se reflectau mănunchiurile de lumini proiectate de un tonomat de prin anii ‘50. Aveam impresia că pulsul mi se accelerase, dar probabil că avea legătură cu teama de a Înfrunta reproșurile acestei femei de treizeci de ani care se afla lângă mine. Akemi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
linte. Stând în picioare la una dintre micile tejghele, le-am privit pe gospodinele berlineze stând la coadă să-și cumpere cârnați, care erau încolăciți pe tejgheaua lungă de marmură precum arcurile ruginite ale unei mașini enorme, sau agățați, în mănunchiuri mari, de pereții îmbrăcați în faianță, ca niște banane prea coapte. O fi fost Becker însurat, dar încă se mai uita după femei, căci făcea câte un comentariu aproape obscen despre cam toate tipele care au intrat în magazin cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fie, necazul te-ajunge și-n cosmos... Episodul 48 Veac nou La circa 48 de ore după notarea coordonatelor satelitului natural „Veac Nou”, roboții noștri din nava spațială interplanetară „Bourul” își dădură seama că se apropie de ținta misiunii lor: mănunchiuri galbene de rapiță treceau tot mai des prin fața hublourilor, semn că „Veac Nou” nu era departe. Zăriră apoi plutind prin spațiu și câteva foi din ziarul regional „Vega Roșie” de la Drăgănești-Vlașca, azvârlit probabil de pe satelit, și-o cutie goală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
să-l cheme pe Isac, dar el auzise strigătele Sofiei și a intrat repede în cameră. I-a cerut femeii să plece și s-a așezat lângă patul pe care stătea soția lui. I-a prins mâinile ca pe un mănunchi sărutându-i-le și i-a spus cu durere în glas. - Îmi pare enorm de rău, iubito, dar el nu mai este! Era prea mic și nu a avut nicio șansă. Sufăr la fel de mult ca tine, dar nu se mai
DREPTUL LA VIAŢĂ de SILVIA KATZ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364429_a_365758]
-
întotdeauna un model pentru confrații din județ, în ceea ce privește metodele pastorale folosite. A fost un predicator de elită, recunoscut nu numai de enoriașii săi, cât și de cei din alte parohii, de preoții mehedințeni și de autoritățile bisericești. Volumul cuprinde un mănunchi de 60 de predici rostite în duminici și sărbători, cât și la diferite ocazii de către regretatul Părinte Ionică Sfetcu. Cartea este de folos atât pentru preoți, punându-le la dispoziție un bogat material omiletic, cât și oricărui creștin dornic să
OFERTĂ DE CARTE (22) SEPTEMBRIE 2013 de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364391_a_365720]