18,730 matches
-
care să o dovedească și nu numai în cazul intelectualilor. Altfel spus mitul identitar român nu exclude ci implică Franța, nu e în conflict ci în consonanță cu cel francez. Francezii sosiți între războaie la București - și avem la îndemînă mărturiile diplomaților - se simt, la rîndul lor, acasă, își regăsesc limba vorbită de toate categoriile sociale, nu sînt deloc înstrăinați. Chiar dacă între războaie se coagulează la noi complexul culturii minore, tocmai în raport cu franceza, totuși, la fel ca istoria personală, istoria culturală
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
înstrăinați. Chiar dacă între războaie se coagulează la noi complexul culturii minore, tocmai în raport cu franceza, totuși, la fel ca istoria personală, istoria culturală favorizează un lin transfer de identitate, fie el într-o direcție sau în cealaltă. Adevărata problemă Din toate mărturiile rămase despre tînărul Eugen Ionescu, cel din România interbelică 1, lipsește cu desăvîrșire o preocupare a acestuia pentru problema identității naționale române sau franceze. (Doar o anume ascendență semită maternă devine, în preajma celui de-al doilea război mondial, o chestiune
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
la întoarcerea în Franța, a apărut ca problemă de suprafață. Adevărata problemă a lui Eugen Ionescu este cu totul alta și ea îl face să fie un tînăr cu întrebări de bătrîn. Iar această adevărată problemă este prezentă în multe mărturii despre el, dar și în textele lui spontane (adică nu în interviuri sau scrisori, unde afirmația este ghidată de întrebarea sau de problema celuilalt, nu vine din obsesiile proprii). Este cauza care îl face să scrie Nu și, mai tîrziu
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
trecând prin acela oral, și propune un text mediind între ficțiune și nonficțiune. Obține, într-un sens mai direct autenticist (estetic, în sensul lui Gide, dar și estetic, în sensul lui V. Havel), un dosar de existențe. Sau de inexistențe? Mărturiile, scrise, înregistrate sonor, transcrise din memorie, apar la limita dintre viață și moarte. Depozițiile dialoghează asupra acaparatoarei esențialități a inumanului și demonicului. În carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
e o minte rece. El explică nazismul ca "un fel de religie", anume religia germană, a cultului morților, strămoșilor, a rasei pure, diferită de cea evreiască, așteptând întoarcerea... Führerului. Vocile unchiului și nepotului ajung pentru o dată chiar să se identifice. Mărturiile unchiului Roland Albert sunt și ele înregistrate pe bandă magnetică de același narator din romanul anterior (Zile acasă), fost profesor în Ardeal, la Daia, cel care, la șapte ani, în Sighișoara, cumpăra fursecuri cu mentă de la Capesius. În 1978, nepotul
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
că s-a împotrivit armatei rusești, pătrunsă în România. Se crede victimă a propagandei comuniste și a unui proces înscenat. Atât în aspectele generale, istorice, cât și în cele particulare, biografice, romanul este o alcătuire selectivă, de momente, acte, gesturi, mărturii, cu toatele atent, interesant și atrăgător desfășurate. În cel de-al doilea volum al ciclului său romanesc, Dieter Schlesak scrie, atingând și păstrând un sunet universal, extrem de matur timbrat literar (în sensul cel mai deplin al termenului), o originală și memorabilă
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
plauzibile, reflectând mentalitatea și anxietățile omului modern în fața unor primejdii cu care adesea nici nu știe cum să se confrunte” (p. 15) — rezumă fugar situația legendei urbane autorul. Textele publicate pe suprafața a mai bine de 250 de pagini stau mărturie, cu toate, pentru aceste conversii cu caracter de generalitate. În același timp, însă, ele fascinează prin varietate și prin inedit. Deși, într-un efort salutar de ordonare, Constantin Eretescu le așează sub cinci titluri mari (legende urbane, folclor al familiei
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
implicit, lumea, al legendei urbane. Este drept că tensiunea dintre comun și extraordinar stârnește, o clipă, o sincopă a povestirii, dar, aproape fără excepție, lucrurile neașteptate și tulburătoare sunt reciclate în sfera acceptabilului. Resortul infailibil al acestui consimțământ comunitar este mărturia întotdeauna irefutabilă a cuiva care a asistat la evenimente. Un prieten, un părinte, o rudă, sau un cunoscut la fel de apropiat al vreunuia dintre aceștia sunt giranții legendei urbane. Naratologia americană vorbește despre această serie de colportori ai povestirilor recente ca
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripăția nu mințea: Cimabue stăpînea peste ele.” Și nici Sorescu nu mințea: ochiul lui cultivat și ingenuu este o mărturie de neclintit.
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
care și cât timp a stat poetul În urbe (9 aprilie 1887 9 aprilie 1888) a scris prăpastii despre boala să. Din această „vulgara declamațiune”, Însă, G. Călinescu putea să ia referirea la lovitură mortală dată poetului care concorda cu mărturia Hanriettei Eminescu și, peste ani, cu cea a lui Dumitru Cosmanescu. În același număr din „Universul” unde se publică amintirea fostului frizer, pe aceeași pagina, scrie și G. Călinescu un text despre Eminescu astfel că nu se poate afirma că
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
medicale privind boală și moartea lui Eminescu, și „accidentul” bibliografic Dumitru Cosmanescu, citând chiar un fragment din această relatare și comentând-o. Lăsăm textul să curgă :”... alte opinii, considerate de domeniul fanteziei, tot merită să rețină atenția. Este vorba de mărturia lui Dumitru Cosmanescu, frizerul poetului, care În Universul din 28 iunie 1926 a afirmat că „Eminescu a fost izbit În cap cu o cărămidă și că, peste o jumătate de oră de la această Întâmplare, poetul a murit.” De asemenea, spune
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
decât de acelasi nebun: mai Întâi a țintit de la distanță cu praștia apoi a lovit din imediata apropiere. Crimă cu premeditare Într-un spital de alienați mintali unde este foarte problematic dacă Eminescu avea ce să caute. Aceste concordante cu mărturia lui Dumitru Cosmanescu ne vor interesa În demersurile noastre următoare. Amintim că, după 1944, singur Virgil Ierunca susține, În Franța, ca Eminescu a murit asasinat. România trecea prin alt infern, cel comunist, În care mică chestiune Eminescu devenise o oază
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
ciudat, de paradoxal ar părea unor inși «din afara» literaturii sau psihologiei, sinceritatea nu e posibilă decât «în cadrul» ficțiunii, al «minciunii», al unui anumit tip de «minciună»...”. Biografismul netransfigurat l-ar fi condus pe I. Negoițescu, în Straja dragonilor, la o „mărturie ratată”, carte care ar fi putut să stea alături de Coridon-ul lui Gide, aceea însă de „un curaj biografic real”, tocmai pentru că depășește biograficul. Alți mari critici, G. Ibrăileanu și G. Călinescu, au fost mai „sinceri” când au “refuzat” să scrie
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
viață, N. Manolescu s-a manifestat ca un „mediator” și nu ca un „martor”, exegetul său îl înscrie în orizontul așteptării, astfel: „Rămîne de văzut dacă etapa istorică pe care o trăim astăzi, atît de ahtiată în recuperarea adevărului prin intermediul mărturiilor, va mai ști să admită importanța retroactivă a mediatorilor”. În ce măsură Nicolae Manolescu a rămas, după cum consideră Laszlo Alexandru, un „mediator” și nu un „martor”? Pentru a da un răspuns se cuvine a arunca o privire asupra condițiilor în care se
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
puțină vreme după ce a fost eliberat în urma unei detenții politice de peste patru ani; Petre Pandrea moare în iulie 1968, supraviețuind, cu sănătatea complet ruinată, mai puțin de patru ani amnistiei politice din 1964. Intervalul său temporal cel mai productiv în mărturii despre închisori și despre regimul comunist rămâne perioada 1953-1958. Însemn|rile lui Petre Pandrea au aspectul unui jurnal memorialistic, izvorât dintr-un temperament vulcanic ce debordează amenințător din pagină și dintr-o conștiință morală vituperantă, neiertătoare. Cu un spirit al
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
evenimentelor” biografice, în carte sunt disecate toate resorturile intime ale mecanismului de creație a Alexandrinului. Ample pasaje din jurnalele, dar și din corespondența lui Kavafis (un aspect necercetat pînă acum), opiniile sale față de destinul uman, față de dragoste și de moarte, mărturiile culese de la personalități grecești și străine, dar și de la oameni simpli care l-au cunoscut pe Kavafis recompun biografia acestui artist al cuvîntului conștient de valoarea operei sale la a cărei nemurire a rîvnit ca nimeni altul. Bogata iconografie (fotografii
Aniversare Kavafis by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/13249_a_14574]
-
din kilometri de pelicule realizate de tatăl scriitoarei, clovnul Țăndărică, el însuși pasionat cineast amator - cîteva bizare storry-uri cinematografice, comentate cînd de mama defunctei scriitoare, cînd de sora ei vitregă, sosită în Elveția, ca turistă, din America Latină. Fotografiile de familie, mărturiile orale ale celor rămași, amintirile mamei, ale surorii, articulate într-o germană aproximativă în care se amestecă și frînturi de limbă franceză, spaniolă sau română, aparițiile scurte ale tatălui, imortalizat și el în propriile-i pelicule de „amator”, fragmente din
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
acestea fac din Aglaja o ființă strălucitoare dar în același timp, stranie. În cele din urmă, ea rămîne inaccesibilă - cel puțin așa mi s-a părut mie, care am avut acces doar la documentele ei literare și de familie, la mărturiile celor care au cunoscut-o... Cum - repet - nu am cunoscut-o personal, am fost constrîns să mă limitez la ceea ce mi-a fost permis să descopăr. Aglaja îmi rămîne foarte străină deși o simt foarte aproape. Cred că în film
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
Ion Negoițescu, Virgil Nemoianu, Constantin Noica, Andrei Pleșu, Lucian Raicu, Eugen Simion, Petre Solomon, Marin Sorescu, Monica Spiridon, Sorin Titel, Constantin Țoiu, Alexandru Zub. Unii dintre acești vizitatori au venit de două, trei ori. - Acum, trebuie să depun și eu mărturie. În 1987, cînd am venit la Romanisches Seminar din Heidelberg, am stat trei săptămîni și cred că nu m-am dezlipit de bibliotecă. Aveați o bibliotecă extraordinară, în care am găsit ultimele cercetări în domeniul literaturii comparate, al romanisticii ori
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
fieful sartrian. Țin minte că un ziar al vremii, de pildă, îl și numise pe scriitorul remarcat imédiat în vestitul local... comisarul cu circulația ideilor. De fapt, era un compliment. Apucând eu, tânăr, anii aceia turburi, agitați, pot să depun mărturie că Sartre controla, într-adevăr, ideile, direcționându-le asemeni unui dirijor al complexei circulații teoretice europene. În plin marxism-leninism, la noi, devenisem, ca mulți tineri, un fervent existențialist. Până ce, prin ’68, filosoful cu blana portocalie în cârcă, o cotise, căpătând simpatii
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
-l avem acum în față, Generația amînată (ediție îngrijită cu devotament de Oana Valea și Mircea Măluț), care-i integrează personalitatea (titlul pare un ecou... ameliorat al celebrei sintagme a Gertrudei Stein: The Lost Generation), are un indubitabil aer de mărturie și testament. Să precizăm din capul locului că e vorba de o scriere cu un puternic subtext afectiv. Implicația auctorială nu e doar factual autobiografică, ci și de răsfrîngere a unui destin nedrept, căci „amînarea” unei activități create a făcut
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
secole de istorie care preced pe cel de-al XX-lea să fie tratate cu mult mai multă atenție. Însemnătatea internațională a orașului, iradierea sa în lumea ortodoxă, modernizarea după modelul Franței lipsesc din carte cu desăvârșire. Dincolo de această remarcă, mărturia doamnei Catherine Durandin rămâne, după părerea mea, foarte prețioasă. Cartea se află sub semnul a ceea ce istoriografia franceză numește “le regard de l’autre”, privire care s-a exercitat asupra orașului, în cazul autoarei, timp de trei decenii. În 1971
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
plângi”, “Bucureștii naționali și cosmopoliți”, “Orașul care se arată”, “Orașul în război”. În aceste titluri uneori metaforice se întrevede bogăția trecutului capitalei, a istoriei sale foarte frământate. Una dintre calitățile principale ale cărții constă în trăirea personală a autorului, în mărturia directă asupra vieții locuitorilor de astăzi precum și din timpul regimului comunist. Asemenea descrieri sunt încă destul de puține și ele vor fi izvoare de cunoaștere pentru istoricii de mâine. Reflecțiile asupra psihologiei bucureștenilor, dar și asupra planului orașului și asupra alinierii
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
să plece în străinătate - știind că nu se vor mai întoarce - de pildă, pe Toma Pavel sau pe Sorin Alexandrescu”, Gelu Ionescu ne mai informează că „a murit singur, uitat și în mizerie”. Pot confirma această dezolantă circumstanță printr-o mărturie personală. Mă aflam internat la spitalul Elias, în februarie 1990, într-un salon învecinat cu cel în care, alături de încă cinci bolnavi, își trăia ultimele zile celebrul lingvist și editor. Nu-l vizita nimeni, nici măcar, spre surprinderea mea, cel ce
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
o bună cronică a scriitorilor care-și duceau viața în acest Olimp al comunismului), dar și una a oamenilor obișnuiți, nici profitori, nici victime, nici eroi, care nu doreau decît să-și exercite meseria pentru care simțeau că au chemare. Mărturia lui Gabriel Dimisianu este cu atît mai importantă cu cît puține sînt în anii din urmă scrierile care să descrie dintr-o perspectivă nepartizană ceea ce s-ar putea numi „viața literară în vremea proletcultismului”. Văzută cu onestitate prin ochii unui
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]