412 matches
-
nici măcar în comitatele cu majoritate absolută românească, cum era Bistrița-Năsăud sau Szolnok-Doboka, proporția membrilor de naționalitate română nu atingea 20%. Dintre orașele cu autoritate judecătorească, o situație asemănătoare găsim la Cluj, unde numai în întreprinderile comunale ale orașului rămăseseră români (măturători de stradă), iar la primărie câțiva funcționari. Cu germanii situația era alta; deși din numărul populației de pe teritoriul re-anexat germanii erau numai în proporție de 1,7%, în Bistrița- Năsăud dispuneau de câteva posturi de funcționari, iar guvernarea avea grijă
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
tata ni le-a spus, căutând să ne învețe să ne purtăm în viață așa cum trebuie. La un moment dat, în casă fiind noi copiii, am vorbit poate nu cum trebuie, necunoscând valorile reale, relațiile umane, categoriile sociale etc. despre măturătorii de stradă. Atunci, tata, cu tact și judecată profund morală ne-a spus că oricare om, care muncește cinstit și își câștigă pâinea lui și familiei, cu trudă și în condiții grele trebuie să fie respectat și prețuit ca oricare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fenomenele și obiectele din jur, cu interesul celui revenit la viață. Acesta introduce în discursul propriu elementele aflate în atenția sa: "pentru mine, totul era uitat sau nemaivăzut, totul mi se părea interesant: până și căruciorul cu înghețată; până și măturătorul cu furtunul de apă" etc. Pe lângă obiectele simple și fructele ademenitoare, pe care nu-și permitea să le cumpere, atenția naratorului-personaj se îndreaptă spre fenomene ("răsăritul triumfător al soarelui"), spre ființe precum mânzul, spre oameni în general, dar mai ales
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
trebuia să se numească, Sfântul Ion, abia acum înțeleg sensul ascuns al numelor străzilor. Aici și-a petrecut zilele "omul meu", Ion. Mulți ani drumul meu s-a intersectat cu sectorul de stradă în care lucra omul meu, ca simplu măturător. Ocupația aceasta umilă i se potrivea, fiind și el o făptură umilă. Cred că era mulțumit, sau așa părea, cu străzile în care își petrecea tot timpul. Cum se întâmplă în viață, au trecut lunile și anii și, deși ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu timpul legile geometriei. * Omul acesta neînsemnat avea ceva deosebit, o dragoste de câini, cu care își împărțea hrana, scormonind pentru ei și așezându-le, pe trotuar, oase și alte resturi din ce descoperea el în timp ce își făcea meseria de măturător. Dar nu le arunca aceste resturi, le punea frumos, în fața câinilor, le făcea o masă cuviincioasă și îi chema la masă cu politețe, ca pe niște invitați. Dacă nu l-aș fi auzit îndemnându-i, cu vorbe simple, aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu l-aș fi auzit îndemnându-i, cu vorbe simple, aș fi crezut că omul meu era mut. Ce-i drept, mai vorbea el din când în când cu câte un tovarăș de muncă, mai ales când se odihneau, fumând, măturătorii. Nu țin minte de când omul acesta nu a mai venit la serviciul lui. Am văzut că, multă vreme, maidanezii îl așteaptă. Unul pe care îl știu, sau doar cred că îl știu, că îl cheamă Lache, m-a privit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și încrederea în viață; începuse degringolada spirituală și căzuse în abisul în care încă se mai afla, ca într-o ceață. În nebunia dăruirii de sine se lăsase escrocat de terenul valoros al familiei, își întinase numele și persoana devenind măturător și vânzător în magazinul de galanterie bărbătească al lui Clayton. Dar ce se întâmplase cu Judith? Marriott dădu din cap cu o senzație paralizantă de iminentă revelație. Își aminti că el și Judith se logodiseră. Apoi... Creierul înregistra inegal, ca și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
emigrarea făcute în câteva rânduri. El nu mai suportă să fie tratat cum este tratat, el va emigra în... Portugalia, va mătura străzile Lisabonei și le va face lună, lună le va face, el, academicianul român ajuns în țări străine măturător, cum va scrie pe o pancartă pe care și-o va agăța de gât: „academician măturător“. Asemenea enormități le debita inflamat în fața unor înalți funcționari de partid, îngroziți de ce le auzeau urechile, faptul întâmplându-se în incinta Comitetului Central. Eu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
va emigra în... Portugalia, va mătura străzile Lisabonei și le va face lună, lună le va face, el, academicianul român ajuns în țări străine măturător, cum va scrie pe o pancartă pe care și-o va agăța de gât: „academician măturător“. Asemenea enormități le debita inflamat în fața unor înalți funcționari de partid, îngroziți de ce le auzeau urechile, faptul întâmplându-se în incinta Comitetului Central. Eu însumi am fost odată martor, de față mai fiind Jebeleanu, Horea și Adrian Păunescu, la o
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fost parțial acoperită. Gândul de-a părăsi definitiv România ne-a vizitat, pe soțul meu și pe mine, foarte frecvent. Era aproape un musafir al casei. Și mai ales al soțului meu, care afirma c-ar accepta să fie și măturător de stradă sau vânzător de ziare, numai să trăiască într-o țară liberă. Asta în special după întâmplarea cu Babu. Babu era inginerul Gheorghe Ursu, care era căsătorit cu o rudă foarte îndepărtată a mea, care mi-a fost și
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
în limba franceză și la un curs pentru telefoniste, iar după aceea, cu ajutorul lor, voi putea obține un post de secretară sau chiar de recepționer la un hotel. Și uite că n-am putut. Nici soțul meu nu a ajuns măturător, nici eu nu am ajuns secretară dactilografă. De ce n-am putut? Nu știu și nici nu vreau să știu. Poate că din lașitate, poate că din frica de necunoscut. Sau poate că așa a fost să fie. R.P. Cum faceți
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
picioare... zgomot mare în uliță! Merg degrabă la fereastră. O suflare răcoroasă de afară mă înviorează... Cadranul transparent de pe foișorul de foc arată unui și un sfert... Când au trecut trei ceasuri? ... Am ațipit, prin urmare?... Ce e în stradă?... Măturătorii orașului... Au prins un câne la mijloc. Știu... Asta e o petrecere populară la noi; am văzut-o de atâtea ori... Câțiva inși se pun la pândă de o parte și de alta a uliții. Un câne flămând rătăcește căutând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
persoana lui Cristos)? Tu care, în confesional, vorbești ca și cum ar vorbi Cristos în locul tău: „Ego, ego te absolvo“ (Eu, eu te dezleg)? Personalitatea ta? Dar cine-ți salvează personalitatea când lumea îți impune să asculți de caporal, de feroviar, de măturătorul de stradă? Nu sunt oameni ca și tine?! 17. Demnitatea noastră este cinstită chiar și în obediența absolută, numai prin gândirea creștină Într-o zi, guvernatorului roman al Iudeii care Îi amintea cu îngâmfare că are puterea de a-L
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
din regimentul de țărani ilfoveni cojani, În care nu știu cum nimerise un papugiu de bucureștean ca mine. și am participat, așa-și-așa, la două războaie: În 1913, la par tea sedentară a regimentului meu de militari deghizați În salopete de măturători de stradă, ca să salveze, chipurile, Bu cureștii de holeră; și În 1916-1917, sub ordinea unui colonel de stat-major cu eghileți la umăr, care mă tot Îndemna să ne pre dăm amândoi inamicului. A murit, cu toate astea, moartea de erou
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
doi dintre aceștia au murit: Ciocan și Nica”. Sancțiunile au fost de o duritate extremă, frizînd în cîteva cazuri bătaia de joc. Lui Cezar Bîrzea, căruia tocmai îi apăruse o carte la Paris, i s-a dat un post de măturător. El, Radulian, a fost trimis vînzător într-o tutungerie. După asta, mulți s-au simțit distruși, anulați. Într-o zi, doctorul Victor Săhleanu l-a întrebat: „Domnule Radulian, ce să fac cu cărțile?” „I am răspuns - îmi povestește el - că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
se poate împărți în patru episoade, dintre care trei sunt nocturne : cel al contactului dezagreabil, în primul rând vizual, dar și tactil, cu cetățenii urbei natale, cel al descoperirii insectelor în camera de hotel, cel al linșării unui câine de către măturătorii nocturni și cel al brutalizării unei femei de către oamenii de ordine. Toate aceste episoade trasează nu doar perimetrul unei expe- riențe dezagreabile de o noapte, ci și pe cel al recuperării unui profil identitar. Miza acestei proze este recuperabilă din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
multe ori... De mici aveam sen- timente civice în orașul meu natal !” De la bun început excesul originează într-o experiență infantilă și evident deformatoare a politicului. Al treilea episod vizează un joc crud, o distracție cupidă care-i amuză pe măturătorii nocturni. Jocul presupune încolțirea unui animal și lovirea sa repetată din toate părțile ceea ce provoacă teroarea absolută a victimei oca- zio nale. Descrierea supliciului este amănunțită și dra- matizată, senzațiile și în special sentimentul de teroare sunt înregistrate cu lux
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care are și un alt deznodământ, dramatic, dar nu tragic. În stradă lucrurile stau altfel, vederea a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funcțiune fiecare resort consumând combustibilul vitalității până la ultima picătură. Simțim decalcul unui romantism hugolian toc- mai în ceea ce ține de urmărirea unui climax, de redactarea unui moment apogetic. În realitate, episodul se consumă anost, câinele a fost omorât și satisfăcuți, măturătorii își reiau taifasul, aproape cu calmul unei scene de gen : mătu- rători odihnindu-se. Nervozitatea a fost amplificată de acest eveniment, cu atât mai mult cu cât intervenția ome- noasă, rațiunea nu au niciun efect asupra actorilor direct implicați. Ultimul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a operei este vorba - este foca- lizată printr-o hipertrofiere a detaliului, printr-o ridi care a derizoriului la absolutul abjecției. De altfel, chiar din momentul „Grand Hôtel «Victoria Română»” sunt decupate două episoade, cel al linșării unui câine de către măturătorii nocturni și cel al femeii ridicate în miezul nopții și pălmuite violent. Cine vede toate aceste lucruri ? În orice caz nu mai avem spectatorul avizat întors dintr-un voiaj la Paris pen- tru care comparația cu Orașul Luminilor înscrie deriziv
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și politic comunist, oriunde se manifesta el, se baza pe vestitele și rizibilele planuri de producție ce trebuiau musai a fi Îndeplinite ba chiar și depășite sau realizate În avans. Culmea e că, am mai spus-o cândva, chiar și măturătorii de stradă sau vidanjorii closetelor particulare sau de stat se ghidau și Își luau lefurile după planuri prestabilite. Iată că nici cenzorii presei nu făcuseră abstracție și de aici, poate, colosala acribie a acestora, vecină cu paranoia. Colectivul vasluian reunit
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
însutit, prețul lipsei de civilizație. Prin civilizație înțeleg, în contextul de față, o cultură devenită bun public. O cultură care nu mai este nici festivistă, nici de lux. Nu are nimic ezoteric. Este și cultura mea, dar și cultura instalatorului, măturătorului, chelnerului, polițistului, primarului. Ca să nu mă exprim pur ipotetic, vă voi spune deschis că rândurile de față își află inspirația în cele două săptămâni le care le-am petrecut la Boston, Statele Unite. Acolo am resimțit din nou, foarte acut, cât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
i se atribuie, un personaj. Politician versat, bun cunoscător al naturii umane, fostul primar al Iașului are un farmec al lui, găsind mereu, cu abilitate și tact, căile de adresabilitate spre cei mulți. Vorbește cu același firesc înnăscut și cu măturătorul de stradă și cu înaltul demnitar, și, cel mai important, pare a fi înțeles că în spatele funcțiilor, a rangurilor de tot felul, se găsește întotdeauna un om. Când în anul 2000, la Editura Polirom apărea, sub semnătura edilului, volumul de
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
mici chiar nu aveau unde să se angajeze. Le treceau anii economisind pensiile părinților, din care cumpărau cafea și țigări pentru a le duce unui șef cu speranța că-i va avea în vedere, când va fi nevoie de un măturător. Gabriela a dat de patru ori la Medicină și apoi a renunțat la visul ei. Cel puțin pentru moment. Până la urmă, a făcut zootehnia, unde erau mai puțini candidați, și-a ajuns ingineră la ferma de găini din Crevedia. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un sfert de kilogram de parizer, uitându-se cu luare aminte, ca și cum de acest lucru ar fi depins soarta sa, cum vânzătoarea micuță cu ochelari de vedere, împachetează cu mișcări iuți și îndemânatice salamul în hârtia transparentă. Unde erau acum măturătorii și măturătoarele, a căror față niciodată nu o văzuse prea bine la lumina săracă, străvezie și înșelătoare a neoanelor, care-i spuneau numai cuvinte grele, batjocoritoare și de aceea rămânea întotdeauna singur în urmă cu căruța lui în care deșerta
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]