306 matches
-
pe fată. —”Frunză verde, lemn uscat Că ra soacr-am căpătat”, o înfruntă Ismail cu cântecul pe Dedi. —Du-te și tă culcă mă,borociule, că țî sămpleticește limba. — Așa-i, Prințăso? Se împletește limba? Prințesa râde cu poftă văzându-l mahmur și se duce lângă el ca să-l stârnească la vorbă, că-l vedea că nu mai poate vorbi și se legăna pe scaunul pe care abia se ridicase. — Vezi, Prințăso, ce.arțăgoasă e soacră-mea, ca o baragladină, arată cu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
dar este atât de bun sucul. Parcă niciodată nu i s-a părut atât de bun. Când s-a îmbătat a debitat niște expresii și în franceză și în arabă că ne-am prăpădit de râs. A doua zi,era mahmur.„ Cum a fost ieri, Ibrahim?”l-am întrebat. Mi-ați făcut-o, a zâmbit el, dar m-am simțit bine”. — Printre atâția negri, numai tu străluceai. — Aveam colegi, colege din statele socialiste printre care vietnamezi, chinezi și de-ai noștri
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
deseori întâlnit în Bucovina înstrăinată și peste tot în Țara Românească. Îndurerat peste măsură, întâiași dată a pus la îndoială vremelnicia marilor nedreptăți îndurate de întregul său neam de ropceni plecați în pribegie. Povara originii Mihai Zimbru s-a trezit mahmur de-a binelea după o băută gospodărească, cum îi zicea el, de două-trei zile în șir, cu ulcioare de vin vechi de Cotnari, cu hartane fripte, cu strune la ureche și cu hangițe ispititoare. Nici măcar nu a conștientizat cât a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
oboseala și plictiseala ce l-au făcut să ridice ochii de la cea de alături și să se gîndeacsă la sine ca la un zeu. Păstrînd teroarea demonică a orgiei, zeul ce-ntr-adevăr ridică fața e tot al nostru: un chip obosit, mahmur de propria noastră beție. Între sex și înger au trecut milenii. Și vîrstnicii privesc cu suspiciune reîntîlnirea cu prietenii copilăriei. Se tem de amintirea îmbătrînită. Spațiul devine licoros, prelungit. În cameră, prin zgomotul monitoarelor și răpăitul ploii care îneacă vocile
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Halterofilul din Vitan Maria Manolescu PARTEA I - Bună dimineața, domnule! Camera era străină, clar nu putea să fie a nici unei gagici de la MaxiBar, pe cât miam putut da seama. Zic asta pentru că era posibil să fiu și puțin mahmur, dar nu știu sigur, nu mă pronunț. - Cafea? - Nu, mulțumesc. Trebuie să recunoașteți că dacă ați avea aproximativ cincizeci de ani, ca mine, burtică, chelie, o ciupercă ușor sâcâitoare între degetele de la picioare și nici o amintire despre ziua de ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
învârti ușor, și nu din cauza Marianei, care făcea varză călită în bucătăria MaxiBarului. Ei nu vindeau mâncare, dar trebuia să mănânce și ei ceva și li se mai făcea rău la elevii ăia, Mariana știa să aibă grijă de un mahmur, le mai dădea și lor câte o farfurie de varză, să nu bea pe stomacul gol. - S-a supărat pe mă-sa că l-a făcut țigan și-a plecat așa, fără să-și mai ia ziua bună. - Acuma asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Încetul cu Încetul, Începu să dea ocol curții oamenilor. Pe unii Îi ajuta să spargă lemnele, pe alții, la alte treburi. Chiar și preotul Fadei se Îndură de el și Îl lăsa să bată toaca În locul pălimarului, când acesta zăcea mahmur, răsucindu-se de pe o parte pe alta În pat, Înjurând de cele sfinte și punând neputința sa pe seama reumatismului, care Începuse să-l chinuiască Încă din copilărie. Dispariția lui Onisei, după cum era de așteptat, stârnise multă vâlvă. Oamenii vorbiră vrute și nevrute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
coborând arareori din tren. Aprovizionarea o făceau acum mecanicii de locomotivă, care treceau În fugă de-a lungul vagoanelor, purtând pe față măști de gaze, ca să nu se infesteze de molimă. Când trenul a ajuns la destinație, soldații au coborât mahmuri, au dat drugii jos, au descărcat cadavrele, Îngropându-le nu departe de terasament, au rânit trenul, stropindu-l cu var nestins, după care au făcut cale Întoarsă. Din cei opt mii de oameni, nici unul nu a rămas viu... Aceste imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
săculeț de cartofi pentru sămânță, cât despre murături, se terminau și butoaiele cu varză, și cele cu mere puse la murat, iar cel mai repede se terminau castraveciorii, iar asta din pricină că În sat mai toți beau votcă și, atunci când erau mahmuri, se Înfățișau cu ochi spășiți la poarta ei. Mașa Întâi Îi blagoslovea cum se cuvine, stropșindu-se la ei și făcându-i În toate felurile, apoi inima sa bună se Înmuia și femeia cobora În beci să scoată moare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fel. Fața lui albă exprima o detașare absolută de tot ce se petrecea În preajma sa. Oaspetele părea pregătit de un drum lung. La picioarele sale era așezată o valijoară neagră, care părea extrem de grea. Mașa se aștepta să-l vadă mahmur, după ce dăduse pe gât atâta horilcă. Ba chiar se gândise să-i scoată din beci un castron de moare de varză, amestecată cu cea de mere acre. Rețeta aceasta o știa de la babulea și, de fiecare dată când Onisei bolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oaspetelui tremura ușor. - Nu e chiar rău, conchise el, În timp ce fruntea sa palidă se acoperi de broboane de sudoare. Dacă tot m-am așezat, atunci hai să-ți spun, pe scurt, povestea lui Subotin, propuse el. „E totuși un pic mahmur“, gândi femeia, privindu-l cu atenție, mustrându-se că nu a adus și zeamă acră. „După două păhărele Își va reveni, conchise ea. Numai să nu bea prea mult, că pe urmă chiar că nu mai scap de el...“ - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
continuă el firul gândurilor, un lucru mi se pare destul de ciudat: deși depozitul e plin de șobolani, aceștia nu au mâncat salamul, dar au gustat din murături...“ Și atunci lui Ippolit Îi trecu prin cap că poate șobolanii erau la fel de mahmuri ca și el și că, În loc să se repeadă la resturile de mâncare ce zăceau pe masă, s-au apucat să roadă acriturile. Ideea aceasta Îl amuză atât de tare, Încât Subotin uită și de durerea sa de cap, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din pricina unor abuzuri, o halucinație. Nu era posibil să stai trei zile și trei nopți În șir În pântecul unei creaturi marine și să inhalezi un aer Încărcat de tot felul de miasme produse de stomacul său. Pesemne Iona fusese mahmur și, dintr-o pricină sau alta, Îl mustrase conștiința. Monstrul fusese o halucinație a sa. Glasul din cer Îl trimisese la Ninive să-i vestească pieirea, dar Iona s-a suit pe o corabie și s-a Îmbătat. Îmbătându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
greu de prevăzut. „Mai bine dosesc banii undeva“, gândi Subotin, și așa făcu, ascunzându-i Într-un loc bine ales. Nu are rost să insist, spuse Extraterestrul, asupra scenei pe care i-a făcut consoarta după ce Ippolit a ajuns, Încă mahmur, acasă. C-un stoicism demn de o cauză mai bună, Subotin suportă toate ocările nevestei și toată vesela care i se sparse În cap. Nu Încercă să se dezvinovățească și nici nu făcu pe măscăriciul cum procedase altădată. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
am ajuns la nici o concluzie”, răspunse celălalt. „De fapt, materia nu există”, adăugă el. „Totul nu-i decât o adiere...” „Profitați de starea mea ca să abuzați?” zise stomatologul, adoptând un limbaj vulgar. „Ce v-ați spus”, adăugă el, „Noimann e mahmur, Într-o stare confuză, ia să-i torn În cap niște baliverne, ca să-i Încețoșez și mai tare creierii, care și așa sunt Încețoșați de cât alcool a ingurgitat În el...” Celălalt râse. „Nu are rost să vă mai bateți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
după vârsta de doi ani. Atacurile de panică pot apărea În orice moment” și alte aberații... În privința atacurilor de panică, Noimann nu avea dubii. Ele puteau apărea, o știa din propria experiență, oriunde și oricând. Nu trebuia să fii nici măcar mahmur sau amețit ca să simți că luneci Într-un abis dubitativ, din care greu puteai ieși. Acum În memorie Îi venea o altă scenă, petrecută tot la Corso, În aceeași companie... PAGINĂ NOUĂ VI. Aria lui Satanovski ... Se făcuse deja ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În valiza de piele. Domnul X, fericitul cumpărător, care privea totul „cu oarecare distanță“, se simțea penibil. I se părea că toate privirile erau Îndreptate spre el, cu o undă de reproș. 9. A doua zi X, el Însuși puțin mahmur, cotrobăi prin cărți, pe care până atunci nici nu le văzuse bine. Chestia cu valoarea lor - evident În fața celei sentimentale - i se părea exagerată. Singura demnă de atenție din Întreaga colecție i se părea - Jurnalul de campanie al unui ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dai un șpiț? Sandu se laudă de câte ori are ocazia că a jucat fotbal la juniori și că era mai tare decât Hagi plus Popescu, dar Gore este de părere că driblai sticle de mic, Sandule, cum te duceai la gazon, mahmur, cu zeama de varză după tine? Discuția din această seară se poartă În jurul cipurilor din pașapoartele biometrice. Gicu este complet indiferent la subiect și fredonează alături de Nelu Ploieșteanu Afară plouă și varsă, dă-mi drumu’ nevastă-n casă, că mă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și încă beată. Îmi vin în minte frânturi clare ale zilei de ieri, ca printr-o ceață deasă. Nu sunt sigură ce e real și ce e vis. Am luat trenul... da... mă durea capul... Gara Paddington... am ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
din 99 de franci. Abia după ce a terminat-o, și-a dat seama c-o mai citise o dată: nu era vina lui că toate cărțile lui Beigbeder semănau între ele. Era abonat la Nouvel Observateur și citise, odată, când era mahmur, o cronică la o carte de Attali, ceea ce-l îndreptățea să se bage, la bistrou, în discuții de politică monetară cu alți bețivi. Să nu se înțeleagă de aici că Lionel ar fi bețiv, dar îi place și lui să
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
din care nu curge nici o picătură de apă. — Am închis alimentarea cu apă de la conducta principală și am golit boilerul, poți să te apuci de treabă. Cât timp o să-ți ia? — Cinci-șase ore, depinde ce găsesc, răspunde morocănos Roman, încă mahmur după beția, de unul singur, din noaptea precedentă. Claude începe să urce scara spre chepengul care duce în bistrou. Îl întreabă într-o doară: — Te-nchid pe dinafară, să nu intre hoții? Mă ntorc la prânz și-ți deschid. — De
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
angajamentele, v-ați convins. Perseverent, perspicace, știu asta, sint constiincios si asa voi fi. Raportul în cazul Narcis, altă dată. Sunt încă tulburat de Azilul Asociației, nu pot reveni așa repede la rutină. Ferestrele mohorâte. Ploaia căzuse toată noaptea. Oră mahmură. Somnolență, acreală. Se tot lățea lenea, împotmolirea. O furie dospită, amânată. Ce ți-am cerut eu dumitale, tovarășa Vasilică? Flegmaticul șef Gică, tenebros, ca în zilele lui rele. Blând porcul, crescut între orătănii, nu știi de ce n-o fi motan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe dinafară. Unul dintre colegii lui de serviciu din New York, Todd, l-a sunat într-o zi, în timpul șederii mele acolo, și i-a lăsat un mesaj pe robot, care începea cam așa: „Știi care e sinonimul perfect pentru cuvântul mahmur? Eu știu“. Mă gândesc la asta de fiecare dată când mă trezesc cu senzația că mi-aș fi petrecut noaptea, din cine știe ce motiv bizar, cu capul strâns într-o menghină. Încet, încet, îmi dau seama că nu am fost supusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încât Bob Koch își spuse că va face pneumonie. Oricum nu se simțea prea bine. Mahmureala îi lăsase în urmă o senzație foarte neplăcută în stomac. Judecătorul era un tip tânăr, cam de patruzeci de ani, și părea și el mahmur. Dar poate că nu era. Koch își drese glasul. — Onorată Instanță, mă aflu aici ca să o reprezint pe Alexandra Burnet, care nu a putut veni personal. — Acest tribunal a ordonat ca ea să se afle aici, spuse judecătorul. Personal. — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o nimeni. DOUĂZECI ȘI UNU A doua zi dimineață mă trezesc cuprinsă de spaima cea mai pură. Mă simt exact ca un copil de cinci ani, care nu vrea să se ducă la școală. Mai exact, ca un copil de cinci ani, mahmur și chiaun. Nu pot să mă duc, spun, când se face 8.30. Nu pot să dau ochii cu ei. — Ba da, poți, spune Lissy liniștitor, Încheindu-mi nasturii de la haină. O să fie bine. Nu trebuie decât să ții bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]