281 matches
-
și de echipament radio. În timpul zborurilor de evaluare, CR.42 a fost testat alături de aparatul Caproni Ca.165, primul dovedindu-se superior, deși cel de-al doilea avea un design mai modern, care îi asigura o viteză superioară, dar o manevrabilitate mai redusă. Deși în momentul în care a fost produs epoca biplanelor se apropia de sfârșit, mai multe națiuni și-au exprimat dorința să cumpere noul aparat de vânătoare. La scurtă vreme după ce a primit botezul focului, Fiat a dezvoltat
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
luptat pentru apărarea aeroporturilor, bazele navale și orașele italiene până la armistițiul de pe 8 septembrie. De asemenea, aceste avioane au luptat deasupra Maltei împotriva aparatelor britanice Gloster Gladiator, iar mai târziu împotriva celor de tip Hawker Hurricane, uneori înregistrând succese neașteptate. Manevrabilitatea „Șoimului” i-a preocupat mult pe britanici. Un raport al serviciilor de informații al RAF de la sfârșitul lunii octombrie 1940, care a fost remis tuturor piloților, escadrilelor lor, premierului Winston Churchill și guvernului menționa faptul că aparatele Fiat CR.42
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
preocupat mult pe britanici. Un raport al serviciilor de informații al RAF de la sfârșitul lunii octombrie 1940, care a fost remis tuturor piloților, escadrilelor lor, premierului Winston Churchill și guvernului menționa faptul că aparatele Fiat CR.42, prin marea lor manevrabilitate, în special datorită capacității de a efectua semi-lupinguri foarte strânse, i-au surprins pe numeroși piloți aliați și i-a salvat pe cei italieni de la anihilare. Avioanele CR.42 s-au întâlnit cu cele Hurricane pentru prima dată pe cerul
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
Spitfire. După cum avea să mărturisească un pilot britanic, italienii puteau să execute cu ușurință un luping strâns, care îi plasa în spatele avionului. După cum reiese din rapoartele serviciilor de informații ale RAF, CR.42 era o țintă greu de doborât din cauza manevrabilității foarte mari. Rapoartele „Luftwaffe” au confirmat victoriile italienilor. Aparatele Fiat CR.42 au fost transferate în timpul iernii înapoi pe frontul din Mediterana. Avionul de vânătoare Fiat CR.42 a fost folosit foarte mult și pe teatrele de război din regiunea
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
o grosime de 20 mm în zona din spatele pilotului și schiuri. Avioanele suedeze au fost denumite „J 11”. În 1943, aviația militară suedeză a început să fie dotată cu avioanele moderne „J 22” din producție proprie. Piloții suedezi au apreciat manevrabilitatea deosebită a aparatului „J 11”, dar aceste aparate au fost retrase treptat din serviciu până în 1945. După semnarea de către guvernul regal italian a armistițiului cu forțele Aliate pe 8 septembrie 1943, German Rüstungs-und-Kriegsproduktion Stab a preluat controlul asupra uzinelor producătoare
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
-ul va determina șoferii să devină prea încrezători în controlul lor asupra vehiculului și/sau în abilitățile de șofer. Din acest motiv, de obicei sistemele ESC informează șoferul atunci când intervin, pentru ca șoferul să știe că se apropie de limitele de manevrabilitate ale autovehiculului. Majoritatea ESC-urilor activează o lumină indicatoare de bord și/sau un ton de alertă. Unele sisteme ESC permit în mod intenționat ca traiectoria corectată a vehiculului să devieze foarte puțin de la traiectoria comandată de șofer, cu toate ca ESC
Control de stabilitate electronic (autovehicule) () [Corola-website/Science/317807_a_319136]
-
a asista șoferul să revină din situații periculoase. ESC-ul nu mărește tracțiunea, deci nu permite o creștere a vitezei în viraje (cu toate că facilitează o virajare cu un control mai bun). Mai general, ESC-ul funcționează în limitele inerente ale manevrabilității vehiculului și în limitele aderenței dintre roți și drum. O manevră imprudentă poate depăși aceste limite, având drept consecință pierderea controlului. De exemplu, în scenariul unei hidroplanări severe, roțile pe care ESC-ul le-ar folosi pentru a corecta derapajul
Control de stabilitate electronic (autovehicule) () [Corola-website/Science/317807_a_319136]
-
conform calculelor făcute în spațiul stărilor (set de ecuații folosite pentru modelarea dinamicii vehiculului). Controlerul ESC poate primi și trimite informații și de la / către alte controlere ale vehiculului: sistemul de direcție, sistemul activ de suspensie pentru a îmbunătății stabilitatea și manevrabilitatea. Senzorii ESC-ului trebuie să trimită date continuu, fără întrerupere, pentru a detecta posibilele abateri imediat. Senzorii trebuie să fie funcționeze independent de interferențe (ploaie, gropi, etc.). Cei mai importanți senzori ai sistemului ESC sunt: Alți senzori pot fi: ESC
Control de stabilitate electronic (autovehicule) () [Corola-website/Science/317807_a_319136]
-
urmat, romanii au beneficiat de o mobilitate mult mai mare deoarece corăbiile lor transportau numai strictul necesar, în timp ce cartaginezii erau împovărați de echipaj, echipamente, soldați și provizii. Echipajele cartagineze erau de asemenea lipsite de experiență. Românii au avut o mare manevrabilitate pentru a zdrobi vasele inamice cu berbecii de lupta atașați de corăbii. Jumătate de flota cartagineză a fost distrusă, fie capturată. Restul au fost salvate de schimbarea bruscă a direcției vântului, permițându-le să fugă din calea romanilor. Mulți berbeci
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
ci un proiect triciclu al roților. Două roți se găsesc în față și au aproape 9 metri (27 picioare) în diametru; roata din spate este mai mică, doar 1,5 metri (5 picioare), roata triplă este folosită pentru a asigura manevrabilitatea vehiculului. Tunul principal de sus atinge aproape 8 metri înalțime. Coca are o lungime de 12 și este prevăzută cu încă două tunuri. Fiecare roată era alimentată de un motor de avioane Sunbeam 250hp. Un model de apare într-o
Tancul Țarului () [Corola-website/Science/319102_a_320431]
-
să corespundă cerințelor nu numai din punct de vedere al calităților optice, dar și din punct de vedere constructiv cum ar fi: greutate, gabarit, formă, adâncime maximă de utilizare, capacitate funcțională, cost, portabilitate, suport tehnic necesar de la suprafață, aspecte operaționale, manevrabilitate, capabilitate de a pătrunde în locuri înguste, sisteme de siguranță, posibilități de conectare. În ultimul timp, au fost relizate sisteme de televiziune subacvatică cu ultrasunete, ce elimiă cablul de legătură cu monitorul aflat la suprafață. Primele sisteme de televiziune subacvatică
Televiziune subacvatică () [Corola-website/Science/319138_a_320467]
-
mijlocul anului 2000. Avantajul acestui vehicul era capacitatea mare de transport, de aproape 200 pasageri, insă avea multiple dezavantaje, cum ar fi submotorizarea ( era echipat cu motorul TN76 de 125 KW al DAC 112/117), greutate prea mare, viteza redusă, manevrabilitate dificilă, probleme la urcarea pantelor în special încărcat. DAC ( ROCAR) 318 ET - Troleibuz de 18 m, echipat cu două punți motoare și două motoare TN 76 de 125 KW. Capacitate de transport până la 200 pasageri. Nu s-a fabricat decât
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
vânătoare ambarcat de tip 0". Numele de cod oficial dat de Aliați era Zeke. Când a fost introdus la inceputul celui de-al Doilea Război Mondial, Mitsubishi Zero era cel mai bun avion de vânătoare din lume, combinând o excelentă manevrabilitate cu raza sa lungă de acțiune. În operațiunile de combat timpurii, Zero și-a obținut reputația de "câine de vânătoare" reușind un raport record de 12 la 1 avioane doborâte dar, începând cu anul 1942, combinația de noi tactici precum și
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
stagnarea tehnologică (în special la capitolul de putere generată de motor) au rezultat într-o eficiență tot mai scăzută a lui Zero în fața noilor avioane de vânătoare inamice care posedau o putere de foc mai mare, armură, viteză și o manevrabilitate comparabilă sau care se apropia mult de cea a lui Zero. În timpul ultimului an de serviciu activ Zero a fost utilizat în Războiul din Pacific în operațiuni "kamikaze". În decursul războiului, Zero a fost construit într-un număr mai mare
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
20 mm, două mitraliere de 7,7 mm și două bombe de 30 kg sau 60 de kg. Un set complet radio trebuia montat pe toate avioanele împreună cu un sistem radio de detecție a direcției pentru navigarea cu rază lungă. Manevrabilitatea specificată impunea minim egalarea performanțelor lui A5M, în vreme ce lungimea aripilor nu trebuia să depășească 12 metri pentru a se calibra cerințelor portavioanelor. Toate acestea trebuiau puse în aplicare cu motoarele disponibile la acea vreme, ceea ce a constituit o altă limitare
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
Model 21, dedicat decolării de pe portavioane, a fost tipul cel mai adesea întâlnit de trupele americane, și de cele mai multe ori mult mai departe de portavionul de care aparțineau datorită razei de acțiune de 2.600 km. Mulțumită combinației dintre excelenta manevrabilitate și puterea de foc, Zero dispunea cu ușurință de colecția diversă de avioane trimisă împotriva sa de aviația aliată în Pacific in 1941, în timp ce raza sa uriașă de acțiune îi permitea să apară la distanță de frontul de operațiuni și
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
descrie modul în care capacitatea de rezistență a avioanelor de modele timpurii Grumman (supranumite Wildcat) a reprezentat un factor ce a prevenit ca Zero să obțină dominația totală: Proiectat pentru atac, avionul Zero a dat prioritate razei lungi de acțiune, manevrabilității și puterii de foc cu costul unei protecții infime - majoritatea modelelor nu aveau nici rezervoare auto-sigilante și nici armură - astfel că multe Zero-uri și mulți piloți piereau prea ușor în luptă. În timpul etapelor inițiale ale luptelor din Pacific, japonezii
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
au avut efecte mai mari asupra performanțelor decât se previzionase. Dimensiunile reduse au condus spre un coeficient de rotație sporit iar portanța mai mică a permis vitezei în picaj să atingă 670 km/h (420 mph. Pe de altă parte, manevrabilitatea a scăzut iar raza de acțiune de asemenea, grație reducerii dimensiunilor rezervorului. Piloții s-au plâns pentru ambele probleme. Raza de acțiune mai scurtă s-a dovedit o limitare semnificativă în timpul campaniei din Insulele Solomon din 1942. Primul exemplar Model 32
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
în cadrul forțelor armate semișenilat) este un autovehicul civil sau militar de transport care folosește roțile din față pentru direcție și șenilele din spate pentru propulsie. Scopul acestei combinații este construirea unui vehicul cu performanțele unui tanc pe teren accidentat și manevrabilitatea unei vehicul cu roți. Acest sistem de propulsie a fost inventat și implementat de către francezul Adolphe Kégresse în anul 1910. Principalul avantaj al autoșenilelor față de vehiculele cu roți este presiunea pe sol mai mică, de unde rezultă o mobilitate mai mare
Autoșenilă () [Corola-website/Science/320549_a_321878]
-
până la glezne și era prinsă la mijloc cu o curea simplă. Două curele se încrucișau în zona superioară a spatelui cu scopul de a impiedica umflarea "xystis"-ului pe timpul cursei. Conducătorii dispuneau de care de luptă modificate pentru viteză și manevrabilitate, fiind construite din lemn, cu două roți și cu partea din spate descoperită deși acest tip nu era folosit în lupte și, cu timpul, nici carele nemodificate. Exista un loc special unde conducătorul punea picioarele, iar carul era fixat direct
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
într-un și în jurul unui șoim de vid, lucru folosit pentru a reduce efectele asupra echipajului cauzate de manevrele executate în condiții de gravitație ridicată. Cu ajutorul puterii câmpurilor lor de distorsiune, șoimii de vid pot dobândi o viteză și o manevrabilitate de neatins pentru orice navă adamistă (cu excepția celor propulsate de ilegala și extrem de periculoasa antimaterie). Edeniștii își modifică genetic foarte mult copii, gena care permite afinitatea fiind inoculată din momentul concepției. Ei folosesc și "servitori" modificați, aceștia fiind în general
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
care a achiziționat 30 de exemplare în 1937 cu opțiunea de a mai cumpăra încă 100 de avioane. În urma testelor comparative, He 112 s-a dovedit a fi superior modelului Mitsubishi A5M, însă piloții japonezi au preferat modelul autohton din cauza manevrabilității mai mari. Următoarea țară interesată de achiziționarea avionului He 112 a fost Austria, însă comanda nu a fost onorată din cauza Anschluss-ului din martie 1938. Spania a devenit următorul client pentru Heinkel când a comandat 18 avioane la începutul anului 1938
Heinkel He 112 () [Corola-website/Science/321817_a_323146]
-
He 112 fabricate pentru Japonia, care au fost introduse în uz pentru câteva luni. Avioanele de vânătoare He 112 au fost testate de Luftwaffe în Spania, în timpul Războiului Civil Spaniol. Avioanele au fost repartizate Legiunii Condor. Piloții germani au apreciat manevrabilitatea superioară a modelului Bf 109 în fața avionului He 112, însă considerau că modelul propus de Heinkel era mai bine înarmat și mai sigur la aterizare și decolare decât modelul fabricat de Messerschmitt. He 112 a fost descris ca fiind un
Heinkel He 112 () [Corola-website/Science/321817_a_323146]
-
are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare și o manevrabilitate mai bună. Tunul poate fi rotit 360° prin fixarea plăcii de bază, ridicarea fălcelelor cu ajutorul cricurilor mecanice și coborârea roților ajutătoare. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a fost fabricat sub licență de către uzinele Reșița, acest lucru fiind posibil după
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
dezvolte până la varianta finală A5M4 la care i s-a adăugat un rezervor suplimentar pentru a mări raza de acțiune. Înarmat doar cu mitraliere de 7,7mm noul avion de vânătoare Mitsubishi s-a dovedit eficient, rezistent la avarii cu manevrabilitate excelentă și de construcție robustă. Dușmanul cel mai periculos s-a dovedit a fi Polikarpov I-16, un avion rapid, bine înarmat,condus adesea de sovietici. A5M "Claude" escorta în raidurile sale modernul (pe atunci) dar vulnerabilul bombardier Mitsubishi G3M
Mitsubishi A5M () [Corola-website/Science/325649_a_326978]