632 matches
-
Bedros Horasangian, Mircea Nedelciu ș.a.: ecuațiile în care se plasează scrisul și viața, scrisul și insul, scrisul și scrisul ș.a.m.d. Sub lupa scriitorului fictiv al lui C. nu intră numai scrisul, ci și viața - denunțată pentru stereotipie, schematism, manierism, formalism -, cam tot atâtea păcate tradiționale ale scrisului: „Aici e măreția noastră - explică personajul lui C. Trăind în schema vieții, suntem trăiți de scheme, deși le refuzăm, le contestăm și credem că noi nu.” Compasul personajului-autor măsoară neliniștit distanțele dintre
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori / Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă / Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori...” S-a vorbit de monotonia poeziei lui B., de tematica ei redusă, în fine, de „manierismul insuportabil” (G. Călinescu). Faptul este de ordinul evidenței, deși trebuie recunoscut că tocmai această închidere a lirismului într-o problematică repetitivă dă o notă de originalitate și profunzime poemelor sale. În fond, poezia lui are un unic motiv muzical, executat
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
acest spațiu. Tot ceea ce se petrece se petrece aici. La urmă, se observă că la el cercul s-a umplut de fantasme și că poemele ating temele grave ale existenței. Poezia plictisului provincial, poezia târgului blestemat, copii după „pozele” decadenților, manierism patetic, teama de universurile umide, fragilitatea ființei în fața elementelor, invenție poetică limitată și reluări obsesive într-o lirică astenică, ingenuă în măsura în care ingenuitatea se înțelege cu imitația modelului - toate acestea sunt adevărate sau de multe ori adevărate, reale. Dar există ceva
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
de situații, deznodăminte imprevizibile, îmbină tragicul și comicul, dramaticul și grotescul, recurge la încifrări, la travestituri, întrebuințează „măști”, inclusiv animaliere. Poetica b. vizează impresionarea bruscă, producerea de uimire, de meraviglia. În terminologia estetică actuală, termenul b. e concurat de cuvântul „manierism”, propus de Ernst Robert Curtius, adoptat de G.-R. Hocke. Discuțiile referitoare la delimitarea sferei semantice a fiecăruia dintre acești doi termeni continuă încă. În înțelegerea autorului român al celor mai ample sinteze teoretico-istorice asupra stilurilor, Edgar Papu, b. exprimă
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
Hocke. Discuțiile referitoare la delimitarea sferei semantice a fiecăruia dintre acești doi termeni continuă încă. În înțelegerea autorului român al celor mai ample sinteze teoretico-istorice asupra stilurilor, Edgar Papu, b. exprimă, deghizat și defensiv, o viziune tragică a existenței, în timp ce manierismul, prin deformarea sfidătoare a realității, prin afișarea ostentativă a nefirescului, reprezintă o atitudine agresivă față de realitatea obiectivă. Privitor la b. românesc s-au formulat puncte de vedere diametral opuse. Potrivit unuia dintre acestea, despre existența la noi a acestui stil
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
în Franța. Circe și păunul, tr. Constantin Teacă, pref. Adrian Marino, București, 1976; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976; Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, I-II, București, 1977; Gustav-René Hocke, Manierismul în literatură, tr. Herta Spuhn, pref. Nicolae Balotă, București, 1977; Viorica S. Constantinescu, Considérations sur le baroque roumain, CREL, 1978, 1; [Barocul], RITL, 1978, 1 (semnează Mircea Anghelescu, I. C. Chițimia, Alexandru Duțu, Dan Horia Mazilu, Mihai Moraru, Al. Piru); Simion
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
a comportamentului expresiv. Faptul poate fi explicat prin însemnătatea deosebită a relațiilor personale în viata femeilor (Allport). Minkowschi citează următoarele alterări ale expresiei: 1) tulburări ale mimicii; 2) pseudoexpresii (fenomene fără semnificație explorabilă fără context coerent - râsul, plânsul pseudobulbar); 3) manierismul (în care mijloacele de expresie le lipsește simplitatea și naturalețea); 4) teatralismul (în care autenticitatea este dubioasă - dominând facticele); 5) verbalismul. Cu aceste alterări vine încontact nu numai medicul psihiatru ci și medicul din orice cabinet de consultații sau de la
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
bisericești, destinate uzului liturgic. În ele, numele divine sunt inteligibile, cu puține excepții: „Cel cuvios” pentru hósios (Blaj, BS), „Domnul Savaot”/„Domnul puterilor” pentru YHWH Te>"’ÄÖ (SC, Blaj, G-R, BS), „Atoatețiitorul” pentru pantokrátÄr (BVA), „Episcopul” pentru ho epískopos (C). Manierismul propriu unui anume stil bisericesc transpare în expresia „răbdător cu’ndelungare” (BVA), care îl echivalează pe eleemÄn, dar cine nu înțelege sensul acesteia? Trebuie spus că, atunci când se caută cu orice preț facilitarea accesului la Biblie, se ajunge adesea la
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
conștient de toate acestea. Și totuși, descriind poporul așa cum l-a descris el - adică în mod convențional și aproape cu prefăcătorie -, Buttitta nu a fost deloc nesincer. O asemenea viziune a poporului, reluată, cu un avânt pe măsura clarității, de manierismul comunist de dinaintea secolului XX, face parte din inspirația adevărată, adică formală, a lui Buttitta. El a râvnit întotdeauna la oficialitatea comunistă: și nu există nimic care să alimenteze cu mai multă vitalitate o inspirație manieristă decât o oficialitate care nu
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lingvistică a acestora din urmă. Textele religioase ale Evului Mediu timpuriu sunt întotdeauna foarte poetice, chiar și atunci când sunt tânguiri umile pentru niște oameni evlavioși pe deplin pasivi și infantili. Aici, în Imitație, se simt în schimb afectarea propagandei ecleziastice, manierismul pedagogic, din cauza căruia aplicarea vechilor reguli retorice unui „grai” foarte „popular” frizează de-a dreptul stilul „macaronic”. Iar eu, citind pe sărite această latină, în loc să fiu cuprins de vreo vrajă mistică și arhaică, nu puteam să nu mă gândesc insistent
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
pretext că vor să se înroleze în armata lui Tudor. Călătoria se dovedește însă o finalitate fără scop, ocazie de taifas nesfârșit și de plutire în infinitul posibilului. Romanul consacră o tehnică epică amenințată în scrierile ulterioare să alunece în manierism, transformând pe autor în propriul său epigon. Ea se bizuie pe un relief temporal accidental, care ar fi făcut deliciile unui stilist ca Tudor Vianu. Deschizând la întâmplare cartea, se poate întâlni oricând un dialog ca acesta: „- Știu, spuse ea
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
fragilitate și volatilitate, ca un reflex al circumstanțelor istorice opresive. L. este - în perioada liberalizării culturale de la sfârșitul anilor ’60 - un poet al rigorii suave, al lucidității fragile („puterea florii”). În același timp, limbajul i s-a înfășurat în voalurile manierismului și a devenit mai criptic. Preocupat de exercițiul poetic formal, de ceea ce numește „răstimp de litere” (titlul unui ciclu de poeme din volumul Armura de aer), L. ajunge în impasul nenumitului, rostindu-și neputința de a se exprima. În această
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
Macedonski este „un prinț cu pelerină”, Dimitrie Anghel - „seniorul lampioanelor”, Camil Petrescu - „un mușchetar de metropolă”, N.D. Cocea - „un gladiator de ocazie”, Nae Ionescu - „cruciatul de ceață”, Nichifor Crainic - „un popă de câmp” etc. Reușitele sunt diminuate de alunecări în manierism, alteori de disproporționate izbucniri pamfletare și îndeosebi de supralicitarea talentului unor părtași de idei și a majorității confraților olteni. Treptat, ocupându-se de ultimii, I. abandonează uneltele criticului pentru a deveni memorialist. Ipostaza aceasta se regăsește și în De la Porțile
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
logique de la poésie, iar Șerban Cioculescu despre eseul Belphégor al lui Julien Benda. „Scopul Institutului - scria M. Dragomirescu - este de a canaliza literatura sănătoasă, simplă și clasică - trăsătura caracteristică a spiritului românesc - și de a înlătura tot ce e boală, manierism și inovații fără valoare.” Institutul era, în viziunea lui M. Dragomirescu, o „bursă a valorilor”, acceptată fiind literatura de orientare clasică și respins un tip de literatură taxat drept „eczemă”, blam care viza „poezia nouă”, promovată de E. Lovinescu, simbolismul
INSTITUTUL DE LITERATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287564_a_288893]
-
București. În 1967 i se conferă „Meritul cultural” pentru întreaga sa carieră de actor. Actor cu o excepțională prezență scenică, interpret memorabil îndeosebi al unor eroi de dramă, având un joc inteligent, nuanțat, într-o tonalitate gravă, întotdeauna personal până la manierism, I.-G. s-a revelat la maturitate și ca un poet de idei și de insațiabilă meditație, publicând două volume intitulate neutruVersuri (1969-1972). Poezia lui își are sursa primară într-o copilărie frustrată, într-o adolescență întârziată, petrecută într-un
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
o scriere eliberată de constrângeri formale, se ascunde mai degrabă o poezie tradițională. SCRIERI: Barocul literar românesc, București, 1982; Scrie cum vrei, Cluj- Napoca, 1984; Romanul „obsedantului deceniu” (1945-1964). O radiografie alfabetică, Cluj-Napoca, 1995; Relația epică, Cluj-Napoca, 1998; Baroc și manierism, Pitești, 2000; Primul Occident, Pitești-București, 2001; Structuri și forme literare, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Sultana Craia, „Barocul literar românesc”, LCF, 1982, 33; Mircea Muthu, Avatarurile barocului, TR, 1982, 44; Traian Vedinaș, „Barocul literar românesc”, ST, 1982, 10; Paul Cornea și
ISTRATE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287633_a_288962]
-
deconcertantă a formulelor discursului liric, desele schimbări de registru. De fapt, pluralitatea expresiei, coexistența fațetelor diverse reprezintă însușiri definitorii ale profilului său liric. Relativ prolific - unsprezece cărți în douăzeci de ani -, poetul nu a putut evita instalarea într-un anumit manierism șaptezecist, deși originalitatea tonului nu îi poate fi contestată. Referindu-se la volumul de debut, Laurențiu Ulici semnala însușiri precum energetismul, orgoliul mesianic, grandilocvența epatantă, logoreea narcisiacă, vehemența afectivă și angajamentul istoric, remarcând că numai ultimul avea să se manifeste
IUGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
Meșteșugar al versului simplu, laconic, muzical, poetul își conturează sentimentele în piruete verbale grațioase, ca mai târziu G. Topîrceanu. Și cugetările, fără profunzime, dar agreabile, se concentrează în versuri gnomice, ușor detașabile, ca niște refrene. Dar G. a ilustrat, până la manierism, îndeosebi ipostaza poetului galant care, stilizând modelul popular, articula noi „cântece de lume”. Este un fel de pornire mai degrabă neoanacreontică, și pentru că rareori se întrezărește aici un joc rafinat de-a naivitatea. Așadar, suferința e dulce, fericirea amară, iubirea
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
va deveni o sursă preferată de inspirație (Pe țărmul mării, 1941). Se mai remarcă reminiscențe parnasiene (ciclul de sonete din volumul Cristale, 1936) și clasice (în poemele ce evocă vestigii ale Antichității sau în pastelul dobrogean). Deși cade uneori în manierism, neștiind să evite clișeele sau o anume monotonie, G. rămâne un poet ce se distinge prin puritatea și delicatețea sentimentelor, ca și prin armonia versificației. Un volum de memorialistică, publicat în 1934 (Schițe. Din noianul amintirilor), are o valoare mai
GHERGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
România, 1983 (traduceri); Premiul pentru cea mai frumoasă poezie, Festivalul Internațional „Serile de poezie de la Struga”, Macedonia, 1993. Autorul a semnat totdeauna cu numele înscris în catalogul școlar și nu a folosit niciodată pseudonime. Dacă există poeți pândiți de pericolul manierismului, al autopastișării, sunt alții, în schimb, care cad victima dispersării, a neputinței de a-și găsi propriul teritoriu liric, tonul unic și inconfundabil. În mod evident, D. nu face parte din prima categorie; din cea de-a doua, poate, până la
DUMITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286917_a_288246]
-
su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa”, 4 (1974), 423-460. V. Scriitori italici Dacă Africa și Galia au fost răvășite de invazii în urma cărora au apărut regatele romano-barbare, Italia nu a suferit devastări tot atât de grave și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
afară. Ordonate pe cele patru cicluri calendaristice, aceste sonete nu evită incursiunea în timpul „profan”, într-o istorie evocată uneori în spirit naiv-pașoptist. Fantastica pădure (1980), printr-un tipar strofic unic, de douăsprezece versuri, dar nu numai prin acesta, atestă un manierism auster. Se confirmă astfel existența unei alternanțe între exprimarea nesupravegheată și cenzurarea riguroasă. În Alte sonete (1983), H. apelează din nou la forma fixă, încălcând însă regula la nivelul versului, diversificând metrica, oscilând între dodecasilab și monosilab. În Zilele, vârstele
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
semnalat foarte prompt direcțiile de mișcare ale prozei optzeciste. Cu o anume emfază, într-un roman sinopsis de proporții impresionante, se recapitulau, pe alocuri cu o anume maliție, achizițiile brevetate de proza decadei. Romanul În larg (1989) este de un manierism obositor, storcând tot ce se poate din bătătoritele rețete ale scriiturii intimiste (epistolarul și jurnalul). Jongleria cu mai toate convențiile ficțiunii (parodiate serios) constituie adevărata temă a cărții, populată cu personaje anemice, vizibil confecționate din hârtie. Adevăratul interes al literaturii
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
pe retina victimei imaginea călăului (Ochiul de mort). Logica povestirii este strânsă, întemeindu-se mai ales pe raționamente absurde, care șochează simțul comun, și pe care autorul le înlănțuie cu vervă. Fraza este cizelată, deși textul cade nu o dată în manierism. Atras de teatru, L. a compus și o piesă, Călătoriile pe apele groazei, nejucată însă. A tradus din teatrul lui Ibsen (John Gabriel Borkmann) și din R. Matisson (Cel din urmă avertisment). După 1950 s-a dedicat traducerilor de proză
LEMNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287775_a_289104]
-
străină”). „Cartea a doua” din Curcubeu peste țară distilează aceleași teme și motive într-un șir de distihuri al căror model îl constituie cimiliturile și ghicitorile populare, dar și, poate, „poemele într-un vers” ale lui Ion Pillat. Alunecările în manierism și chiar în artificiu, semnalate de unii critici, nu vor fi scăpat nici poetului, care în Cartea stihurilor și Carte de cruciat adâncește filonul religios (Hram la Putna) și dă expresie unor trăiri noi, în special sentimentului acut al „marii
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]