497 matches
-
de gravitația Planetei Roșii. Satelitul Phobos, datorită perioadei sale de revoluție siderala mult mai mică decât perioadă de rotație siderala a planetei, are mișcare aparentă de la vest spre est și răsare și apune de căte 2 ori într-o zi marțiană. Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vântul solar interacționând direct cu ionosfera marțiană, ținând atmosferă mai rarefiata decât ar fi în mod normal din cauza eliminării atomilor din atmosferă superioară. Atmosfera marțiană este relativ rarefiata; presiunea atmosferică la
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
perioadă de rotație siderala a planetei, are mișcare aparentă de la vest spre est și răsare și apune de căte 2 ori într-o zi marțiană. Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vântul solar interacționând direct cu ionosfera marțiană, ținând atmosferă mai rarefiata decât ar fi în mod normal din cauza eliminării atomilor din atmosferă superioară. Atmosfera marțiană este relativ rarefiata; presiunea atmosferică la suprafață are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparație cu cea a Pământului, de 101
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
căte 2 ori într-o zi marțiană. Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vântul solar interacționând direct cu ionosfera marțiană, ținând atmosferă mai rarefiata decât ar fi în mod normal din cauza eliminării atomilor din atmosferă superioară. Atmosfera marțiană este relativ rarefiata; presiunea atmosferică la suprafață are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparație cu cea a Pământului, de 101.3 kPa. Atmosferă ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la „doar” 100 km. Compoziția atmosferei: 95
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
Pământului, de 101.3 kPa. Atmosferă ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la „doar” 100 km. Compoziția atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% azot, 1,6% argon, conținând urme de oxigen și apă. Atmosferă este prăfoasa, oferind cerului marțian o culoare maroniu-roșcată. Existența metanului indică faptul că pe planetă a existat, sau există, o sursă de gaz. Activitatea vulcanică, impacturile cu posibile corpuri cerești și existența vieții sub forma unor microorganisme, ca metanogenele, reprezintă posibile surse. În lunile de
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
încât 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăți groase de gheață din CO. Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuși, ele sunt de două ori mai lungi, iar distanță mai mare față de Soare face că anul marțian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între -140 °C (−220 °F) și 20 °C (68 °F). De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din Sistemul Solar. Acestea pot varia
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când Marte este în poziția cea mai apropiată de Soare, și crește temperatura la sol. La suprafață, Marte este alcătuită în mare parte din bazalt, cercetătorii bazându-se pe compoziția meteoriților marțieni ajunși pe Pământ și pe observații din spațiu. Mare parte din planetă este acoperită de un praf mai fin că pudra de talc. Examinarea suprafeței lui Marte a dezvăluit că părți din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
fi pe 27 iulie 2018. Pe 27 august 2003, a atins cea mai mică distanță față de planeta noastră din ultimii 60.000 de ani: . Analize detaliate ale sistemului solar prevăd o apropiere și mai mare în 2287. Sol sau zi marțiană, este durată echivalentă a unei rotații în jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este în jur de 24 de ore 39 de minute și 35 de secunde. Există dovezi că planeta a fost cândva mult mai accesibilă vieții decât
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
a fost cândva mult mai accesibilă vieții decât este astăzi, dar dacă au existat vreodată organisme vii pe Marte rămâne încă o intrebare deschisă. Misiunea Viking de la mijlocul anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marțian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combătute de mulți cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul "ALH84001", care se crede că ar proveni de pe Marte. Zeci de sateliți
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
și Marte, sau de un blestem al planetei, ori chiar despre un "“Mare Vârcolac Galactic”" ce se hrănește cu acestea. Prima misiune de succes a fost Mariner 4, lansată în 1964 de către NAȘĂ. Primele obiecte ce au ajuns pe pamant marțian au fost două probe trimise de sovietici, în 1971, dar ambele au pierdut contactul după câteva secunde. A urmat în 1975 programul Viking, iar două vehicule au ajuns pe sol în 1976 ce au rămas operaționale pentru mai mulți ani
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
Pathfinder, un vehicul robotizat de explorare aterizând în Ares Vallis. În 2003, ESA (Agenția Spațială Europeană) lansează Marș Express ce constă din satelitul Marș Express Orbiter și landerul Beagle 2. La începutul anului 2004 se anunță descoperirea metanului în atmosfera marțiană. ESA anunță în iunie 2006 existența aurorei boreale pe Marte. Tot în 2003, NAȘĂ trimite pe Marte roverele Spirit și Opportunity. Acestea au adus dovezi concludențe că pe Marte a existat cândva apă. În 2008 s-a desfășurat misiunea Phoenix
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
Cronicile Marțiene (1950) (titlu original "The Martian Chronicles") este o colecție de 26 de povestiri științifico-fantastice scrise de Ray Bradbury. Povestirile prezintă colonizarea planetei Marte de către oamenii care fug de pe planeta Pământ plină cu probleme și în cele din urmă devastată de
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
punctate de două catastrofe: extincția aproape completă a marțienilor și, în paralel, extincția aproape completă a rasei umane. Prima treime (cuprinsă între ianuarie 1999 și aprilie 2000) descrie încercările pământenilor de a ajunge pe Marte și diferitele moduri în care marțienii îi împiedică să revină. În povestea cheie "...Și Luna va fi la fel de strălucitoare" a patra expediție de explorare face cunoscut faptul că aproape toți marțienii au murit într-o epidemie cauzată de virușii aduși de precedentele expediții. Această stare de
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
aproape toți marțienii au murit într-o epidemie cauzată de virușii aduși de precedentele expediții. Această stare de lucruri neașteptată creează cadrul celui de-al doilea act (decembrie 2001 — noiembrie 2005), în care pământenii colonizează planeta pustie, întâlnind ocazional supraviețuitori marțieni și preocupându-se să transforme Marte într-un al doilea Pământ. Războiul pe cale să izbucnească pe Pământ îi determină pe majoritatea coloniștilor să-și facă bagajele și să revină acasă. Se declanșează un război nuclear global, care taie legăturile dintre
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
de pe Marte" și seria de benzi desenate "Tarzan" (1931) a lui Harold Foster au avut un asemenea impact asupra vieții lui încât """ nu ar apărut" în caz că acestea nu ar fi existat. Într-o introducere scrisă pentru una dintre edițiile "Cronicilor marțiene", Bradbury menționează influența literară a seriei Barsoom și a romanului "Winesburg, Ohio" a lui Sherwood Anderson. Cadrul marțian prezent în majoritatea povestirilor - o planetă deșertică străbătută de canale gigantice construite de o civilizație antică pentru a aduce apă din calotele
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
asupra vieții lui încât """ nu ar apărut" în caz că acestea nu ar fi existat. Într-o introducere scrisă pentru una dintre edițiile "Cronicilor marțiene", Bradbury menționează influența literară a seriei Barsoom și a romanului "Winesburg, Ohio" a lui Sherwood Anderson. Cadrul marțian prezent în majoritatea povestirilor - o planetă deșertică străbătută de canale gigantice construite de o civilizație antică pentru a aduce apă din calotele polare - este un scenariu prezent în mai multe opere SF ale începutului de secol XX și își are
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
ar fi locuiră de ființe inteligente a fost enunțată și susținută de o serie de savanți ai sfârșitului de secol XIX, printre ei numărându-se americanul Percival Lowell. Acest lucru a dat naștere unei fascinații privitoare la Marte numită "febra marțiană". Astronomul Carl Sagan scria: A fost publicată pentru prima oară în primăvara anului 1947 în revista "Planet Stories". Povestirile cărții sunt aranjate în ordine cronologică începând cu lansarea primei rachete în luna ianuarie a anului 1999. "Vara rachetei" este o
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
lansarea rachetei, precum și reacția cetățenilor prezenți în zonă. Titlu original al acestei povestiri apărută în numărul din ianuarie 1950 al publicației " Maclean's" este "I'll Not Ask for Wine". Capitolul următor, "Ylla", mută povestea pe Marte. Ylla, o femeie marțiană prinsă într-o căsătorie lipsită de romantism visează cu ajutorul telepatiei despre sosirea astronauților. Deși aparent neagă realitatea acestor vise, soțul ei devine gelos sesizând sentimentele romantice nutrite de ea pentru unul dintre astronauți. Luându-și pușca pentru a merge la
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
acestuia. În cele din urmă, văzând că racheta "imaginară" își păstrează forma, dl. Xxx ajunge la concluzia că a înnebunit și se sinucide. Nava celei de-A Doua Expediții este vândută la fiare vechi. Povestirea a fost scrisă pentru "Cronicile marțiene". Un om insistă că are dreptul de a se afla în următoarea rachetă către Marte, deoarece este un contribuabil. Dorința lui de a pleca se datorează războiului nuclear care stă să izbucnească pe Pământ, dar ea nu este luată în
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
în anul 2000 să își poată aminti anii '20. A apărut pentru prima dată în numărul din iunie 1948 al revistei "Thrilling Wonder Stories". Următorul capitol începe cu adunarea membrilor celei de-A Patra Expediții în jurul focului într-o noapte marțiană răcoroasă. Savanții au aflat că toți marțienii au murit de vărsat de vânt (adus e una dintre primele trei expediții) - situație similară devastării populației indigene americane prin intermediul variolei. Unii dintre oameni încep să arunce sticle goale în curatele canale marțiene
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
marțiană răcoroasă. Savanții au aflat că toți marțienii au murit de vărsat de vânt (adus e una dintre primele trei expediții) - situație similară devastării populației indigene americane prin intermediul variolei. Unii dintre oameni încep să arunce sticle goale în curatele canale marțiene, gest care stârnește arheologului Spender, fascinat de frumusețea ruinelor marțiene. Unele ediții americane au comasat povestirea aceasta și următoarea într-un singură. Povestirea a fost scrisă pentru "Cronicile marțiene". Spender își ucide șase camarazi, pretinzând că este ultimul marțian și
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
de vărsat de vânt (adus e una dintre primele trei expediții) - situație similară devastării populației indigene americane prin intermediul variolei. Unii dintre oameni încep să arunce sticle goale în curatele canale marțiene, gest care stârnește arheologului Spender, fascinat de frumusețea ruinelor marțiene. Unele ediții americane au comasat povestirea aceasta și următoarea într-un singură. Povestirea a fost scrisă pentru "Cronicile marțiene". Spender își ucide șase camarazi, pretinzând că este ultimul marțian și că încearcă să întârzie colonizarea planetei planetei pentru o perioadă
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
Unii dintre oameni încep să arunce sticle goale în curatele canale marțiene, gest care stârnește arheologului Spender, fascinat de frumusețea ruinelor marțiene. Unele ediții americane au comasat povestirea aceasta și următoarea într-un singură. Povestirea a fost scrisă pentru "Cronicile marțiene". Spender își ucide șase camarazi, pretinzând că este ultimul marțian și că încearcă să întârzie colonizarea planetei planetei pentru o perioadă de timp suficient de lungă încât să profite de războiul nuclear de pe Pământ. Deși este de acord cu argumentația
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
lungă încât să profite de războiul nuclear de pe Pământ. Deși este de acord cu argumentația lui Spender, căpitanul Wilder îl ucide, pentru ca acesta să nu asasineze toți membrii echipajului. Ulterior, căpitanul îl lovește pe astronautul Parkhill, care distrusese o construcție marțiană din sticlă. Unii membrii ai celei de-A Patra Expediții - Parkhill, căpitanul Wilder și Hathaway - reapar în povestiri ulterioare. Aceasta este prima povestire care se focalizează pe un element central al "Cronicilor marțiene": colonizarea frontierei vestice a Statelor Unite. Mesajul lui
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
pe astronautul Parkhill, care distrusese o construcție marțiană din sticlă. Unii membrii ai celei de-A Patra Expediții - Parkhill, căpitanul Wilder și Hathaway - reapar în povestiri ulterioare. Aceasta este prima povestire care se focalizează pe un element central al "Cronicilor marțiene": colonizarea frontierei vestice a Statelor Unite. Mesajul lui Bradbury, transmis prin intermediul lui Spencer, este acela că unele moduri de colonizare sunt bune, în timp ce altele sunt rele. Crearea unui nou Pământ este considerată rea, abordarea corectă fiind una care respectă civilizația decăzută
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
Statelor Unite. Mesajul lui Bradbury, transmis prin intermediul lui Spencer, este acela că unele moduri de colonizare sunt bune, în timp ce altele sunt rele. Crearea unui nou Pământ este considerată rea, abordarea corectă fiind una care respectă civilizația decăzută . Scrisă special pentru "Cronicile marțiene", povestirea descrie ridicarea unor mici orașe similare celor de pe Pământ. Benjamin Driscoll plantează mii de arbori pe câmpiile roșii pentru a crește nivelul oxigenului, dar, datorită unor proprietăți ale solului marțian, aceștia cresc peste noapte, dând naștere unei păduri. Apărută
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]