266 matches
-
și platanaceae, chiar dacă nu se răspândesc extensiv și coniferele rămân dominante. Pe uscat, mamiferele reprezintă o componentă mică și încă relativ minoră de faună. Mamifere marsupiale timpurii au evoluat în Cretacicul timpuriu, iar în perioada Cretacicului târziu apar primele mamifere marsupiale cu placentă. Fauna este dominantă de reptile archosaur, în special dinozauri, care se aflau în cele mai diverse etape. Pterozaurii, reptilele zburătoare, erau stăpânii aerului în Cretacicul timpuriu însă până la sfârșitul Cretacicului pierd bătălia cu păsările care sunt mai bine
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
regiunile reci și să-și găsească hrana de-a lungul oricărui anotimp sau moment al zilei. Alte adaptări specifice mamiferelor au fost dezvoltarea părului pe corp și evoluția inimii și a plămânilor. Imediat după dispariția reptilelor, două grupuri de mamifere, marsupialele și placentarele, s-au dezvoltat și s-au desfășurat în teritoriu. Un prim grup îl costituie mamiferele fără placentă, marsupialele, cu o mare răspândire pe toate continentele și cu o mare varietate de forme, restrâns astăzi doar la Australia și
Neozoic () [Corola-website/Science/310942_a_312271]
-
au fost dezvoltarea părului pe corp și evoluția inimii și a plămânilor. Imediat după dispariția reptilelor, două grupuri de mamifere, marsupialele și placentarele, s-au dezvoltat și s-au desfășurat în teritoriu. Un prim grup îl costituie mamiferele fără placentă, marsupialele, cu o mare răspândire pe toate continentele și cu o mare varietate de forme, restrâns astăzi doar la Australia și America de Sud. Dintre mamiferele cu placentă, care formează marea majoritate a mamiferelor în general, grupul primitiv al insectivorelor este important, căci
Neozoic () [Corola-website/Science/310942_a_312271]
-
sale mult mai mari și prin activitatea vulcanică mai intensă, având drept cel mai înalt punct său Puncak Jaya, care ajunge la o altitudine de 4884 m (16023 ft). Cu toate acestea, cele două teritorii prezintă o faună similară, cu marsupiale, inclusiv wallabies, possums, monotreme care depun oua, anteater cu spini sau echidna . În afara liliecilor și a două duzini de tipuri indigene de rozătoare, [9] nu exista soiuri indigene de mamifere placentare. Porci împreună cu mai multe specii de șobolani și strămoșul
Noua Guinee () [Corola-website/Science/310185_a_311514]
-
are loc în interiorul organelor sexuale feminine. Aceasta are loc după inseminarea unei femele de către un mascul prin copulație. La vertebratele inferioare (amfibieni, reptile, păsări și mamiferele monotreme), copulația este atinsă prin întâlnirea fizică a cloacei masculului și a femelei. La marsupiale și mamiferele placentare copulația are loc la nivelul vaginului. Componentele spermei sunt două: spermă și "plasma seminala". Plasma seminala, în schimb, este produsă din compuși secretați de vezică seminala, prostată și glandele bulbouretrale. Plasma seminala umană conține o gamă complexă
Spermă () [Corola-website/Science/309019_a_310348]
-
le (Vombatidae sau Phascolomyidae) este o familie de mamifere marsupiale terestre, nocturne, greoaie, cu aspectul unor urși de dimensiune mai mică, cu picioare pentadactile scurte și coadă scurtă. Au un marsupiu care se deschide înainte. Formula lor dentară este 1•0•1•4/1•0•1•4 = 24, nu au
Vombatide () [Corola-website/Science/313185_a_314514]
-
Australia și insulele de la sudul său, unde își sapă vizuini în pământ. Cea mai bine cunoscută specie este "Vombatus ursinus", vombatul (wombatul) comun. După aspectul exterior vombații se aseamănă cu urșii mici: corpul gros, scurt, scund și greoi. Aceștia sunt marsupiale de mărime medie. Lungimea cap + trunchi = 67—120 cm; coada este rudimentară sau scurtă (sub 5,5 cm); greutatea = 15-40 g. Longevitatea până la 26 de ani ("Vombatus ursinus"). Capul este îngroșat și lat. Nasul golaș, lipsit de peri ("Vombatus ursinus
Vombatide () [Corola-website/Science/313185_a_314514]
-
din cauza stârpirii lor directe de către om. Pentru că produceau pagube în recolte, omul i-a distrus; apoi mulți vombați au fost omorâți de câini și pisici sau de otrava pusă pentru combaterea șobolanilor, care adeseori își găseau refugiul în galeriile acestor marsupiale. În prezent în stare liberă, în natura, sunt rari. Vombatul cu blană moale sudic ("Lasiorhinus latifrons") și vombatul cu peri aspri ("Vombatus ursinus") sunt considerați uneori ca dăunători ai agriculturii, din cauza pagubele pe care le provoacă culturilor și gardurilor. Se
Vombatide () [Corola-website/Science/313185_a_314514]
-
uneori ca dăunători ai agriculturii, din cauza pagubele pe care le provoacă culturilor și gardurilor. Se adaptează ușor la viața în captivitate; de aceea sunt folosiți ca animale de apartament. Băștinașii din Insula King au reușit să-i îmblânzească, încât din marsupiale sălbatice și nocturne au devenit diurne: merg ziua în pădure pentru a se hrăni și se întorc seara la locuințele stăpânilor. Pielea vombaților cu blană moale este comercializată, iar aborigenii fac din ea fâșii cu care își leagă părul. Pentru
Vombatide () [Corola-website/Science/313185_a_314514]
-
7 °C iar minimul este de 22 °C. Parcul protejează o fauna impresionantă, cu multe specii asociate cu sistemele de râuri cu apă neagră. Există o mare diversitate, cu 120 de specii de mamifere, inclusiv 20 specii de rozătoare și marsupiale, 470 de specii de păsări (aproximativ două treimi din numărul păsărilor înregistrate în bazinul amazonian central) , 15 specii de reptile și 320 de specii de pești, aproximativ două treimi din cele înregistrate în Rio Negro. Zona nu este locuită în
Parcul Național Jaú () [Corola-website/Science/314649_a_315978]
-
mușchi și alte tipuri de floră alpina. Fauna este una bogată, asemănătoare celei australiene. Cuprinde peste 650 de specii de păsări, cum ar fi pasărea Paradisului, cazuarul, pasărea umbrar și cca 222 de specii de mamifere(în special rozătoare și marsupiale), majoritatea nocturne. În categoria artropodelor se remarcă fluturi și tarantule uriașe. Reptilele sunt și ele numeroase(Crocodilul de Nouă Guinee). Este densă, cu adevărate fluvii(Fly, Purari, Sepik), mai ales că debit. Cele mai importante sunt aurul, argintul, cupruul, gaze
Papua Noua Guinee () [Corola-website/Science/298135_a_299464]
-
Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") este un marsupial carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale australiene sau cu alte carnivore placentare, acest lucru fiind compatibil cu un efect de fondator datorită variabilității alelice reduse și aproape continue în toate subpopulațiile studiate. Diversitatea alelică a fost măsurată între 2,7 și 3,3 în subpopulațiile eșantionate
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
cel puțin opt tipuri de MHC, cu un maxim pentru West Pencil Pine cu 15 tipuri. În medie, în regiunea de vest au fost identificate 10,11 tipuri de MHC pentru fiecare sit analizat. Diavolul tasmanian este cel mai mare marsupial carnivor din Australia. Un mascul cântăreste între 10-12 kg, iar o femelă între 6 și 8 kg. Vârsta la care aceste animale devin adulte este de 3 ani. Țipetele sale i-au speriat pe primii europeni. Dacă mai adăugăm și
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
marsupiul deschis înspre spatele mamei, de care ei se prind cu dinții în primele 4 luni. Are o construcție ghemuit și gros, cu un cap mare și o coadă care este de aproximativ jumătate din lungimea corpului. Neobișnuit pentru un marsupial, picioarele sale din față sunt ușor mai mari decât picioarele din spate. Diavolul poate alerga cu până la 13 km pe oră pe distanțe scurte. Blana este de obicei neagră, deși prezintă și niște pete albe neregulate pe piept. Masculii sunt
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
interne. În acest sens, diavolul a câștigat recunoștința agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăță o carcasă și ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian și au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici și mai adaptabile au supraviețuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni au fost prezenți pe continentul australian până în
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
acest sens, diavolul a câștigat recunoștința agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăță o carcasă și ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian și au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici și mai adaptabile au supraviețuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni au fost prezenți pe continentul australian până în jur de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
Cârtițele cu pungă sau Cârtițele marsupiale sunt animale din ordinul "Notoryctemorphia", familia "Notoryctidae" care fac parte din două specii: este o specie de cârtiță pe cale de dispariție, cu o răspândire redusă, ea trăind doar în zone restrânse din Australia. Atinge o lungime de 11-18 cm , la
Cârtița cu pungă () [Corola-website/Science/316612_a_317941]
-
găuri, în caz de pericol. Atacă agresorul, numai în cazul în care nu se poate retrage și se simte în pericol. Șarpele este activ ziua, prada lui fiind rozătoarele mici ca șobolanul (Rattus villosissimus), șoarecele comun (Mus musculus) și șoarecele marsupial (Antechinomys laniger). Taipanul trăiește în regiunile de deșert departe de așezările omului, mai ales în vestul statului Queensland și mai rar în sudul statului New South Wales din Australia. Colții cu venin au o lungime între 3,5 și 6
Oxyuranus microlepidotus () [Corola-website/Science/318851_a_320180]
-
a stabilității tectonice și a unui model de schimbări climatice, care au floră și solul australian în diferite epoci geologice. Caracteristică faunei australiene este numărul limitat al mamiferelor plancetare, majoritatea speciilor existente fiind aduce de către colonizatorii europeni, precum și abundență mamiferelor marsupiale. Australia are mai multe specii de șerpi veninoși decât neveninoși. Australia a făcut parte din supercontinentul sudic Gondwana, care mai includea America de Sud, Africa, subcontinentul indian și Antarctica. Gondwana a început să se fragmenteze acum 140 milioane de ani in urma
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
Originea și evoluția până în ziua de astăzi au fost modelate de condiții climatice unice și de geologia continentului. Australia a fost izolată de efectele schimbărilor climatice la nivel global. Fauna unică, care a apărut inițial în Gondwana, cum ar fi marsupialele, au supraviețuit și s-au adaptat în Australia. Monotremele au fost apărut în Australia la începutul erei Cretacice, cu 145-99 milioane de ani in urma, iar marsupialele și mamiferele placentare au apărut în Eocen, acum 56-34 milioane de ani. Deși
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
nivel global. Fauna unică, care a apărut inițial în Gondwana, cum ar fi marsupialele, au supraviețuit și s-au adaptat în Australia. Monotremele au fost apărut în Australia la începutul erei Cretacice, cu 145-99 milioane de ani in urma, iar marsupialele și mamiferele placentare au apărut în Eocen, acum 56-34 milioane de ani. Deși marsupialele și mamiferele placentare au coexistat în Australia în Eocen, numai marsupialele au supraviețuit până în ziua de astăzi. Mamiferele placentare au reapărut în Australia în Miocen, cănd
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]