280 matches
-
document reprezintă răspunsul împăratului Alexios Comnenul referitor la plângerea făcută de călugări privind populația vlahă care ajunsese pe domeniul mănăstirii și nu se supunea dărilor anuale. La sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, acest document istoric era relevant pentru atestarea meglenoromânilor în spațiul lor de baștină. Vezi aici relatările lui Ioan Nenițescu (1895), George Murnu (1913), meglenoromânii fiind socotiți ca urmași ai vlahilor descendenți din Imperiul Româno-Bulgar. Lingviștii, în schimb, a se vedea Th. Capidan și Tache Papahagi, pe baza analizei
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
ajunsese pe domeniul mănăstirii și nu se supunea dărilor anuale. La sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, acest document istoric era relevant pentru atestarea meglenoromânilor în spațiul lor de baștină. Vezi aici relatările lui Ioan Nenițescu (1895), George Murnu (1913), meglenoromânii fiind socotiți ca urmași ai vlahilor descendenți din Imperiul Româno-Bulgar. Lingviștii, în schimb, a se vedea Th. Capidan și Tache Papahagi, pe baza analizei limbii vorbite și a apropierii ei de limba română, considerau că strămoșii meglenoromânilor au trăit în
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
George Murnu (1913), meglenoromânii fiind socotiți ca urmași ai vlahilor descendenți din Imperiul Româno-Bulgar. Lingviștii, în schimb, a se vedea Th. Capidan și Tache Papahagi, pe baza analizei limbii vorbite și a apropierii ei de limba română, considerau că strămoșii meglenoromânilor au trăit în continuitate teritorială cu dacoromânii, sau chiar au fost o colonie nord-dunăreană, a se vedea Ovid Densusianu, care au migrat în Meglen abia în sec. XII-XIII, sau chiar mai târziu. Cităm din Capidan: „Pe când istoria ne coboară pe
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
au trăit în continuitate teritorială cu dacoromânii, sau chiar au fost o colonie nord-dunăreană, a se vedea Ovid Densusianu, care au migrat în Meglen abia în sec. XII-XIII, sau chiar mai târziu. Cităm din Capidan: „Pe când istoria ne coboară pe meglenoromâni în ținutul lor în care îi găsim astăzi încă de prin sec. X și XI, lingvistica nu vede posibilitatea coborârii lor în acel ținut decât numai după sec. XII și chiar XIII.” (Capidan, 1925: 65) Primii scriitori care au realizat
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
încă de prin sec. X și XI, lingvistica nu vede posibilitatea coborârii lor în acel ținut decât numai după sec. XII și chiar XIII.” (Capidan, 1925: 65) Primii scriitori care au realizat cercetări și au publicat lucrări științifice privind existența meglenoromânilor au fost: I.G. von Hahn, Reise durch die Gebiete des Drin und Wardar, în capitolul „Die Landschaft Moglena”, Wien, 1867; Gustav Weigand, Vlaho-Meglen, eine ethnographisch-philologische Untersuchung, Leipzig, 1892; Nicolae Popilian, Românii din Peninsula Balcanică, București, 1885; Apostol Mărgărit, revista „Convorbiri
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
Les Turcs et la Turquie contemporaine, Paris, 1852; I.C. Jireček, Uber die Wlachen von Moglena, Leipzig&Berlin, 1893; Victor Kančev, Mekedonien, Sofia, 1900; Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine, vol. I, Paris, 1901; Pericle Papahagi, Românii din Meglen, București, 1900, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I-II, București, 1902; George Murnu, Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259), București, 1913. Numărul și zona geografică de proveniență Meglenoromânii (vlașii) provin din ținutul Meglen (denumirea turcească era Caragiova), cu suprafață de 933 km2, deosebit de
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
Histoire de la langue roumaine, vol. I, Paris, 1901; Pericle Papahagi, Românii din Meglen, București, 1900, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I-II, București, 1902; George Murnu, Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259), București, 1913. Numărul și zona geografică de proveniență Meglenoromânii (vlașii) provin din ținutul Meglen (denumirea turcească era Caragiova), cu suprafață de 933 km2, deosebit de fertil, situat la granița Greciei cu R. Macedonia, la nord-vest de golful Salonic. Meglenul este mărginit „la răsărit cu Vardarul, la sud cu plaiurile Ianiței
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
R. Macedonia, restul de șapte comune, Lugunța-Lundzini (astăzi Langardia), Birislav (astăzi Periclea), Liumnița (astăzi Skra), Cupa (astăzi Kupa), Oșani (astăzi Arhanghelos), Țărnareca (astăzi Karpi), Barovița și orășelul Nânta (astăzi Notia), fiind în Grecia. S-au vehiculat diferite cifre privind numărul meglenoromânilor: Gustav Weigand (1892: XXVI), 14000; Victor Kančev (1900: 146), 11.960; Ioan Nenițescu (1895: 389), 21700 (în împrejurimi mai notează existența a 4960); Pericle Papahagi (1902: 44), 20000; Theodor Capidan (1925), 14720. Denumirea de meglenoromân reprezintă un nume cărturăresc, adoptat
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
vehiculat diferite cifre privind numărul meglenoromânilor: Gustav Weigand (1892: XXVI), 14000; Victor Kančev (1900: 146), 11.960; Ioan Nenițescu (1895: 389), 21700 (în împrejurimi mai notează existența a 4960); Pericle Papahagi (1902: 44), 20000; Theodor Capidan (1925), 14720. Denumirea de meglenoromân reprezintă un nume cărturăresc, adoptat la sfârșitul sec. XIX, reprezentând locuitor de naționalitate română din ținutului Meglen, vorbitor al unui dialect românesc, cunoscut sub numele de „vlaș” (denumire dată de slavi și atribuită vlahilor agricultori), cel de rumân pierzându-se
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
a relatat despre asemănarea dintre limba vorbită de locuitorii vlași ai ținutului Meglen și cea a dacoromânilor carpatici. Mai apoi, primul care s-a ocupat de originea acestora a fost Gustav Weigand, în lucrarea sa, Vlacho-Meglen, din 1892. Emigrarea nântenilor (meglenoromânilor musulmani) a avut loc după războiului greco-turc, în anul 1923. Datorită religiei musulmane au fost considerați turci și forțați să emigreze. Probabil că datorită termenului scurt în care s-a produs această dislocare a nântenilor, ca și greutatea de răspuns
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
de turci plecau în Turcia, în locul lor fiind primiți 1200000 de greci din Asia Mică. O mare parte a grecilor veniți au fost așezați în Macedonia și Tracia, mărind astfel densitatea acestor zone locuite de o parte a aromânilor și meglenoromânilor. Într-o țară în plin dezastru economic, consecințele acestor masive deplasări de populație nu au întârziat să apară. Văzând loturile mari de populație de diferite naționalități care-și încărcau avutul și plecau în patriile lor, școlile închise, bisericile dărâmate, nesiguranța
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
această idee se cristalizează între anii 1923-1925, iar principalele centre au fost Meglenia, Veria, Vodena și Caterina), în fapt zone în care presiunea grecilor veniți din Asia a fost mai însemnată. Dar iată cum ne înfățișează situația din Meglen un meglenoromân, Constantin Noe, care de altfel a avut un rol important în realizarea colonizării: „În această regiune mișcarea națională luase pe vremea stăpânirii turcești o așa de mare dezvoltare în cât partizanii culturii și bisericii grecești, aproape dispăruseră. În acea vreme
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
de familii din localitatea Pleasa (Albania), colonizate în satul Susurluc. Astfel, sfârșitul anului 1925 reprezenta pentru macedoromâni un început în chestiunea colonizării în „Patria Mamă”. Strămutarea în Dobrogea de Nord (com. Cerna, jud. Tulcea) în anul 1940 În această comună meglenoromânii s-au grupat în funcție de comunele din Grecia de unde proveneau: familiile de băștinași care erau deja grupate în estul comunei (în principal bulgari și români); în sud-est liumnicanii (din com. Liumnița); în nord lundzineții (com. Lundzini); în centru, nord și nord-est
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
băștinași care erau deja grupate în estul comunei (în principal bulgari și români); în sud-est liumnicanii (din com. Liumnița); în nord lundzineții (com. Lundzini); în centru, nord și nord-est ușineții (com. Oșani); în est cupineții (din com. Cupa). În Grecia meglenoromânii se află în localitățile lor de baștină: Liumnița, Cupa, Oșani, Birislav, Lundzini, Târnareca. Locuiesc și în com. Nânta, dar proveniți din comunele înconjurătoare după golirea acesteia în urma plecării megleniților musulmani. Ei locuiesc, așa cum aflăm din lucrarea lui Petar Atanasov, Meglenoromâna
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
meglenoromânii se află în localitățile lor de baștină: Liumnița, Cupa, Oșani, Birislav, Lundzini, Târnareca. Locuiesc și în com. Nânta, dar proveniți din comunele înconjurătoare după golirea acesteia în urma plecării megleniților musulmani. Ei locuiesc, așa cum aflăm din lucrarea lui Petar Atanasov, Meglenoromâna astăzi, și în orașele principale din Grecia: Aridea, Axiupolis, Salonic, Vodena, Atena. De asemenea, locuiesc într-o seamă de localități din Republica Macedonia, în marile orașe și în comunele de graniță Huma, Gevgelija și Bogoradica. După războiul civil din Grecia
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
din Grecia: Aridea, Axiupolis, Salonic, Vodena, Atena. De asemenea, locuiesc într-o seamă de localități din Republica Macedonia, în marile orașe și în comunele de graniță Huma, Gevgelija și Bogoradica. După războiul civil din Grecia 1946-1949, „când unele dintre comunele meglenoromâne au fost incendiate și o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țări socialiste europene și în fosta Uniune Sovietică. În ultimele trei - patru decenii, mulți dintre acești refugiați meglenoromâni, din dorința
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
într-o seamă de localități din Republica Macedonia, în marile orașe și în comunele de graniță Huma, Gevgelija și Bogoradica. După războiul civil din Grecia 1946-1949, „când unele dintre comunele meglenoromâne au fost incendiate și o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țări socialiste europene și în fosta Uniune Sovietică. În ultimele trei - patru decenii, mulți dintre acești refugiați meglenoromâni, din dorința de a se apropia cât mai mult de locul natal
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
dintre comunele meglenoromâne au fost incendiate și o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țări socialiste europene și în fosta Uniune Sovietică. În ultimele trei - patru decenii, mulți dintre acești refugiați meglenoromâni, din dorința de a se apropia cât mai mult de locul natal, s-au stabilit în R. Macedonia, iar unii în Grecia.” (Atanasov, 2002: 7)
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
Personalitate a filologiei române, cu o „operă vastă, care ocupă o poziție de neschimbat în istoria culturii aromânești" (Matilda Caragiu Marioțeanu,care il considera ca unul din dascălii ei), autor al unor impunătoare tomuri, precum "Românii din Meglenia" (1900) și "Meglenoromânii" (I-II, 1902), Papahagi este, totodată, autor al unor contribuții fundamentale la cunoașterea folclorului aromân: "Din literatura poporană a aromânilor" (1900) și "Basme aromâne" (1905). În prima, bogatul sumar cuprinde folclorul copiilor, medicină populară, ghicitori, proverbe, colinde, obiceiuri (paparude, Lăzărelul
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
de Ioan D. Caragiani. Aceste lucrări, devenite rare, sunt veritabile monumente de limbă, de importanță capitală pentru filologia și lingvistica românească. S-a preocupat, mai cu seamă, de istoria, geografia, etnografia și folclorul macedoromânilor. Și-a extins cercetările și asupra meglenoromânilor. A fost preocupat de toponimele balcanice și de relațiile culturale aromânești. Deosebit de interesante rămân în literatura de specialtate numeroasele sale etimologii. Sub egida Academiei Române, a publicat cel mai bogat material folcloric cules din aproape toate provinciile locuite de aromâni. Pericle
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
sudică a Dobrogei (Cadrilaterul în română), și și-a dat acordul în realizarea unor schimburi de populație. Acest teritoriu fusese anterior cedat de către Bulgaria României, în urma Păcii de la București din anul 1913. 80.000 de români (mocani mărgineni, aromâni și meglenoromâni), majoritatea așezați de la sfârșitul celui de-al doilea război balcanic din 1913, în urma căruia teritoriul a fost anexat de România, au fost obligați să își abandoneze locuințele din sudul Dobrogei și să se așeze în nord, în timp ce 65.000 de
Tratatul de la Craiova () [Corola-website/Science/303631_a_304960]
-
este vechea denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, anume românii, aromânii, meglenoromânii și istroromânii. Această denumire provine din denumirea "βλάχοι" în limba greacă, care a dat și denumirile de "воло́хи" în rusă și "oláh" în maghiară. Mai recent a apărut neologismul „Valahi”, un calc lingvistic recent, datorat înmulțirii traducerilor din
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
datorat înmulțirii traducerilor din lucrări în limbi străine ("Walachen" în germană, "Valacchi" în italiană, "Vlachs" sau "Wallachians" în engleză, "Valaques" în franceză, "Valacos" în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau forma românească „”. Vlahi a devenit și un "endonim" (autodefiniție) la Meglenoromâni sub forma Vlași. După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
sau "Wallachians" în engleză, "Valaques" în franceză, "Valacos" în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau forma românească „”. Vlahi a devenit și un "endonim" (autodefiniție) la Meglenoromâni sub forma Vlași. După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
Capidan). « Vlahii » din Moravia, precum și cei din Croația (unde « Vlahi » mai înseamnă și "sârbi ortodocși") sunt slavizați de veacuri (excepție fac în Croația ultimii istroromâni). Regimul comunist din Serbia și din Bulgaria a folosit cuvântul « Vlahi » nu numai pentru aromâni, meglenoromâni sau istroromâni, ci și pentru a deosebi dacoromânii de acolo (în Banatul sârbesc și de-a lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită « Vlahism ». Sub denumirea de « Moldovenism », aceeași strategie este folosită și în Republica Moldova (Basarabia și
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]