175,591 matches
-
cod care să codifice ceea ce tocmai a decodat (adică opera) a fost Jean Starobinsky, din școala critică de la Geneva. El a scris pe la începutul anilor ’70 o carte admirabilă (Relația critică) unde propune o nouă sinteză critică prin asimilarea noilor metode de analiză și recuperarea dimensiunii creatoare. A avut dreptate. În această direcție a mers critica literară. A fost readus în discursul critic și autorul trimis în exil. ‘Întoarcerea autorului’, fenomen pe care l-am prevăzut într-o carte din 1980
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
occidentală. Optez azi, ca și ieri, pentru o critică de tip complex, o critică creatoare, lizibilă, cu un fond epic (pentru a fi înțeleasă, poate chiar pentru a-și seduce cititorul), o critică literară care a trecut prin spațiul noilor metode și și-a regăsit autoritatea și lărgimea de spirit. Prin ‘lărgime’ înțeleg capacitatea criticii de a cuprinde toate palierele operei. Nu cred, apoi, că un critic literar trebuie să se elimine din discursul critic. De altminteri, nici nu poate... L.V.
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
vă confruntați cu intransigența celor care vor să facă din jargonul critic o indispensabilă limbă străină, fără de care - grav în acest moment politic - nu intrăm în Europa și nici în NATO? E.S. Îi las în pace. De omul unei singure metode trebuie să te ferești, ca și de omul care a citit o singură carte. E obstinat, intratabil, alergic la ideea de dialog. Ori critica autentică este un dialog: cu opera, cu alții, cu cei dinaintea ta, cu autorul cărții care
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
în mână și vor să citească toate cărțile cu el și prin el vor ajunge mereu la aceleași rezultate. Pe mine mă plictisesc pentru că nu îmbogățesc prin analiză universul operei, ci îl sărăcesc... Tematismul? O mare școală critică. Dintre noile metode, este cea care m-a atras cel mai mult pentru că a ajuns acolo unde critica tradițională nu ajunsese niciodată: în pivnițele textului. Ea vede ceea ce criticul pozitivist nu vede: dedesubturile, umbrele, detaliile, obiectele, opțiunile obscure ale spiritului. Jean-Pierre Richard, pe
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
textului. Ea vede ceea ce criticul pozitivist nu vede: dedesubturile, umbrele, detaliile, obiectele, opțiunile obscure ale spiritului. Jean-Pierre Richard, pe care l-am cunoscut bine în timpul stagiului meu parizian, a dat o dimensiune complexă și performantă tematismului. El și-a numit metoda: pluritematism. În același sens au mers Jean Rousset și, într-o oarecare măsură, Jean Starobinsky. Acesta are și o pregătire de stilistician. Îmi amintesc de un studiu al lui Richard despre discursul gurmand sau discursul trifologic la prozatorii din secolul
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
un limbaj așa-zis de specialitate. Specialitatea reală a criticii este să observe și să comunice esențialul și detaliile despre operă. Dacă nu comunici, cum să fii înțeles, cum poți să convingi și să fii urmat în ideile tale?... În privința metodelor, plec de la părerea că orice metodă este bună în afară de aceea care plictisește. Orice metodă, repet, are valoarea celui care o folosește. L.V. Eliot își începea eseurile critice cu asanarea verbului (mă gândesc și la Valéry, care recomanda imperios le nettoyage
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Specialitatea reală a criticii este să observe și să comunice esențialul și detaliile despre operă. Dacă nu comunici, cum să fii înțeles, cum poți să convingi și să fii urmat în ideile tale?... În privința metodelor, plec de la părerea că orice metodă este bună în afară de aceea care plictisește. Orice metodă, repet, are valoarea celui care o folosește. L.V. Eliot își începea eseurile critice cu asanarea verbului (mă gândesc și la Valéry, care recomanda imperios le nettoyage de la situation verbale), cu explicarea termenilor
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
să comunice esențialul și detaliile despre operă. Dacă nu comunici, cum să fii înțeles, cum poți să convingi și să fii urmat în ideile tale?... În privința metodelor, plec de la părerea că orice metodă este bună în afară de aceea care plictisește. Orice metodă, repet, are valoarea celui care o folosește. L.V. Eliot își începea eseurile critice cu asanarea verbului (mă gândesc și la Valéry, care recomanda imperios le nettoyage de la situation verbale), cu explicarea termenilor, și de cele mai multe ori se oprea acolo. Explica
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
tot ceea ce scrie, ca și Valéry, care este un fanatic al exactității. Îmi regăsesc multe dintre opțiunile mele în Caietele lui Valéry, indiscutabil cel mai mare teoretician/ estetician al literaturii din secolul al XX-lea... Sunt curios să cunosc noile metode, post-poststructuraliste, dar cred că momentul teoriei (și, inclusiv, al metodelor) a trecut în critica literară. În anii ’70 aveai o metodă sau nu erai nimic în critica literară. Erai teoretician sau nu te lua nimeni în seamă. Azi, cum zice
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
al exactității. Îmi regăsesc multe dintre opțiunile mele în Caietele lui Valéry, indiscutabil cel mai mare teoretician/ estetician al literaturii din secolul al XX-lea... Sunt curios să cunosc noile metode, post-poststructuraliste, dar cred că momentul teoriei (și, inclusiv, al metodelor) a trecut în critica literară. În anii ’70 aveai o metodă sau nu erai nimic în critica literară. Erai teoretician sau nu te lua nimeni în seamă. Azi, cum zice un autor recent, demonul teoriei a obosit. A dispărut o dată cu
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Valéry, indiscutabil cel mai mare teoretician/ estetician al literaturii din secolul al XX-lea... Sunt curios să cunosc noile metode, post-poststructuraliste, dar cred că momentul teoriei (și, inclusiv, al metodelor) a trecut în critica literară. În anii ’70 aveai o metodă sau nu erai nimic în critica literară. Erai teoretician sau nu te lua nimeni în seamă. Azi, cum zice un autor recent, demonul teoriei a obosit. A dispărut o dată cu el și terorismul în critica și teoria literară. Numai profesorii și
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
care vă referiți. E.S. Este o chestiune pe care n-aș vrea s-o discut. }ine de alt domeniu. Pe cei care vin cu limbajul Coanei Chirița (sincronizat sau convertit în ’romgleză’) la mine, îi descurajez. Adopt, la acest punct, metoda lui G. Călinescu: el obliga pe studenți sau doctoranzi să facă lucrări nu despre marii scriitori, ci despre scriitorii medii sau minori. Să facă o lucrare (teză) de documentare. Cercetează d-ta opera lui Octav Șuluțiu și după aceea să
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
nu despre marii scriitori, ci despre scriitorii medii sau minori. Să facă o lucrare (teză) de documentare. Cercetează d-ta opera lui Octav Șuluțiu și după aceea să scrii despre fantasticul în proza lui Eliade... Unii acceptă, alții nu. O metodă didactică potrivită, care dă roade... Dacă este un absolvent excepțional (caz rar), pot schimba strategia... Când observ că abuzează de concepte, îi penalizez: îi pun să le explice. Să vezi, atunci, ce iese... Nu vreau să vexez pe nimeni, dar
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
alfabet și ne-au lăsat dovezi în acest sens, nimic din toate acestea și din altele n-a intrat în atenția adevăraților specialiști. Pe unii i-am chestionat chiar eu. Preferă să glumească prin colțuri. Ricanarea nu e însă o metodă eficientă în combaterea acestui tip de aberații științifice. Deruta în rîndul celor interesați de astfel de probleme, unii, dascăli, e imensă. Nu vreau să fac procese de conștiință nimănui, dar chiar și unii dintre adversarii tezelor naționaliste cu pricina sînt
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
de Mihai Antonescu care le-a dat drept consemn ca fiecare în postul lui să spună exact ceea ce crede, fără a ține seama de angajamentele oficiale ale României" ( p. 115). Relevînd multiplele inadvertențe din scrisul Alexandrei Laignel-Lavastine, Marie-France Ionesco vestejește metoda acesteia bazată pe "o interpretare a priori, susținută de o selecție a citatelor orientate, adesea trunchiate, chiar falsificate, de legături riscante cu textele anterioare și de refuzul deliberat de a lua în considerație pasajele care ar infirma teza ei inițială
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
fi percepuți de deținuți drept cauză directă a istovirii și umilințelor lor. Ei, foștii camarazi de suferință ce impun "munca, ordinea și norma" sunt reprezentați ca torționari. Temperându-le zelul, slujbașii din respectivele posturi fac bună figură de indivizi omenoși. Metoda de a face din victime călăi și-a dovedit eficiența și în îndoctrinarea propagandistică la care-au fost supuși "politicii" începând din 1960. Dacă în prima sa etapă de detenție - afirmă Corpas - auzeai de la ei că regimul comunist mai ține
Despre "crima de propagandă" by Lavinia Betea () [Corola-journal/Journalistic/13977_a_15302]
-
precauție: în Cuvînt împreună despre rostirea românească, acolo unde întru e discutat mai pe larg, sînt citate dicționare importante în primul rînd, cu justificate cuvinte de laudă, Dicționarul academic din 1934 -, și sînt de mai multe ori evocați filologii și metodele lor; cu un amestec de respect și condescendență, în orice caz cu o oarecare distanță: "Filologul reține aici, firește, tendința vorbirii curente"; "folosințele diferite ale prepoziției, pe care filologul nu poate decît să le enumere nesistematizat" ( 1987, p. 27-34) etc.
“Întru”, azi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13984_a_15309]
-
aură. Actorii lui... Am descoperit cu ei, în drumurile mele acolo, la Sibiu, care se îndeseau pe măsură ce descifram codul relației lor cu teatrul, cu misterul, cu seducția, am descoperit, așadar, laboratorul. Am înțeles, privindu-i și ascultîndu-i de atîtea ori, metoda Kantor. Sau Grotowski. Regizorul-mentor-director și actorii lui însoțitori. Trupa și călăuza. Seducție și fidelitate. Iubire, dăruire și respect. Necondiționat. Era incredibil ce se întîmpla pe scenă la repetiții. Ce lumi, ce universuri se clădeau, se dărîmau, se înălțau. Iarăși și
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
făcut cu public, cu studenți. Cel în cauză era profesorul Dima. Un urmaș al lui Ibrăileanu a sărit asupra lui cu invective, cu acuze, care atunci puteau avea și alte urmări decît cele ale criticării unui curs sau a unei metode. Am asistat la judecarea profesorului Ivănescu. - Care a fost și alungat din Universitate. - A fost după aceea alungat. Fusese supus judecății pentru că era cel mai îndîrjit în susținerea propiilor convingeri. A încercat atunci să explice că limba nu este suprastructură
Liviu Leonte: "în manuale trebuiesă spunem adevărul..." by Guy Cherqui () [Corola-journal/Journalistic/10375_a_11700]
-
găsit angajamentul (poate nici nu-l semnaseră), nu există documente scrise de mâna lor, nu aveau ca sarcină urmărirea unor "obiective". Ei erau, pur și simplu, sfătuitorii din umbră ai instituției. Provenind din domenii mai sofisticate (arta, cultura, cultele), unde metodele clasice erau greu aplicabile ori ineficiente, s-au dovedit stâlpi de nădejde ai sistemului. Avertizau, informau și găseau metode pentru a înlătura "problema". Un astfel de rol l-au jucat mulți dintre cei care, după 1989, au ocupat fotolii de
Consilierii Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10385_a_11710]
-
unor "obiective". Ei erau, pur și simplu, sfătuitorii din umbră ai instituției. Provenind din domenii mai sofisticate (arta, cultura, cultele), unde metodele clasice erau greu aplicabile ori ineficiente, s-au dovedit stâlpi de nădejde ai sistemului. Avertizau, informau și găseau metode pentru a înlătura "problema". Un astfel de rol l-au jucat mulți dintre cei care, după 1989, au ocupat fotolii de prim-plan ale vieții politice. Corneliu Vadim Tudor nici măcar nu face un secret din faptul că i se întâmpla
Consilierii Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10385_a_11710]
-
ar fi o dovadă de inteligență ca victimele să le-o ia cu o secundă înaintea celor ce continuă să controleze jocurile. Ele ar trebui să spună, în auzul tuturor, în ce context au devenit sclavii Securității și prin ce metode au fost ținuți la cheremul slujitorilor Infernului. Nu trebuie să pierdem din vedere că securiștii foloseau un întreg aparat "auxiliar", alcătuit din responsabili de instituții sau din veșnic disponibilul personal TESA - femei de serviciu, secretare, portari, pompieri, responsabili cu protecția
Măștile transparente by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10404_a_11729]
-
prin experiența "simpozioanelor" cu ofițerii de Securitate. știu, însă, că decât să se lase torturați în continuare de dosarele pline de mizerii, dușul rece, chiar înghețat, al ieșirii la suprafață e preferabil. Cu cât vom ști mai multe detalii despre metodele de lucru ale Securității - și ele trebuie aflate de la cei care le-au trăit pe propria piele, nu din savante tratate -, cu atât șansa societății românești de a-și reveni la normalitate va crește. Faptul că trei șefi de Servicii
Măștile transparente by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10404_a_11729]
-
de vii sau prin răstignire, prin aruncare la fiare sălbatice și înfometate etc. Înainte de a fi judecați, erau închiși în camere fără lumină, fără aer, cu hrană puțină, fiind torturați ca să se lepede de credința în Hristos. Se inventau diferite metode de tortură, cât mai înfricoșătoare. Martirii, privind supliciile ca pe ceva neînsemnat, nu se grăbeau de fapt spre moarte, ci spre viață, căci pentru ei, Hristos era viața lor și a trăi însemna Hristos. Șiau îndeplinit astfel cu dor mărturisirea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
ceată de ostași special rânduiți pentru aceasta, bătuți peste față și peste obraji, erau aruncați afară cu putere. În chipul acesta dușmanii credinței credeau că după ce au întrebuințat toate mijloacele și-ar fi ajuns Ținta. Dar nici prin astfel de metode nu s-a ajuns la vreun rezultat împotriva martirilor. Ca să putem istorisi amănunțit moartea lor, ce cuvinte ne-ar putea fi destule?”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a opta, III, 1-4, în PSB, vol. 13, p. 316,317) „În
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]