489 matches
-
asupra sa. Poeziile din volumul Ore de dezgust (1854), semnat cu pseudonimul Grigorie Ilaru, au un timbru sonor, emoția fiind înecată de retorism. Abilitatea cu care versifică vine dintr-o cultură bogată, dar este, poate, și efectul unui proces de mimetism, poeții săi tutelari fiind Byron și Lamartine. Atunci când abandonează celebrarea idealurilor naționale sau a trecutului istoric, viziunea lui lirică devine, în maniera poetică a primilor ani de după 1848, romantică și pesimistă. Definindu-și versurile drept expresie a unui „suflet adesea
BOSSUECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285822_a_287151]
-
Este perioada tranziției subtile spre independență și autodeterminare, spre o viață individuală într-o societate liberă. Mai avem câțiva ani până la „majoratul” din 2007. Poate că e timpul să avem mai multă încredere în noi înșine, să încheiem tranziția de la mimetismul instituțional către un parteneriat real, de la egalitatea în drepturi către egalitatea de șanse. S.W.: Care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat dumneavoastră ca asistent social într-un moment când asistența socială în România trebuia să se reafirme
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
și în ritualitatea banalității cotidiene: "eu, animal misterios, eu, monstru luminos, eu, risipitor al înțelepciunii". Spunând aceasta, îndrăznețul gânditor se considera un "teribilist al spiritului". Dar tocmai o astfel de îndrăzneală, mai degrabă trăită decât gândită sau spusă, regăsim în mimetismul tribal și în circulația intensă a informațiilor specifică rețelelor informatice. Contactele pe care le induc sunt periculoase, relațiile legate pot fi de asemenea "periculoase" (ecou trivial la imprudența nietzscheană), dar exprimă foarte bine inocenta vitalitate a unui puer aeternus, a
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sunt cu sutele în a arăta, in actu, că individul și individualismul teoretic care îi servește ca justificare sunt lucruri puțin cam depășite. "Participând" la comunitate, persoana își amintește de un pre-subiectiv care îi servește ca substrat. În acest sens, mimetismul ambiant pe care îl regăsim în orice domeniu, până și la cei care îl refuză în mod virtuos, poate fi considerat ca un mod concret de a fi responsabil de alteritatea naturală și socială. Responsabilitate etică, în sensul său forte
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acela al unui individ rațional care se domină și domină lumea, logică "economică", dacă despre asta este vorba, persoana pluralistă se hrănește tocmai din diversitatea sa, din preconștientul profund și chiar din presentimentul colectiv. Acest lucru este ceea ce permite înțelegerea mimetismului misterios sau a ciudatei "participări mistice" despre care a fost vorba. Într-adevăr, este urgent să depășim evidențele acestei faimoase "întoarceri la individualism", incantație indolentă a unei intelighenția în pană de idei. Aș propune pentru aceasta un nou argument. Ceea ce
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
vestimentare, intelectuale. Când în același moment media diferite vorbesc despre aceeași carte, despre același spectacol, despre aceeași celebritate (artistică, politică, religioasă...) a momentului, cum altfel trebuie să interpretăm acest fenomen dacă nu ca expresie a unei fuziuni sau a unui mimetism animal? În orice caz, aceasta trebuie să relativizeze pretenția noastră la distincția sau la critica individuale! Poate că nu este inutil ca, regulat, să știm să repunem ideile și lucrurile la locul lor. Să știm să ne confruntăm nu cu
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
principium relationis al deontologiei-etică. Această schimbare de topică este de amploare. Marele (și frumosul) ideal moral se sprijinea pe liberul-arbitru, sau pe liberul-examinism. Acela de a alege și de a gândi prin sine însuși. Dar mai este încă actual, când mimetismul generalizat tinde să prevaleze? În "situaționismul" deontologiei, gândirea și acțiunea nu mai sunt libere, ci determinate de acele elemente cărora le suntem tributari: grupul, natura, locul, climatul, instinctele... Libertatea este prin urmare relativizată. Ea devine interstițială. Natura, pe care trebuie
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
substrat, de o fundație ce relativizează tematica aceasta a "conștiinței de sine" pe care s-a fondat întreaga modernitate. Conștiință de sine care a dat naștere individului rațional și moralității contractuale care îi este consecința logică. În multiplele fenomene de mimetism, în efectele de modă, fie că e vorba de intelectual, vestimentar, comportamental, este "șeptelul" uman care încearcă să se exprime. Și nu servește la nimic negarea sau denegarea unui astfel de proces. Poate că putem vedea aici, dintr-un punct
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
din lectura misticilor (Thomas Kempis, Tereza de Ávila)95. Or specificul misticii este chiar de a aminti că putem fi solitari fiind în același timp solidari. Că solitarul nu este izolat, ci în comuniune constantă cu celălalt (grup, zeitate, natură). Mimetismul tribal contemporan este de același ordin. Pune accentul pe corespondența socială și cosmică, pe acordul dintre mediu și solidaritățile de bază. El (re)valorizează comuniunile de toate tipurile: sărbători, muzică, sport, efervescențe diverse. Și amintește că religiozitatea este indispensabilă atunci când
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
estetică, arhitectonică, financiară...) într-o geografie iremediabil alterată de laxismul ortodoxiei, cu o latinitate paradoxală, deopotrivă slavizată, turcizată și țigănizată, variat colonizată și incandescent parohială, bovarizând catolicizant în contexte istorice invariabil cariate de precaritate, improvizație, fatalism, claustrofilie reacționară, risipitorism inconștient, mimetism caricatural și permisivitate autodisolutivă!?! Ca să evit riscul victimizării nombriliste, am băgat la înaintare circumstanțele atenuante. Unu: între cinci și nouă secole de întârziere universitară față de Centrul și Apusul Europei, uriaș handicap de civilizație. Timp în care am slujit și plătit
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cuprinsul întregului. La rândul lor, acestea sunt segmentate fără respectarea vreunei cronologii. Unul din aceste planuri privește universul școlii în care naratorul s-a integrat suportând capriciile, mofturile apucăturile și truismele dictatoriale, la scară redusă, desigur, comportamentul acesta fiind rezultatul mimetismului, după modelul “de sus”, micii tirani îi copie pe cei mari. Cel de al doilea plan are în vedere universul rural, pe care autorul, se pare, că îl consideră încă stând sub semnul purității. Imaginile satului natal stau și ele
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de amestec de planuri, schițează o lume cu personaje tipice sau atipice, în strânsă legătură cu lumea trăind sub apăsarea autorității dictatoriale acționând dur și haotic, nediferențiat, pentru că indivizii care impun regulile trăiesc și ei sub aceeași apăsare crudă a mimetismului, ei trebuie să repete gesturi și acțiuni în virtutea nebuniei care a impus regimul, este aici o lume purtată de inerție ideologică, lăsând în urmă victime. Oameni nevinovați sunt condamnați pentru delicte inventate, pentru că așa i s-a năzărit cuiva. Dramatică
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Cine ești? De unde vii ? Încotro mergi?, evident apelând la un răspuns interior. 50 la sută din comunicare aparține limbajului non-verbal. Michelangelo, Moise Gesturile sfinte se deosebesc de gesturile: de joc prin comunicare estetică indirectă (dansul folcloric) și directă (baletul), prin mimetism (asemănare) și joc (ritm, dans cu temă). Gesturile cu mâinile ale ființelor pot fi: a) gesturile cu mâinile embleme - (gestul OK) sunt elemente nonverbale, al căror înțeles este cunoscut de majoritatea membrilor grupului social și sunt folosite intenționat pentru a
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
unui „altfel natural”. Nota particulară a „noului curent” este dată de un refuz al provinciei și al provincialismului artistic asociat cu o tendință de refulare (ea însăși, adeseori, provincială) a identității tradiționale. Refuzul în speță îmbracă foarte adesea formele unui mimetism snob, bovaric și/sau veleitar, afectînd un blazon inexistent. Ca atitudine, el se exprimă printr-un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în graiuri străine ceea ce era mai imitabil, deci mai prost...” (în Cronica, an II, nr. 50, 24 ianuarie 1916), poate fi pus alături de ironicul rechizitoriu „Vorbe goale“ publicat în revista avangardistă Punct (an II, nr. 14, 20 februarie 1925), unde mimetismul futurist este repudiat în favoarea „revoluției sensibilității”. Un articol publicat în Adevărul, an XXXIII, nr. 11100, 9 iunie 1920 („Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori ai criticii” cu privire la „vocabularul sărac” al literaturii române, pledînd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
slovei chirilice și ai inscripțiilor de pe piastru și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că moderniștii radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii culte preexistente și minoratul autohton, pledînd pentru o viziune conformă pulsului sincron al noii Europe moderne: „Astfel am ajuns să învățăm despre clasicii noștri la a căror tradiție criticii creduli ne recheamă adesea cu seriozitate. Astfel se vorbește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revista Punct, „Vorbe goale”, îi prilejuiește următoarele considerații: „Ne bucurăm că - cel puțin la finele acestui întins capitol - sîntem de acord cu un fruntaș hipermodernist. Cu ceilalți energumeni, nu știm de vom reuși vreodată...”), la capătul unor evaluări drastice ale mimetismului „poeților noui”: „Adoptarea concepției relativiste din domeniul strict științific de poeții noui e mai mult exterioară, superficială. Ei n-au pătruns spiritul științei, esența acesteia. Extravaganțele și rătăcirile extremiștilor sînt cea mai evidentă negațiune a pretențiilor de atitudine științifică”. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că pînă și sectarismul de la „Sagittaire” este relativ și conducîndu-se după legi interioare, pe care numai autorul de antologie le cunoaște” („Două epiloguri la Antologia poeților de azi”, în Opere 3, Mențiuni critice, București, Editura Minerva, 1971, p. 217). Deși mimetismul occidentalizat e respins ca simptom de inadecvare provincială („noțiunea aceasta de generație, de școală și altele ni se par sunînd cam fals pe meleagurile noastre”), sînt invocate - ca argument de autoritate - noile tendințe din cîmpul criticii franceze contemporane: „Este el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția criticului), astfel că deplasarea rămîne în același plan”. Critica este înțeleasă ca „mimetism liric al ideilor”, bazat pe o relație de identificare empatică și iubitoare cu miezul viu al operei poetice, se întîlnește virtualmente - schimbînd ce e de schimbat - cu atitudinea unui critic postbelic precum Lucian Raicu: „mimetismul liric - dacă rămîne o mimică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plan”. Critica este înțeleasă ca „mimetism liric al ideilor”, bazat pe o relație de identificare empatică și iubitoare cu miezul viu al operei poetice, se întîlnește virtualmente - schimbînd ce e de schimbat - cu atitudinea unui critic postbelic precum Lucian Raicu: „mimetismul liric - dacă rămîne o mimică a ideilor, și nu o variație pe aceeași temă cu a poemului - poate fi unul din drumurile criticei. El se bazează pe faptul că dacă actul poetic este în esență un act erotic — în sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea părul tuns scurt. În afară de acest detaliu, erau identici. Un adevărat mimetism. RÎse și ea. - Așa, așa, hliziți-vă, necredincioșilor! ripostă Gildas. Numai că În noaptea asta, tradiția se respectă: viitoarea mireasă va dormi singură. - Bărbații la bistro, femeile la nani, decretă Loïc plin de afectare. - Ei, băieți, protestă Christian făcînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acolo unde cu o clipă înainte părea că nu era nimic. Trebuia să fie atent, pentru că deseori culorile lor se confundau cu nuanțele din jur, iar formele lor nu se deosebeau de cele ale frunzelor, ale florilor sau ale crengilor. Mimetismul lor putea fi atât de uimitor, încât era cu neputință să descoperi, pe un metru pătrat de teren, locul exact în care se așezase unul dintre ei. Și, deodată, ceea ce părea a fi o bucată de lemn putred sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
prima dată, patrimoniul culturii universale cu un element de originalitate absolută. Iar în momentul cînd Guy Courtois își organiză la București întîlnirea anuală a amatorilor de începuturi de roman, româniei nu i se mai putea reproșa nici mediocritatea și nici mimetismul. Printr-un efort gigantic - dar eficient - reușise să marcheze istoria contemporană și să intre în eternitatea culturală. Dacă Cioran ar fi trăit, ar fi avut fără îndoială motive să fie mîndru de reușita românilor, ar fi putut constata cu ochii
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]