573 matches
-
aparatele de fotografiat”, intervine prompt și anacronic ghida, depășită de generația Facebook, printre șuierăturile și piuiturile unui aparat de aer condiționat pornit intempestiv în timpul reprezentației. După patru minute, spectacolul de sunet și lumină ia sfârșit, copiii se ridică bucuroși de pe mocheta pe care fuseseră așezați. O voce metalică și sigură de profesoară cu vechime se aude peste adunare : „Vadu Moldovei, iese mai întâi Vadu Moldovei, ceilalți așteptați în ordine”. „Sala Tronului” se golește rapid, rămân iarăși singur în umbra obrazelor din
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
relații de putere, rivalități, căsătorii, într-un cuvânt, au o „funcție de reprezentare” în relațiile din interiorul grupului (Gräf, 2008). Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit a fost prezența rromilor care transportă pe umeri covoare așa-zise „persane” sau mochete de mari dimensiuni. Rulate cu grijă și legate cu scotch, cu sfoară sau chiar cu funde colorate, covoarele și purtătorii lor sunt prezenți mai ales în jurul „zonei zero” în fața Catedralei Mitropolitane, încercând să stea cât mai aproape de baldachinul unde se
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sau privesc absenți pe geam. O mămică are o lesă și în lesă un copil de vreo 8-9 luni. Merge în patru lăbuțe, scapă pe jos suzeta și o culege după care o bagă din nou în gură. O fi mochetă pe jos, dar totuși... ce mămică! Mă șochează atitudinea ei și mai că i-aș face observație. În fond, ce doresc eu? Să educ și alte nații? Tac și-mi văd de treabă! Unul, pe placul meu, îi atrage atenția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aprinse, prăjiturele); în dreapta, o bibliotecă în același ton cu restul mobilierului - adică marcată de patina timpului - ale cărei titluri n-am reușit niciodată să le parcurg din cauza multitudinii lor; în stânga, un șifonier și o altă bibliotecă, cu literatură sahaj; o mochetă acoperă întreaga suprafață a camerei, iar la ușă, credincioși, doi câini la fel de bătrâni ca mobilierul! Am încercat să descriu totul dintro suflare, pentru a imortaliza fotografia locului așa cum am perceput-o din primul moment. Din partea dreaptă a canapelei, radiocasetofonul emite
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
scaune rupte, cutii de carton..., poligon pentru gândaci și șoareci. Pereții erau lambrisați și podeaua era acoperită cu un linoleum de un prost-gust desăvârșit, sub care suferea un parchet multicolor. Am hotărât să transformăm spațiul în "Centru Cultural", am scos mocheta oribilă, am șlefuit parchetul, am curățat lambriurile, am mutat unele piese de mobilier restaurate și la recepția de inaugurare Centrul Cultural arăta de "5 stele". Cu noul administrator a fost posibilă și punerea în funcție a piscinei de pe terasa de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
nostru a fost să mărească această secțiune, pentru ca cei care se hotărau în acest fel să nu se simtă înghesuiți și grăbiți de mulțime, deoarece acest lucru descurajează. De asemenea, am sugerat ca magazinul să investească mai mult într-o mochetă mai rezistentă, pentru zonele cu trafic intens. Ultima mea amintire legată de studiul respectiv este o secvență dintr-o casetă pe care încă o mai arăt când fac prezentări: un tânăr care fura din magazin casete cu muzică clasică. Numai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1868_a_3193]
-
un palmier de talie mijlocie. În al doilea rând, curățenia impecabilă. Parcă ar fi fost un cavou proaspăt finisat. Pereții și tavanul din oțel inoxidabil sclipeau ireproșabil și nu se vedea nici urmă de pată. Pardoseala era acoperită cu o mochetă verde, groasă, în care simțeai cum ți se afundă picioarele. În al treilea rând, domnea o tăcere desăvârșită. Din clipa în care am intrat în lift și s-au închis ușile, n-a mai pătruns până la mine nici un zgomot, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atingând pământul cu unicul lor corn. Închid ochii. Așa se termină o zi în oraș. 3 În țara aspră a minunilor Manta de ploaie, Întunegri, spălarea creierelor Am fost condus într-o încăpere mare, goală. Pereții erau albi, tavanul alb, mocheta cafenie. Frumoase nuanțe, n-am ce zice. De fapt, și albul poate avea o mulțime de nuanțe - unele elegante, altele mai puțin. Geamurile erau opace, așa că nu-mi dădeam seama ce era dincolo de ele, dar presupuneam că lumina care pătrundea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de vântul cald de seară. Am aprins lumina, am intrat în camera stil faux-français și m-am uitat pe fereastră. Chitara mă împiedica să cuprind priveliștea cum trebuie, așa că am dat-o jos și am pus-o cu grijă pe mocheta din piele de vacă. Dedesubt îi puteam vedea pe cei doi bodygarzi de la intrare discutând cu două fete care încercau să intre fără invitație, toți patru râzând și gesticulând foarte intim, și atunci am realizat că fetele fuseseră deja înăuntru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
învelit în el. Am ieșit din cameră ca o stafie. Împleticindu-mă spre bucătărie, am trecut de menajera care aspira în camera de zi și am călcat pe urmele de picioare care păreau să fi fost ștampilate în cenușă pe mocheta bej, care în dimineața asta părea mai flocoasă și mai închisă la culoare decât de obicei. Stafia ce pășea prin camera de zi se opri când observă aranjamentul straniu al mobilei. Canapeaua secționabilă, scaunele Le Corbusier și mesele, toate fuseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe pat, nici n-a observat. Camera lui era dominată de o temă spațială: mici decupaje fosforescente de planete și comete și semiluni lipite peste tot îți dădeau senzația că pluteai pe un cer întunecat, undeva în spațiul îndepărtat. Însăși mocheta se dovedea a fi un fel de decor marțian, detaliat în stil impresionant cu cratere și canioane și defileuri. Sfere și globuri de sticlă se legănau agățate de un strălucitor de sălbatic asteroid prins de tavan deasupra patului imens Art
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care reclama se termina. Atât. O văzusem de nenumărate ori și tot nu înțelegeam ce vrea să spună sau ce vrea să vândă. Robby stătea aplecat de umeri și puloverul Hilfiger legat în jurul taliei i se desfăcu și alunecă pe mochetă în timp ce se ridica din pat întinzându-se. Pe perna lui era o carte pentru adolescenți Ce a fost Pîmântul altădată. Fiul meu avea unsprezece ani și un portofel Prada și un petic de pirat Stussy și o manșetă de tenis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
prea terminat ca să ajung în mijlocul nopții la baia camerei de oaspeți, doar la câțiva pași de patul de oaspeți, dar nu într-atât de terminat încât să nu fiu în stare să direcționez jetul direct în cană și nu pe mocheta bej, așa că în final se punea întrebarea: bun, m-am pișat în Jumbo Slurpee dar nu pe mochetă - e un plus sau un minus? M-am dus rapid la ușa camerei de oaspeți să mă conving că încuiasem înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oaspeți, dar nu într-atât de terminat încât să nu fiu în stare să direcționez jetul direct în cană și nu pe mocheta bej, așa că în final se punea întrebarea: bun, m-am pișat în Jumbo Slurpee dar nu pe mochetă - e un plus sau un minus? M-am dus rapid la ușa camerei de oaspeți să mă conving că încuiasem înainte de a sucomba. Iar anxietatea matinală obișnuită s-a mai risipit puțin când am văzut că de fapt încuiasem ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
gândit că poate nici nu încercase să intre. Am dus paharul urină cu multă atenție la baie, observând din nou mocheta mai închisă la culoare de sub pașii mei - bejul dând acum într-un verde pal, și mai flocoasă (prima reacție: mocheta crește). Rosa aspira cu aspiratorul Hoover insistând asupra unei zone anume. M-am apropiat cu mare grijă, până când am văzut urmele pașilor cu cenușă și m-am gândit: de ce oare nu le aspirase ieri? Când Rosa și-a ridicat privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mobila nu fusese pusă la loc așa cum o știam, iar mahmureala și confuzia mea (fiindcă această cameră mi se părea acum inexorabil familiară) făcea din orice aș fi spus o chestiune superfluă. Într-un sfârșit, Rosa arătă cu mâna spre mochetă. - Cred că de la petrecere e asta, domnule Ellis. Mă uitam la urmele cenușii imprimate în mochetă. - Cum poate o petrecere să-i schimbe culoarea? - Auzit c-a fost multă lume. Făcu o pauză. Poate vărsat băutură? M-am întors încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cameră mi se părea acum inexorabil familiară) făcea din orice aș fi spus o chestiune superfluă. Într-un sfârșit, Rosa arătă cu mâna spre mochetă. - Cred că de la petrecere e asta, domnule Ellis. Mă uitam la urmele cenușii imprimate în mochetă. - Cum poate o petrecere să-i schimbe culoarea? - Auzit c-a fost multă lume. Făcu o pauză. Poate vărsat băutură? M-am întors încet cu fața la ea. - Ce crezi că le-am dat de băut? Colorant verde? Rosa mă privea fix
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stradă și mașina parcată a detectivului. Doi băieți au țâșnit pe lângă ea, legănându-se pe skateboard-uri. O cioară a aterizat pe gazon, ciocănind dezinteresată o frunză uscată. Apăru apoi o altă cioară, mai mare. Gazonul îmi aminti brusc de mocheta din camera de zi. Kimball își dădu seama că încercam să mă-mi distrag atenția, că aș fi dorit ca toată povestea asta să nu existe, și îmi spuse cu blândețe: - Domnule Ellis, înțelegeți ce vreau să spun... - Sunt unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ketel One și după ce m-am întins în pat, am adormit cât ai clipi, eliberat de povara satisfacerii dorințelor soției, de amintirea zgârieturilor de pe peretele exterior al casei, de mobila care continua să se rearanjeze în camerele de la parter pe mocheta tot mai întunecată, și în timp ce toți patru dormeam, nebunul pe care îl creasem hălăduia prin district, o pătură albă de nori coborând deasupra orașului, luna plutea undeva deasupra luminând întregul cer. S-a întors. Șoptisem acele cuvinte în noaptea când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
parte din acea dimineață reașezând mobila din sufragerie în poziția originară, însă mi-am dat seama în timp ce făceam asta că îmi plăcea cum fusese rearanjată mobila - și am simțit un ciudat atac de nostalgie în timp ce împingeam canapelele și mesele. Iar mocheta - deși încă decolorată - arăta impecabil: urmele de pași în cenușă nu mai erau evidente și deși preponderența nuanței bej în prelungirea celei verzi era deranjantă, camera nu mai era susceptibilă unor interpretări ciudate. După care am ieșit pe câmpul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care stătea lângă Aimee Light în BMW-ul ei.) M-am plimbat prin cameră imitând mișcările umbrei, întrebându-mă ce căutase. Nu părea să lipsească nimic din dulapul și sertarele mele și nu se distingeau nici un fel de urme pe mochetă (deși în visele mele aceste urme erau și în sufragerie, iar acum chiar în biroul meu). În cele din urmă m-am îndreptat spre ușa camerei lui Robby și am ezitat din nou înainte de a intra. Zgârieturile se aflau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu voiam să-l sperii. Am privit cu multă precauție în cameră și primul lucru pe care l-am observat a fost că Sarah zăcea pe patul lui cu Terby în brațe, uitându-se la ceva. Robby stătea turcește pe mochetă în fața televizorului, cu spatele la mine, manevrând joystick-ul care îi permitea să se năpustească în interiorul altui coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casa noastră, tati? A fost momentul în care Robby a plecat din fața computerului - peisajul lunar pulsa acum pe ecranul monitorului - și convingerea lui că voi fi implicat într-o conversație cu sora sa l-a făcut să se reașeze pe mochetă cu picioarele încrucișate pentru a continua jocul video. - Nu, nu... M-am înfiorat în timp ce în minte mi s-au perindat câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi una ca asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rămas acolo, ascultând. Apoi zgomotele au încetat. După câteva momente au reînceput. M-am ridicat în picioare și am pornit spre bucătărie, luminile din sufragerie diminuându-și și sporindu-și forța în timp ce treceam pe sub ele (încercând - cu succes - să ignor mocheta verde și mobila rearanjată). Asta s-a repetat în holul care ducea spre bucătărie, care fusese cufundat în întuneric până în momentul în care am intrat în bucătărie, când luminile au început să pâlpâie. Când am făcut un pas înapoi, luminile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
constatare m-a lăsat orb pe moment, apoi convingerea mi-a revenit. M-am retras rapid înăuntru, mergând direct în sufragerie. Luminile n-au pâlpâit de data asta. Au rămas aprinse. Acum am realizat ce mă deranjase în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași culoare de verde de pădure. Mai știam că urmele de pași îmbâcsiseră mocheta cu cenușă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]