1,324 matches
-
pe bolta cerului ca niște licurici. Aerul era mai rece ca de obicei, fiindcă se apropia toamna cu roadele sale, cu acea cromatică ce încântă privirile și inspiră poeții, pictorii, muzicienii, dar și cu capriciile sale, cu vremea tristă și mohorâtă. Deodată, la miezul nopții, de la poartă răzbate un strigăt: - Pătrule!... Pătrule!... Tânăra familie plutea în lumea fascinantă a viselor. Din nou acel glas răgușit tuși de două ori de se zguduiră pereții și geamurile de la ferestre: - Pătrule!... Trezește-te, bre
IX. UN MUSAFIR CIUDAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384104_a_385433]
-
09 aprilie 2014 Toate Articolele Autorului Sub teiul lui Eminescu, a răsărit iubirea Lumina zilei se estompează cu fiecare clipă. Încă nu s-a mărit ziua, chiar dacă la sfârșitul lunii se va introduce ora de vară. Pe litoral vremea este mohorâtă, se simte în atmosferă umezeala adusă de norii încărcați cu precipitații. Împreună cu amicul meu mai tânăr, Gogu, ducem fiecare spre gară câte un bagaj. Mă însoțește la tren. Știe cum este să cari bagaje prin gări și aeroporturi, fiind mai
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
fim deranjați. Mă Înșel cumva? - Deloc, dimpotrivă. Și mă bucur că faci progrese rapide: Începem să ne Înțelegem... Mda, simțise ironia și Încerca să mi-o Întoarcă, În pofida faptului că, la suprafață, se Încăpățâna să afișeze aceeași sobrietate țeapănă și mohorâtă, agresivă chiar. Pentru nimic În lume În acele momente n-aș fi conceput că Adam Adam vorbea cât se poate de serios și, mai cu seamă, de pătruns de ceea ce spune. Am realizat grozăvia târziu, mult prea târziu, când deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
noi, de fapt, pe-aici? - O comoară, bineînțeles, ce altceva se poate căuta la miezul nopții prin niște catacombe?! Spirituală, doamna... Era și momentul ideal pentru glumițe macabre! Spun „macabre” pentru că, pe măsură ce ne afundam În Întuneric, peisajul devenea tot mai mohorât și mai apăsător. Centrul, cu alura lui de ambient IT, se metamorfoza treptat Într-o hardughie metalică grosieră, compactă și rece. Am cotit de două sau trei ori, nu știu de ce, mie oricum mi se părea că era același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
privind relațiile dintre oameni, gradul de libertate de care se bucură ei și așa mai departe. Știu, la Început, fiecare nou-venit se simte supravegheat, copleșit, strivit, vede pretutindeni interdicții și constrângeri, are senzația că a nimerit Într-o Închisoare subterană mohorâtă și sinistră, din care nu va mai ieși niciodată la lumina soarelui. Dacă mai și ajunge aici În circumstanțe speciale, așa, ca tine, de exemplu -respectiv, mai mult nolens decât volens -, e firesc și de așteptat să se sperie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prostul obicei de a vedea În orice mai mult decât era În realitatea efectivă mă Împiedica să mi le reprim. Văzută În reluare, Încăperea Își redusese simțitor dimensiunile. Era mare, desigur, dar parcă nu atât de copleșitoare În masivitatea ei mohorâtă ca la Întâiul contact. Nu-i exclus s-o fi văzut eu În altă lumină, iar faptul să se datoreze sentimentului că domin situația În virtutea Împrejurării că dețin de unul singur secretul descinderii anterioare de care Eveline este complet străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
suntem aici, din asta trăim: din povestit. Eu, spre pildă, povestesc între Fălticeni și Târgu-Neamț. Tu, frate Cancioc, de-am înțeles bine, povestești peste munți, la ungureni. Tu, Parnasie, povestești prin Vrancea. Tu, Stejerane... — Mai taci, mă, din gură! - vorbi mohorât și întunecat cel numit Stejeran. Dacă vreau, povestesc, dacă nu vreau, nu povestesc. — Bine, frate, ce te superi? - spuse împăciuitor fălticeneanul. Eu voiam să zic că fiecare avem locurile noastre unde povestim și oamenii noștri care ne-ascultă. Noi i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Buhuș așezându-se. Episodul 27 POVESTEA LUI PARNASIE — Fraților - zise atunci povestitorul numit Parnasie - dacă tot ne-am adunat aici la ceas de taină, îngăduiți-mi să încep eu o poveste care nici nu e poveste. — Cum vine asta? - întrebă mohorât povestitorul Stejeran. Dacă aș fi în locul vostru și aș putea să mă ascult, aș zice și eu că e poveste, grăi Parnasie. Dar cum eu nu sunt altul, eu știu că nu e poveste pentru că tot ce voi spune, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zic că ne putem ridica. Deși s-ar putea crede că vreau să fac o glumă proastă, spun totuși, cu inima grea „să ne fie de bine”. Să mai stăm puțin - propuse bătrânelul. Poate ne mai dau ceva. — Exclus - răspunse mohorât doctorul Peleto. Am văzut cina afișată la bucătărie: sos de lobodă și punct. — Ce înseamnă punct? - întrebă bătrânelul. — înseamnă - explică răbdător medicul - că poți să stai până dimineață că tot nu primești nimic, înțelegi? — înțeleg - răspunse bătrânelul. Dar dacă stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ușor - o fată care mi le aduce mie înăuntru, seara, după ce s-au culcat toți. îi dau și ei câte una că e tânără și pofticioasă. Episodul 181 îN CARE POVESTITORII SUNT OBOSIȚI Da, există și asemenea cazuri: o dimineață mohorâtă, cețoasă, de noiembrie, o stare vizibilă de mahmureală, zgomotul tenace, apropiat al unui perforator, un pix care scrie prost - toate acestea și multe altele pot provoca oboseala povestitorilor. Desigur, o împrejurare trecătoare; dar dacă tot o trăim, rugăm măritul Cetitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aveai de gând să aștepți pe o stradă aleasă la întâmplare să se deschidă o ușă și să iasă o fată, pe care o placi, n-ai fi ales cu siguranță strada mea; e cea mai anostă alăturare de fațade mohorâte văzută vreodată, numai depozite. Am ieșit dintre vânzătorii de ziare și am mers pe strada principală. Seven Sisters e una din arterele principale ale Londrei, înfundată mereu de noxele și claxoanele traficului îngreunat. O mașină din fața mea a frânat brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ușor. Înțelegi? Cea mai mică adiere îl risipește. De aceea, ca să nu-l risipești, trebuie să-ți ții respirația. Sau, poate, e mai bine să dai aerul afară înainte de a te apleca asupra lui. - Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și, întorcându-se spre Mik: Ah, da cară-te de aici, mai mult încurci - și din nou către mine - Ei, fii atent, imediat ce apropii de tine periuța, oprește-ți respirația și trage adânc în piept. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
jura că sunt originale și doar un control foarte amănunțit ar fi scos la iveală falsul. De îndată ce obținuse actele, plecase spre România. Se îmbarcase pe un vas turcesc de pescuit din portul Anadolu Feneri, cu destinația Odessa. Era o zi mohorâtă și bătea un vânt aspru. Traversarea Mării Negre se dovedise mai mult decât aventuroasă. Nu păstra amintiri prea plăcute din acea călătorie, furtuna îi zgâl țâise bine de tot iar el zăcuse în cabină cu stomacul în pioneze pe parcursul celor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Iar pînă atunci“, stăruia Simon, scuipînd o Înghițitură din apa călîie, cînd zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase ale pămîntului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doarmă puțin, să compenseze somnul pierdut în timpul blestematei nopți pe care trebuise s-o suporte, dialogul dificil cu ministrul, coșmarul, țipetele soției medicului când albatrosul îi găurea ochii, dar ideea de a se duce să se închidă între pereții aceia mohorâți îi păru respingătoare, nu avea nimic de făcut acolo și cu atât mai puțin să se ocupe cu trecerea în revistă a armelor și munițiilor, așa cum se gândise la sosire și era, cu fermitate de raport scris, obligația lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
voia decât s-o ajute, n-avea nici o pretenție asupra ei și după ce se va însănătoși n-avea să insiste ca ea să se întoarcă la el, era absolut liberă. Dar când am ajuns la spital - o clădire severă și mohorâtă, a cărei vedere era suficientă să-ți dea junghiuri în inimă - și după ce am fost trimiși de la o autoritate la alta, în sus pe niște scări nesfârșite și pe niște coridoare lungi și goale, și l-am găsit pe doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției lui într-o seară în care l-ar fi deprimat prea tare să o vadă așa, cu picioarele ei inerte și cu chipul mohorât. — Prefer să ți-o dau ție, îmi spusese întinzându-mi obiectul ambalat în hârtia unui ziar pe a cărui primă pagină era mototolit chipul reginei Suediei. Poți face cu ea ce vrei... Era amuzant ce mi-a spus atunci, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se aprinseră din nou luminile, dar asta a trecut cu ușurință drept durere. Fața lui Hildegard strălucea de lacrimi, ceea ce îl făcu pe Himmler să-și pună brațul în jurul ei. Întâlnindu-mi privirea, el dădu din cap cu un aer mohorât. Weisthor a fost ultimul care s-a ridicat în picioare. Se clătină pentru un moment ca și cum ar fi fost cât pe ce să cadă, iar Rahn îl prinse de cot. Weisthor îi zâmbi și lovi ușurel mâna prietenului său, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de-o crustă argintie. Oștiri de nori aleargă... - Ce surdă simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă? Ați prefăcut în domuri de-argint natura moartă Și-ați pus în peisagiu un nou fior de viață, Voi blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!... Tot plumbul meu din suflet, o forme călătoare, Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare, Căci iată, vine vremea când albe, împietrite, Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite... Cad fulgii șovăielnici, așa cum în poveste
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Acasa > Poeme > Antologie > ÎNDURARE Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1067 din 02 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Îndurare Se-ndură cerul de mine, Sunt critic, prea sunt criticat, Drumu-i abrupt, strălumine Prin crengile-brațe străbat. Lăsați mohorâtele pagini. Neînduplecatele legi, Uitate-s atâtea imagini Din cărțile vechilor regi. Miasmele urii și fricii Mai stăruie-n suflete, dar Priviți ce senin este cerul Când treci peste norii-hotar. Sfielnic este gându-nainte De a ajunge cuvânt, Lăudat fie cel
ÎNDURARE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363082_a_364411]
-
nicio șansă să mai circule cu mijloacele de transport în comun: tramvaiele, troleul și autobuzele se opriseră și metroul circula cu mari întârzieri. întinse deci pasul, privi pe cer, era de un albastru pur în contrast cu orașul jumătate dărâmat, negru și mohorât. Schelete de blocuri și macaralele gigantice se înălțau pe lângă Casa Republicii ca niște megaliți uriași din cine știe ce eră preistorică. Acestea trebuia să fie blocurile activiștilor de partid de pe lângă cece. Ca o ironie a soartei rămăseseră niște ruine ca martore ale
REVOLUŢIA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363466_a_364795]
-
primul din suita de spectacole ale acestei sesiuni, reprezentații ale culturii coregrafice care fac parte din cultura noastră spirituală. Pentru spectacolul din seara zilei de 12 iunie am plecat de acasă pe o vreme de furtună. Dintr-o dată cerul devenise mohorât, trist, iar noi ne doream să învingem această tristețe cu muzică și dans. A plouat intens pe o porțiune a șoselei, dar așa cum ne-a obișnuit vremea în acest spațiu al lumii, furtunile vin rapid, se desfășoară turbulent, și foarte
2011 de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367114_a_368443]
-
jur de ora șase pe baltă, să-mi ocup locul unde nădeam și pescuiam de obicei. Mi-am cărat sculele la mașină și am pornit fără grabă spre baltă. În zece minute eram pe malul lacului. Era o zi destul de mohorâtă și umedă, dar pe malul lacului erau mulți pescari. Am avut noroc că nimeni nu se așezase pe locul meu. Pe lac era liniște deplină, nimic nu tulbura luciul apei. Așa cum am mai scris, lacul este amplasat între două maluri
MONSTRUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367119_a_368448]
-
artistică, „Baia Balkan” semnat de Ileana Cudalb, prinde în țesătura sa fire din memoria neamului bălcăneștilor, preluând influențe din folclor, precum și motive din mitologia creștină și păgână. Romanul evocă traseul celor din neamul bălcăneștilor, ai căror pași au pornit din „mohorâtul ținut al Histriei, și de acolo până la Întorsura, refăcând astfel drumul transhumanței străbătut... din Terra Blachorum. Așa se face că neamul bălcăneștilor trăiește de la descălecarea lui pe aceste locuri în strânsă legătură cu cerul și pământul, cu lucrurile înconjurătoare, vădind
BAIA BALKAN , O CRONICA SOCIALA SEMNATA ILEANA ANDREI-CUDALB (CANBERRA, AUSTRALIA) de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367136_a_368465]
-
de impulsuri și trăiri primordiale. Intră în scenă Palaghia, o femeie templier: „stră-stră-străbunica mea, a fost prima fecioară jurată din neamul nostru, al bălcăneștilor. Zeii au ales-o după legile lor nescrise, au ocrotit-o, i-au îndreptat pașii spre mohorâtul ținut al Histriei, și de acolo până la Întorsura, refăcând astfel drumul transhumanței străbătut de înaintașii noștri din Terra Blachorum.” În roman, pe lângă personajul principal, care este si narator, se detașează figura lui Muzulie, în jurul căruia se învărtește intriga, și de
BAIA BALKAN , O CRONICA SOCIALA SEMNATA ILEANA ANDREI-CUDALB (CANBERRA, AUSTRALIA) de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367136_a_368465]