268 matches
-
Efes; după Calcedon, fenomene asemănătoare s-au înregistrat pe scară largă și în tabăra monofizită (însă există și exemple filocalcedoniene), iar Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare succes; așa cum rezultă din conținutul revelațiilor povestite, ei considerau conciliul ca un fel de revanșă obținută de nestorienii condamnați la Efes. Ioan culege aceste informații de la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din episcopi arunca un copilaș într-un cuptor încins; după trei zile acesta ieșea și se dovedea că este Domnul care spunea: „Episcopii m-au răstignit a doua oară și au hotărât să mă lipsească de slava mea” (14). Patriarhul monofizit de Alexandria, Timotei Aelurus, este, firește, unul din eroii culegerii, în timp ce Juvenal din Ierusalim este considerat un Iuda și e asociat cu tot soiul de nenorociri. Așa cum a scris F. Nau, e vorba despre „o culegere de apoftegme care aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din secolul al VI-lea. Scrisă în grecește, a fost tradusă în siriană și s-a păstrat doar în această limbă în două manuscrise. A fost utilizată apoi de diverși autori sirieni monofiziți și o regăsim și în Cronica lui Mihail Sirul în secolul al XII-lea și într-un rezumat al acesteia în armeană. Există totodată un anumit număr de fragmente în traducere coptă. Adesea îi este atribuită lui Ioan, însă probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îi este atribuită lui Ioan, însă probabil fără temei, o Viață a lui Petru Ibericul care a fost compusă cu siguranță în greacă, însă s-a transmis numai într-o fidelă versiune siriană. Opera provine fără îndoială din același mediu monofizit căruia îi aparține și Ioan și este un adevărat panegiric. Autorul vorbește despre sine afirmând că s-a mutat din Antiohia la Maiuma și că a făcut parte din cercurile frecventate de eroul său. Bibliografie. Ediție, trad., introd.: F. Nau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Leon. În schimb prin unele florilegii siriene ne-au parvenit două scrisori ale lui Simeon, dintre care una adresată împăratului Leon, în care conciliul de la Calcedon este condamnat în mod explicit: e vorba de falsuri monofizite în perioada în care monofiziții își însușeau cultul lui Simeon (ceea ce, probabil, i-a făcut ulterior pe calcedonieni să dezvolte cultul lui Simeon Stâlpnicul cel Tânăr). Bibliografie. Toate textele (cele siriene traduse în germană de H. Hilgenfeld) în H. Lietzmann, Das Leben des heiligen Symeon
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tradiție - ca prim episcop al acelui oraș (în Eusebiu, Istoria Bisericii III, 4, 10; IV, 23, 3). Nu se referea însă la scrierile sale. Acestea au apărut abia 350 de ani mai târziu, la sinodul de la Constantinopol din 532-533, unde monofiziții moderați, adepți ai tezelor lui Sever de Antiohia, s-au confruntat cu calcedonienii; primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Hipațiu de Efes, a putut astfel, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de ex. în Numele div. 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, ca și formulările cu caracter monofizit clar, declarând în mod explicit că trebuie evitate polemicile pentru a propovădui doar ceea ce este incontestabil (Epist. 6: 1077A; Epist. 7: 1080A). Asta ar însemna că autorul vrea să respecte linia din Henotikon-ul promulgat în 482 de împăratul Zenon pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Teodor Lectorul (Istoria Bisericii PG 86, 1, 173 sq.), de a scrie „tropare” și acestei activități i s-au dedicat, în afară de Auxențiu, doi dintre prietenii săi, Antim și Timocle. Primul ar fi fost ortodox, cel de-al doilea, în schimb, monofizit. Prin termenul troparion (de la tropos, adică „mod” sau „stil muzical”) se înțelege o scurtă rugăciune liturgică în proză sau chiar în formă poetică: într-adevăr, Teodoret vorbește despre aceste persoane numindu-le „poeți”. La drept vorbind, comportamentul creștinilor care se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Palestina, despre care vom vorbi și atunci când ne vom ocupa de Procopius și de exegeza sa biblică, provine și Zaharia Scolasticul care era poate chiar fratele lui Procopios. El ne dă informații despre primii săi ani când scrie biografia monofizitului Sever de Antiohia care i-a fost profesor. Își face studiile în jurul anului 485, la Alexandria, unde se dedică studiilor de literatură și retorică și participă la dezbaterea unor probleme teologice. În 487 și-a început studiile juridice și a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
câștigat un oarecare renume, a avut anumite sarcini publice și în cele din urmă a fost desemnat episcop de Mitilene, în insula Lesbos. În această calitate, el a participat în 536 la sinodul de la Constantinopol care i-a condamnat pe monofiziți, între care figura și Sever de Antiohia. Zaharia abandonase, așadar, învățătura maestrului său și aderase la ortodoxie. După această dată, nu mai avem alte informații despre el. a) Istoria Bisericii Puține lucruri cunoaștem despre Zaharia ca istoric de profesie (ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pot fi considerate ca atare în sens larg și biografiile scrise de Zaharia. Și acestea s-au păstrat în traducere siriană. Cea mai cunoscută e Viața lui Sever de Antiohia care e, în esență, o scriere în apărarea propriului maestru monofizit, acuzat de mai multe lucruri printre care se numără și păgânismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever până la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în 512
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fusese povestită de nimeni de la jumătatea secolului al cincilea. Istoricul e un ortodox riguros: provenea dintr-o regiune (Apamea, în Siria) unde locuitorii credeau în dogma de la Calcedon și îl priveau cu ostilitate pe patriarhul Sever de Antiohia care era monofizit. De altfel, el observă că Eusebiu, istoricul care își scrisese opera cu două secole înainte și care în vremea lui era considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie e foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Fotie mai spune că Basilius ar fi fost și autorul unei scrieri anonime Contra lui Nestorios pe care ar fi folosit-o ca punct de pornire Ioan din Schitopole pentru cele douăsprezece cărți ale sale în care îi combate pe monofiziți (cf. p. ???). Despre celelalte opere ale lui Basilius avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul” pentru că era monofizit. Sirian prin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
combate pe monofiziți (cf. p. ???). Despre celelalte opere ale lui Basilius avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul” pentru că era monofizit. Sirian prin naștere, pare să fi fost contemporanul mai vârstnic al lui Basilius din Cilicia. După cum spune Fotie (Biblioteca, cod. 41), și el ar fi scris o Istorie a Bisericii alcătuită din zece cărți. Primele cinci se ocupau de perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a doua jumătate a secolului al patrulea și chiar a secolului al treilea; ca atare, nu trebuie să-l confundăm cu un Amoniu mai târziu care ar fi scris un Comentariu la Hexameron și o operă de combatere a monofiziților. Noi ne referim aici la cel din Alexandria care ar trebui să fie acel Amoniu al cărui nume apare frecvent ca autor de interpretări în diverse Catene de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o operă, identificată cu tot atâta imprecizie, în care îl combate pe Sever de Antiohia; e compusă din cel puțin două cărți, iar din a doua au fost extrase unele fraze și au fost inserate în culegerea de mărturii contra monofiziților care se găsește între scrierile lui Anastasie Sinaitul. Bibliografie. Ediții: PG 93, 13-780. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 93-95. 7. Cosma Indicopleusta După cum rezultă și din semnificația primă a supranumelui său, Cosma a fost poreclit „Indicopleuste”, adică „navigator în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în 547-549; trece prin unele dificultăți care au drept cauză probabil polemicile purtate cu învățații din Alexandria, dușmani dintotdeauna ai școlii antiohiene căreia el îi aparține (e antiohian și prin naștere) și, mai degrabă, fiind nestorian, trebuie să țină piept monofiziților din Alexandria. Declară că nu a avut parte de o educație îngrijită și acest lucru e confirmat chiar de opera propriu-zisă, destul de dezordonată la nivelul structurii și la cel al conținutului. Fotie afirmă chiar că „exprimarea e vulgară și departe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întregii regiuni sudice a peninsulei arabe, preluând cultura, limba și activitățile comerciale ale sabeenilor și mineenilor dinaintea lor. Al doilea Regat Himyarit a ființat între anii 300-525 d.Hr., perioadă în care a început să se răspândească în Yemen creștinismul monofizit și iudaismul, ce au înlocuit treptat religia astrală locală dominată de cultul zeului Lunii. În prima parte a secolului al VI lea religia ebraică devenise probabil foarte influentă în Yemen, astfel încât ultimul rege himyarit zu-Nuwăs era iudeu, iar o bună
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3051]
-
patriarh al Constantinopolului în 428. Condamnați, în 431, de cel de-al treilea Conciliu de la Efes, nestorienii nu vor mai avea prozeliți decît în Siria și, mai tîrziu, în Asia ne-bizantină. Dimpotrivă, dunați în jurul lui Chiril, patriarh al Alexandriei, monofiziții afirmă predominanța abso- lută a naturii divine a lui Hristos. Împotriva acestei noi erezii, care, și ea, își va găsi adepți numai în provinciile orientale ale Imperiului și în Egipt, replica va veni din partea Romei, unde Papa Leon I va
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
tîrziu pentru a-l împiedica pe Odoacru ca, în 476, să pună capăt în mod definitiv iluziei Romei imperiale. După domnia lui Anastasius (499-518), consumată, în mare parte, cu înăbușirea revoltelor pe care le generează politica sa religioasă (el este monofizit), la moartea sa, Imperiul este liniștit și prosper; puterea imperială îi revine, în 518, macedoneanului Iustin, un țăran devenit soldat care, imediat dipă instalarea sa pe tron, îl va desemna drept urmaș pe Iustinian, nepotul său, de educația căruia se
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
creștinătății, persecutîndu-i pe creștinii eretici din Egipt și Siria pe nestorieni, evrei și chiar pe filosofii greci rămași credincioși păgînismului antic. La Constantinopol, conflictele religioase și antagonismele sociale întrețin facțiuni care, în hipodrom se traduc prin opoziția cumplită dintre "Verzi" (monofiziții susținuți de popor) și "Albaștri". În 532, conflictul se transformă în revoltă, obligîndu-1 pe Iustinian să se refugieze în palat. Se pare că răscoala Nika ("Victorie!", strigăt lansat de răzvrătiți) l-ar fi determinat pe împărat să fugă, dacă n-
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
domenii pe care domnesc ca niște stăpîni absoluți. Pe de altă parte, dorind să restabilească unitatea creștinătății și să-și atragă favoarea Bisericii, el duce o politică neiertătoare împotriva păgînilor, înmulțește bisericile și mănăstirile și începe să-i persecute pe monofiziți, fără alt rezultat, de altfel, decît acela de a accentua tendințele separatiste în Egipt, Siria și Mesopotamia. Marea afacere, însă, a domniei acestuia, după ce nemulțumirile din 532 se vor fi liniștit, este încercarea de restaurare a vechiului Imperiu Roman în
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
acceptată această decizie de către episcopii și teologii din Occident, care, puțin deprinși cu subtilitățile neo-chalcedonismului, judecau lucrurile în mare și departe: în noua orientare definită de sinodul de la Calcedon din anul 553 ei nu au văzut decât o revanșă a monofiziților asupra înfrângerii lor din 451" (Marrou, 1999, pp. 250-251). Legat de partea culturală, catedrala Sfânta Sofia și circa alte 30 de biserici, precum și fortărețele, podurile și rezervoarele, în general necunoscute, pe care Procopiu i le atribuie lui Iustinian, dovedesc obligația
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
a se vedea pr. prof. dr. Ene Braniște, prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezana Caransebeș, Caransebeș, 2001, p. 48). 2 "Mitropolitul Teodor Askidas și împărăteasa Teodora, l-au convins pe Iustinian ca pentru a împăca pe monofiziți cu Biserica Ortodoxă, ar trebui să fie condamnate "cele trei capitole", adică scrierile lui Teodoret de Cir contra lui Ciril al Alexandriei și contra sinodului din Efes; epistola lui Ibas din Edesa adresată episcopului Maris din Ardasir (Persia) și persoana
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
de fapt speranțele arianiștilor. Fiul a fost declarat "născut, nu făcut", consubstanțial cu Tatăl, deci Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Rebeliuni și sciziuni în toate cele patru colțuri ale imperiului. Împotriva adepților lui Arie se vor ridica puțin după aceea monofiziții, care accentuează latura divină a lui Iisus, mergînd pînă la a-i nega umanitatea. Totul se joacă pe o singură carte, între susținătorii lui homoios și cei ai lui homoiousios: Hristos, "consubstanțial", sau "asemenea" Verbului? După sinodul de la Efes (431
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]