KorAP: Find »[drukola/base=monogenic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 >

258 matches

Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449

indivizi diferiți sau diferite gene/patternuri de gene pot duce la aceeași boală. În plus, rolul genelor în tulburările complexe multifactoriale, dar și în determinarea comportamentelor sau a trăsăturilor normale complexe, este diferit de modul lor de operare în cadrul bolilor monogenice. Există cinci aspecte esențiale, analizate de Plomin și Rutter (1998), Plomin (2002), care definesc această diferență: Comportamentele atipice sunt produse nu de o mutație aberantă, ci de o variantă normală a unei gene normale, care însă induce un risc crescut

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
bolilor complexe: - Cartarea aleatoare a genomului pentru boli psihice bine definite clinic. Astfel s-au putut localiza unele gene legate de schizofrenie, la nivelul locilor 6p22-p24/15, sau legate de psihoza maniaco-depresivă 4p/18q2-q23. - Studierea comportamentelor anormale asociate cu boli monogenice bine definite (sindromul X-fragil, sindromul Williams, deficiența MAO), unele comportamente putând fi astfel legate de baza genetică. - Studiul genelor candidate pentru sindroame psihiatrice sau pentru variații ale comportamentului normal. De exemplu, polimorfismul exonului III al genei receptorilor dopaminergici D4 a

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
prezentate în cele ce urmează, dintr-o perspectivă oarecum ontogenetică. 6.3.1. Diagnosticul purtătorului Se realizează, de regulă, pentru a identifica în ce măsură un individ asimptomatic are gena unei boli cu transmitere recesivă sau X-linkată recesivă. Este cazul unor tulburări monogenice precum fibroza chistică, boala Tay-Sachs, siclemia. Pentru realizarea unui test genetic molecular, este necesară identificarea în prealabil a unei mutații specifice la un alt membru al familiei care este afectat de boala respectivă. 6.3.2. Diagnosticul prenatal Screening-ul prenatal

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
preimplantare. 6.3.4. Diagnosticul neonatal Este utilizat pentru a identifica nou-născuți cu șanse sporite de boli genetice specifice, în scopul inițierii unor intervenții care ar avea ca scop reducerea morbidității și a mortalității. Programele de screening neonatal vizează boli monogenice relativ frecvente, care nu pot fi diagnosticate clinic la naștere. Diagnosticul neonatal se face prin teste citogenetice sau de diagnostic molecular dar și, mai frecvent, prin teste biochimice - spre exemplu, pentru detectarea unor erori înnăscute de metabolism, cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
identificată pentru boala respectivă. 6.4. Evaluarea testelor genetice Dinamica geneticii contemporane a făcut ca scopul și implicațiile testării genetice să se modifice într-un ritm accelerat, de la demersurile tradiționale legate de decizii reproductive prenatale sau de diagnosticul unor boli monogenice relativ rare la evaluarea riscului de a dezvolta cancer și recomandarea unor strategii preventive, în cazul indivizilor sănătoși, sau testarea presimptomatică pentru boala Huntington (Pattenaude, Guttmacher și Collins, 2002). Mai mult decât atât, se estimează că într-un viitor apropiat

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
care poate fi utilizat în consilierea genetică. Sensibilitatea și specificitatea testului sunt doi parametri influențați de specificul transmiterii genetice; dacă acest lucru este oarecum de înțeles în cazul tulburărilor multifactoriale, este interesant de notat că, inclusiv în cazul unor boli monogenice cu transmitere mendeliană autozomal recesivă, validitatea analitică a testului poate fi afectată - rezultatul testului fiind uneori dificil de interpretat. De exemplu, se știe că fibroza chistică ar fi datorată unei mutații la nivelul genei ΔF508 de pe brațul lung q al

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
radicală ar avea un impact cu adevărat benefic. Testarea genetică a copiilor Chestiunile de ordin etic sunt mai acute în cazul copiilor (Moore, Khoury și Bradley, 2005). Bineînțeles, ele sunt cu atât mai „spinoase” cu cât este vorba de boli monogenice cu penetranță scăzută sau variabilă, ori despre variații genetice comune, care au loc la nivelul unuia sau a mai multor loci. În cazul copiilor însă, probleme poate aduce inclusiv testarea pentru boli monogenice cu penetranță mare, atât timp cât sunt luate în

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
spinoase” cu cât este vorba de boli monogenice cu penetranță scăzută sau variabilă, ori despre variații genetice comune, care au loc la nivelul unuia sau a mai multor loci. În cazul copiilor însă, probleme poate aduce inclusiv testarea pentru boli monogenice cu penetranță mare, atât timp cât sunt luate în discuție probleme precum vârsta de debut a bolii sau testarea statutului de purtător al bolii în copilăria timpurie (sau chiar la naștere; Kenner și Moran, 2005). Eforturile convergente ale unor organisme internaționale (cum

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
counseling and testing. Journal of Molecular Diagnostics, 6, 1-9. Truax, C.B. și Carkhuff, R.R. (1967). Toward effective counseling and psychotherapy. Chicago: Aldine Publishing Company. CAPITOLUL 8 APLICAȚII ALE CONSILIERII GENETICE 8.1. Tulburări autozomale și hererozomale Bazele genetice ale maladiilor monogenice Dezvoltarea ființei umane depinde atât de factorii genetici, cât și de factorii de mediu. Genomul (compoziția genetică a unui individ) se stabilește în momentul concepției zigotului. Informația genomică este conținută în ADN-ul cromozomial și în motocondrii. Cele mai multe maladii au

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
perechi poartă numele de alele. Cele două alele (una moștenită de la mamă, una mostenită de la tată) pot să fie identice sau să varieze ușor în compoziția nucleotidică. Maladiile genetice sunt clasificate în trei categorii (Fauci et al., 2001): 1) maladii monogenice sau mendeliene (single-gene disorders), determinate de o singură genă și în care caracterele se transmit într-un pattern mendelian, relativ ușor de recunoscut; 2) maladii cromozomiale, determinate de modificări numerice, de poziție și de structură ale cromozomilor; 3) maladiile multi

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
externi (de exemplu, factori psihologici, sociali, dietari etc). Mange și Mange (1999) identifică o a patra categorie de maladii genetice: 4) maladiile cu transmitere netradițională, cum ar fi cele determinate de genele mitocondriale și maladiile Y-linkate. În populația umană, maladiile monogenice au o frecvență de aproximativ 10:1000 de nou-născuți (Fauci et al., 2001). În tabelul 1, sunt prezentate câteva dintre cele mai frecvente maladii monogenice în populația umană. Tabel 1. Câteva exemple de maladii monogenice frecvent întâlnite în populația umană

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
cum ar fi cele determinate de genele mitocondriale și maladiile Y-linkate. În populația umană, maladiile monogenice au o frecvență de aproximativ 10:1000 de nou-născuți (Fauci et al., 2001). În tabelul 1, sunt prezentate câteva dintre cele mai frecvente maladii monogenice în populația umană. Tabel 1. Câteva exemple de maladii monogenice frecvent întâlnite în populația umană. Maladii autozomal dominante Hipercolesterolemia familială Acondroplastia Polipoza colonică Cancerul de sân BRCA1 și BRCA2 Sindromul Marfan Coreea Huntington Distrofia miotonică Cardiopatia hipertrofică familială Neurofibromatoza Scleroza

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Y-linkate. În populația umană, maladiile monogenice au o frecvență de aproximativ 10:1000 de nou-născuți (Fauci et al., 2001). În tabelul 1, sunt prezentate câteva dintre cele mai frecvente maladii monogenice în populația umană. Tabel 1. Câteva exemple de maladii monogenice frecvent întâlnite în populația umană. Maladii autozomal dominante Hipercolesterolemia familială Acondroplastia Polipoza colonică Cancerul de sân BRCA1 și BRCA2 Sindromul Marfan Coreea Huntington Distrofia miotonică Cardiopatia hipertrofică familială Neurofibromatoza Scleroza tuberoasă Maladii autozomale recesive Albinismul Boala Wilson Siclemia Betatalasemia Fibroza

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Distrofia miotonică Cardiopatia hipertrofică familială Neurofibromatoza Scleroza tuberoasă Maladii autozomale recesive Albinismul Boala Wilson Siclemia Betatalasemia Fibroza chistică Fenilcetonuria Maladii X-linkate Distrofia musculară Duchenne Hemofilia A Deficitul de glucoză-6-fosfat dehidrogenază Albinismul ocular Boala Fabry Cecitatea pentru culori Sindromul X-fragil Maladiile monogenice sunt, la rândul lor, clasificate în maladii autozomale dominante și recesive, în care gena mutantă este situată pe perechile 1-22 de autozomi și maladii sex-linkate dominante și recesive, în care gena mutantă este situată pe heterozomul X (Mange și Mange

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
rândul lor, clasificate în maladii autozomale dominante și recesive, în care gena mutantă este situată pe perechile 1-22 de autozomi și maladii sex-linkate dominante și recesive, în care gena mutantă este situată pe heterozomul X (Mange și Mange, 1999). Maladiile monogenice pot să se manifeste fie în urma transmiterii mendeliene a genei mutante de la generațiile anterioare, fie ca urmare a apariției unor mutații noi. Înainte de a trece la prezentarea detaliată a câtorva exemple de maladii monogenice relativ comune în populația umană, este

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
X (Mange și Mange, 1999). Maladiile monogenice pot să se manifeste fie în urma transmiterii mendeliene a genei mutante de la generațiile anterioare, fie ca urmare a apariției unor mutații noi. Înainte de a trece la prezentarea detaliată a câtorva exemple de maladii monogenice relativ comune în populația umană, este necesară o privire generală a celor două moduri de apariție a acestor maladii: 1) transmiterea mendeliană și 2) mutațiile noi. 8.1.2. Moduri de apariție a maladiilor monogenice 8.1.2.1. Transmiterea

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
a câtorva exemple de maladii monogenice relativ comune în populația umană, este necesară o privire generală a celor două moduri de apariție a acestor maladii: 1) transmiterea mendeliană și 2) mutațiile noi. 8.1.2. Moduri de apariție a maladiilor monogenice 8.1.2.1. Transmiterea genetică mendeliană Gregor Mendel a fost primul om de știintă care a dedus și a formulat legile eredității genetice. Deși inițial studiate la mazăre, legile trasmiterii genetice a caracterelor sunt aplicabile și altor specii, inclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
pentru aminoacidul arginină (CGT, CGC, CGA sau CGG). Astfel de schimbări între aminoacizi pot să determine alterări dramatice ale structurii și funcției proteinei codificate de gena în care a apărut mutația. Acondroplazia și fibroza chistică sunt câteva exemple de maladii monogenice ce pot rezulta ca urmare a mutațiilor de tip schimbări de aminoacizi. Codonii STOP prematuri Mutațiile punctiforme pot să producă transformarea codonului pentru un aminoacid într-un codon STOP (codon ce semnalizează oprirea translației). De exemplu, înlocuirea cisteinei (C) cu

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
puțin un autozom și un heterozom. În ceea ce privește momentul producerii lor, anomaliile cromozomiale pot fi nu doar constituționale, deci prezente de la naștere, ci și dobândite pe parcursul vieții, în celulele somatice: a) sub acțiunea unor factori mutageni; b) în anumite sindroame ereditare monogenice care aduc instabilitate cromozomială (de exemplu, anemia Fanconi, Ataxia-telangiectazia, Xeroderma pigmentosum); c) în tumori și leucemii. 8.2.1. Anomaliile cromozomiale numerice Numărul normal de cromozomi caracteristic pentru specia umană este de 46. Celulele somatice sunt, în mod normal, diploide

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Corola-publishinghouse/Science/92252_a_92747

și care se transmit după un model autosomal dominant. Multă vreme diabetul de tip MODY a fost considerat ca un subgrup special al Diabetului Zaharat de tip 2, mulți autori considerându-l ca fiind diabet de tip 2 cu transmitere monogenică. (T2DM monogenic). Totuși, după cum reiese din Tabelul I [adaptat după (16)] , există multe diferențe față de acesta. De aceea, conform ultimei clasificări a diabetului zaharat adoptată de OMS în 1998, diabetul tip MODY este încadrat în grupul de Alte tipuri specifice

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92252_a_92747]
se transmit după un model autosomal dominant. Multă vreme diabetul de tip MODY a fost considerat ca un subgrup special al Diabetului Zaharat de tip 2, mulți autori considerându-l ca fiind diabet de tip 2 cu transmitere monogenică. (T2DM monogenic). Totuși, după cum reiese din Tabelul I [adaptat după (16)] , există multe diferențe față de acesta. De aceea, conform ultimei clasificări a diabetului zaharat adoptată de OMS în 1998, diabetul tip MODY este încadrat în grupul de Alte tipuri specifice la punctul

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92252_a_92747]
De aceea, conform ultimei clasificări a diabetului zaharat adoptată de OMS în 1998, diabetul tip MODY este încadrat în grupul de Alte tipuri specifice la punctul A. Defecte genetice ale funcției beta celulare. În prezent se cunosc mai multe defecte monogenice încadrabile în această formă de diabet, dar numai 6 au fost clasificate oficial ca fiind tipurile MODY 1-6 [Tabelul II, adaptat după (17)]. Toate genele descrise mai jos sunt exprimate în celulele beta și mutații în oricare dintre ele pot

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92252_a_92747]
Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475

folosesc seturi de microsateliți-marker (secvențe ADN repetitive ale unui „bloc” de baze azotate - di-, tri- sau tetranucleotid) repartizați uniform pe tot genomul uman, realizându-se practic o scanare a întregului genom (Genome Wide Scan). Variantele genice care determină apariția bolilor monogenice (Mendeliene) sunt de regulă rare în populația generală (deoarece selecția naturală negativă scade frecvența variantelor genice care pot determina apariția unor boli cu debut la vârstă tânără și mortalitate mare) și, de aceea, fiecare alelă predispozantă se va regăsi în

Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
pot determina apariția unor boli cu debut la vârstă tânără și mortalitate mare) și, de aceea, fiecare alelă predispozantă se va regăsi în același interval cromozomial de 10-20 cM în fiecare familie afectată de boala respectivă. Mai mult, deoarece bolile monogenice au de regulă penetranță mare (sunt provocate de variante genice foarte „penetrante”), markerii aflați în intervalul de 10-20 cM din jurul variantei genice etiologice vor prezenta și ei fenomenul de co-segregare cu fenotipul de boală (Hirschhorn et al., 2005). Aceasta este

Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
markerii aflați în intervalul de 10-20 cM din jurul variantei genice etiologice vor prezenta și ei fenomenul de co-segregare cu fenotipul de boală (Hirschhorn et al., 2005). Aceasta este de altfel explicația succesului metodei de analiză a linkage-ului în cazul bolilor monogenice. Se acceptă actual că folosirea a 400-500 de microsateliți-marker, spațiați la interval de 10-20 cM este în general adecvată pentru detectarea regiunilor de linkage într-un Genome Wide Scan inițial (Carlson et al. 2004), deși sunt și autori care susțin

Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]