253 matches
-
adică «i-ați?»” m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat, strângând cățelul la piept: „Lasă, dragă, nu trebuie să regreți. Se poate, dragă, să regreți ceva atât de interesant?” Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai dotați, cu un egoism mai viguros sau cu ambiții mai îndrăznețe, își satisfac toate poftele. În fața pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii pe care reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi se arunce în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
borfaș. Ai jefuit ce-ai putut la repezeală și la întâmplare, risipind apoi totul dintr-o prostie. Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Viața? Îi cerusem prea mult sau îi dădusem prea puțin? Ce-mi reproșa? Încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu frunze? Vroia să-i aparținem nu numai morți, ci și vii”. La plecare, Domnul Andrei a mai adăugat ceva încâlcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Știam, desigur. L-am liniștit. Eram hotărât să fiu calm și eu, dar când m-am pomenit cu bătrânii în cameră, am izbucnit într-un râs isteric, idiot, din care nu mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom, iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amenința să rămână mut. Eu râdeam mai departe. Mă lăsaseră nervii după atâta încordare și mă eliberam prin râs. Bătrânii mă ascultau atenți, cu un aer foarte serios. Apoi au început să devină stânjeniți. Nu îndrăzneau totuși să mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: „Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă parte. „Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?” Siminel răspunse sec: „Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu sunt decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face”. „Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești, mi se pare, pe Mopsul. Atunci de ce îl asculți?” Hingherul mă privi lung înainte de a-mi răspunde: „Eu pot să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost doar să-mi descarc nervii când am luat de jos o piatră și am azvârlit-o spre azil. Piatra a nimerit însă într-un geam, făcându-l țăndări și imediat la ferestre au apărut câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul izbucnind într-un hohot de râs. Apoi pe Arhivarul. Se aplecaseră ca să vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar eu eram eu. „S-o ia dracul de viață”, mi-am zis auzindu-l pe Mopsul râzând gălăgios. Se lăsase noaptea sau poate că întunericul provenea de la ceața care se lipea de fereastră, secretată de o atmosferă plină parcă de melci. Marea gemea afară. „Ce ai de gând, Daniel Petric?” m-am întrebat. Am tresărit. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de Apoi să aibă loc în timpul vieții noastre? Foarte bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu-l de un purgatoriu prea lung. Va dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și câinii”... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în sala cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să semene cu o femeie. Nevastă-sa își strâmbă gura botoasă. Avea nasul cârn, ochi mici albaștri, puțin oblici și un păr argintiu foarte des, retezat scurt legat cu o panglică bleu. În tinerețe fusese nostimă. Acum semăna cu un mops, una din figurile acelea în fața cărora nu te poți împiedica să zâmbești. ― Ce zici? întrebă Miga. Pun de cafea? Florence privi pendula sprijinită pe două colonete de marmură. ― Mai stai! Nu știi cum e Melania? Așteaptă s-o poftești cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sertar lista cu constatarea efectuată, semnată inclusiv de Gerard. În loc să fie goală, lista avea înșirate câteva obiecte: Material cortină catifea 5 m pătrați în valoare de...lei; tablou acuarelă donație Tabăra de pictură, în valoare de... lei și un clește mops în valoare de...lei. Într-adevăr, Gerard crezuse că e o glumă groasă sau că se produsese o confuzie și exclamă repetat: Nu se poate! Ba da, se poate - îi răspunse funcționarul parcă îmbătrânit înainte de vreme - Actele vorbesc. Uite, dumneata
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
poate... încerc, iarăși, să murmur. Dar nu mai aude nimeni, au început pregătirile orchestrei, tavanul se clatină sub tam- tamul tobei, două ghitare schelălăie, să acopere saxofonul. Poetul își aranjează cravata, împinge la o parte scaunul, repede ocupat de-un mops mexican, elegant, răgușit, o frunte ridată, doi canini lungi de aur. — Tovarășe, stimabile, aș publica la dumneata un articol despre un romancier de mare eleganță stilistică. L-am cunoscut azi, iată-l, poate ați auzit... și arată spre folcloristul sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ascuns cândva sub pelerină și pălăria cu borurile largi. — Revista nu-i a mea, domnule. Este a poporului ! Pot publica toți oamenii muncii. Dar, dacă îl apreciezi și dumneata pe romancier, încep să mă îndoiesc că are într- adevăr talent. Mopsul n-are timp să înghită în sec. Alămurile detună brusc, scaunele sar împușcate, învălmășeală de bunici și bunicuțe, vecine cu vecini, gineri și mătuși cumsecade și nepoți cu verișoare fistichii, strângându-se unii în alții, balansând sub clătinarea lămpilor, acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care rulează oricât. A venit seara violetă, dospită. Pietonii nu mai îndrăznesc decât mișcări restrânse. Furnicarul se leagănă, năucit de dorinți obscure. Oboseala, plictisul, neputințele. Ceasul oprit, ca și inima... — Dați-mi un bilet, repetă pentru a treia oară cinefilul. Mopsul e la datorie, cu ochii lipiți de somn. Umeri fragili, bust delicat, mâinile voinicești și picioarele pitice. Zâmbet... Dinții sălbatici. Atingere subțire. Își strecurase și de data asta palma sub palma lui, trăgând cu încetineală banc nota. Nu-l recunoscuse
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie tipărit. Se întoarce, un pas înapoi, întinde iar biletul prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Stelea, care locuia cu două străzi mai jos, își pierduse în felul ăsta ogarul afgan, adus tocmai din Palestina. Ahmed sărise gardul și aleluia cu el. Se zvonea că a turbat după ce Zuza îl lăsase pentru o corcitură dintre un mops și o ceau-ceau. Oricum, cazul bătrânei căreia i se șterpeliseră Trandafirii a contribuit mult la responzabilizarea opiniei publice și a anticipat în mod genial eutanasiile cu lanțuri și ciomege sterile, ordonate abia peste șapte ani de Băse. Pe vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stăpâne, ești bogat de mâne! Și ce-i cu asta, băiețel flocos? Dacă află managerul Ungureanu sau inginerul Vrânceanu...Măi cățelul pământului, Mercedes-ul acela e impozabil. După ce plătesc taxele, dacă mai rămânem cu volanul. Deci tot săraci suntem? lătră mopsul. Fără greș, fecioru’ tatii; săraci ca văzduhul, ca gheața, ca piatra cubică...Așa să trăiești stăpâne întru mulți ani sănătoși cu bucurie și la mai mare că, uite, după gura aia de metrou e tocmai blocul pe care-l căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Dumneavoastră vă ocupați de problema celor de jos ? G. Ex...act ! N. Staaaai ! Rămâneți așa, vă rog !... Când zâmbiți, dezvăluiți privirii niște canini superbi, superbissimi ! G. Văd că vă pricepeți. Lucrați în domeniul stomatologiei ? N. Nu. Dar am un câine mops plin de canini și de pureci. De asta am și dat în judecată televiziunile, indiferent de partidul din care fac parte, fiindcă produc mulți pureci, mopsul Pussy fiind ca și mine un telespectator desăvârșit dar fără imunitate la pureci. Și
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Văd că vă pricepeți. Lucrați în domeniul stomatologiei ? N. Nu. Dar am un câine mops plin de canini și de pureci. De asta am și dat în judecată televiziunile, indiferent de partidul din care fac parte, fiindcă produc mulți pureci, mopsul Pussy fiind ca și mine un telespectator desăvârșit dar fără imunitate la pureci. Și dacă tot am ajuns aici aș avea la dumneavoastră o micuță rugăminte. Mușcațio pe dânsa, doamna femeie de serviciu. S-ar putea să descoperiți că sunteți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Ha! Ha! Fiindcă schimbarea numelui în condițiile de față este un fals în acte și declarații, de unde și caracterul penal al intenției dumneavoastră. La mine în document scrie c-aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]