2,283 matches
-
În fața ochilor li se arătă o cameră mochetată în albastru, cu draperii groase, tot albastre, două paturi, două scaune, o masă acoperită cu mătase albastră. Imediat lângă intrare o ușă care ducea, desigur la baie. Bărbatul se retrase din prag mormăind. O să vă aduc ceva de mâncare. Ovidiu o conduse pe Carmina de-a lungul camerei, deschise ușa de la balcon, o trase afară. Femeia avu pentru o clipă sentimentul că el cunoaște bine locul, că mai fusese pe acolo, exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
astea de duminică? — Touché, recunoscu Eleanor cu un zâmbet silit. Dacă ai fi măritata cu mine, ai figură în ele, nu le-ai citi pur și simplu. În dimineața asta nu-mi pare o perspectivă formidabilă, riposta Eleanor. — Aha. Mda, mormăi Șam. Touché. Acum, că i se adusese aminte de Fanny Tarrant, se posomori din nou. — Nenorocita! exclama el. Apoi, după o pauză, întreba: De ce s-a lăsat Adrian de scris? — S-a lăsat doar de scris române. S-a retras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Reportofonul va înregistrează cuvintele, îl lămuri ea, iar agenda consemnează comentariile mele. — Aha, făcu Adrian. Pot să arunc o privire? întreba apoi, întinzând mâna. — Nu, i-o reteza ea. Care-i prima dumneavoastră amintire pe pamant? — Prima mea amintire... hmmm... mormăi el îngândurat. Ei bine, de fapt a fost o falsă amintire. Despre cum mă uitam pe cer la fortărețele zburătoare — Vă referiți la bombardiere? îl întreba Fanny. — Da. B17-urile americane. Ședeam în cărucior. Mama mă scosese la plimbare în parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
vii, ciorchinii grei și dulci așteaptă mâinile harnice care să-i culeagă. Și în grădinile de zarzavaturi, Toamna, cu paleta de culori în mână, a zugrăvit roșiile, ardeii, gogoșarii și le-a pregătit pentru drumul către cămările noastre. Pe câmpuri, mormăie vesele tractoarele arând pământul pentru însămânțările de toamnă, iar porumbul își prezintă ciuful încâlcit al mătăsii care începe să se usuce. Boabele se coc acum, se întăresc și așteaptă vremea culesului, foșnind uscat din săbiile zdrențuite ale frunzelor. Ici-colo, câte
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sedentarism. Am auzit că ai tăi nu se prea omoară cu scrisul, nici În anul ăsta... Nu prea, recunoscu el rușinat de fiecare dată. Abia au plecat, adăuga el timid. Mâncare ai? Mănânc la cantină. Sunt abonat. Așa mai merge, mormăi tutungiul concesiv. Poate că e chiar mai indicat să te descurci de mic de unul singur. Știu pe unu' care la șaișpe ani a ajuns În Canada. Prin Rusia! Acum e milionar. Nici că se putea altfel. După atâta drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din care se Înfruptau copiii plutonierului Baxan ca să nu le curgă sânge din nas. Să nu se mai bată, zicea doctorul Stoica. Da' nu se bat, dom' doctor, pe onoarea mea că nu se bat, se tânguia Baxan. Bine, bine, mormăia bătrânul pediatru. Dacă nu se bat, să mănânce varză. Cu ce, dom' doctor? Cu orice, Baxane. Dacă nu li se oprește, să mă chemi. De câtva timp Baxan cumpără mai rar varză și Brândușă se bucură. Între timp a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prudente, deasupra orașului, se făcu nevăzută lăsând În urmă cugetarea pe cât de adâncă, pe atât de oțioasă a lui Wenczel Horacsek: Vom putea spune „am fost și vom fi” doar dacă vom rămâne pe loc... În vremea asta lumea Înaintează, mormăi Zegrea, cu un rânjet blând pe chip ce nu mai lăsa loc pentru replici și Îndoieli. Căci “dăinuirea”, cum cu o anume emfază sau bățoșenie ne place să numim banala viețuire În anumite tipare sau clișee, are un preț atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de aur adevărat. Neavând nici un dinte de aur, Brândușă se feri să-și dezvelească dantura sănătoasă de cal Încă tânăr, cu care, la nevoie, putea scoate, după un obicei al locului, capacul unei sticle de bere, dar nu ezită să mormăie o Înjurătură antisemită, chit că Ajan era doar armean, cu gândul la ziua când va putea investi și el ceva bani În câteva măsele de aur. Chiar dacă după moarte ar avea ceva neplăceri din pricina asta, În caz că hoții nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Isaia, 59, Vechiul Testament, traducere D. Cornilescu, fragment: „10. Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne Împiedicăm ziua În amiaza mare, ca noaptea, În mijlocul celor sănătoși suntem ca niște morți. 11. Mormăim cu toții ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm judecata dreaptă, și nu este; așteptăm mântuirea, și ea este departe de noi. 12. Căci fărădelegile noastre s-au Înmulțit Înaintea Ta și păcatele noastre mărturisesc Împotriva noastră; fărădelegile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu nutrea decât dispreț. Iolanda se uita mirată la Petru: Carevasăzică așa arată un cinic. Își propuse să citească mai atentă Caietul cu vise. Flavius-Tiberius Îi lăsă pe cei doi să se privească În voie și se Îndreptă spre ieșire, mormăind mai mult pentru sine un la revedere chinuit, incert, În care sinceritatea sentimentelor era serios pusă la Îndoială de precaritatea rostirii. Ninsoarea Îngropase arteziana din parc cu pește cu tot. Se simțea bine În Piața Carolina pentru că ea era locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
toată noaptea. Mă uimea faptul că nu eram mai nervoși. Mâine, hotărâsem, trebuia să ne străduim mai tare să ne enervăm. O vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce vreau să spun? — Da. — Întotdeauna? — Mda. — Oau, am exclamat. Ghici la ce mă gândesc acum. — Depravatule. — Oau, am exclamat din nou. Mă uluiești. Mă strânse de mână, apoi îi dădu drumul, cuprinzându-mi mijlocul cu brațul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mișcarea minții mele trezite la realitate. Așa se întâmplă întotdeauna cu visele din Fragmentul becului; când sunt complet treaz, dispar. Am mijit ochii la bec. Cât e ceasul? De undeva, vocea lui Scout spuse: — Mai bine să nu știi. Am mormăit și m-am întors pe o parte, dar n-am reușit să mă simt bine - ceva urgent îmi anima creierul. Pentru eul meu adormit nu era o urgență evidentă, mai degrabă ceva asemănător cu vaga greutate a unei pietre pitite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe seama unui defect de refracție a imaginilor prismei. Orașul era mândru de urâțenia lui. Strâmbătatea gândurilor oamenilor se imprimase acestui oraș, tremura urât, cu tentaculele în evantai al străzilor delirând spre Dunăre. Delirul Dunării se transmisese și țărmurilor, între care mormăia nemulțumită Dihania. Macheta unui arhitect neinspirat cu blocuri în care apartamentele erau cutii de pantofi cu pereții mereu în transformare. Pentru că delirul injectase oamenii cu morbul schimbării: să facem urâtul perfect! Și ca-n jocul de domino, morbul dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
după ce se urină sub Luna care tocmai se ridica dintre blocuri (dărâmând două antene parabolice și un releu de telefonie mobilă), se întoarse în subsol. Pipăi de-a lungul țevilor sticla pusă bine de cu seară. Simțind-o între degete, mormăi ceva aducător a bucurie. Își umezi buzele uscate cu câteva picături scăpate din vedere în cursul nopții. Mâinile îi tremurau și și le înfipse cu ciudă în vata de sticlă izolatoare a țevilor cu triplă folosință: pat, masă, șifonier. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Un soldat trase un glonț. Glonțul trecu prin câine și ricoșă în pământ. Ăștia-s tot din viitor! gândi paznicul și-i chestionă în limba română. Ciudații se uitară la paznic, îl pipăiră ca și cum arăta altfel decât ei și dispărură mormăind spre oraș. Câinele îi conduse lătrând la o distanță respectabilă, deși glonțul nu-i rănise decât amorul propriu. Ca și la Superman, paznicul ruginit ghici cu greu identitatea personajelor. Erau soldații damnați ai lui Sven Hassel, iar mutilații, leproșii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
împins până la scena din viitor, lângă arteziană, și a fost și șansa lor de viață până în prezent. Deocamdată. Cine știe ce va visa Regizorul? Care tinde întotdeauna spre simplitate, și nu spre fastuos. În simplitate există originalitatea, adevărul. Frumosul firesc. Urâtul spectaculos! mormăi Mioara. Se poate și aceasta, spuse cealaltă. Depinde cine privește și cine vede. Tu privești numai, Mioara! Nu vezi dincolo de aspectul static, ceea ce pare, nu și ceea ce este, apoi toate trei fetele au intrat în cofetăria particulară a lui nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Nu e aerul, declară Sena, e altceva mult mai grav, zice misterios și sumbru. Hai spune că doar nu-i secret de stat, zice Monte Cristo, să știm și noi, ce poate fi așa de grav? — Nu mai avem benzină, mormăie Sena, s au dus patruzeci de kile la o sută de kilometri. — Mai bine spune că ai uitat să treci aseară să-i faci plinul sau că te-ai gîndit că ți-ar prinde bine cîțiva lei în plus, începe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
meu, fă să nu mi-l poată lua cei de la Cățălești, adu-mi-l sănătos Îndărăt, mai voinic și mai frumos, ajută-mă să-mi termin casa și apără-ne pe toți de răutățile celor răi!, Îngâna Victor, iar Va mormăia imperceptibil: Doamne, fă-mă mare și deștept ca ticuțul meu și alișpranchi ca nenea Ionel, ajută-mă să văd iar țâștarul meu și fă să mă iubească ... Vizanti! Căruța Își urma drumul către Vaslui, Cleopatra cunoștea fiecare vale și fiecare
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
decât În interiorul ei, a adus de la magazin două caiete de maculator și două creioane și i-a spus: Muța-mamii, să nu mai scrii pe pereți! Ai de acu’ două caiete! Să nu le rupi! Va se ridica Într-un cot, mormăia un salut general fără cuvinte, aștepta ca Victor sau Maria să spună ce și de unde să mănânce și apoi Își lua cele două caiete și Începea să scrie fel de fel de cuvinte, cu sau fără noimă, să deseneze așa cum
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Ilie. Treaba ta. Eu merg pe jos. Tinerii insistă și, în final, reușesc să-l convingă doar pe Ilie. Mașina dispare, lăsînd în urma sa un fuior de colb, care, încet, încet se liniștește. Cum conduc ăștia îți poți rupe gîtul, mormăie Gheorghe. Rămas singur, lăsat baltă de amicul său, Gheorghe chiar că avea o vagă dorință în chestia cu "ruptul gîtului". Calcă apăsat și un zîmbet răutăcios deconspiră gîndurile singuraticului drumeț. O să ajungă cu o oră mai devreme, ei și? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de copil pirpiriu și costeliv. Tu ai tras șutul ăla, mă? Da, tremură pișpiriul. De ce minți, mă? ?! Pe cine acoperi, mă? Pe nimeni... Hai să mergem afară, să văd dacă este adevărat ce spui. Pantelimon iese afară în vasta curte mormăind întruna: Pe cine acoperă diavolul ăsta? Se aduce o minge și șeful comandă: Hai, trage un șut! Unde? Înspre clădire! Clădirea era la vreo 40 de metri. Să sparg vreun geam? Cei prezenți încep să rîdă. Un subordonat grăsuliu intervine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu toții compasiune și simpatie. Dinu m-a băgat în spital și tot un Dinu m-a salvat. Cum adică, dom' colonel? Unchiul său, colonelul Dinu este cel mai mare specialist cardiolog. El m-a salvat. Nu vă mai spun Centiron, mormăie Dinu. Și cu cometa cum rămîne, dom' colonel? Dă-o în p... mă-sii de cometă! Banditul de pădure Raze orizontale aurii mîngîiau copacii pădurii Bîrnova. Vîrfurile mai semețe deja se bucurau de vederea soarelui care spărsese orizontul și binecuvînta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
era o priveliște care îți tăia respirația. Cu o săptămînă înainte, venise la el un omuleț rotofei și roșcovan la față. Lăsase o mașină argintie la poartă și a intrat pe cărare, ca o rățușcă crăcănată. Salut, dom' Ionică. Bună ziua, mormăie acesta. Ce faceți? Dar ce, vă freacă grija ce fac eu? Așa se zice, între oameni. Ion tace, intră în casă mormăind și iese din nou cam buboi. Vreau să vă propun o afacere... Acum sînt și afacerist... Depinde. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o mașină argintie la poartă și a intrat pe cărare, ca o rățușcă crăcănată. Salut, dom' Ionică. Bună ziua, mormăie acesta. Ce faceți? Dar ce, vă freacă grija ce fac eu? Așa se zice, între oameni. Ion tace, intră în casă mormăind și iese din nou cam buboi. Vreau să vă propun o afacere... Acum sînt și afacerist... Depinde. Atunci, deșartă ce ai în gușă. Vreau să-ți cumpăr casa și terenul. Și eu să dorm pe drumuri... Nu prea. Vei fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
-ți Dumnezeii mă-tii de neisprăvit! țipă El. Oamenii sar în ajutor, analizează pagubele produse și constată optimist: Osul nu-i rupt. Doar carnea s-a strivit... Dacă boul ăsta își vedea de treabă..., suspină El, neconsolat. Am vrut să..., mormăie cîrciumarul. EL este pus cu piciorul în gheață, este uns cu o alifie și toți îl mîngîie. S-a calmat puțin, dar tot mai pufăie: Dacă își vedea de treabă, nenorocitul... Furtuna s-a potolit, doar ploaia rece ca gheața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]