803 matches
-
ce-ai cerut, femee trecătoare, 310Femee scumpă, ca să-mi mângâi chinul! " De-asupra lumei risipite-n șoapte El se-nnălța - un curcubeu de noapte. Precum o floare ar ieși din surii Și morții munți, din piatra lor uscată, 315Astfel copila - nvioșază murii, Pe când în bolta geamului s-arată Copil al apei, cerului, pădurii, A lumii - ntregi mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii oaspăt 320În dimineața ce-i zâmbește proaspăt. Împrăștiată fulgerează roua În viorii, strălucitoare boabe, Țărâna - Nvie-n primăvara nouă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
îl privea cu ochiul plin de milă, I-ar fi sorbit cuvântul de pe gură. 370În fața lui ea nu-și mai face silă, 59 {EminescuOpVI 60} Un leșin par'că inima i-o fură - Și trist privește tânăra copilă Cumpliții muri și porți... Din ochiu-i cură Un fir senin de lacrimi; ea își strânge Cu-a ei mânuțe inima și plânge. El cum o vede astfel în fereastră Ș-aruncă ochiu - adânc și nobil - mare, Și drum el dă la pasărea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de rând Și nimic nu-i de măsura Celor ce avea în gând. Trist, retras, rănit de moarte S-ar fi-ntors L-acea frumseță, Dar știa ce crudă soarte Are - eterna-i tinereță. Lîngezind în gând și-n fire, În muri triști de mânăstire Ș-a închis chipu-i perit Ș-adîncit în amintire Și-n amor - el a murit. {EminescuOpVI 84} POVESTEA DOCHIEI ȘI URSITORILE Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
acele rămășițe. Casa stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială roșie. Celelalte case, prăbușite cu totul, erau năpădite de muri și de tufe de soc din care răsăreau cioturi de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat și alta de femeie, probabil ultimii protectori ai satului. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pasiunea care mi-a îngăduit mai apoi să trec mai ușor de bariera aversiunii lui față de scris. Cam la o sută de pași de casa părintească se ridica o movilă de ruine deosebit de înaltă, acoperită cu un strat des de muri, deasupra cărora fâlfâiau familii întregi de mierle. De jur împrejur era un gard viu de porumbari. Cu un băț a despicat coama unui tufiș plin de țepi. În spatele lui se vedea o intrare întunecată. Mi-a făcut semn să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de piatră surpate,o lumină verzuie, ca aceea ce se vede când înoți în apa adâncă a râurilor. Am coborât până ce-am ajuns într-o încăpere mare cu tavanul de cărămidă aparentă. Printr-o fereastră spartă intra lumina filtrată de muri. Podeaua toată în mozaic reprezenta o scenă cu o vânătoare de mistreți. M-am uitat mai atent, și am descoperit, îndepărtând praful cu piciorul, un înscris doar în parte citeț: ob innocentiam et labori. L-am întrebat pe Rotari: - Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu suntem foarte departe de vizuina lui. În zori, ne-am dat jos din copac; ne dureau toate cele. La nici măcar două mile pe care le-am făcut pe urmele carului, s-a ivit mănăstirea. Ne-am dat pe după un mur, ca s-o privim în tihnă. Era un soi de castel pătrat, cu ziduri nu foarte înalte și cu două mici turnuri rotunde. Nu avea șanț de apă, dar pe fiecare turn stătea de pază un soldat. Se zărea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mulți încă zăceau pe jos și ne rugau să le luăm cu noi copiii și femeile. Grimoald și Rodoald își căutau din ochi deznădăjduiți surorile. Dar și ele, din instinct sau trase de alții, se pierduseră în întunericul pădurii, printre muri, și duse au fost. Avarii se apropiau. Am luat-o la goană pe drumul pe care venisem, lăsându-i pe ceilalți în mâna sorții. La un moment dat calul mi s-a lovit cu crupa de o cracă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era pătată de căcăreze de oaie. Rotari s-a uitat mai bine la iarba din poiană și a priceput că pe-acolo trecuse o turmă. A observat o potecă strâmtă care intra în pădure; a mers să se uite la murii de pe margini și s-a întors cu câteva smocuri de lână într-o mână și cu căcăreze de oaie într-alta. Turma trecuse pe-acolo de curând, căci boabele alea negre erau moi și umede. Am luat-o de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el chiar înțelegea. Un pilastru galben-pai părea irezistibil, căci s-a produs o metamorfoză: pilastrul s-a făcut lapis lazuli când mâna a trecut pe lângă un cocoș de aur. Hmm!... A văzut același semn pe peretele din marmură roșcată de Muri... O fi o ușă care nu-i trădată de clanță?! Să încerce. A contemplat toată încăperea cu luare-aminte, după care a împins peretele respectiv. S-a urnit, și-o oglindă vălurită inundă fundalul. O cameră în stilul neorenașterii germane, care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spunea bunica Ileana, pe prispă seara la Zahorna, când eram copil! Gândi el uitându-se pe cer. Totul în jur dormea adânc, parcă muri; O cucuvea își strigă numele o dată de două ori... apoi, tăcu, totul se liniști, parcă totul muri din nou. - Își cheamă perechea! își zise el. Somnul nu-l prindea, simțea nevoia să-și descarce sufletul, să-și spuie neliniștile care îl măcinau. Părea dezlănțuit de un clocot care-i zbuciuma sufletul... Era ca dezghețul unui fluviu primăvara
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
speriat. Apoi înțelese că se vorbea chiar despre el. Foarte atent, a ascultat fără să clintească un deget. Până a auzit că un om este învinovățit că l-a lovit cu mașina. Se spunea că este în comă, că poate muri... „Nu se poate!” , încercă el să riposteze cu voce tare. „Sunt viu, oameni buni, lăsați omul în pace!”, dar nu-l auzi nimeni. „Targă? De ce targă? Sunt întreg, nu m-a lovit mașina, oameni buni! Nu am nevoie de tomograf
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Rulat sub banchetă, taximetristul scutură și el amorțit un picior. Parcă regretând, străinul își introduse degetul mare și degetul arătător sub viermele însiropat al limbii și fluieră prelung, șerpește, de trei ori. Deodată, din hățișul de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră, îndoind rămurele în fuga lor, cele patru bagaje. Precum orice bagaj, pentru cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ud și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Intre acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
peste ochi, și mergea astfel pe luminatele strade fără ca luna să-i facă vro umbră pe ziduri, căci pe-a lui o lăsase acasă, astfel încît el însuși nu-și părea a fi decât o umbră nepricepută ce fugea pe murii caselor înșirate în rând. Casa din capătul uliței era galbenă, cu feresti poleite de lună, cu perdele albe. El bătu încet [în] fereastră. - Tu ești? răspunse o voce dragă și molatică. - Eu... deschide fereastra... nu e nimeni pe strade, nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mi zîmbi! Zâmbetul tău m-ar împle de speranțe vane. A mă iubi nu-ți este permis, desprețuește-mă! te rog! Poate disprețul tău m-ar omorî și moartea nu-i nimic pe lângă chinul meu de azi. Sărut urma pasurilor tale, murii îi sărut pe care au trecut umbra ta, desprețuește-mă! Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu știi de ce, și nu ți-o pot spune, și cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândirilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stîncele negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o monastire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte - un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o monastire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte - un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos si roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil de scăldătoare. El se desculță și, sărind de pe-o piatră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea slăbise de grijă, sărmana copilă... despre Ieronim nu mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el se pornise pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să {EminescuOpVII 132} nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pălăria peste ochi și mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lasasem acasă, astfel încît eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută * ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. - Tu ești? răspunse o voce dragă si molatecă ca de copilă. - Eu, deschide fereastra, nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe râu... se-ntunecase mai tare pe stradă... el simți că Castelmare își grăbește pasul. El se opri în loc și se întoarse spre partea dinspre care venea sunetul de pași... Castelmare sosi... Tăcere. Ieronim plezni cu vârful sabiei într-un mur de granit și la acestă fulgerare scăpărătoare se recunoscură îmbii rivali. În același moment, fără să se fi schimbat vro vorbă măcar, săbiile începură a se crucișa, a zăngăni, apoi se auzi un gemet... o cădere grea pe pavagiul dur
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină unită de murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele mai până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil de scăldătoare toare. El se desculță și sărea de pe o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei. Ea slăbise de grijă, sărmana copilă... despre Ieronim nu mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el pornise pe mare, se găsise sfărâmată pe țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. In murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare, și adesea, trăgând zăvorul la ușa-i, ca să nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
niște stânci... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin al cărei cerdac cu stâlpi îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării. El se desculță și, sărind de pe o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu, dădu de un izvor de apă dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri. Intră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]