4,695 matches
-
zile, nenea Jănel nu mai punea geană pe geană și nici o firimitură de mâncare nu mai era în stare să înghită...Sedea pe marginea patului, cu privirea pierdută în gol. Nu auzea nimic, nu vedea pe nimeni. Buzele lui sfarogite murmurau cuvinte neînțelese. Din când în când, cei din jur auzeau cu claritate doar cuvântul „Liuba”. A stat așa vreo cinci zile...” Ce-i cu tine, băiete?” l-a întrebat într-una din zile colonelul. „In loc să te bucuri că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
dinăuntru. Și tot invariabil, de fiecare dată se lasă în genunchi, scoate fulgerător pistolul din toc, îl îndreaptă spre ușă și spune, pe un ton de agent secret justițiar din filmele de acțiune: — Mori, Robespierre, bestie! Se preface că trage, murmurând pac, pac, pac! Bichonul îl aude și se repede în ușă, ca și cum ar vrea să iasă și să muște. După ce e mulțumit de numărul de bufnituri pe care le aude - sperând ca Robespierre să-și rupă gâtul până la urmă -, Patrick
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
elementele constitutive ale plușului migrează acum pe orizontală, stropești pe deasupra cu picături de rouă rece, strecori membrana văzului tău în cămăruța neagră de chibzuință și apoi scoți, spre surpriza tuturor, harta colorată a persiei. însoțitorii tăi sunt foarte surprinși și murmură în spatele tău. nouă în al patrulea loc: însoțitorii tăi te roagă să te abați din drumul tău pe la micul templu-solemn pentru că ei vor să îți facă un jurământ de credință, tu nu ești de acord, mergi înainte, pentru tine drumul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
Aista-i Costăchel” - a gândit Petrache. S-a aplecat și a început să pipăie trupul lungit în glodul drumului. Ce ți-au făcut, Costăchele? Ce ți-au făcut, băiete? Unde teau lovit netrebnicii? Scoală, băiete, și hai să mergem acasă - murmura Petrache, căznindu-se să-i găsească fața. Nici un răspuns. Din când în când, se auzea doar câte un geamăt, venit ca din altă lume. În cele din urmă, s-a gândit să-l trezească pe Grigorosu, dar o bănuială l-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
metaliterară și ironia sunt salvatoare. Tipică pentru țesătura narativă a lui Rareș Tiron este proza Cale regăsită. Adriana, o funcționară de la ghișeul 1 de la Poștă, ireproșabilă timp de peste douăzeci și cinci de ani, începe, de la un timp, să râdă intempestiv și să murmure istorii numai de ea știute, reflectând brusc asupra propriei condiții umane. Trezirea „conștiinței de sine” o face nefericită, ea comparându-se cu Don Quijote în luptă cu morile de vânt. Trăiește un simțământ de revoltă împotriva propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea robul încătușat al unei spaime neobișnuite. Teama și groaza i se manifestau printr-un necontenit noian de senzații câtuși de puțin firești, încât îi puneau inconștient în mișcare buzele tremurânde, murmurând ceva neînțeles și vag. Deloc nu înnebunise, și nici, de visat, nu visa, dar imaginea aceea plină de tenebre era un lucru cu totul nou pentru dânsul. De unde venise? Și, mai important, ce anume dorea aceasta de la el, de fapt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum se reped apele Nilului în sezonul ploios. Doar o clipă apucă Carla să murmure, cu glasu-i melodios și fermecător, numele bărbatului, căci buzele li se și porniră într-o încleștare purificatoare, încât sărutul ținu o secundă, sau un șir de veacuri - nu-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că femeia aceasta nu avea și părțile ei - s-ar putea zice - curioase și nefirești. Bunăoară, de multe ori, ea zâmbea și chiar râdea tare, dar cu totul inconștient și fără vreun motiv știut, stârnind, astfel, mirarea clienților. Alteori, doar murmura pe negândite cine știe ce istorii, abătută în întregime de la hârțoagele sale și cu gândul în altă parte; iar toate acestea fiind, fără nicio îndoială, doar roade nefericite ale muncii sale îndobitocitoare-n lege... De asemenea, desigur, a nu se crede cumva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
repezeală, plecă de acolo degajat și fericit, vădind multă relaxare și libertate în mișcări, de parcă s-ar fi debarasat atunci, pe loc, de o povară de pe umeri. „Într-adevăr, ce oameni de inimă, niște traficanți de toată isprava sunt!, mai murmură el apoi, plin de voioșie. Până-n mormânt nu voi uita de dărnicia lor față de mine!” Și, în felul acesta, din acel moment, mai trecură încă alte câteva săptămâni. În tot acest timp, este de la sine înțeles că pe spatele lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
așteptau cu nerăbdare ca acele doctorii simple să-și facă cât de cât efectul. Pentru Șerban, acele secunde cântăriră mai mult decât orice; parcă ar fi trecut ca orele. Victoria începu brusc a da din mâini. - Trebuie să mă așez..., murmură dânsa iarăși, dar foarte anevoie. Patul se afla la doi pași distanță de ei. Numaidecât, fără să mai aștepte sau fără să se pună cumva împotrivă, băiatul se căzni să-și ridice pe picioare mama, însă, nereușind cu niciun chip
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără lacrimi, murmură: "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai intrat în rând cu lumea". Tresare. Lângă ea a apărut, ca din pământ, doctorul. O ia de cot și o împinge spre ușa cabinetului. "Poftește". Începe să tremure, doctorul o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și o vede pe bunica pe lespedea de piatră din fața casei bătrânești, stând cu mâinile în poală, cu ochii uscați, un sicriu alb, ea despletită, fără ochi, îmbrăcată în rochie de mireasă, din coșciug se preling picuri de sânge ... bunica murmurând: "draga mamii, draga mamii". Cineva bate vârtos în ușă, poate doar visez, încă visez, îl aude pe tatăl ei bodogănind, îl vede ieșind, o siluetă albă, e în cămașă și în izmene, îl aude vorbind în șoaptă: "Da pe tine
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sinea ei, dar nu se poate întoarce, îi vine să intre în pământ de rușine. Mama ei se apropie, o cuprinde în brațe, tatăl se îndepărtează înjurând: "Crucea mamii lui". Izbucnesc amândouă în plâns. Mama o strânge în brațe și murmură: "Plângi draga mamii, plângi", vocea ei se împletește cu a bunicii: "Draga mamii, draga mamii, ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine", un sicriu alb în mijlocul ogrăzii, ea stă întinsă în sicriu, are părul despletit și rochie de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în nisip, un soare aborigen mă înfășoară în razele lui, aud cântecul gutural, îmi apăs urechea să-l aud mai bine, el vine din pământ, din ocean și din înaltul cerului, obosită de amintiri, de teamă să nu stârnesc rănile, murmur aproape numai pentru mine, spune Silvia, spune: "Ne plimbam pe faleză, ca doi îndrăgostiți, mă amăgeam eu în sinea mea, el se uită cumva galeș la mine și-mi spune: aș vrea să-mi vorbești despre tine, eu tac, îmi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că nu au nici o putere de a se împotrivi. Apoi bulibașa, încruntat ca un general de oști, nevoit să pornească la o bătălie pe care n-o aștepta și nu și-o dorea, trecu printre corturi unde oamenii lui roboteau, murmurând înciudați la strângerea calabalâcurilor. Deodată, bătrânul staroste se opri în fața unui cort unde un tânăr își înlănțuise cu brațele țiganca, într-o scenă tandră de dragoste, urmăriți de câțiva puradei care-i priveau chicotind veseli. - Tu ce faci, mo!? Ai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și mă risipeam În visări dintre cele mai dulcicu fata pentru care aș fi făcut orice să o știu a mea. Doar a mea. Seara-n pat mângâiam lasciv obrajii moi ai pernei și o strigam Încet, iar și iar, murmurându-i numele la nesfârșit, netezindu-i părul aurit și moale, sărutându-i ochii tulburători, atât de viu proiectați În propria-mi imaginație. Mă trezeam În zori epuizat, cu migrene și cearcăne imense, răvășit de prea multele orgasme avute peste noapte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dintr-o dată meditativi, cu o umbră de Înfiorare deasupra capetelor. În singurătatea acelui loc, cu lumea pierdută la picioare, Milu era foarte grav. M-a privit din nou, fix, scuturându-și capul Într-o parte. Avea tenul alb, iar buzele murmurau ceva stins. S-a apropiat de mine și mi-a șoptit că să-l las pe el... că vrea el să zboare mai Întâi! Apoi, Închizând pleoapele, mă sărută rece pe gură și se Îndreptă spre marginea prăpastiei, scrutând adâncul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
atrage pământul și simțea că sângele i-o ia înainte și ajunge mai repede în praf, ca o ploaie roșie ce cade din nasul lui borcănat. Se opri puțin când auzi zgomot în spatele său. Erau niște voci fără chipuri care murmurau, iar Robert nu înțelegea mare lucru. Se sperie c-au venit deja să-l ia. Sări din balansoar și se așeză pe vine pe o roată de cauciuc. Începu să numere furnicile care formaseră un șir indian în preajma sandalelor de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mă devora nu era de-ajuns. Până la urmă, am renunțat la orice activitate. Am încetat să mai ies, cadavru ambulant. Nimeni nu știa cauza. Bătrâna doică, martorul intim al morții mele treptate, mă copleșea cu reproșuri. Din cauza târfei, auzeam oamenii murmurând pe la spate: „Biata femeie! Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă prăbușii pe pat, închizând ochii. Febra mărea obiectele și le încercuia cu un nimb. În loc să se lase în jos, tavanul se înălța, hainele mă strângeau. M-am ridicat fără să știu de ce și m-am așezat pe marginea patului. Murmuram: „Nu mai merge...“ După aceea adăugam: „Sunt un imbecil.“ Nu eram atent la sensul cuvintelor pe care le pronunțam, mă amuza doar să-mi aud vocea vibrând în aer. Poate îi vorbeam umbrei mele, ca să mă distrez cu singurătatea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ai o rotopercutantă? Nu!? N-ai și tu așa ceva prin casă!?! Da' măcar un baros mai de Doamne-ajută? Iei poziția ghiocelului și recunoști spăsit că nu, n-ai așa ceva. Se uită la tine ca la ultimul fraier de pe pământul ăsta. Murmură scrâșnit: Dacă știam, îmi aduceam eu Bosh-u' meu, da' cine să-și fi închipuit așa ceva!?" și oftează. Te trimite prin vecini după scula respectivă. Dai din umeri. N-ai asemenea relații încât să-ți permiți așa ceva. În plus nu-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
imaginasem. Petrică picotea, îngânând din când în când refrenul unei melodii pe care parcă o mai auzisem eu undeva: "Păăăi, cââând eraaam tiiineeer feciorîîî..." Când se apleca prea tare, fiind gata, gata să cadă în nas, se îndrepta brusc și murmura cu un fățeag solemn, ca și cum și-ar fi prezentat interpretarea: "Pușca și cureaua lată, domnilor și doamnelor!". Curând, un fârnâit din ce în ce mai sonor anunță că portarul pășise într-o lume onirică. Atunci am dat semnalul începerii bătăliei. Două coloane compacte, înarmate
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
difuză din interior, parcelată în umbre aproape obosite și vâscoase, soția directorului Sima părea coborâtă din rama unui somptuos tablou, ca un personaj din lucrările lui Van Gogh, Edward Munch sau Carl Shagall. Nu. Iozefina nu poate veni de aiurea-îmi murmuram în gând adeseori așteptând-o cu nerăbdare - Sunt sigur că ea vine întotdeauna de-a dreptul din realitatea secundă a unei astfel de opere. De aceea ea nu poate fi o oarecare femeie... Dacă ar mai fi avut și un
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și gândul mă ducea la chipul Iozefinei și la degetele ei delicate, de pianistă. Avea degete mult mai fine decât Mona. Mi se părea, pe parcursul întâlnirilor cu Mona, că Iozefina stătea în permanență lângă noi, ca un abur, ofta și murmura: Sunt sigură că într-o altă viață am fost o pianistă renumită. De multe ori mă visez cântând la pian, un Chopin. Și totuși, tu nu mă iubești, Gerard - îmi întrerupea Mona fluxul gândului, intrigată de stările mele de aparentă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
aduci aminte de mine, și-și scoase mănușa de piele de căprioară și i-o aruncă, apoi unul din inele, făcu semn și alaiul porni imediat. > Poate că totuși Mihai nu avusese atunci suficientă răbdare-mă trezesc cu un oftat, murmurând. Trebuie să știi să guști din momeală-zice într-un târziu dl. Valy-Numai, atenție! La un milimetru ai să dai de acul de pescuit în care stă momeala și din care, odată prins, nu mai poți scăpa. Deci, să muști, amice
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]