271 matches
-
din flanel maro deschis și ținea un baston cu mâner din fildeș, ornat cu sculpturi ciudate pe toată lungimea sa, dintre care unele erau la fel cu inelul său. Fizic, semăna cu o versiune mai bătrână a lui Himmler, cu mustăcioara saca o părere, cu obrajii ca de hamster, cu gura cuiva care suferă de indigestie și bărbia trasă înapoi; dar era mai gras, și în timp ce Reichsführer-ul îți amintea de un șobolan miop, trăsăturile lui Weisthor aduceau mai mult cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
umplu de gumă pe față. Lionel intră, își scoate pălăria și face o reverență către fete, ca un latin lover ce este. Un oftat de admirație se aude din douăsprezece silicoane: în WC-ul trenului, Lionel și-a lipit o mustăcioară și și-a dat părul - mă rog, ce i-a rămas din el - cu briantină. Cu un gest ca dintr-un musical de pe Broadway, Lionel își aruncă pălăria spre cuier. Pălăria plutește prin aer, ratează cuierul și cade pe parchet
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
androginului. Buzele sale ritmau cuvinte cuvinte cuvinte, dar fără sunet, nici un sunet. Chipul roz al bătrânului, gulerul țeapăn, cămașa de azur, cravata bordo, botul batracian deschis închis deschis, fără sunet, gura amfibie clămpănind vorbe fără sunet. Ritmic se mișca și mustăcioara tânărului său însoțitor, ghidul, patrula. Manechinul aștepta, cu tava întinsă, comanda. Cămașa de voal flutura, se vedea pieptul băiețesc, bobul bec din mijloc, roz, electric, parfumat.. Venus își îndreptă umerii, se aplecă spre turist. Îi oferi din nou sticlele, bustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am puterea să cred că el chiar va fi realizat, dar am și puterea să vă declar la modul foarte sincer, cinstit și de om serios că nimic din ce scrie acolo nu este adevărat! Căpitanul și-a mușcat vârful mustăcioarei sale roșiatice, a strâns vizibil din dinți, făcând să i se ridice pomeții și să-i apară patru dungi pe frunte, și rosti sentențios: Persiști, da?! Nu vorbești?! Vei vorbi cu timpul sau nu vei mai vorbi niciodată! Ultimul meu
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
fost frumoasă.Muzică,dans.S-au făcut și fotografii la masă festivă.Nu le-am vazut niciodată.Developarea a fost ratată. Important a fost faptul că am trăit clipa revederii. „Pricep,iubită domnișoară Ce te îngână,când înveți: Azotul are mustăcioară, Iar oxigenul epoleți”. (V.Bogrea) „Un filosof veritabil nu înceteaza să se mire”. (Sun Tzu) Enigmele biocampului Profesorul C.G.Jung a fost preocupat de explicarea “coincidențelor” în viața oamenilor,de predicțiunile împlinite,de sincronicitate și de arhetipurile psihice umane. Faptul
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
la dejun. Ilie are aerul de baștan și mai subliniat, de când a ieșit la pensie, de o burtă țuguiată (tricoul cu burtă, zice el, ține femeile la distanță), de fruntea îngustă care din două cute se termină brusc și de mustăcioara filiformă à la Clark Gable deasupra buzei superioare. În anii de când umblă prin Orient, și-a transformat casa în bazar, cu statuete, blide, instrumente muzicale, turcești, azere, iraniene, gobelinuri pe toți pereții. Civilizația orășenească de care încercasem să fug invadează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
masă când aveam eu vreo 12 ani. Ca și tata, oncle Ion era liberal, cu studii la Paris. Vorbea o româ nească foarte colorată și-mi plăcea vocea lui, care graseia. Era des tul de mic de statură, avea o mustăcioară mică, neagră și părul negru. Îmi plăcea mult mătușa mea pic torița, dar mă intimida prezența ei, așa că-mi era rușine să-i arăt desenele pe care le făceam pe atunci. Paștele și uneori Cră ciunul le serbam la Pia
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
O fi vrând poate să se angajeze, Vica!? - După înfățișare, nu prea cred, dar cine știe? A spus că vine și mâine dimineață. * A doua zi, chiar de la prima oră, la poarta de intrare în șantier, un tânăr spilcuit, cu mustăcioară, purtând o pălărioară de comis voiajor, cu o geantă diplomat cam jerpelită Într-o mână și cu o țigară În alta, se plimba agitat de colo până colo, negăsindu-și locul. Cum îl zări pe inginer, se apropie de acesta
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce creșteau, viguroși și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-mi amintesc câte ceva. E totuși destul de mult timp dus de atunci, nu? Știam că mințea. Îmi plăcea însă minciuna ei. Chiar mă bucura. De ce nu și-ar aduce totuși aminte de mine? — Eram mai slab pe atunci. Aveam și mustăcioară. Una mică, așa - mi-am trecut degetul pe sub nas, marcând locul unde, cândva, mijise o umbră de mustață. S-a întors spre masă. S-a aplecat asupra farfuriei cu sarmale și a înfipt furculița într-una. — Ia, până nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Era la școală, învăța la studenție, când începe povestea, stătea la un cămin și un băiat s-a îndrăgostit de ea. — El cum era? — Un băiat ca toți ceilalți. Nici prea înalt, nici prea gras, nici prea frumos. Avea o mustăcioară neagră, deasă ca un pămătuf sub nas. — Nu era caraghios? — Poate, dar el nu-și dădea seama. Și se îndrăgostise de femeia aceea pe care o vedea zilnic, dar nu știa cum să-i vorbească. Nu îndrăznea să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și că amprentele din buricele degetelor vor deveni cel mai bun mijloc de recunoaștere a răufăcătorilor care-și schimbă înfățișarea cu mustăți noi. Se auziră tot felul de comentarii încrucișate, unii se uitară la Dan și la nou crescuta lui mustăcioară, și câțiva își priviră cu interes degetele. Iulia, care era penultima, rămase așezată, și Alexandru ciocăni cu lingurița în paharul lui, ca s-o ajute. Spre mirarea tuturor fata se întoarse spre Dan: — Domnule Crețu, cum traduceți Vanity Fair? — Păi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
formau un aranjament floral, un fel de ikebana nocturnă. În timp ce s-a apropiat bujorul de colegul de cameră, pentru a lua "lumină din lumină", s-a produs un scurt-circuit între petalele florii încă nedefinit colorate, care s-au înroșit, și mustăcioara neagră care a început să vibreze în neștire. Scurtcircuitul a fost însoțit de un arc-voltaic ce-i topea și îi contopea pe amândoi într-un tot indestructibil. Bidaru era sigur că această contopire, momentan virtuală, duce direct spre Starea Civilă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ho nebuno, că nu te-am mîncat!" Procurorul a înțeles toată scena ca și cum ar fi fost martor. Se forțează să fie serios și îl cheamă pe violator. Pe ușă intră un tinerel, frumușel, subțirel, spălățel, cu o urmă vagă de mustăcioară. Ai violat-o, bre? Da, dom' procuror. Sigur? Eram cam băut și m-am nenorocit. De acum vreo șapte ani stau la mititica. Dar dacă ai amenințat-o cu cuțitul este și mai rău. Dar n-aveam cuțit. Bine. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a fost o adevărată plăcere pentru toți. Nu s-a exagerat în nici o direcție și seara se lăsa liniștită peste superbul colț de rai din proprietatea de pe dealul voinicilor. Hai să mergem la balul din Pîrlita, spune un flăcău cu mustăcioară. Chiar. Tragem o bătaie acolo. Sînteți nebuni? intervine Raluca. Atunci fără bătaie, spune un coleg împăciuitor. Dacă nu faceți scandal... Nu facem. Pe la orele zece seara cele patru mașini au pornit spre Pîrlita. Oamenii se uitau cu invidie și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
clipă din context, intră grăbită În Încăperea aceea unde astăzi se rostesc niște sentințe. Îmi vine și mie rîndul. În biroul cu jaluzelele pe jumătate trase și cu fotolii Îmbrăcate În piele sintetică se află Charlie Chaplin, pirpiriu, negricios, cu mustăcioară mică, cu ochi sfioși și cu sacou ponosit alunecîndu-i de pe umerii ascuțiți, interpretează rolul dictatorului ridicol, jucîndu-se cu un glob pămîntesc pe care În loc de continente sînt niște biete portrete umane. Pe chipul lui Charlie Chaplin se așterne o tristețe iremediabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
distrugă Tamisa lui Whistler! auzi Rowe un glas. — Îmi pare rău, dar n-am auzit ce-ați spus, se scuză el. — Adăposturile subterane sînt sigure. Bombele nu pot pătrunde În ele. Rowe mai văzuse parcă undeva fața asta, cu o mustăcioară sură și pleoștită, și buzunarele astea umflate, din care individul scoase o bucățică de pîine și o aruncă În rîu; un pescăruș o prinse din zbor, depărtîndu-se de ceilalți, și lunecă dincolo de bărcile răzlețe și de fabrica de hîrtie, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
clinchet de cești, iar de departe veni un vag miros de scrumbie afumată. Grăsunul apăru din nou, În mînă cu formularul pe care Rowe Îl completase la intrarea În clădire. Avea o față rotundă și cam mare, Împodobită cu o mustăcioară blondă. Va să zică, dumneata ești domnul Rowe? spuse omulețul, cu asprime În glas. Ne bucură că ai venit, În sfîrșit, să ne vezi. Apăsă pe un buton, și peste cîteva clipe În Încăpere intră un polițist În uniformă. — Beavis e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Presupun că de asta mă Învinuiți, dar nu l-am ucis eu. Îți mai amintești cum arăta la față omul acela? — Cred că da. — Beavis, adu repede dosarul. În odăiță era din ce În ce mai cald. Fruntea detectivului era brobonată de sudoare, iar mustăcioara lui blondă părea umedă. — Poți să-ți scoți haina dacă vrei, Îi zise el lui Rowe, și, scoțîndu-și-o pe-a lui, rămase Într-o cămașă gri cu manșetele fixate de niște butoni de argint. Arăta ca o păpușă de pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i venea ciclul. Își spuse că-i mai bine așa. Nu fu nici o problemă: tatăl lui David cunoștea un medic, un militant de la Planning familial, care opera În Marsilia. Era un ins de vreo treizeci de ani, entuziast, cu o mustăcioară roșcată, pe nume Laurent. Ținea ca și Annabelle să-i spună pe nume: Laurent. I-a arătat diferitele instrumente, i-a explicat mecanismul aspirării și chiuretajului. Ținea să stabilească un dialog democratic cu pacientele sale, pe care le considera mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ca la secția de învățămînt, surpriza înspăimîntată care se citea pe fața lui, pe loc fu înlocuită cu aerul unei dezamăgiri. Se așeză din nou pe scaun și-și trase cracul rebel în sus. Dînd scurt din mînă, zbîrci din mustăcioara bine plivită și, cu un deget, își plesni cozorocul șepcii spre tavan. Declară solemn: - Tovarășu’... Sînteți un om de bază care cel mai bine și ne pare și nouă la fel. Copiii vă așteaptă. Luați în primire, ridicați problema și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas, regăsește vocea cuvenită : — Am să-ți spun. Își îmbracă paltoanele. Un palton gros, negru pentru domnul cu mustăcioara subțire, de japonez. O scurtă îmblănită și căciulă rusească, cu urechi, pentru domnul tuns și tăcut. Coboară treptele, toc toc toc, pași înfundați, pantofi antiderapanți. Portarul îi salută, neglijent. Alături, tăcuți, pasul calm. Lumina rece a după- amiezii. Am auzit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după toate vorbele... Mi-au parvenit și ipoteze mai extravagante. — Nu știam. Nici nu ar interesa, răspunde, într-un târziu, glasul de sub fularul galben. Nu se privesc ; înaintează fără grabă ; vitrinele îi oglindesc alături. Sar peste o băltoacă. Domnul cu mustăcioară se oprește să ia un ziar. Strada coboară, în fața unui rond de tramvaie și autobuze. Îi disting deja : pași calmi, egali. Sunt un pieton, ca și ei, îi pot privi. Nu văd motive pentru atâta interes, continuă, dintr-o dată înviorat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se ridică brusc, întors, suspect, parcă prea viu și vesel. Celălalt tresare, sub această avalanșă neobișnuită de cuvinte. Își privește amuzat amicul, îi zâmbește. Moment suspendat. O clipă confuză, care deconectează circuitele... Colegul se oprește, privește buzele celuilalt, uscate sub mustăcioara îngustă. Colegul colegului se oprește și el, obligat să-i primească iar întrebarea. — Spune-mi, ce s-a întâmplat în vară ? De ce m-ai ocolit atâta vreme ? Celălalt roșește, stânjenit. Caută cuvântul, primul cuvânt. Explică potolit, cu pauze. Caută cuvintele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se retraseră despărțindu-se În două grupuri, iar doctorul de pe ambulanță Înaintă urmat de doi Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze groase, cu bărbia ușor teșită, avea o mustăcioară moale și o expresie cam plictisită, arogantă și indiferentă, Întipărită pe chip. Purta o tunică albastră, o bonetă albastră cu cozorocul ridicat pe frunte și, În timp ce Înainta pășind Încet și indiferent pe pardoseala de ciment, Își vîrÎse deja În urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]