1,340 matches
-
la „Bucovina”, „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Credința” ș.a. După 1944 dispare o vreme din viața literară, pentru a reapărea în 1947 la „Zori noi”. Se pare că ulterior a fost și închis pe motive politice. Stabilit la Rădăuți, unde este muzeograf și funcționar la o bancă, izbutește să publice, sub un nou pseudonim, Teofil Dumbrăveanu, o suită de cărți pentru copii - Semăn flori... (1955), Hai, teiule, hai... (1955), Bună dimineața, Soare! (1955), Ascultați ce spune vântul (1958), Cântăreții nopții (1961), Țara
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
la oameni care parcurg, la un moment dat, o metamorfoză derutantă. Primul, la prima reluare un învingător, descoperă straturile reale ale existenței sale odată cu refuzul de a accepta un post de conducere; celălalt, un istoric silit de împrejurări să devină muzeograf, se salvează proiectând un roman-document despre Marele Cronicar, personaj simbolic conceput ca alter ego. SCRIERI: Cercul de ochi, București, 1968; Zeii obosiți, București, 1969; Dincolo, București, 1970; Paralele, Iași, 1970; Ziua uitării, București, 1972; Așteptarea aproapelui, Iași, 1974; Speranța care
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
București (1979-1990), redactor la „Universul cărții” (1990-1992) și la „Contemporanul-Ideea europeană” (1992- 1994), unde deține mai mulți ani cronica literară, iar din 1994 profesor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din capitală. A mai fost redactor la „Apostrof” și „Viața românească”, muzeograf la Muzeul Literaturii Române. Debutează în 1975, cu versuri, la „Echinox”. Preocupările sale literare erau însă anterioare anilor studenției. În adolescență a învățat multe despre literatură de la poetul brașovean Darie Magheru. A activat în cenaclul revistei „Astra” (1969-1973), apoi în
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
penetrație psihologică, cuprinde volumul Filigrane (2000). Foarte scurt, romanul Rătăcire (1995) se reduce, în fapt, la un episod de tip kafkian, având asemănări și cu proza lui Alain Robbe-Grillet. Înregistrarea minuțioasă a faptelor în desfășurare, a situațiilor traversate de protagonist, muzeograful T., a percepțiilor și senzațiilor acestuia include și retrăiri (la țară, la Praga), nu fără ca, într-o mică secvență, procedarea autenticistă să fie ruptă de imixtiunea auctorială, ce își asumă atributul omniscienței. Monologul interior al lui T. continuă în romanul
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
fiul Mariei (n. Buzduga) și al lui Ilie Spătaru, țărani. Urmează cursurile școlii generale și medii în comuna natală și Facultatea de Filologie la Cernăuți, absolvită în 1983. Va funcționa până în 1986 ca metodist la Universitatea de Stat din Chișinău, muzeograf la Muzeul Republican de Literatură până în 1991, director al unei companii editoriale, iar din 2001 ca redactor la „Contrafort”. Debutează cu versuri în 1979, la ziarul „Zorile Bucovinei”, iar editorial cu placheta Întoarcerea zeilor, apărută în 1992. Poeziile lui S.
SPATARU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289812_a_291141]
-
Premiul Academiei Române). Mare iubitor de literatură, animator al vieții culturale locale (e unul din întemeietorii Asociației Scriitorilor din Ardeal), militant pe tărâm publicistic, pasionat scotocitor de documente, colecționar de cărți vechi, autor a numeroase contribuții de arheologie (vizând spațiul transilvan), muzeograf sârguincios și entuziast (a fost, între 1950 și 1970, director al Muzeului de Istorie din Mediaș), condeier relativ înzestrat al unor texte de istorie popularizată (și „romanțată”), T. a desfășurat o activitate notabilă, chiar dacă de plan secund. Mediaș este o
TOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290208_a_291537]
-
țărani. După absolvirea liceului la Giurgiu în 1977, obține licența în ziaristică la Academia de Studii Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” din București în 1988, cu lucrarea „Facla” interbelică (1930-1940). Mai întâi gazetar la cotidianul „Tineretul liber” (1989-1991), lucrează din 1994 ca muzeograf la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, din 1998 fiind angajat și la Muzeul Literaturii Române. Înființează Editura Vinea în 1991 și Institutul pentru Cercetarea Avangardei Românești și Europene (ICARE), cu editură proprie, în 1998. Face stagii de documentare la
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
nouă” din Galați (1955-1956), pilot, instructor artistic, corector într-o tipografie, referent literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București (1967-1968) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neramț (1969-1970), impiegat la o întreprindere de transporturi auto internaționale, redactor la Televiziune (1970-1971), muzeograf la Muzeul Literaturii Române (1971-1977), macaragiu la Energo-Utilaj (1978-1979), inspector, bibliotecar la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” (1980-1982), șef de serviciu la Uniunea Scriitorilor (1988-1993) ș.a. Debutează în revista pentru copii „Cravata roșie”, colaborând din 1954 la „Iașul literar”, apoi la
TURTURICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
1929), Expoziția Universală de la Bruxelles (1935), Expoziția de Artă Populară Românească de la Oslo (1936), T.-S. a obținut o performanță - comentarea artei românești de către străini în reviste europene de prestigiu, așa cum cu dreptate remarca Petru Comarnescu. În cariera lui de muzeograf, îndelungată și nu lipsită de sinuozități, de zbucium, importante sunt și numeroasele monografii și studii, ridicând muzeografia românească la rang de disciplină științifică, așa cum atestă și un masiv volum din 1936. Conduce revista „Convorbiri literare” în perioada 1924-1939, este ales
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
Fixe, până în 1989. După această dată este secretar de redacție la „Luceafărul”, ziarist la „Cotidianul”, „Evenimentul zilei”, „Ziua”, expert în relații publice la Consiliul Național al Audiovizualului, secretar general de redacție la revista „Cartea”, editată de Fundația Nemira, din 1997 muzeograf la Muzeul Literaturii Române din București, redactor-șef la revistele „Câinele meu” (1998-2001) și „Descoperă” (2003). Ca poet, a debutat în 1988 la „Amfiteatru”, iar editorial cu placheta Evenimentul zilei - un poem văzut de Lucian Vasilescu, apărută în 1995 și
VASILESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290453_a_291782]
-
motive politice și condamnat la muncă silnică pe viață, dar execută numai cinci ani, pe șantierul-penitenciar Onești-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timișoara, lector universitar la Bacău (1962-1963), din nou profesor secundar, la Darabani (1963-1966), muzeograf la Muzeul Regional Suceava (1966), revenind ca profesor la Darabani (1967-1969). Numit, la Botoșani, director al Casei Județene a Creației Populare, apoi al Școlii Populare de Artă, funcționează aici până în 1971, interval în care inițiază și organizează, la Botoșani și
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
1972 și 1974 face o școală postliceală de biblioteconomie la București. În 1981 își ia licența în română-franceză la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Lucrează aici ca bibliotecar la Biblioteca Institutului Politehnic „Gh. Asachi” (1976-1980), muzeograf (1980-1989), iar din 1990 ca director la Muzeul Literaturii Române și redactor la revista „Dacia literară”. Debutează cu versuri în 1973 la „Convorbiri literare”, iar editorial în 1981 cu placheta Mona-Monada (Premiul Uniunii Scriitorilor). Mai colaborează la „Apostrof”, „Dialog”, „Echinox
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
literatura română, a Universității din București (1955), lucrează ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeograf la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991). E senator (1990-1992) și membru în Consiliul Național al Audiovizualului între 1994 și 1998, când iese la pensie. Debutează în 1953
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
, Vlad (18.VI.1960, București), prozator, dramaturg și traducător. Este fiul Polixeniei Djamo (n. Zografi), muzeograf, și al lui Nicolae Djamo, profesor. Absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” și al Facultății de Fizică a Universității din București în 1985, obține o bursă, dându-și doctoratul la Universitatea Paris XI (Orsay) în 1994. Din 1995 lucrează ca redactor
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
albe, mănuși negre. Cultul eroilor În vremea dinastiei Hohenzollern (2007); domenii de interes: istoria istoriografiei, istorie culturală, istorie recentă. Gabriel Moisa: conferențiar universitar doctor În cadrul Departamentului de Istorie al Facultății de Istorie, Geografie și Relații Internaționale, Universitatea din Oradea și muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Secția de Istorie; secretar de redacție al anuarului Crisia al muzeului orădean și al publicației Revista bihoreană de istorie a Societății de Științe Istorice din România, Filiala Bihor; a publicat ca unic autor volumele
Lista autorilor. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by Gheorghe CLIVETI, Adrian-Bogdan CEOBANU, Ionuț NISTOR () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1290]
-
Elevă a Liceului „I. L. Caragiale” din București (1955-1959), urmează tot aici o școală de arhitectură (1960-1962) și Facultatea de Filologie, pe care o termină în 1969. Lucrează ca tehnician arhitect (1962-1964), apoi la biblioteca unui liceu, iar din 1971 ca muzeograf la Muzeul Literaturii Române și redactor, mai târziu redactor principal la revista „Manuscriptum”. Debutează cu articole, în 1967, la „Contemporanul”. A colaborat la Dicționarul scriitorilor români (I-IV, 1995-2002) și la Dicționarul esențial al scriitorilor români (2000). Prima carte, Despre
TANASESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290055_a_291384]
-
au avut posibilitatea să obțină posturi corespunzătoare nivelului de pregătire profesională, distribuția profesiunilor practicate a fost următoarea: 8 (36,4%) ingineri, 4 (18,2%) profesori, 3 (13,6%) medici, 2 (9,1%) tehnicieni, 1 (4,5%) biolog, 1 (4,5%) muzeograf, 1 (4,5%) avocat, 1 (4,5%) contabil, 1 (4,5%) muncitor calificat. După toate relatările, organele de partid și de Securitate interferau în diferite moduri cu activitatea profesională. Controlul activităților în instituții era efectuat de către reprezentanții organelor de partid
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tehnic de calitate la Întreprinderea Metalica din Oradea (pînă în 1992). Între 1990 și 1994 funcționează ca redactor la „Gazeta de Vest”, ulterior devine redactor al revistei „Noua Gazetă de Vest” (1994-1996), referent cultural la Cercul Militar din Oradea (1995-1996), muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor și, din 2003, cadru didactic la Universitatea din Oradea. De asemenea, lucrează ca secretar de redacție al revistei orădene de cultură creștină „Vestitorul”. Debutează cu poezie în 1984, la „Familia”, și editorial cu Pedale de hîrtie
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
doi ani este angajat ca referent în Biroul de documentare al Uniunii Artiștilor Plastici și, la scurt timp după aceea, ca documentarist la Institutul de Istoria Artei din București, unde rămâne până în 1989, fiind „transferat” în cele din urmă ca muzeograf la Casa Memorială „George Enescu” din Tescani. După 1989 va fi profesor la Academia de Arte Frumoase și la Facultatea de Filosofie a Universității din București, rector al Colegiului Noua Europă, lector la Berkeley University, în SUA (1994). De asemenea
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
din Cluj, pe care o va absolvi în 1960. Peste zece ani își trece doctoratul în filologie, cu teza Ilarie Chendi, reluată în volumul de debut din 1973. Va fi câțiva ani profesor la Săcuieni și Aleșd, județul Bihor, apoi muzeograf la Muzeul Banatului din Timișoara. Din 1963, la Cluj-Napoca, se dedică cercetării în cadrul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, din 1980 conducând colectivul de istorie literară al Institutului. În 1995 devine și profesor la Universitatea „1
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
îi apare primul volum de poezii, Elegii sub stele. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „Transilvania”, „Viața românească”, „România literară”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Echinox”, „Vatra”, iar după 1989 și la „Minerva” (Bistrița), „Târgoviștea”, „Adevărul de Cluj” ș.a. La terminarea studiilor universitare este angajat muzeograf la Muzeul „Octavian Goga” de la Ciucea (1970-1971), apoi, timp de trei ani, își caută loc într-o redacție, dar în 1974 optează definitiv pentru catedra de limba și literatura română de la școala din comuna natală. După unsprezece ani de la debutul
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
și eseistă. Este fiica Aspaziei Nenati (n. Rușindelar), funcționară, și a lui Traian Nenati, învățător. Urmează Liceul Teoretic din Rădăuți (1963-1967) și Facultatea de Filologie, secția română-engleză, a Universității „Al.I.Cuza” din Iași (1967-1972). Între 1972 și 1977 este muzeograf coordonator la Muzeul „Mihai Eminescu” din Botoșani, ocupându-se de constituirea patrimoniului casei memoriale, apoi, tot la Botoșani, secretar literar și director la Teatrul de Păpuși „Vasilache” (1977-1986) și la Teatrul „Mihai Eminescu” (1986-1990), lector de limba engleză la Camera
OLARU-NENATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288520_a_289849]
-
umanistă în familie, completată la Colegiul „Gh. Lazăr” din Sibiu și la Facultatea de Filologie din Cluj. După absolvire (1959) este profesor de limba și literatura română în Zagăr, județul Mureș (1959-1960), apoi se stabilește la Sibiu, unde va fi muzeograf la Muzeul Brukenthal (1960-1964), director al Teatrului „Radu Stanca” (1965-1968), iar din 1969, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. Un timp a condus, ca redactor-șef, revista Institutului. Și-a luat doctoratul în filologie în 1989. A
ONU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288540_a_289869]
-
țărani. După școala generală urmată în localitatea natală (1957-1965), frecventează, la Cluj, Liceul „Gh. Barițiu” (1965-1969) și Facultatea de Filologie, secția română-italiană (1969-1973). Redactor și cronicar literar la „Echinox” (1972-1974), debutează aici în 1972. Lucrează ca profesor în județul Mehedinți, muzeograf la Golești, metodist la Casa de Cultură din Pitești, asistent universitar la Institutul Pedagogic din Pitești și ca redactor la revista „Argeș”. Colaborează cu critică literară la „Echinox”, „Viața românească”, „Tribuna”, „Argeș”, „Vatra”, „Ateneu”, „Familia”, „Calende”, „Apostrof”, „Poesis”, „Ziua” ș.a.
OPREA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288552_a_289881]
-
comemorări (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu). Între 1942 și 1947 este director al Teatrului Municipal din București. Funcționar la Uniunea Scriitorilor (1949-1951), cercetător științific la Institutul de Istorie Literară și Folclor (1951-1955), contribuie la înființarea Muzeului Literaturii Române, unde activează ca muzeograf din 1957 până la pensionare, în 1968. Debutează în 1923 la „Cuvântul studențesc”, cu versuri, reluate imediat în „Universul”. În 1931 ziarele „Epoca” și „Lupta” îi găzduiau fragmente din volumul Carnet de drum, tipărit câteva luni mai târziu. De acum înainte
OPRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]