247 matches
-
de odinioară. Și Înc-un citat, trebuie să-l dau, deși mi se zgîlție penița: „Oare de ce-o fi răbdat poporul atîtea privațiuni și a reușit În cele din urmă să-și plătească toate datoriile externe?” Aici vederea mi se năclăiește. Chiar, oare de ce. „Pentru că vedea că se construiește mult și bine. Pentru că vedea că țara devine din ce În ce mai frumoasă, mai demnă, că nu tolerează amestecul brutal al altora În viața sa.” Îmi vine să țip de bucurie, ca o fată mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
perioade de amnezie parțială. Din fericire, destul de scurte... - La patru și treizeci? întrebă bătrânul cu oarecare interes. - Exact. La patru și treizeci. O voce clară distinsă: o auzeam pentru întîia oară, și încă la telefon, unde adesea vocile sânt desfigurate, năclăite în materie. Cineva care exista în mod plenar, și știa asta, mi-am dat imediat seama. Își scoase portmoneul și răsfoi câteva hârtiuțe. Alese una din ele și o parcurse repede din ochi, ezită o clipă, apoi o mototoli între
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
întîmplat, dacă am fost atâția ani răsfățatul copil minune la Teatrul Municipal. M-au distrus, Maria Daria, mi-au secătuit orice urmă de talent. Și doar pentru asta m-am născut: pentru spectacol. Dar mi-au mutilat imaginația, mi-au năclăit inteligența, mi-au alterat toate darurile cu care mă copleșiseră ursitoarele în leagăn. Blestemată precocitate!... Când n-am mai putut fi copil minune, pentru că trecusem de un metru șaizeci, m-au silit să fiu june prim... A fost prima dată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a simțit răsuflarea agitată a securistului În ceafă... Până să se Întoarcă, s-a auzit o izbitură pe mozaic, ca și cum ar fi căzut un sac cu cartofi... În acea clipă, și-a dat seama că - În fața toracelui deschis al pacientului năclăit de sânge - securistul a avut un șoc și și-a pierdut cunoștința... Urmarea putea fi imprevizibilă... S-ar fi putut alege cu un traumatism cranian, cu o fractură de mandibulă ori de piramidă nazală, sau, pur și simplu, cu un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
înainta cu 7 kilometri pe oră. M-am învățat cu laptele de capră, cu morcovii rași de Russ în castronul din bambus, cu legumele fierte-n abur, cu vinuțul nervos, din viță o mie unu. Io nu! Mi s-a năclăit gîtu' de la ospățul cu fasole țucără. La nevoie, și cornulețul cu lapte-i hrană, Tănucă. De revăzut, l-am revăzut pe Rusalin la televizor. În '99, cînd catadixise să dea un interviu. Totdeauna s-a izolat, a fost absent de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
închipuirea că va rămâne iarăși singur, cu articolul neterminat, în căutarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanța i se părea fără importanță. Nimica-n lume nu poate înlocui încîntarea ce a vrăjit-o prezența ei în odăița năclăită de fumul țigărilor. În clipa aceasta tot rostul și toată înțelepciunea lumii se aflau pentru dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte, cu tresăriri speriate. Desperat că ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se odihnească așa cum a orânduit Dumnezeu... Voia să spună că până va veni vreo anchetă care să stabilească împrejurările morții, dar nu îndrăznea. Petre privea lung fața noroită a bătrânului boier. Vedea pe obrazul stâng o dâră de sânge năclăit cu humă, ca o panglică de catifea neagră ieșită de sub căciula turtită. Tresări când auzi glasul primarului cu o imputare ascunsă: ― Mi se pare că nu fuseși aci, Petrică? ― Bine că n-am fost, Doamne iartă-mă! bâigui flăcăul. Că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu dâre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi prețăluit la grămadă. Nu mai intrară peste ei și nu mai trebuiră să-i lovească, rănile reîncepuseră să sângereze și să doară singure. Cu răsăritul în spate, umbrele lor se lungeau, despărțind malurile pe care trupurile zdrobite și năclăite de sânge, sudoare și urină abia se țineau să nu se prăbușească. „Or să se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca ușile să se închidă, băgând de seamă cu groază că, deși aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște frontiere întunecate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fața prelungă și ochii îngropați în găvane. Chipul avea o paloare de parcă zugrăveala nu adăugase nimic, iar de sub pomeții care înce peau să se albăs trească, sângele părea că plecase de mult. Îi cursese gros din țeasta crăpată, părul se năclăise, contrastul dintre fața curată și palidă, ca spălată cu năframa, și sângele lipit ca nămolul pe creștet și coborându-i după urechi, spre umeri, îi dădea aerul unui martir, căci părea întru totul nepăsător cu sine. Rada vedea diform și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înghețat de cât i-au fost tăiate aripile: "Mi-e atât de frig,/ Încât cred că/ Aș mai putea fi salvată/ Numai asemenea acelor înghețați/ Care erau cusuți/ În burțile animalelor/ Să se încălzească/ Și încotoșmăniți bine/ În șuba îndurerată, /Năclăiți în sânge de jivine/ Mai veneau pe lume o dată./ Prea departe de/ Flăcările din iad,/ Am înghețat/ În singurătatea mea îngerească,/ Dar cine-i în stare/ Să-și deschidă coastele/ Ca să mă primească?// (Atât de frig) Speranța salvării este incompletă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nivel morfo-sintactic de semiadverbul numai, cu valoare restrictivă), ea realizându-se în cu totul altă parte decât în spațiul terestru, eventual: "Numai asemenea acelor înghețați/ Care erau cusuți/ În burțile animalelor/ Să se încălzească/ Și încotoșmănați bine/ În șuba îndurerată, /Năclăiți în sânge de jivine". Și cum în bine se aruncă întotdeaună cu pietre, iar faptele valoroase sunt mereu răstignite, și autoarea resimte "înghețul/ În singurătatea mea îngerească,/ Prea departe de/ Flăcările din iad". Apelul umanitar devine strigăt: "cine-i în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se așeză jos și, cu capul pe spate, dădu pe gît un lichid auriu care-l ardea. La fiecare înghițitură, mărul lui Adam i se mișca de cîteva ori, în sus și în jos; apoi se sufocă, tuși, cu fața năclăită de rom. Explicitarea nu se remarcă decît o dată cu indicarea de către ultimul cuvînt din paragraf a conținutului și, cu mult mai precis, în a patra frază din paragraful următor: Lăsă să-i scape jos sticla care se sparse... După cum se vede
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Se adaugă sunetele metalice pe care le produc o bucată de șină și o bucată de țeavă, atârnate cu un cablu de brațul sondei și ciocnindu- se la fiecare ridicare. Un lanț tras înainte și înapoi pe o roată dințată năclăită de păcură, fixată pe o grindă veche și crăpată. Un capăt de cișmea din care țâșnește spasmodic puțină apă, ca dintr- o arteră secționată pe cale de a se goli. O altă țeavă, încovoiată peste un butoi metalic, înzestrată cu un
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
reprezintă un simplu obiect, o umbră, un accesoriu, ci devine o voce care își face cunoscute trăirile, se confesează, protestează, scrierea sa devine un document psihologic: „citind nu veți găsi basme grecești, împodobite cu nenumărate minciuni, și nici războaie troiene, năclăite de grozăvia sângelui, ci lupte izvorâte din iubire, ațâțate de mulțimea dorințelor” 240 . Tânăra Fiammetta reușește să realizeze, în manieră retrospectivă, un autoportret, subliniind originea aristocrată, dar mai ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de la o viziune schematică a figurii dușmanului de clasă, construiește imagini nerealiste, ridicole chiar. (Ă). Când poeta Petra Duțu scrie despre „lupta Împotriva fiarei asupritoare, Împotriva clicii trădătoare”, sau când Ion Zăgan amintește că: «Muribund Apusu-și zvârle ceața; Lutul năclăit de sânge-l vrea», cititorul nu cunoaște deloc mai bine, mai adânc pe dușmani. (Ă). Apropierea la suprafață, stângace, de problemele Înfățișării artistice a omului nou constituie o caracteristică a volumului Zece poeți tineri. Cele mai multe poezii ocolesc prezentarea În imagini
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
servea drept divan marinăresc; pe el se întindeau mateloții, cînd n-aveau altceva de făcut și se uitau la vîlvătăile roșii ale focului, pînă simțeau că ochii li se usucă. Fețele lor pîrlite de soare, dar mînjite acum cu funinginea năclăită de nădușeală, bărbile lor încîlcite și dinții lor de o strălucire barbară - toate acestea ieșeau în chip ciudat la iveală, în bătaia flăcărilor jucăușe. Oamenii își istoriseau unii altora aventurile nelegiuite, povești îngrozitoare, rostite în cuvinte vesele și însoțite de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ulei; sacrosancta punte de comandă e pîngărită de hartanele tăiate din căpățîna balenei; mari poloboace ruginite zac de jur-împrejur, întocmai ca-n curtea unei fabrici de bere; fumul cazanelor a înnegrit toate parapetele vasului; marinarii umblă de colo pînă colo, năclăiți de ulei; corabia însăși pare un mare leviatan, iar peste tot domnește o larmă asurzitoare. Dar, peste o zi-două, te uiți în jur și-ți ciulești urechile, pe aceeași corabie: dacă n-ar fi ambarcațiunile și cazanele care trădează baleniera
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca și premiera absolută de acum 100 de ani de rromânii verzi. Caragiale este la fel de percutant și astăzi ca și atunci. Meditațiile mele spectaculare pe tema Caragiale, încearcă să violenteze zona conștiinței. În prea multe cazuri omul contemporan s-a năclăit. Eu mă revolt împotriva a tot ce este oportunism și lașitate, indiferență și mistificare. V-ați întors de la Arezzo după ce ați participat la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și ați cucerit cu spectacolul Năpasta de Caragiale Marele Premiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de boli („Ah, ce vremuri!...”), smintiți în bătăi și acasă, la prășit și secerat, și în armată (La țintă), unii se cufundă în băutură, câte un nesăbuit înecându-se, la propriu, în licoarea revărsată din butoaie (Dușmanul). Creierul le e năclăit nu doar de aburii alcoolului, dar și de superstiții și eresuri. Cred în blesteme, așa cum, intrați în vreun impas, își anină speranța în descântece, în datul în bobi, în leacurile băbești („Tot făcut mi-a fost”, Diplomata din Vădeni, Doctorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
de scurtcircuit intelectual. Și, grație conciziei sale, în vara aceea, am dat de un adevăr teribil: „Oamenii vorbesc pentru că le e teamă de liniște. Vorbesc mașinal, cu voce tare, sau fiecare în sinea lui, se amețesc cu terciul verbal care năclăiește fiecare obiect și fiecare ființă. Vorbesc despre verzi și uscate, vorbesc despre bani, despre dragoste, despre nimic. Și folosesc, chiar și când este vorba de iubirile lor sublime, cuvinte spuse de o sută de ori, fraze tocite de tot. Vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nebunesc avea să se asemene foarte mult cu acea tristă bravadă. Îmi imaginam o femeie îmbrăcată în negru care, în primele ceasuri ale unei dimineți întunecate de iarnă, va intra într-un orășel de frontieră. Pulpana paltonului ei va fi năclăită de noroi, șalul ei gros - plin de ceață rece. Va împinge ușa unei cafenele, la colțul unei piețe înguste, adormite, se va așeza la fereastră, lângă calorifer. Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]