912 matches
-
studiul polemic În jurul teoriei genurilor literare (1930), combătând pe Benedetto Croce și pe Friedrich Gundolf, care contestă existența obiectivă a genurilor literare, criticul nu le consideră deloc a fi o construcție arbitrară. Un flexibil, pertinent exercițiu comparatist îl constituie lucrarea Naturalismul în opera lui Delavrancea (1936). Studiul Titu Maiorescu și locul lui în cultura românească (1940) este colorat cu amintiri personale. Iscălind câteodată O.B. sau, foarte rar, P. Octavian, B. colaborează la „Arhiva”, unde în 1904, a și debutat, „Însemnări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
altul ca un critic adevărat - nici mai mult, dar nici mai puțin decât atât. SCRIERI: Pe marginea cărților, Iași, 1923; Alexandru Xenopol, gânditor, Iași, 1925; Alexandru Xenopol, teoretician și filosof al istoriei, București, 1928; În jurul teoriei genurilor literare, Iași, 1930; Naturalismul în opera lui Delavrancea, București, 1936; Titu Maiorescu și locul lui în cultura românească, Iași, 1940; Figuri și note istorico-literare, București, 1944; Scrieri, îngr. Ilie Dan, pref. Zaharia Sângeorzan, Iași, 1977. Repere bibliografice: Ralea, Scrieri, II, 420-422; Lovinescu, Scrieri, IV
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
Editurii Dacia din Cluj-Napoca pe anul 1998. În nuvele, C. abordează cu precădere tematica rurală: degradarea țărănimii, destinul celor „dezrădăcinați”, atmosfera deprimantă în care a vegetat omul epocii totalitariste. Nu lipsite de har, nuvelele sunt totuși nu rareori marcate de naturalism. SCRIERI: Semnele de taină, pref. Iacob Burghiu, Chișinău, 1985; Om de bună voie, Chișinău, 1987; Jur pe pământ, Chișinău, 1990; Cincizeci de nuvele triste, Chișinău, 1996. Repere bibliografice: Haralambie Corbu, Critica și procesul literar moldovenesc contemporan, „Nistru”, 1986, 1; N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286166_a_287495]
-
în care evoluează. În consecință, reprezentările noi, care sînt produsul acestor sinteze, sînt de aceeași natură: au drept cauză imediată alte reprezentări colective, nu un caracter sau altul al structurii sociale." Ibid., p. 43 În concluzie, sociologul apelează la un naturalism sociologic, avînd ca obiect studiul faptelor sociale totale, a căror esență ar fi dimensiunea reprezentațională. Dacă numim spiritualitate proprietatea distinctivă a vieții reprezentative la individ, va trebui să spunem despre viața socială că este definită printr-o hiper-spiritualitate; înțelegem prin
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
deopotrivă, într-o manieră tipic melodramatică (vezi supra), pentru a deveni, în sfârșit, veritabilul protagonist (în piesă, acest rol e jucat de femeia trădătoare). Așa se explică de ce "melodramatică" (și, subsecvent, teatrală) nu e atât drama De peste prag (tributară poeticii naturalismului), cât opera în proză a lui Lovinescu, unde eroul-intelectual va respinge decis soluția sinuciderii, de pe poziția rațională a omului stăpân pe sine, capabil să-și învingă cu demnitate pasiunea înjositoare. În plus, teatralizarea epicului (mai exact: epicizarea dramei) ilustrează cum
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cu piesele lui Ibsen (The Wild Duck, 1884). Ulterior, scriitorii au considerat că realismul accentuează prea mult realitatea externă. Mulți, printre care și Henry James (The Portrait of a Lady, 1881), au abordat realismul psihologic care analizează îndeaproape „mecanismele minții”. Naturalismul este o ramură a realismului. Scriitorii naturaliști au fost influențați de către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia credeau că ereditatea și mediul decid caracterul unei persoane. Naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării aspectelor dure, brutale ale
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
a Lady, 1881), au abordat realismul psihologic care analizează îndeaproape „mecanismele minții”. Naturalismul este o ramură a realismului. Scriitorii naturaliști au fost influențați de către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia credeau că ereditatea și mediul decid caracterul unei persoane. Naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării aspectelor dure, brutale ale realității. Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși rudimentare. Naturaliștii au adoptat, de asemenea, tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediați, realiștii. Principalul susținător al naturalismului a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
persoane. Naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării aspectelor dure, brutale ale realității. Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși rudimentare. Naturaliștii au adoptat, de asemenea, tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediați, realiștii. Principalul susținător al naturalismului a fost Emile Zola (L'œuvre, 1886), care a scris un tratat despre subiect (Le roman experimental) și a folosit stilul în multele sale romane. Alți autori francezi influențați de Zola sunt Guy de Maupassant (Boule de Suif, 1880), Joris
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în științele spiritului pozitivismul istoriografic al științelor istorice, care își află formularea filozofică în istoricism; • în cadrul politicii, nihilismul incomplet se manifestă ca naționalism, șovinism, democratism, socialism și anarhism (nihilismul rus); • în sfârșit, în cadru artistic sunt manifestări de nihilism incomplet naturalismul și estetismul francez. Numai odată cu constituirea a ceea ce Nietzsche numește nihilism complet este distrus, alături de vechile valori, și locul pe care acestea le ocupau, așadar lumea adevărată, ideală, suprasensibilă. a) Un asemenea nihilism este înainte de toate un nihilism pasiv, așadar
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
combină cu zeci de sufixe fantastice pentru a crea nenumărate cuvinte de ocară (de exemplu, Sorbonnagre = Sorbonne + onagre, măgar sălbatic) și trage concluzia că la Rabelais există un conflict între real și ireal, între comedie și oroare, între utopie și naturalism. *27 Aici, ideea de bază este, după cum se exprimă Spitzer, aceea că unei stări de excitație mintală, care constituie o abatere de la habitus-ul normal al vieții noastre intelectuale, trebuie să-i corespundă, pe plan lingvistic, o abatere corespunzătoare de la
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
acestor categorii, ele reprezintă moduri diferite, atemporale în esență, ide a privi viața și de a reacționa în fața ei. Totuși, toate trei categoriile lui Pongs se situează în afara liniilor generale a ceea ce se numește adesea gândirea modernă, adică în afara raționalismului, naturalismului, pozitivismului, științei. De aceea, această clasificare a metaforelor sugerează ideea că -poezia rămâne credincioasă modurilor de gândire preștiințifice. Poetul păstrează viziunea animistă a copilul/ui și a omului primitiv, oare este arhetipul copilului. *51 În anii din urmă, au apărut
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
realității, mijloc folosit însă adesea" ca în Călătorule lui Gulliver, ca o momeală spre a-l atrage pe cititor într-o situație improbabilă sau incredibilă oare este fidelă realității" într-un sens mai profund decât sensul pur circumstanțial. Realismul și naturalismul, în dramă sau în roman, nu sânt altceva decât mișcări literare sau literar-filozofice, convenții, stiluri, cum sânt și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
scurtă caracterizare a confraților), Mihai Eminescu (Glose), Tudor Arghezi și un articol comemorativ consacrat lui Vasile Pârvan. George Nichita recenzează volume de Aron Cotruș, Demostene Botez și romanul Ciuleandra al lui Liviu Rebreanu, considerat a fi o depășire atât a „naturalismului integral din Ion”, cât și a „realismului din Pădurea spânzuraților”. Tot la cronica literară, în numărul 10-11/1928, Mircea Eliade figurează cu „însemnări asupra literaturii noastre contemporane”, intitulate Feminitate. Tudor Arghezi scrie câteva eseuri, alături de Gala Galaction și C. Rădulescu-Motru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289698_a_291027]
-
aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va reaminti. Pentru că dorința legată de aceste obiecte inutile și găunoase alienează, îngrădește spiritul, stă în calea libertății, a autonomiei și a seninătății. Odată stabilită această taxonomie, putem efectua un calcul, pentru că plăcerea rezidă doar în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
materialism 209-210, 263-264; un Socrate platonizat 10, 49, 104-105; în texte 105-107 Epicurism primul epicurism - și cinismul 227; deformat 224; și estetica 201-202; și etica 203-204, 248; și imanența 200; înflorirea 176; o învățătură 216-217, 232-233, 282; metamorfoze 300; un naturalism 196-197; plăcere grosieră 178; popular 225; răspândirea Î 224-225, 293; contra religiilor 181-182; scopul Î 285; ca terapie 193-194, 297; variantă 221 campanian (al doilea epicurism) - ce păstrează el de la primul epicurism 239-240; Aristip 234-235; Herculanum 22, 176, 219-220, 232-233
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de amploare. Era, pentru acea perioadă, semnalul apariției unui scriitor format, care putea evolua în scurta etapă de dezgheț politic de la mijlocul anilor ’60. Abia romanul Zbor frânt (1966) îi dă însă prozatorului certitudinea că a debutat cu adevărat. Sfidând naturalismul expozitiv și perceperea rudimentară a timpului narativ, B. exersează acum un realism dur, obiectiv, deprins de la Rebreanu, și un realism psihologic, introspectiv, asimilat din lectura lui Proust. Replică la romanele panoramice, suprapopulate de eroi și supraîncărcate de situații, Zbor frânt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285712_a_287041]
-
o alegorie amintind din nou pe Coșbuc din Vântul sau Prahova. În pasteluri există dovada unor certe posibilități poetice: naturalețe, picturalitate a imaginii, ritm adecvat (La drum). Pornind de la tabloul din La scaldă, Titu Maiorescu remarca la S.-R. un „naturalism senin, până aproape de libertatea antică”, iar N. Iorga găsea că acest text poate fi comparat cu Sara la baigneuse de Victor Hugo. Câteva poezii au fost puse pe muzică. SCRIERI: Versuri, Sibiu, 1889. Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, III, 200-201; Ioan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
ei este să lumineze istoria acestor limbi” 60. Întreaga activitate de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
din nou în țară, reapare pe scenă, distingându-se prin maniera sobră, de austeritate clasică, a interpretării. În urma unui concurs este numit profesor la Catedra de declamație a Conservatorului bucureștean (1873). V. a fost un adept al realismului segregat de naturalism, pe care îl repudiază, și degajat de orice emfază și retorism (Despre declamațiune), totodată un profesor cu merite deosebite, prin clasa lui perindându-se o pleiadă de viitori mari actori, printre care Grigore Manolescu, C.I. Nottara, Mihail Mateescu, Iancu Brezeanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
și aprecierea lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini până în prezent, nemulțumit de morbiditatea scrierilor lui P. Critica de după război prelungește tocmai această judecată negativă, mai întâi prin Al. Piru, apoi prin Ov. S. Crohmălniceanu, care le reproșează naturalismul și freudismul. După 1989, când se reeditează romanul Monstrul, s-ar părea că receptarea prozei lui P. reintră într-o etapă favorabilă. Romanele și nuvelele prezintă, desigur, niște „cazuri”, dar ele se află departe atât de radicalismul maniheist al opoziției
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
1989, când se reeditează romanul Monstrul, s-ar părea că receptarea prozei lui P. reintră într-o etapă favorabilă. Romanele și nuvelele prezintă, desigur, niște „cazuri”, dar ele se află departe atât de radicalismul maniheist al opoziției sănătos - bolnav din naturalism, cât și de morbiditatea și frecventa mohoreală a investigațiilor psihanalitice. Numitorul tematic comun al prozei lui P. îl formează relația dizarmonic - armonic/ rearmonizare și continua pendulare între patologic și normal, între care nu (mai) există o falie. Patologicul este depășit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
apostolică înfățișare”, „chipul de sfânt bizantin al lui Bacovia”). E mai în largul lui în asemenea ochiri decât în teoretizările, nu lipsite de bun-simț, pe care, din unghiul artei pentru artă, le încercase în junețe (definiția artei, a frumosului, despre naturalism, despre simbolism, sancționat, rigid, ca o „fantezie deșartă”, „în căutarea neînțelesului”, despre „pornografia în artă”, despre dramatizarea romanelor, care ar fi un „atentat împotriva esteticei”). Câteva substanțiale „portrete scandinave” sunt probabil preluate din surse necitate. Cu o bună priză în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
tradiție teoretică nu povestește sau reprezintă nicio istorie.) Spielhagen și James încearcă, de asemenea, să diminueze intermedierea romanului, să-l apropie de dramă. Aceasta are legătură cu o serie de curente literare de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, deci cu naturalismul și cu modernitatea literară pe cale de a se naște. Prejudecata împotriva naratorului intruziv va fi totuși curînd înlăturată de încercările de descriere și de analiză care constată că în romane pasajele de povestire alternează în mod obișnuit cu astfel de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din „Lupta literară”, care purta titlul Hagiu (1887). Într-un desen aproape clasic, labruyerian, D. realizează aici portretul caracterologic al unui avar. Scriitorul își strunește lirismul, își impune obiectivitate, o stilistică sobră. Din romantism reține doar puterea simbolului, iar din naturalism, elocvența detaliilor. Comparat cu modelele, cu avarii din literatura universală, de la Euclio al lui Plaut până la Grandet și Gobseck ai lui Balzac, Hagi-Tudose se individualizează printr-un tragism ce covârșește latura comică. Acest găitănar de mahala, fost băiat de prăvălie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Lovinescu, Scrieri, I, 111-114; Iorga, Oameni, II, 345-347, 435-439, IV, 249-250; G. Ibrăileanu, Note și impresii, Iași, 1920, 250-251; Ovid Densusianu, Barbu Delavrancea, București, 1919; Constantinescu, Scrieri, II, 420-421; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), I, 339-346, II, 171-172; Octav Botez, Naturalismul în opera lui Delavrancea, București, 1936; Munteano, Panorama, 106-109; Lucian Predescu, Barbu Delavrancea. Viața și opera, București, 1938; Emilia Șt. Milicescu, Barbu Delavrancea. Om, literat, patriot, avocat, București, 1940; Grigore Băjenaru, Delavrancea. Omul și opera, București, 1940; Vianu, Arta, I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]