808 matches
-
totul, ca un flux, întrerupt doar de câte o maimuță indiferentă, ce sare de pe o creangă pe alta. Fotograful privește scena cu dispreț, împingându-și ochelarii cu degetul pe nas. — Vino, zice el și Pran observă un sătean slab și negricios care-i salută dintre copaci. Omul ridică niște cutii cu echipamente pe care și le așază în echilibru pe cap, făcându-le semne să-l urmeze în întuneric. Fotograful își dă automat jos pușca de pe umăr și o pornește, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spital după un rezultat și l-am găsit pe medic stând de vorbă cu cineva îmbrăcat în uniforma bolnavilor. Erau amândoi pe treptele de afară ale spitalului, la soare, tăcuți, rezemați de zid. Bolnavul, în halat roșu-închis, un bărbat tânăr, negricios, cu vinele de la mâini și de la picioare subțiri și fine. Avea un semn de boală la gât, un mic pansament, dar foarte mic, în formă de cruce. Îl aud că rupe tăcerea. "Și la vară, zice, mergem împreună în Moldova
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
În ochii negri ai nepământenei o tristețe resemnată de vită Înjugată la plug, care rabdă bice și jordii fără să Încerce să se ferească. Se auzi glasul răstit și fioros al patronului turc, un om destul de În vârstă, cu fața negricioasă, ciuruită amarnic de vărsat și o mustață nemaivăzut de groasă. Când Marianti, speriată de vocea lui, ajunse lângă el, o prinse ca un stăpân, o mână de la spate spre ușa ce dădea spre laborator și, știind bine că cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
înghesuie să-și spună părerea. „Ea este” - zice un gând. „Mi se pare că-i...” încearcă altul. „Sigur este...” se avântă al treilea. Nici un răspuns nu este potrivit. Eu mă încăpăținez să-mi aduc aminte de unde o cunosc pe bătrâna negricioasă din poarta mănăstirii...Ea nu-și dezlipește ochii de pe mine. După o vreme, văd că se desprinde din umbra turnului clopotniță și, cu pași mărunți, pornește către mine...Pe măsură ce se apropie, bag de seama că ochii și fața i se
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Și trebuie să fi suferit tare mult știind câte necazuri ne vor roade familia peste un timp, când el își va fi încheiat socotelile cu viața. Era o prezență parcă desprinsă dintr-o icoană veche, afumată de flacăra candelei: mic, negricios, cu un zâmbet încolțit veșnic în colțul gurii și mereu mirosind a fructe coapte. Întotdeauna ne aducea câte ceva și noi săream de bucurie și strigam într un glas: „Vine moșul Racu!”. În seara aceea a tras zodiile pentru fiecare. Eu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
dus lipsă - totuși în Babadag mă trezeam în niște dispoziții poetice neprovocate, așa încât permite-mi să observ că opririle trenului de litoral parcă nu cad niciodată în gări, ci între localități, înghețând pe fundul ochiului un tablou impersonal: un câmp negricios de floarea-soarelui care prilejuiește vecinilor de compartiment comentarii docte despre agricultură, o pădurice de corni cuprinsă de pojar, o casă cu ghirlande din frunze de tutun, iar pe ultima linie a orizontului - coaste de deal învinețite de hectare de vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
dezbrècând-o și iar îmbrècând-o, eu mè apropiam tiptil, pe la spate și îmi strecuram mâinile în pèrul ei creț, ea începea sè urle și alerga la pèrinții noștri în sufragerie că sè mè pârascè, apoi tatèl ei, un bèrbat înalt și negricios o ridică în brațe, fècând-o înaltè, fațè de Matei care, mic, se uită de jos, o înèlța pânè aproape de candelabru, fapt care fècea sè i se ridice rochiță și sè i se vadè chiloțeii, zborul acela aerian stârnind invidia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
-ți iei astfel de riscuri, chiar dacă e vorba de țara ta, pe care... Țara lui? Țara unor neamuri proaste cu care se jenează să fie văzut În lume? Acei bărbați pântecoși, cu fălci lățite și guși lăsate, cu pielea feței negricioasă, găurită de porii lucioși, cu hainele veșnic șifonate, pe care amicul Alexandru Stan tot insistă să Îi prezinte? Care Îl dezgustă și mai mult atunci când deschid gura și Îi aude vorbind această limbă de nerecunoscut, stricată, stâlcită, vulgară... În ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe morți și jalnica lor țară? Pui pastila pe limbă, Înghiți Încet, cu icnituri apa care Îți frige gura uscată, dedesubt, macheta unui oraș-jucărie În care Îți juri să nu te mai Întorci vreodată. În scaunul de alături fața nemișcată, negricioasă, bine hrănită, tristețea fețelor nemișcate care Își ascund mulțumirea-nemulțumirea. Dar nici tu n-ai strigat: deschideți odată geamurile ca să intre aer, de ce să mă sufoc, Împreună cu voi, În această cutie etanșă? Cu o mână nesigură Îți așezi În buzunarul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a făcut. De data asta, era mai hotărâtă ca oricând să scape de el. Numai bine că, peste câteva zile, s-a înființat la ușa ei Vandam. Acum îl vedea mai bine - un puști în blugi și cămașă-n carouri, negricios, țânțăros și vânos. Nu doar pentru că a băut câteva pahare de lichior în plus se înfierbântase Mirela, ceva ca un tremur îi fremăta în piept. Îi era cam frică. În prima clipă crezu că o caută ca să se răzbune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din timp, n-ar fi fost deloc o crimă? Adică el nu vroia să se umple de păcate, și cum se mai uita la tine, Mirelo, ca la o creatură nevolnică, nevoiașă, vrednică de milă și de dispreț... Un tip negricios, la treizeci și ceva de ani, cu sprâncene stufoase și antebrațe puternice și păroase de urangutan, acoperite de păr creț și des ca o blană. Se uită pentru o clipă la el, ca și cum ar fi văzut prin el, dincolo de aparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mă privește cu tristețe, ca și când eu aș fi cea bolnavă, nici măcar nu întreabă de el și nici eu nu mă grăbesc să îl trezesc, mă așez în fața ei și îi dau voie să mă atingă cu degetele sale lungi și negricioase, căutând o comoară pe sub pielea mea, insistând asupra încheieturilor mele, fiecare pe rând, apoi amândouă odată, își încrucișează mâinile, inversând stânga cu dreapta, după care îmi atinge locul din spatele pavilioanelor urechilor, apasă, apoi slăbește strânsoarea. Ce faci, întreb eu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar eu o întreb, ce vei face când vei fi singură, în ciuda faptului că știu răspunsul, își va injecta heroină și va zăcea pe salteaua ei jegoasă, simțindu-se regina lumii, o privesc cu părere de rău, fața ei este negricioasă, are pielea gâtului ridată, nu este primul copil la care renunță, în tinerețe mai renunțase la un copil care are astăzi cel puțin douăzeci de ani. Nu este prostituată, susține ea, se duce cu bărbați doar ca să facă rost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se aude atât de aproape, parcă ar fi la ușa băii. Ies repede și îmbrac halatul, am impresia că un străin se plimbă prin casă, ne privește dezbrăcați, și iată ușa de la intrare deschizându-se cu un scârțâit, o siluetă negricioasă se leagănă în prag, uitasem complet că o invitasem, și pe mine începe să mă lase memoria. Ajunsese atât de repede, sunt surprinsă, nu are ce face cu timpul ei, mă apropii de ușă, hai, intră, Zohara, mulțumesc pentru că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întors, mă înveselesc eu, mi-a auzit strigătele și s-a întors, nu ne poate părăsi, nici el nu poate trăi fără noi, cu toții suntem mădularele bolnave ale unui singur trup, însă în clipa aceea se apropie de noi silueta negricioasă a Zoharei, întotdeauna mă ia prin surprindere, chiar și atunci când o aștept. Ce a pățit, întreabă ea, vocea ei este încă reținută, iar eu cobor din pat și șoptesc, are febră mare și o durere puternică de cap, nu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un student vomitând. Probabil băuse prea mult. La centrul de jocuri mecanice de peste drum, bucătarul unui birt din apropiere își omora pauza jucând bingo și toca bani serioși. Sub streașina unui magazin care se închisese, am văzut un vagabond, cam negricios la față, ghemuindu-se la pământ și rămânând acolo, nemișcat. O fată rujată, ce părea a fi doar elevă de gimnaziu, a intrat și m-a rugat să-i pun discul cu melodia Jumping Jack Flash a formației Rolling Stones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
probabil pentru a contra-balansa ochelarii uriași, cu lentilele precum fundul buteliilor uzate de sifon și care, cățărați cu parapon pe șaua îngustă a nasului ei, coroiat ca un plisc, o fac să semene la perfecție cu o bufniță. O bufniță negriciosă, grasă, de hambar, un ciuf, fumând în draci, cu scrumiera în poală, niște țigări subțiri și răsucite, cafenii, care trăznesc demențial a camfor, a eucalipt, a mosc și dracu' mai știe a ce. Domnișoara are peste șaptezeci de ani și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Băgați la jgheab! Luați, mâncați și beți, de praznicu' mortului! Apostatul nu trebuie să-și repete invitația. O vreme, se aude numai clămpănitul fălcilor, ocupate simbiotic cu dumicații, precum și sorbiturile vajnice, cu clefăieli, care se transmit cumva, empatic, către baba negricioasă, ațipită ca o moartă, care mușcă și dânsa reflex, prin somn, dintr-un mititel imaginar. Domn' Dan, căpățânosu' de Pale, Henri Bec, a pierdut contactu' cu noi, din Centru. Iar Bibi le Fou a rămas zălog la Fane Calapod, la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un început de mișcare să se scoale în picioare, își luă seama și se înțepeni mai tare pe loc. Răspunse gros, straniu, ca din altă lume: ― De... Titu Herdelea întoarse capul spre el, uimit. În întuneric, desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. Mâinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi, împreunate într-o crispare stângace, înfricoșate parcă să n-o turtească. ― Dânsul mi-e camarad, explică Mișu. Am început miliția în aceeași baterie și am rămas prieteni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Îi trecuse supărarea. ― Uite pe nea Petrică! Un copil strigase și o femeie auzise. Întoarse capul și-l văzu, și repetă: ― Uite pe Petrică! Venea de sus, pe ulița zbicită, cu pălăria pe ceafă, cu lădița în spinare. Fața lui negricioasă părea mai smeadă. În ochi însă îi strălucea o bucurie mare. Capetele se întorceau pe rând spre Petre Petre, care se apropia zâmbind. Pantelimon Văduva se desprinse din horă și alergă înaintea lui, urmat de alți flăcăi. Jocul se sparse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi fost al unui cântăreț extraordinar acompaniat de un uriaș cor barbar. În fața gloatelor gălăgioase soldații, de o parte și alta a șoselei, stăteau neclintiți, negri și reci ca niște mașini în formă de oameni. Numai ochii pe fețele negricioase clipeau cu luciri arzătoare. Pe șosea, între cele două ziduri de soldați, ca într-o poartă deschisă spre altă lume, se agitau într-o zăpăceală galbenă prefectul Baloleanu, primul-procuror și maiorul Tănăsescu, având în spate trăsura cu doi cai cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hoțule" și "tîlharule". Apoi deodată se retrase câțiva pași și ordonă rece, tăios: ― Sergent!... Tu! Da!... Ia șase oameni!... Duceți pe tâlharul ăsta în fundul grădinii!... Acolo să fie împușcat!... Împușcat!... Ai înțeles, sergent?... ― Trăiți, domnule maior! făcu sergentul îndesat și negricios, bătîndu-și călcâiele, parcă s-ar fi cutremurat. Soldații înșfăcară pe Trifon și-l târâră prin mulțimea deasă de țărani. Cu o supremă sete de viață Trifon Guju gemea rugător: ― Iertare... iertare... Dispăru cu soldații. În urma lor rămase o tăcere amară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de canalele de ventilație și de condiționare pentru deplasare. De-aia nu putem s-o reperăm cu detectorul. ― Canalele de ventilație, zise Dallas absorbit. Pare logic. Jones face la fel. Lambert se juca cu cafeaua. Băgă un deget în lichidul negricios și-l duse la buze. ― Brett s-ar putea să trăiască. ― Nu e nici o șansă, zise Ripley, care nu era fatalistă ci doar logică. L-a înhățat și l-a tras în sus ca pe o cârpă. ― Dar ce voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
el este la curent cu toate câte se petrec pe lumea aceasta. Dar cine e Stănică, vă întrebați? E o figură emblematică pentru parcul cartierului. Pensionar anticipat de vreo opt ani, fără obligații familiale deosebite. Este un tip aproape sexagenar, negricios la față, de statură medie, aș spune bine legat, poartă plete pe spate, o barbă grizonată destul de îngrijită, mustăți stufoase, poartă ochelari fumurii și pălărie cu boruri mari încrustată cu figuri geometrice. Toată ziua chibițează pe la mesele de șah, rummy
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]