617 matches
-
1992. c) Isidor din Pelusium Pentru a demasca unele falsuri prezentate de adversarii săi sub numele lui Isidor din Pelusium, Sever de Antiohia făcuse niște cercetări în privința acestuia despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. aici, p. ???). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop așa cum reieșea din textele ce-i fuseseră atribuite, ci preot al Bisericii din Pelusium, exeget valoros și ortodox; Sever menționează trei discursuri ale acestuia împotriva gentililor* și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în privința ordinelor primite. E dezvoltată apoi tema luptei spirituale împotriva pasiunilor; pentru a învinge, sfinții evită orașele și contactele cu oamenii, surse de tulburare, și se concentrează asupra liniștii sufletului. Caracteristica sufletului perfect este absența grijilor (to amerimnon), în timp ce sufletul nelegiuit este strivit de ele. Eliberat de neliniștea generată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibilie și chiar de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sunt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
universului. Trebuie identificat adevăratul bine, care nu coincide cu bunurile materiale, limitate și insuficiente, ci cu Dumnezeu și, o dată stabilit faptul că Dumnezeu este supremul bine, trebuie evaluată adevărata natură a ceea ce oamenii numesc bine și rău, concluzia fiind că nelegiuiții care obțin succese în viață nu sînt în realitate decît niște nefericiți pentru că, deși doresc s-o facă, nu pot înfăptui binele fiindcă nu-l cunosc. Iar toate acestea se întîmplă sub cîrmuirea providențială a lui Dumnezeu și aceasta este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anatematisme și precedentele sale scrieri, ca și folosirea unei terminologii ambigue și imprudente. Mai dur e tonul folosit contra lui Teodoret, care îl criticase aspru pe Chiril pentru că folosea o terminologie eretică și plină de blasfemii și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor care participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la anatemă contra lui Nestorie, un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
izvoare, dintre care unele vorbesc despre condamnarea erorilor origeniste la conciliul de la Constantinopol, în timp ce nici în documentele sinodale nu se găsește o mențiune în acest sens (doar canonul 11 arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). în Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii, în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Lavră au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ACO I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1, 1, pp. 99-100 (adresate lui Chiril); I, 1, 7, pp. 161-162 (către Maximian din Constantinopol); I, 4, pp. 243-245 (mărturisirea de credință); Sever de Antiohia, Contra nelegiuitului gramatic III, 2, trad. lat. J. Lebon în CSCO 94, 10-11. Studii: G. Bardy, „Acace de Bérée et son rôle dans la controverse nestorienne”, în RevSR 18 (1938), pp. 20-44. 2. Macarie de Magnesia în 1876, C. Blondel a publicat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fie în sprijinul propriei teze (de exemplu, în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). în anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului nelegiuit, în care combate Apologia conciliului de la Calcedon a lui Ioan de Cezareea (cf. p. 000; tratatul atacă și opera analoagă a lui Ioan de Scitopolis). împărțit în trei cărți de mărime diferită (a doua ne-a parvenit incompletă), tratatul a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu cele ale lui J. Lebon, au acordat importanța cuvenită intențiilor și doctrinei lui. Bibliografie. Ediții ale operelor lui Sever: Discursuri către Nefalie și Scrisori către Sergiu: J. Lebon, CSCO 119-120, 1949. Philalethes: R. Hespel, CSCO 133-134, 1952. Contra gramaticului nelegiuit: J. Lebon, CSCO 93-94; 101-102, 111-112, 19522. Scrieri polemice contra lui Iulian de Halicarnassus: R. Hespel, CSCO 244-245 (1964); 295-296 (1968); 301-302 (1969). Apologia tratatului Philalethes: R. Hespel, CSCO 318-319, 1971 (în CSCO sînt și textul siriac și traducerea). Omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o lungă Apologie a conciliului de la Calcedon, compusă din cel puțin opt cărți (care ar putea fi identică totuși cu opera precedentă), din care s-au păstrat fragmente în Contra gramaticului nelegiuit a lui Sever de Antiohia. A scris și un tratat Contra lui Sever din care s-a păstrat un fragment citat la al șaptelea conciliu ecumenic (787). De asemenea, a fost primul autor al unor scolii la corpusul scrierilor lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
difizit combătut de Sever de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra gramaticului nelegiuit, păstrată doar în siriacă (cf. p. 000). Pe de altă parte, se știu foarte puține lucruri despre activitatea lui Ioan: era preot și gramatic la Cezareea, însă nu se știe precis dacă e vorba de Cezareea din Capadocia sau de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisoare lungă și dură împotriva unei opere pierdute, al cărei autor, necunoscut, lua apărarea celor Trei Capitole. în contextul controverselor iscate în jurul lui Origen (cf. supra, pp. 000-000), Iustinian le-a trimis în 543 celor cinci patriarhi un Tratat contra nelegiuitului Origen și a odioaselor sale doctrine, din care s-a păstrat exemplarul trimis lui Mena, patriarhul de Constantinopol. în el erau stigmatizate și respinse cu ajutorul unor citate biblice și patristice mai multe teze atribuite, uneori fără îndreptățire, marelui Alexandrin: Fiul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
iubirea lor pentru Dumnezeu a slăbit; un suflet se poate întrupa de mai multe ori; și sufletul lui Cristos preexista și era unit cu Logosul înainte de a se întrupa; astrele au suflet; trupurile se nasc sferice; va veni apocatastaza pentru nelegiuiți și pentru demoni; și multe altele. împăratul îi poruncea lui Mena să-i adune pe episcopii prezenți la Constantinopol împreună cu egumenii ca să aprobe anatemizarea lui Origen; procesul-verbal al acestei adunări urma să fie semnat și de ceilalți episcopi și stareți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru a demonstra că acesta se contrazice continuu; pentru noi sînt prețioase aceste pasaje în limba greacă din scrierile lui Sever, pierdute în redactarea originală (și în unele cazuri pierdute definitiv), chiar dacă unele citate, mai ales cele din Contra gramaticului nelegiuit, nu au corespondent în versiunea siriacă cunoscută de noi, ceea ce dă naștere unei probleme, încă nerezolvată. Bibliografie. Text editat și introducere în Diversorum postchalcedoniensium auctorum collectanea. I: Pamphili Theologi opus, ed. J.H. Declerck; Eustathii Monachi opus, ed. P. Allen (CChr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sablé-sur-Sarthe, 1992. c) Isidor din Pelusium Pentru a demasca unele falsuri prezentate de adversarii săi sub numele lui Isidor din Pelusium, Sever de Antiohia făcuse cercetări în privința acestuia, despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. p. 000). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop, așa cum reieșea din textele ce-i fuseseră atribuite, ci preot al Bisericii din Pelusium, exeget valoros și ortodox; Sever menționează trei discursuri ale acestuia împotriva gentililor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ordinelor primite. E dezvoltată apoi tema luptei spirituale împotriva pasiunilor; pentru a învinge, sfinții evită orașele și contactele cu oamenii, care îi pot tulbura, și se concentrează asupra liniștii sufletului. Caracteristica sufletului desăvîrșit este absența grijilor (to amerimnon), în timp ce sufletul nelegiuit este strivit de ele. Eliberat de neliniștea provocată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibile și de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sînt o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceste lucruri? 6Și acum știți ce‑l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui; 7 Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. 8Și atunci se va arăta nelegiuitul, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 9Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 9Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, 10și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n‑au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. 11Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciună, 12ca să fie osândiți toți cei ce n‑au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Β∀Δ≅ΛΦ∴∀Η). Parusia monstruoasă a „celui nelegiuit” va fi asemenea unei cratofanii. După cum am spus deja, ea va fi pusă în scenă sau, mai exact, inspirată de Satan, fiind însoțită de „semne și minuni mincinoase”. Cei meniți pierzării, nelegiuiții, vor crede orbește în această antiparusie. Credința lor nu vine dintr‑o hotărâre liberă, ci este rodul unei „lucrări de amăgire” (ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η), pe care Dumnezeu însuși le‑o va trimite. Așadar, Dumnezeu, printr‑un gest de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Β≅4ΖΦγ4 2γ:∴ϑ∀, ≅⇔∗ΞΒ≅ϑγ (Ξ(≅<γ< ƒ> ∀∅™<≅Η. [...] și atunci se va arăta înșelătorul lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, și va face semne și minuni; și pământul va fi dat în mâinile lui și va face lucruri nelegiuite, care nu s‑au făcut niciodată din veac. Acest pasaj trebuie analizat în contextul general al operei. Didahia este alcătuită din trei secțiuni principale. Prima este consacrată descrierii celor „două căi”, a vieții și a morții, sufletul omenesc aflându‑se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tot felul de răutăți (ν<≅ΛΗ, Β≅8Ξ:≅ΛΗ, :≅ 4Πγ∴∀Η, 6≅8∀Φ∴∀Η 6∀ℜ ΒΦ∀< 6∀6∴∀<). În concepția lui Iustin, demonii nu sunt zei: „Nu numai că [...] nu sunt drepți, ci sunt niște demoni răi și nelegiuiți care, în ceea ce privește faptele, nu se aseamănă nici măcar cu oamenii cei doritori de virtute” (1 Apol. 5, 4). Astfel, primul pas către demonizarea păgânismului constituie chiar demonizarea... demonilor. Pentru un creștin, Iustin spre pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7-12) Motive Războiul cosmic Succesiunea imperiilor Cornul cel mic Piatra care lovește colosul Cei trei regi învinși Blasfemiile împotriva lui Dumnezeu Schimbarea sărbătorilor Oprirea jertfei neîncetate Ocuparea templului Persecuția sfinților Trei ani și jumătate de persecuții Perversitatea Amăgirea Apostazia Regele nelegiuit, pervers și distrugător Regele din Nord și regele de la Miazăzi Mândria Moartea fiarei Tulburările Sfârșitul veacurilor Cele 70 de săptămâni de ani Cetatea sfântă Fiul Omului Împărăția cea veșnică a sfinților Judecata Capitole 8,10 2,31‑33 („chipul” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să ne acopere pe toți cu aceeași defăimare. Noi însă nu avem nimic în comun cu aceștia, nici în învățătură, nici în moravuri, nici în viața de zi cu zi; dar acești oameni, care trăiesc în dezmăț și profesează învățături nelegiuite, se slujesc de Nume ca de un voal cu care își acoperă răutatea (I, 25, 3). Așadar, ereticii nu numai că proclamă o doctrină falsă, fără nici o legătură cu cea transmisă de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
permanent grija de a nu interveni la nivelul conținutului propriu‑zis. Dumnezeu se descoperă pe sine acolo unde dorește și cum dorește. Tratatul va lua în discuție douăsprezece puncte, enumerate în pr2γΦ4Η: 1) natura parusiei Anticristului; 2) împrejurările apariției „nelegiuitului” (2Tes. 2,8); 3) tribul din care va veni; 4) numele său; 5) modul în care își va aduna poporul „de la marginile pământului” (Mt. 12,42); 6) persecuțiile pe care le va declanșa împotriva sfinților (Mt. 13,21); 7) se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al tiranului eshatologic. Ca dreaptă răsplată pentru toate nelegiuirile sale, el a suferit o moarte îngrozitoare: „El a fost lovit de biciul lui Dumnezeu, atât de tare, încât nu‑și mai putea suferi propria duhoare. În viață fiind, din ochii nelegiuitului ieșeau viermi foșgăitori. În zadar a înălțat spre Dumnezeu rugi și mărturisiri, n‑a dobândit vindecarea” (III, 4, 5). Cu toate acestea, în fața morții, monstruosul personaj își vine în fire și recunoaște atotputernicia lui Dumnezeu: „Deznădăjduit din pricina stării sale și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
orice personaj învestit cu puteri excepționale și susceptibil de a destabiliza, prin aceasta, ordinea existentă. Care erau, concret, faptele reprobabile imputate celor încadrați în această categorie? „În sistemul juridic roman, învinuirea de vrăjitorie desemna mai întâi celebrarea riturilor nocturne și nelegiuite în scopul de a rosti descântece, de a fermeca, de a vrăji o terță persoană. De asemenea, practica divinației care întrebuința sângele sau măruntaiele victimelor umane, sacrificate într‑un loc sfânt, deținerea de cărți de vrăjitorie, fabricarea sau folosirea substanțelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]