2,101 matches
-
dumneavoastră l-ați încheiat cu asociația de locatari. Pot să vă trimit un fax în studio, dacă doriți. Sugiuc: Domnule prim-ministru, ce este cu dumneavoastră, vă este rău? Pavel Ciocan: Nu, dar se poate? Închideți telefonul, închideți-l pe nenorocitul ăsta! Tocilescu: Zi, domne, am sau n-am dreptate? Pavel Ciocan: Nu mai zic nimic. (Către nevastă.) Hai, dragă, să plecăm, ăștia își bat joc de noi, e o nesimțire! Tocilescu: Am dreptate sau nu? Ion Ilievici: Este adevărat? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mobil, nu aveam nici un fax, nici o chitanță, era o cacealma. Cum spuneam, Ciocan nu ajunse departe. L-am apucat de guler și l-am târât într-o debara. Am încuiat ușa și am scos la iveală o bâtă de baseball. - Nenorocitule, i-am zis. Te omor. - Stai, domne, ce faci, io sunt prim-ministru, răspunse Ciocan cu glas nedemn. Te arestez! - Ce vorbești? Esti un nimic, tocmai te-a demis președintele. Ești la mâna mea. - Domne, am cinci copii, ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
numărarea merge repede, sărind atâtea numere. Uite numărul 115. Ușa e deschisă, urc scara, intru într-o cameră în penumbră. Legată pe un divan e Marjorie, cu un căluș în gură. O dezleg. Vomită. Mă privește cu dispreț. — Ești un nenorocit, îmi spune. VII Așezat la o măsuță, la cafenea, citești romanul lui Silas Flannery împrumutat de la doctor Cavedagna și o aștepți pe Ludmila. Mintea ta e ocupată cu două așteptări concomitente: cea interioară, a lecturii, și cea a Ludmilei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lui Dumnezeu! Nu, nu se poate! Despărțiți-vă! Nu știți ce faceți! Ești un netrebnic ca tatăl tău! Îmi revin cât pot mai bine. — De ce, Dona Jazmina? Ce vreți să spuneți? Cu cine s-a încurcat tatăl meu? Cu dumneavoastră? — Nenorocitule! Du-te cu slugile! Piei din ochii noștri! Cu slujnicele, ca tatăl tău! Întoarce-te la maică-ta, du-te! — Cine e mama mea? — Anacleta Higueras, chiar dacă nu vrea să recunoască de când a murit Faustino. Noaptea, casele din Oquedal se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tren... Să nu-mi vii cu intertextualități și alte rahaturi! Stai că mi-am și notat: pagina 5, pagina 36, pagina 68, pagina 133. Mai ai tupeul să spui că nu-i așa? - De câte ori să-ți explic? Astea le debitează nenorocitul meu de personaj, universitarul ăla obez care visează numai femei tinere și delirează când se uită în amfiteatru, obsedatul ăla care vorbește mult, fabulează... Ce dracu’? Da’ dac-aș fi scris din perspectiva unei femei, ce-ai fi zis? - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
crească prețu’ de câteva ori, da’ n-am, fir-ar a dracu’ de treabă, n-am! Am să mă duc sâmbătă la o nuntă, la un prieten de-al meu, s-a lipit de unul, irlandez, face ăla case la nenorociții de-aici, n-are voie să le vândă. Are irlandezu’ bani, i-a furat la Sfânta Paraschiva portofelul cu vreo șase mii de euro, pretenașul meu se zgâria pe ochi, dar ăsta, străinul, a zis numai „no problem...”. Adică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vedea peretele prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu picior, mă îmbrățișau două în rochii cu spatele gol. Nu, murea prea ușor nenorocitul, ceva chinuri ar fi cazul... Să-l leg de un scaun în bucătărie, să-l crestez peste tot cu briceagul, să pun sare, să torn gaz lampant pe el dup-aia și s-arunc bricheta aprinsă? Ar fi... Să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
era important... se mâțâie Cezar a fecioară neprihănită. - Bănuiesc. Tu n-ai fost? Dezorientare pe fața colegului. Respiră. Normal, nu-i convine că nu l-am lăsat să se zbenguie în pirutele lui generale, l-am tras de pulpană spre nenorocitul de „eu” și sunt gata să-l scot din postura comodă de mesager. - Cum să nu fiu? Nu mi-aș fi permis! Noi... Mi-a spus să-ți transmit că nu e corect să te fofilezi. Că noi toți am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
crească toate bâzdâgăniile? Nu, era de cal, cred că de la șatra lui Panghele, și câinii hămesiți au curățat carnea de pe oase... - Atunci n-avea coarne? mă ia gura pe dinainte. Se vede că i-a apucat o milă nesfârșită pentru nenorociții cu școală: - Cum, Doamne iartă-mă, să aibă coarne? s-a mirat. Doar nu-i Ducipal! Când o să apară așa ceva, atunci sfârșitul lumii e aproape. Când o să iasă jigăniile din ascunzișurile lor, când o să se înroșească și apa, atunci toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am spus că speranța e în ei... Dar unde-s? Să se vadă! Să se afirme! Să-și ceară drepturile! Iar o să se ducă pensionarii în locul lor, ăștia-s disciplinați, întâi la biserică, dup-aia la votare și pun ștampila, nenorociții... Matusalemii ăștia, pe care nu-i lăsăm să crape, trăiesc din impozitele noastre, ale mele, ale tale, ne hotărăsc viitorul! Dacă aș putea, le-aș interzice dreptul de vot! Mă așteaptă o scurtă prelucrare politică, Relu vrea și el votul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
eficienți și autoritari din Armata Regală, Își Înfipse bine picioarele pe podea și cercetă punctul pe care i-l indicau, balansîndu-se expert În ritmul navei. — E-adevărat! admise el. După cum se agită, s-ar părea că e vorba despre un nenorocit de naufragiat... Se uită În jur. Unde e domnul Garret...? — O să urce Îndată, domnule, veni răspunsul timid. M-am gîndit că l-aș putea lăsa să mai doarmă puțin... Căpitanul Lazemby Îl studie de la Înălțimea incredibilei lui staturi pe necoptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
celor care trebuiau neapărat să-l prindă pe Cocoș. Unul ca ăsta, Brunea-Fox, și mai erau vreo doi care ziceau că stătuseră de vorbă cu Cocoș nu fuseseră obligați să-l întîlnească și de aceea ajunseseră la el. Pe cînd nenorociții ăia de la posturile de jandarmi înecate în praf și cuprinse de căldură, așa cum cuprinde mîlul în baltă tot ce mișcă, și numai dacă nu te miști poți scăpa să nu te îneci în el, oameni cu acareturi și puzderie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în piept a urcat un ghem viu care îi întretăia respirația. S-a întors în fugă, l-a prins de piept, chiar era un năpîrstoc, aproape că l-a ridicat de pe pavaj, "ar fi mai bine să-ți ții gura, nenorocitule, ai băut trei zile, să-ți fie de bine. Îți dau un sfat, mai bea trei zile pe banii tăi ca să uiți că ai băut trei zile pe gratis. E bine?" Lică Făinaru păru că se trezește, era formidabil, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un coniac, dar... aici." Și arătă cu degetul peste umăr exact către intrarea de la Athénée, de unde tocmai fuseseră dați afară atît de elegant încît nici nu-și dăduseră seama de asta decît în stradă. Era un ticălos. Un parșiv, un nenorocit. I-a venit în minte să se răsucească pe călcîie și să-l lase acolo, să plece și să-l lase definitiv. Așa-i trebuia dacă a dat dovadă de slăbiciune. O slăbiciune omenească și de aceea de neexplicat. "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de-a-ntregul. Iar "propunerile" lui urmăreau un singur scop, să fie liniște și pace. Știa cu o clipă mai devreme dacă cineva avea de gînd să tragă pe sfoară pe altcineva și atunci nu făcea decît să se ducă la nenorocitul de escroc și-i propunea să-și vîre mințile în cap. Îl lămurea destul de repede că în Vladia nu poți să tragi pe nimeni pe sfoară, pentru că totul este atît de la un loc încît pînă la urmă escrocheria se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
exista decît sprijinită de această formă a guvernării. Trăim în Europa, excelență!" Lui Basarab Cantacuzino îi năvăli sîngele în obraz. Dacă n-ar fi fost la mijloc o chestiune atît de importantă l-ar fi dat afară din casă pe nenorocitul ăsta de șef de spioni. Și nu oricum, ar fi chemat slugile să-l scoată cu picioare în dos pe ușa de la bucătărie. "Europa! Trăim în Europa!" Toți amploiații care mulg Țara de lefuri bune nu găsesc altceva de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în apropierea lui Cristescu Plăpumaru și acum, să nu crezi, dar pe deplin adevărat, vine și-i povestește despre moartea la datorie a unui om din Serviciu și nu din alte motive, ci din acela că era cumva prieten cu nenorocitul de Bîlbîie. Desigur, nu de la Pangratty se aștepta să afle că Leonard Bîlbîie, inspector principal al Serviciului, trecuse în mod violent din viață în moarte, dar n-avea încotro, mai ales că voia să știe cum s-a întîmplat acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tact, cu bun-simț, cu talent și răbdare a constituit baza unui raport bine documentat către primul-ministru și totul s-a liniștit ca prin farmec. Aceleași gazete au anunțat că banditul Cocoș a fost prins, s-au evidențiat chiar și niște nenorociți de jandarmi, care au apărut cu poze în prima pagină, ridicați în grad, cu leafă mărită, ce nu face Guvernul pentru stabilitatea puterii? Toată lumea a consimțit să încheie farsa cu banditul Cocoș în tonul potrivit, în același fel în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un fleac, un rahat, nu mai contează. Contează doar aceste cuvinte "Consiliul se ocupă singur!" Înțelegeți, excelență, complotiștii ăștia sînt un adevărat carnaval, o punere în scenă. Cineva din Consiliu are nevoie de un pretext, de o mascaradă, chiar de nenorociții ăștia din Vulturul Alb, ca să-și justifice acțiunea: o lovitură de teatru, excelență, o lovitură fără sînge, fără confruntare, pe care unii o doresc și pe care ceilalți nici nu o iau în serios. Și care poate reuși, poate reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Deși nu era decît o voce imaginară, o voce născută din propria sa imaginație, avu senzația că deslușește în ea inflexiunile leneșe, sîsîitul inconfundabil al celuilalt prinț, intangibil și de data asta, Basarab Cantacuzino. "Și cînd te gîndești că pe nenorocitul ăsta de Pangratty vor fi nevoiți să-l aresteze!" 1988-Cluj Cuprins I 5 II 47 III 98 IV 149 V 194 VI 243 VII 285 În colecția Epica au apărut: Dan Tomorug, Hotarul zeilor Romel Moga, Drumul regăsirii Constantin Simirad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca și rafala din curtea Învecinată ce răsunase ca un sfredel În liniștea deplină care se lăsase după trecerea tancurilor sovietice, de asemenea pata de sânge de pe zid, pe care tata o va zări prin gemulețul de la closet, și cadavrul nenorocitului de Herman, În poziție embrionară, toate vor fi consemnate În Cartea morților, cu un comentariu al observatorului din umbră. Istoria este pentru Cartea morților suma tuturor destinelor umane, totalitatea Întâmplărilor efemere. De aceea se Înregistrează orice activitate, gând sau faptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
un spectacol înspăimântător, care avea să rămână gravat pentru totdeauna în memoria celor care n-au avut precauția de a-si întoarce privirea. Câteva minute mai tarziu, cănd Hinói Tefaatáu, tremurând tot, se ridică, ținând în mână pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
au să întâlnească legăturile în drumul lor, au să le distrugă cu ușurință, deschizând drumul apei, ceea ce ne va duce la fund în scurtă vreme. Și ce putem face? — Trebuie să găsim pământ, răspunse Miti Matái senin. Singură armă împotriva nenorociților ăstora de viermi este aerul. Trebuie să tragem navă pe uscat patruzeci și opt de ore, căci altfel o să ne tragă ei pe noi la fund. Și există pământ prin preajmă? Ar fi cazul să existe!... fu răspunsul spontan, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Justițiare. Între strigăte se aude zgomotul unui pumn lovind în lemn. Se aude o ușă de lemn care bubuie și se clatină în balamale. Apoi din nou un strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ușa de perete și se repezi spre ea, Luana încă hohotea. O strânse în brațe atât de tare, cu forța năzuințelor, speranțelor și a pumnilor strânși peste ani, că-i auzi oasele trosnind. Suntem liberi, iubito! În sfârșit, suntem liberi! Nenorocitul a fugit. S-au așezat pe pat, privindu-se prostiți, nevenindu-le să creadă. Apoi Ștefan se ridică, își schimbă haina și-o prinse de mâini. Încui ușa și nu dai drumul la nimeni. Ce faci? Unde pleci? Îi mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]