330 matches
-
C. Menger (Școala de la Viena) și L. Walras (Școala de la Lausanne) acordă un loc central unei noi analize a raporturilor de schimb, fondată pe principiul utilității marginale. Utilizarea acestui instrument de analiză este generalizată pentru toate problemele eco-nomice, astfel încît neoclasicismul a căpătat și denumirea de marginalism. 1.4.4.4. Economia ca știință a alegerilor eficace Această concepție a rămas pînă azi prevalentă. Ea este bine ilustrată prin definiția dată de Lionel Robbins, după care "economia este știința care studiază
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
că democrația s-ar putea rezuma la o seric de alegeri individuale sau că dispunem de mijloacele intelectuale pen-tru a evalua alegerile unui subiect colectiv, care este totodată perfect ireal si mai eficient decît realitatea însăși. 5.5. INSTITUȚIONALISM VERSUS NEOCLASICISM Faptele sunt premerse de teorii. De aceea preconcepțiile (și uneori prejudecățile) autorilor sunt foarte importante. Astăzi, majoritatea autorilor tind să se grupeze în jurul a două preconcepții semnificative : este vorba despre instituționalism și despre neoclasicism. Aceste preconcepții nu sunt etanșe, există
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
realitatea însăși. 5.5. INSTITUȚIONALISM VERSUS NEOCLASICISM Faptele sunt premerse de teorii. De aceea preconcepțiile (și uneori prejudecățile) autorilor sunt foarte importante. Astăzi, majoritatea autorilor tind să se grupeze în jurul a două preconcepții semnificative : este vorba despre instituționalism și despre neoclasicism. Aceste preconcepții nu sunt etanșe, există și dese suprapuneri, dar ele se dovedesc construc-te utile pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor . Dacă instituționaliștii încearcă să construiască modele structurale, neoclasicii realizează mai curînd modele predictive. Modelele structurale explică acțiunea umană
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
piață 178 5.3. Cultură și subiectivitate 180 5.4. Liberalism versus comunitarianism 184 5.4.1. Capitalul virtute 184 5.4.2. Individ și comunitate 188 5.4.3. Subiect colectiv sau unu -multiplu 194 5.5. Instituționalism versus neoclasicism 204 5.6. Știința economică și acțiunea umană 207 6. ZBORUL FRÎNT AL GÎNDIRII ECONOMICE 212 6.1. Ritmuri economice 224 6.2. Arheologia ciclurilor economice 228 7. NOUL HERMETISM NOUA GNOZĂ, ÎN ȘTIINȚĂ 240 BIBLIOGRAFIE 274 Redactor: Simona Modreanu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sunt în primul rând niște meșteșugari instruiți, pricepuți, conștienți. Această distincție pare, în parte, istorică : "posedații", spunem nod, sânt poeții primitivi, șamanii ; apoi romanticii, expresioniștii, suprarealiștii. Poeții profesioniști, instruiți în școlile de barzi din Irlanda și Islanda, poeții Renașterii și neoclasicismului sunt "creatori". Dar, firește, nu trebuie să considerăm că aceste tipuri se exclud reciproc, ci doar că ele sunt opuse; iar în cazul marilor scriitori - ca Milton, Poe, James și Eliot, precum și ea Shakespeare și Dostoievski - trebuie să concepem scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
niciodată și, prin urmare, nu vor contribui la realizarea unui progres conjugat în domeniul cunoștințelor noastre. O altă metodă obișnuită de abordare a problemei relațiilor dintre arte constă în studierea intențiilor și teoriilor artiștilor. Fără îndoială, putem arăta că, în neoclasicism sau în romantism, există unele asemănări între teoriile și formulele diferitelor arte, și, de asemenea, putem găsi declarații de intenții, formulate de artiști care practică arte diferite, care sună identic sau asemănător. Dar "clasicism" în muzică înseamnă ceva foarte diferit
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
la rigoare, să-și însușească și o parte din virtuțile fundamental artistice ale celeilalte, într-un remarcabil echilibru ideologic și stilistic. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Generație și creație, București, 1969; ed. Reșița, 2000; Critică și profunzime, București, 1974; Tudor Vianu și neoclasicismul, București, 1974; Identificări, București, 1977; G. Călinescu, critic și istoric literar. Privire teoretică, București, 1980; G. Călinescu și „complexele” literaturii române, București, 1981; ed. postfață Nicolae Manolescu, Pitești, 2002; Dicțiunea ideilor, București, 1981; Introducere în opera lui B. Fundoianu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
Încă din Izvoare limpezi - considerată de critica vremii, dar și de cea recentă, drept cea mai izbutită carte a lui R. - autorul manifestă un interes semnificativ pentru efectele verbale, în tradiția parnasianismului lui François Coppée și José Maria de Hérédia. Neoclasicismul viziunii, asupra căruia au insistat comentatorii, își are originea tot în arta poetică a parnasianismului. Un lirism unde descrierea peisagistică nu pătrunde decât în forme voit convenționale; notații pe care, uneori, critica le-a caracterizat ca fiind „minor-sentimentale”, în realitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289309_a_290638]
-
care Aurel A. Mureșianu oferă informații și amintiri în articolul intitulat Andrei Mureșanu, intim. Orientarea tradiționalistă a publicației e întărită prin alte intervenții, precum acelea semnate de I. Al. Bran-Lemeny (Problema artei, Religie și artă) și Ion Focșeneanu (Neoromantism sau neoclasicism?). La rubrica „Poezii originale” se impun atenției G. Bacovia (Pantofi, Toamnă, Psalm) și Emil Isac (Vară, Cântare, Medalion). Li se alătură George Voevidca, Alexandru Călinescu, Ștefan Stănescu, Pavel Nedelcu, G. Șt. Cazacu, Ion Iordache, Mia Cerna (Maria Florescu), Lucian Costin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289285_a_290614]
-
la reforma învățământului, reunind opiniile lui C. Rădulescu- Motru, Gh. D. Mugur, Mircea Djuvara, Apostol D. Culea, G. Tașcă, Tudor Vianu, D. Gusti, Petre Andrei, Ion Petrovici ș.a., e urmată de Oratoria a murit? (care în subsidiar ridică și problema „neoclasicismului”), cu participarea lui C. Rădulescu-Motru, I. Petrovici, N. Iorga, E. Lovinescu, Mihail Manoilescu, Mihail Dragomirescu, I. Valjan, I. Gr. Periețeanu, Ion Peretz ș.a. Ancheta Arta românească (Lămuriri privitoare la problema specificului românesc), desfășurată în intervalul ianuarie- aprilie 1927, reușește să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288875_a_290204]
-
C. Menger (Școala de la Viena) și L. Walras (Școala de la Lausanne) acordă un loc central unei noi analize a raporturilor de schimb, întemeiată pe principiul utilității marginale. Utilizarea acestui instrument de analiză este generalizată pentru toate problemele economice, astfel încît neoclasicismul a căpătat și denumirea de marginalism. 2.4. ECONOMIA CA ȘTIINȚĂ A ALEGERILOR EFICACE Această concepție a rămas pînă azi prevalentă. Ea este bine ilustrată prin definiția dată de Lionel Robbins, după care "economia este știința care studiază comportamentul uman
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
ale acestora, în particular constrîngerii bugetare. Dar să prezentăm, în continuare, doctrina utilitaristă, construită pe percepțiile subiective ale consumatorului, evidențiind contribuțiile principalilor săi reprezentanți și ideile-forță care le susțin teoria. 5.1. TEORIILE MARGINALISTE Către sfărșitul secolului al XIX-lea, neoclasicismul devine un curent de gîndire economică ortodox, o paradigmă convențională și un model standard, acceptat fără rezerve. Astăzi, acesta face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de Thorstein Veblen care, la orizontul lui 1900
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
pe care studiul valorii nu o mai interesează, pregătind o teorie ulterioară despre prețuri. Spre deosebire de economia politică clasică, care consideră valoarea ca pe o categorie socială, cea marginalistă o privește ca pe o noțiune psihologică individuală (utilitatea). Trebuie precizat că neoclasicismul nu este, stricto sensu, o paradigmă unitară din punct de vedere al ideilor și teoriilor susținute. Aceasta cel puțin la debutul pe scena marilor curente de gîndire economice. În acest sens, pentru a clarifica, existau aproximativ 12 școli de gîndire
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
J. B. Say, Cournot sau Dupuit), deoarece a încercat să îl concilieze cu noua orientare neoclasică. De asemenea, s-a vrut a fi puntea de legătură între reprezentanții istoricismului german, adepți ai metodei inducției și cei ai Școlii clasice și neoclasicismului cu al lor deducționism metodologic. Lucrările cele mai importante ale lui Marshall sînt Principii de economie politică (1890), Teoria pură a comerțului internațional (1879), Industrie și comerț (1919) și Bani, credit și comerț (1923). Alfred Marshall consideră că teoria valorii-muncă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
corespondent al Academiei Române, titularizat în 1994. Instituții de cultură italiene îi acordă premiile Tor Margana (1971), Etna Taormina (1977) și Circe Sabandia (1983). A fost, din 1993, președinte de onoare al Asociației Culturale România-Italia. Primele două monografii, Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian (1944) și Giosuè Carducci (1947), prefigurau deja direcția fundamentală a preocupărilor lui B. - istoria literaturii italiene. La intervale relativ scurte, publică apoi, între 1958 și 1968, patru volume de Studii italiene. Problematica diversă și personalitățile avute în vedere acoperă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
exegetul își sprijină afirmațiile pe apropieri comparative, fertile în sugestii, cu aria altor mari literaturi, operând argumentate diferențieri și ierarhizări valorice în cazuri nu o dată complexe. Estetica dificilă a lui Ugo Foscolo, de pildă, este fixată dialectic între romantism și neoclasicism, revigorarea poeticilor antice înglobându-i nuanțat și pe Carducci și Pascoli, cel din urmă decadentist prin excelență. Ordonate cronologic, exegezele monografice sunt scrise într-un stil cu acuzate valențe poematice, agreând frecvent paradoxul. Fibra lirică a autorului vibrează profund la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
de cele două volume din Storia della letteratura italiana (1962), mijlocită și de Sinteze umaniste (1984). Traducerile (unele, în colaborare cu soția sa, Anca Balaci) și intervențiile publicistice completează activitatea impunătoare a italienistului. SCRIERI: Dolores, București, 1941; Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian, București, 1944; Giosuè Carducci, București, 1947; Studii italiene, I-IV, București, 1958-1968; Storia della letteratura italiana, I-II, București, 1962; Dante Alighieri, București, 1966; ed. București, 1995; Francesco Petrarca, București, 1968; Niccolò Machiavelli, București, 1969; Giacomo Leopardi, București, 1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
populată de fiicele rumene și sănătoase ale țăranilor români nealterați de viciile civilizației. Barabás XE "Barabás" Miklós, cel mai de seamă reprezentant al picturii romantice maghiare, va ilustra cu deosebit talent această perspectivă. Primul tip de percepție, modelat de estetica neoclasicismului, poate fi detectat Într-un lung poem aparținând lui Mátyási József XE "József" , un literat maghiar de la cumpăna secolelor XVIII-XIX. Călătorind prin Transilvania În anul 1789, Mátyási remarcă sate românești mizere, cu oameni zdrențăroși și urâți. Dar - se grăbește el
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
putea să lipsească) anunță o publicație de cultură animată de un spirit liberal, ecumenic, tolerant. Extrem de eclectică în privința orientărilor artistice, revista va fi susținută de autori veniți din teritoriile cele mai diverse ale predispozițiilor estetice (de la sămănătorism la modernism, de la neoclasicism la simbolism). Spiritul democratic al publicației rezidă și în refuzul oricărei dogme, fapt ce permite prezența în paginile sale a unor nume deosebit de prestigioase, dar și a unora cu rezonanță modestă. Colaboratorii erau îndemnați doar să vizeze „un ideal mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287015_a_288344]
-
Contribuția „Sburătorului” la epica urbană și la obiectivare, Contribuția „Gândirii” la poezia epică ș.a. Substanța următorului volum, Evoluția poeziei dramatice, redactat ulterior, poate fi dedusă din compendiul Istoria literaturii române contemporane. 1900-1937. Relevând mutațiile estetice în poezie de la tradiționalism și neoclasicism la modernism, iar în proză de la subiectiv la obiectiv și de la rural la urban, L. vede în fenomenul de diferențiere, luat în sens creator, „adevăratul agent al progresului și [...] singurul reactiv împotriva multiplicării în serie și a continuității vegetative”. Al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
arhaice. Concomitent, Comarnescu organizase, începând din 19 octombrie, încă un ciclu, de opt simpozioane, „Tendințe 1933”, cu teme enunțate frecvent sub formă interogativă; s-a deschis cu Soluțiile crizei [economice]; au mai urmat: Autarhie?, Sensul vieții în literatura contemporană, Dictatură?, Neoclasicism? - aici a prezidat Tudor Vianu, iar despre diferitele manifestări neoclasice au vorbit Mircea Vulcănescu (Jean Cocteau și zădărniciile virtuozității), Dan Botta (Vasile Pârvan), Paul Sterian (Picasso), Horia Teodoru (Le Corbusier), Petru Manoliu (Valéry). Dezbaterea Război? a prezidat-o Grigore Gafencu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
3:no. 122 [Bb2r]). De exemplu, ceea ce îi lipsea lui Chaucer era caracterul infinit ostentativ al retoricii clasiciste, un punct de vedere care nu putea înlocui veșnicia jurnalismului. După cum bine observă savantul Alan McKillop în secolul al XVIII-lea, "învățăturile neoclasicismului revin la doctrinele lui Aristotel, ale lui Longinus, Horațiu și Quintilian, fiind interpretate de criticii Renașterii italiene. Regulile care se presupuneau că au fost preluate de la antici, cum ar fi unitățile de timp, loc și acțiune în dramă, erau folosite
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și exercițiile nesfârșite din proza și poezia latină, a împiedicat oamenii educați să accepte autorii antici drept modele de imitație" (xix). În consecință, în ciuda cererilor tot mai mari pentru un stil clar, acesta încă era dictat de decorul oratoric al neoclasicismului, cu interesul său pentru imitarea anticilor divinizați. Aceasta era starea de lucruri din coloniile americane, care a devenit valabilă și în Statele Unite, de unde ne putem explica supraviețuirea literaturii sau a scrisorilor politicoase. După cum observă McKillop, "nu a existat vreo schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
negată existența istorică a unei literaturi feminine sau a uneia etnice. În sfârșit există dovezi că în timpul secolului al XIX-lea evoluția jurnalismului ca produs "nonliterar" își are originea în părerile unei prese partizane elitare care își are originea în neoclasicism, și aceasta este o categorie retorică bine determinată. Această considerație are ca ultim efect faptul că ne ajută să întelegem de ce jurnalismul ca formă și incluzând jurnalismul literar narativ va fi mai târziu marginalizat de mediila academice engleze. În secolul
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
demnitatea inițială. Tot astfel putem depista atitudini romantice și realiste, mai mult sau mai puțin coerente și conștiente, în diverse epoci anterioare sau ulterioare manifestării acestor "curente" sub aspect doctrinar. Până și faptul că utilizăm în mod curent noțiuni ca neoclasicism, preși postromantism sau neorealism susține acest caracter paradigmatic care ne îndreptățește să vorbim despre dimensiunea anistorică a "curentelor" aflate în discuție. Dilthey însuși evocă adesea similitudini de acest tip (vezi II, 2 Ba). De aceea, nici altă opinie a lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]