332 matches
-
o lume atît de diferită de orice „cadru romanesc” cunoscut, încît fenomenul începe să poarte un nume: medelenism. Dincolo de rostirile critice cu accent pe toate bunele și relele acestui stil „liric” și „estet”, se dezlănțuie un public pătimaș ce reclamă neostoit din partea autorului autografe, conferințe și ... explicații cu privire la identitatea eroilor săi. Ideea că Dănuț ar fi urmat destul de fidel traiectoria existențială a scriitorului însuși trezește în Ionel Teodoreanu furia creatorului neînțeles: nici un scriitor autentic nu plagiază realitatea. Cît despre Olguța și
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13121_a_14446]
-
să renunțe. Așa că, era de datoria lui să-și îndure chinul până la capăt. O bucată de timp, prin liniștea nepătrunsă a pădurii, nu au răzbit decât icnetele tot mai istovite ale omului, care făcea din ce în ce mai greu față înfruntării și mârâiturile neostoite ale zmeului, care părea a fi de neînvins. Și, înainte cu puțin ca din Anghel Furcilă să se scurgă ultimele picături de vlagă, când nu se mai aștepta la nimic și începuse să creadă că i-a sunat ceasul de pe
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
Moscovei, vizitându-i pe celebrul poet simbolist Veaceslav Ivanov și pe renumitul regizor și teoretician de teatru Fiodor Komisarjevski. Și era firesc ca cel care declarase că un automobil e mai frumos decât Victoria din Samothrace să fie încântat de: „Neostoitul vuiet, duduit, urlet al claxoanelor de automobil, de vocile trecătorilor, toate astea acționând ca un bici asupra lui Marinetti, care se înviorează, ochii îi lucesc, zâmbetul nu-i părăsește chipul”, - astea, precizează corespondentul, fiind aflate chiar de la protagonistul reportajului sau
O vizită a lui Marinetti în Rusia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/2806_a_4131]
-
Audiție celestă Elena Marin Alexe La ceas de amurg agonizând cu lacrimi de sânge, las deschisă ușa sufletului neostoit, împătimit, și neliniștit, tăcerii și adorării liniștei albe, din haosul unei lumi pe cale de dispariție. necuprinsul mă infioară sfâșietor în ultimile acorduri ale cântecului de lebădă. Dirijorul este genial. Ascult..... Oda creației!
Audi?ie celest? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83235_a_84560]
-
plânge trecutul. 47 ÎNFIORĂRI LIRICE Te chem să vii, Deschide iute poarta, O infidelă te invită. Aici ne despărțim și visul meu ia sfârșit Fiindcă norocul, fără milă, m-a trădat. Tristă, cu sufletul greu, Îmi continui calea, Cu speranța neostoită Că o voi revedea mâine. Nu-mi vine să cred! am izbucnit în râs. Ce trecut puteai să-ți plângi la o vârstă atât de timpurie? Cine era fericita căreia îi dedicaseși poezia? — La unsprezece ani mă subjugase profesoara de
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Nu avea grijă, că știu locul”. „Atunci, drum bun, băiete și ai grijă pe unde mergi” Am ieșit din casă. De pe prispă, am privit șleaul... Nici zbor de pasăre nu tulbura zarea, d-apoi picior de om! Doar vântul sufla neostoit. Măi Pâcule, tu o făceai pe grozavul de pe când îți ștergeai nasul cu mâneca. Ce să mai spun acum? - l-a tachinat moș Dumitru. Cine n-o face pe zmeul la vârsta ceea, Dumitre? Poate tu te-i fi ținut
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Mitruță. Noul conducător al convoiului se dovedea mai iscusit... Ocolea cu mai multă dibăcie troienele cele mari și a agățat felinarul la vedere pentru cei din spate... Cu pleoapele abia întredeschise, Hliboceanu urmărea scânteia felinarului ce pâlpâia prin perdeaua viscoalei neostoite. În același timp nu-i scăpa din vedere pe cei din fața lui: „Iordache! Ține poteca făcută de cei din față. N-o lua pe alături!” „Alecule! Te văd cam zgribulit. Pune un țol pe tine, să nu te mai spargă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
intervenit Mitruță. Pecetluiți-i pe câte o sanie și ochii pe ei, să nu ne scape. Caii îi aduce Puicuță... Nu duce grijă, Hlibocene, că pușca îi încărcată. Uite-o colea - l-a liniștit Mitruță. Au mers răzbit prin ninsoarea neostoită. În cele din urmă au ajuns la Crâșma din drum. Uite că, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns întregi și nevătămați - a vorbit Hliboceanu către Costache, ieșit să le deschidă poarta. Măi, să fie! Da’ de când aveți voi cai? Stai stai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
aduna cu plasa de prins insecte; dacă ar fi ca păsările, le-aș ținti cu flinta; dacă ar fi ca visele, le-aș învălmăși în mrejele somnului. Travestite în miraculoase inspirații, gândurile colindă prin eter, poposind, după vrere, în minți neostoite și iscoditoare. Le aștept să vină și la mine pentru a le zidi în creații literare dăinuitoare. Investiții Am venit pe lume într-o familie a cărei avere era puținul pământ, pe care îl muncea cu osârdie și sudoare, și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
ne cântărea pe fiecare din priviri și ne spunea de fiecare dată același lucru: „Țineți minte, iubiții lu’ tataia, voi să învățați, să învățați mult, să ajungeți oameni mari și să veniți doar în vizită aici, pentru că truda pământului este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ne cântărea pe fiecare din priviri și ne spunea de fiecare dată același lucru: „Țineți minte, iubiții lu’ tataia, voi să învățați, să învățați mult, să ajungeți oameni mari și să veniți doar în vizită aici, pentru că truda pământului este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
devenit un loc comun sintagma viața mea e un roman, dar de data aceasta, lucrul chiar merită Încercat. Fiindcă aici Întîlnim descrierea atentă, cu exces de detalii, a trei lumi complementare : arta, boema, emigrația. Cu inserturi (permanente !) politice, cu atacuri neostoite anticomuniste și, vai!, chiar antisemite. PÎnă a citi memoriile „sovietologului” (cum se autointi tulează) Furdui, sincer să fiu, nu știam că numele lui Stalin - Djugașvili - s-ar traduce prin...fiul evreicei! (djuga = evreică). Hm...Culmea ironiei! Mai Întîlnim, În viața
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
tare timp de luni de zile și, cu toate astea, rămân ca lovit cu leuca văzând cum dispare degetul mijlociu al Maimuței în pizda Linei. Starea care m-a cuprins, în consecință, poate fi cel mai bine descrisă ca un neostoit du-te-vino al cuiva prins până peste cap. Mamă, ce prins eram! Vreau să spun că aveam atâtea de făcut. Tu vino aici, iar eu mă duc acolo - bun, acum du-te tu acolo și vin eu aici - fain, acum ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-a lungul culoarelor ca spinările unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în privirile ochilor lor negri animate de o mobilitate neostoită, insistentă, lacomă, pendulând între frică, viclenie, implorare, și se simțea tot mai asemenea lor, preluându-le slăbiciunile și puterile ascunse, cu un gând de împotrivire de-acum, frământat de șansa unei eliberări. Șapte ani, da, timpul acela îl ținea legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui tataie cum că pe Petrișor l-a dat mama la niște străini bogați. Am scăpat de el, tataie, și lui îi e mai bine acolo, la oamenii ăia. Bătrânul clătina din fața lui osoasă de culoarea vinului, inspirând o vitalitate neostoită, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă, cum adică l-a dat? Mirela îi confirmă cu o mârâială iritată, exact așa cum ți-a spus Mugurel, l-am dat. L-am dat de suflet. Ai ajuns prea târziu, tataie, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de vînturi. Îmi luam numele de Heathcliff. Mă Întindeam pe spate. Îmi priveam degetele de la picioare. După asta, mă avîntam În munca mea cu energie sporită. Eram Jay Gatsby. Aveam o mare capacitate de refacere. Îmi vedeam de treaba mea, neostoit. Din afară, păream tot ființa afabilă de altădată, și cine putea ști că În sufletul meu se ascunde o inimă frîntă ? În fiecare dimineață, Norman și cu mine citeam Boston Globe. Îl citeam din scoarță-n scoarță, inclusiv anunțurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
intrat...? Acum, copiii noștri vor avea de ales Între expansiuni: sau În Afganistan, sau după Ben Laden, sau În Serbia sau În Irak. Ce căutăm noi acolo? Și ce caută americanul la noi?! Alte biruri, alte „bucurii”. De ce pentru pofta neostoită de petrol a unora și pentru experimentarea armelor ucigașe ale altora trebuie să tragem tot noi. De ce nu vă adânciți puțin În propria istorie, să vedeți că Înaintași mai Îndepărtați sau contemporani au făcut doar politica țării și nu cum
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
Deși tare mult și ar dori să-l mai vadă măcar o dată înainte de a închide ochii. Are zâmbetul maicii sale... Se scutură ca zgâlțâit de friguri. Privirea iscoditoare a Liviei îl face să se controleze. În sufletul său însă, dorul neostoit repetă întruna: Scribonia, Scribonia... Ce mi-ai făcut...? O iartă imediat. Sărmana, s-a sacrificat de bunăvoie pentru a o scăpa pe fata lor de minciunile și intrigile care o prinseseră ca o pânză de păianjen. Trage cu putere aer
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
învârtească în fața ochilor ca într-un calei doscop haotic. Augustus îl privește lung un minut sau două, apoi se ridică și se-ndreaptă în tăcere către grădină. Nu prietenia cu Claudia Appia riscă să-l piardă pe Libo, ci ura neostoită a Liviei. Nedumerirea îi încolțește din nou în suflet. De ce s-o fi înverșunând atâta împotriva fiului Scriboniei? Că doar nu l-a favorizat niciodată excesiv. Oricum, nici pe departe cât pe fiii ei. O fulgerare ca o lamă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sigur că și-a pierdut rostul în lume. Un răstimp a mai încercat să-și reclădească din dărâmături o casă nouă. Observa însă că de sub fiecare piatră izbucnea cîte-o întrebare dureroasă și fără răspuns... Strădaniile acestea zadarnice, cu chinurile lor neostoite, îl obosiră repede. Dar apoi peste ele se înălță, ca un steag biruitor, dorința de-a cunoaște, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare... Ca "abiturient" a petrecut vacanța în consfătuiri cu mamă-sa și cu protopopul Groza
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum scârțâiau roțile, parcă n-ar mai fi fost unse de luni de zile. Trebuie să fi trecut de nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ea era absorbită de imaginile care-i apăreau în minte. Iar ceea ce vedea nu-i plăcea deloc. 2 Nu era nici cea mai plăcută dintre lumi, nici cel mai blând anotimp. Supuse unor fenomene atmosferice specifice lui Acheron, vânturile băteau neostoit suprafața erodată a planetei. Erau vechi de când lumea aceasta de piatră, fără de oceane pentru a le domoli, ar fi netezit relieful cu milenii mai curând dacă forțele în fierbere sub scoarța bazaltică nu ar fi împins deasupra mereu alți munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se vădea a fi un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai slab. In chip firesc, din gunoiul memoriei tale încercate, răsări-va întrebarea: „Da’ de ce?” „Iac-așa!”, am putea răspunde noi, dacă n-am ști de câtă osârdie dai dovadă urmărindu-ne vighil preumblarea noastră epică, dacă n-am cunoaște neostoita ta vrere de a înțelege cum de, cu aceleași personaje și uneori cu aceleași vorbe, un episod iese lin, curgător, că-ți vine să-l mai citești o dată, iar altul iese câș, că-ți vine să-l citești de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate! - șopti fâstâcit Barzovie - ... sau, mă rog, din Moldova - se corectă viziriul - să intrăm în acest loc al forței și îndemânării din totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]