468 matches
-
sta să mă ucidă.” (Idem, I, p. 115) - sau timpul: „Aveam să plec din mijlocul petrecerii și să nu mă mai întorc; nimeni n-avea să descopere ce se făcuse cu mine, taina pieirii mele avea să rămâie în veci nepătrunsă - luasem toate măsurile.” (Mateiu I. Caragiale) Adverbele de modalitate 9 exprimă - fie modalitatea logică: „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), - fie diferite nuanțe ale modalității subiective: „Poate că-i convin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
șie.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 91), „Amândoi ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi.” (Idem, I, p. 101) În cazul acuzativ, realizează funcții sintactice forma accentuată: • complement de agent: „Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.” (M.Eminescu, I, p. 142); • complement direct (intern); complement direct - prelungire sintactică a acuzativului-morfem al diatezei reflexive: „Că o vrea spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși” (Ibidem, p. 160); • complement indirect: „Câtă sinceră frăție adusese el cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate realiza doar predicatul unor propoziții independente sau al unor propoziții care realizează funcția de predicat al frazei (propoziție principală, în terminologia gramaticii curente): „Adaugă tu pasului numai încrederea, / evlavia, grija și saltul.” (L. Blaga) „Veniți să vânăm în păduri nepătrunse / Mistrețul cu colți de argint, fioros, Ce zilnic își schimbă în scorburi ascunse / Copita și blana și ochiul sticlos...” (Șt. Aug. Doinaș) Formă verbală proprie prin excelență comunicării lingvistice orale, imperativul suspendă realizarea sintactică a funcției de subiect gramatical; subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
absolută". Iată-ne zburând în insula Avallon sau Svetadvâpa numai după ce am străbătut avatarurile peșterii. Drumul spre cunoaștere se încheie, desigur ca o primă etapă, în insula lui Euthanasius. "Lumea mea este o vale, înconjurată din toate părțile de stânci nepătrunse, care stau ca un zid dinspre mare, astfel încât suflet de om nu poate ști acest rai pământesc, unde trăiesc eu. Un singur lor de intrare este o stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peșteri, care duce până înăuntrul insulei
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
un suflet vizibil 478. Moise în ascensiunea sa către ceruri a văzut sufletele celor mari și pioși, a celor care au trăit pe pământ și pe lumea cealaltă, născuți și nenăscuți, în comoara ascunsă a lui Dumnezeu, în sferele lumii nepătrunse, în secretele rețete alchimice ale timpului său479. Dar rolul nostru este să trecem dincolo în VITRIOLUM Visitando Inferiora Terrae, Rectificando, Invenies Occultum Lapidem Vera Medicina 480, adică în căutarea sufletului omenesc cu tăcere și meditație. Așa este și inițiatul în
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
chiar dacă uneori această culoare devine o cheie spre paleta universului; și dacă lumina naște din întuneric, aurora creată e un infinit colorisctic, deci întunericul e sursa sublimului, geneza extazului. Și totuși umbra poate avea și alte culori: Verde-i umbra nepătrunsă/ Unde-o lume e ascunsă/ Și în umbra cea de veci/ Curgu-mi râurile reci/ Limpegioare, rotitoare,/ Având glasuri de izvoare 838. Și cum nu s-ar putea în acest abis în care suntem manipulați după toate probabilitățile și devenind martorii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de Teologie mistică a lui Dionisie Pseudo-Areopagitul. Viața mistică devine viață creștină de îndată ce se manifestă ca trăire a iubirii lui Dumnezeu care atinge ființa umană și de care aceasta trebuie să fie pe deplin conștient. Atent la valoarea tainei de nepătruns a lui Dumnezeu, Răsăritul ortodox neagă răspicat orice vedere a ființei divine, etern transcendentă. Precum spuneam anterior, teologia catafatică este simbolică, ea neaplicându-se decât atributelor revelate, în timp ce teologia apofatică mărturisește neputința cunoașterii religioase, fixând o limită riguroasă prin chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
limită riguroasă prin chiar utilizarea noțiunilor de infinit și nenăscut. Astfel, în jurul abisului intradivin există un cerc de tăcere. Nu este vorba de o imposibilitate logică, umană, ci de profunzimea insondabilă a ființei dumnezeiești; întunericul inerent credinței protejează taina de nepătruns a proximității lui Dumnezeu. Teoria palamită este elocventă în privința decelării cu acuitate a misticii ortodoxe. Este mistica paradoxală a întunericului dumnezeiesc, rază a luminii sale. De la stadiul cunoașterii umane, Sfântul Duh trece ființa, prin participare, la stadiul cunoașterii divine. În
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
cer. Osiris glăsui din nou, logosul său fiind înscris pe ecranul imens din spațiu. -Senin să-ți fie adâncul, prin impulsuri să-l înalți. În sferele diafane lumini divine ating pe loc supremația. În ultima sferă și cea mai de nepătruns, situată în centru ca miezul pâinii, dar infinită aici, este marele spirit inteligent divin al universului, care este mai mare peste voi zei Dumnezeu. De acolo se emană pacea, lumina, iubirea. Acolo totul se sfârșește și începe veșnicia, sau mai
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
efect de comic la pătrat, pentru că aerul de tragedie antică este subminat printr-un umor de calitate: Într-una din nopți, Stamate, venind spre a-și face obișnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimire și dezamăgire că, din cauze încă nepătrunse, orificiul de ieșire al pâlniei se strâmtase într-atîta, încât orice comunicație prin el era imposibilă. Nedumerit și totuși bănuitor, se puse la pândă, și a doua noapte, necrezându-și ochilor, văzu cu groază cum Bufty, urcat sus, gâfîind, fusese lăsat
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
imaginarul poetic este structurat pe opoziția cunoaștere rațională - cunoaștere poetică, evidențiată prin conjuncția adversativă „dar“. Metafora simbol a luminii este valorizată dublu, negativ și pozitiv, prin antiteza lumina mea/lumina altora și prin opoziția semantică a verbelor: alții sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric / dar eu / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină. Întregul enunț poetic dezvoltă câmpul semantic al conceptului de mister, exprimând tainele teluricului și ale celestului, ale vieții și ale morții prin negații repetate (nepătruns
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric / dar eu / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină. Întregul enunț poetic dezvoltă câmpul semantic al conceptului de mister, exprimând tainele teluricului și ale celestului, ale vieții și ale morții prin negații repetate (nepătruns, nențeles, nențe lesuri) sau prin metafore sugestive: adâncimi de întuneric, întunecata zare, sfânt mister, taina nopții. În același timp, aceste figuri semantice sugerează forța creatoare a cunoaș terii poetice. Eul liric apare acum în ipostaza de creator care îmbogățește tainele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
favorizează, prin intermediul termenilor ce funcționează ca indici focalizatori, interpretarea, prin contra-opinie, a unei realității obiective: La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă,/ Pe cînd totul era lipsă de viață și voință,/ Cînd pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns./ Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?/ N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă./ Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază./ Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aproape, pe-aici/ Trebuie să treacă". Atrag atenția formele verbale inventate (aroamele, dupăprânzele), "genele lui Dumnezeu cad în călimarul poetului". Arghezi e un poet nereligios care se opune zădărniciei și morții. Transcendența argheziană este o transcendență goală, iar imaginile tăcerii, nepătrunsului sunt imagini ale absenței. Impresionează în creația sa combinația expresie crudă și rafinament, "surprinderea suavității sub expresia de mahala" ( G. Călinescu). Realismul și grotescul se întâlnesc în spațiul fantastic. Arghezi este un hiper-rafinat și adamismul său trebuie înțeles din această
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
unei lumi stranii, ieșită din trup (Muntele vrăjit). Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Prin poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga elogiază lumina și potențează misterul, nu strivește "taina" universului, nu sugrumă "vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric". Poetul își pune problema contopirii prin iubire, până la identificare cu misterele universale. Exprimând lumea prin metafora "corola de minuni", eul liric va constata, în curând, obscurizarea acestor minuni care devin "adâncimi de întuneric", "neînțelesuri și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mei". Poezia curge liber, fără constrângeri prozodice, în versuri libere, influențate de poezia expresionistă germană. Aceasta nu descifrează tainele, "minunile" lumii, ci le potențează. "Lumina altora", rațiunea, luciditatea rece distrug "vraja", "corola de minuni a lumii": Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric". "Lumina" poetului sporește taina (frumusețile) lumii, așa cum luna, cu razele ei albe nu micșorează, ci mărește misterele nopții: "dar eu, /eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - /și-ntocmai cum cu razele ei albe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
asociază cu viziunea indiană a începutului de lume, pentru a explica apariția sentimentului iubirii. Cel care cunoaște iubirea se trezește dintr-o stare de nepăsare, are senzația de iluminare și impresia de deschidere către o nouă lume. Divinitatea este numită Nepătruns. Fiind un poet al căutărilor, din dorința de a cunoaște (poetic), L. Blaga "sporește luminozitatea misterioasă" (Anton Nicolae). Iubirea este prezentată mai întâi în stare incipientă, iar mai apoi se conturează sentimentul eului liric, în adresarea către iubită. În poezie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întuneric, eterna pace, "un punct... din chaos face mumă, iară el devine Tatăl", "stăpânul fără margini peste marginile Lumii". Pentru a materializa abstracțiunile, poetul folosește interogația, sinonimia substantivului "prăpastie", folosirea cuvintelor derivate cu prefix ("nefăcute", "desface"), unități enigmatice: Ființa, Neființa, Nepătrunsul, Muma, Tatăl, verbe și substantive în enumerație, care dau dinamism: De atunci răsare lumea, lună, soare, stihii..."; sinonimia și antonimia în lexic ("Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,/ Facem pe pământul nostru mușuroaie de furnici", sintagme
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moment adânc al eului primordial și autonom”, ar fermeca în chip deosebit „atenția omului actual”, mare prețuitor al „complicațiilor ființei adânci”. Discuția continuă pe schema opoziției om nou / om vechi, cel dintâi fiind atras de zonele ascunse, iraționale, de „începuturile nepătrunse” ale conștiinței (ca în filosofia lui Lucian Blaga), al doilea încorporând tipul comun, social, echivalat de Z. cu tipul „clasic”. Omul nou e lipsit de aureolă, desfide „totalurile armonice”, „unitatea”, „adevărurile eterne”, pe el îl captivează infinitul clipei. Poate fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
mari poeți români, în Poemele luminii (1919)1: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - și-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micșorează, ci tremurătoare mărește și mai tare taina nopții așa îmbogățesc și eu întunecata zare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
a III-a, postfață de Mircea Martin, Paralela 45, Pitești, 2002, p. 220. 426 "[...] O creangă cu frunze de-aur/ Crește-n umbrosul copac, și de-aur mlădițele-i svelte/ Sfântă Iunonei din Iad. Dar codrii sălbatici ascund-o/ Văi nepătrunse o-nvelesc în nestrăbătut întuneric./ Încă adâncul de jos al lumii nu-i chip a răzbate/ Până nu rupi din copac vlăstarea cu steaguri de aur;/ Asta Proserpina cere, frumoasa, ca dar ce-și alese/ Însăși. Iar dacă desbini tu
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
telegramă prin care le ura succes. Când i s-a lărgit orizontul, a consimțit totuși să cedeze o parte din colecția sa, punând condiții: vroia să întemeieze un colț muzeistic în școala la care învățase, liceul „Vasile Alecsandri”. GRUIA Prea nepătrunse sunt, Doamne, căile tale ca să fi putut bănui că spiridușul care intra în sala de cerc și ne privea cu ochi șăgalnici avea să ajungă, în numai doi ani, „un mare arheolog”, așa cum îl caracteriza la una dintre sesiuni cercetătorul
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
aveam și responsabilitatea scrisului literar, al nostru și al unor confrați care activau la Cenaclul literar din localitate și se adresau paginii literare a ziarului... „Scrisul - această frumoasă îndeletnicire liber asumată, pasionantă ca dragostea pentru femeia iubită, pornită din adâncurile nepătrunse ale spiritului, devoratoare de energii intelectuale și sufletești, - scrisul cu înaintări și stagnări, cu împliniri și poticneli, cu bucurii și întristări este una dintre temele predilecte ale discuțiilor noastre. Ne bucurăm că ne vedem, iar schimbul de informații și de
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
la el de două ori ca să-l recunoști. Fața-i era brăzdată de o suferință la care ochii lui nu luau parte. Era o suferință a celulelor lui și numai a lor. El Însuși - eul conștient, care privea prin ochii nepătrunși, calm-alerți, de borfaș - nu avea nimic de-a face cu această suferință a celuilalt sine al său respins, o suferință a sistemului nervos, a cărnii și viscerelor și celulelor. S-a strecurat la masa la care stăteam și a comandat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
zone mărfii, simțind lipsa vagă și persistentă, ca o fantomă palidă a sevrajului. Așadar, tipul ăsta umblă prin locurile În care Își practica odată Îndeletnicirea lui Învechită și de neînchipuit. Însă e impasibil. Ochii-i sînt negri și au calmul nepătruns al unei insecte. Arată ca și cum s-ar hrăni cu miere și siropuri levantine, pe care le suge printr-un fel de trompă. Care e Îndeletnicirea lui pierdută? Cu certitudine e ceva din clasa de jos și are legătură cu morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]