252 matches
-
că universul este, prin natura lui, neschimbător și imobil. Iar problemele de logică puse de Zenon păreau să susțină gândirea lui Parmenide; arătând că schimbarea și mișcarea erau paradoxale, el spera să convingă lumea că totul rămâne la fel - este neschimbător. Zenon credea cu adevărat că mișcarea era imposibilă, iar paradoxul lui a fost principalul punct de sprijin al întregii sale teorii. Existau și alte școli de gândire. Atomiștii, de exemplu, credeau că universul este constituit din particule mici, numite atomi
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
vrei să treci dincolo/ să cobori ca de pe o treaptă foarte scundă, dar cât/ de mult totuși - oprit aici, la marginea soarelui/ cu lumina lui caldă peste ochii închiși, și știind/ că dincolo, odată ce-am coborât în această maree/ neschimbătoare de umbră, odată ce am trecut/ strada, și am să urc iarăși o treaptă măruntă/ ar putea fi la fel - numai că într-un timp răsturnat/ invers, ca într-o oglindă, în umbră,/ se cuvine deci să lăsăm acum să crească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
analiză a tendințelor caracteristice ale epocii noastre. ... Despre care există simțământul că poate fi făcut ceva. Într-o mare parte a lumii, până nu demult, foametea nu a fost o problemă socială deoarece a fost considerată ca parte a naturii neschimbătoare a ordinii lucrurilor. Sau, de-a lungul secolelor, bolile mintale nu au avut tratamentul adecvat și, din acest motiv, bolnavii mintali erau ascunși de ochii mulțimii. În legătură cu acest al doilea exemplu, nu putem afirma că înaintașii noștri erau insensibili, dar
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
substanța lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile lor interne“ determină toate înlănțuirile lor posibile, adică stările de lucruri atomare. O lume diferită de lumea reală va avea în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
priori, acea ordine pe care o prescrie limbajul, este reflexul unei forme fixe a lumii, independent de gândirea și limbajul omului. „Obiectele pot intra în combinații unele cu altele. Totalitatea acestor combinații posibile este forma lumii. Această totalitate este fixă, neschimbătoare. Ea este anterioară existenței ființelor umane, a experienței, a gândirii, a limbajului.“38 Relațiile dintre obiecte și nume, dintre stări de lucruri atomare și propoziții elementare, sunt relațiile dintre entități nonlingvistice, entități care există independent de limbaj, și entități lingvistice
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
radical diferite“23. Perspectiva Tractatus-ului, credea Malcolm, poate fi caracterizată drept reprezentativă pentru ceea ce Wittgenstein a criticat mai târziu drept „esențialism“. Prin această calificare era vizată, în primul rând, distincția rigidă dintre forma logică și fapte, dintre ceea ce este necesar, neschimbător și ceea ce este contingent și variabil. Ideea unei forme logice a limbajului și a lumii date a priori, independent de fapte, cea a existenței a ceva absolut simplu, și ideea unei forme generale a propoziției sunt tot atâtea expresii ale
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
marea tradiție a gândirii occidentale. În această tradiție, ceea ce contează drept realizare filozofică este scoaterea la iveală a ceva ascuns privirii comune. Filozof este cel care dezvăluie principii, elemente prime ale existenței, esențe pure, existențe suprasensibile, care sunt necesare și neschimbătoare. Filozofia se înfățișează astfel drept theoria prin excelență, deoarece ea ilustrează în mod exemplar străduința rațiunii de a pătrunde ceva în mod principial inaccesibil gândirii și experienței comune. Tractatus-ul rămâne solidar cu această orientare a gândirii. Este ceea ce se impune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
uneori, chiar dispariția din noi a acestui sentiment atât de important. Trebuie să știm că omul nu poate să se comporte după bunul plac al fanteziei sale, fără a risca. Pentru reușita în viață, el trebuie să se conformeze regulilor neschimbătoare care depind de însăși structura ei. Ne asumăm un mare risc atunci când lăsăm să moară în noi un sentiment esențial, o activitate fundamentală, fie ea de ordin fiziologic, intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea dezarmonioasă a corpului și activitățile dezordonate
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
substanța lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile lor interne“ determină toate înlănțuirile lor posibile, adică stările de lucruri atomare. O lume diferită de lumea reală va avea în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
priori, acea ordine pe care o prescrie limbajul, este reflexul unei forme fixe a lumii, independent de gândirea și limbajul omului. „Obiectele pot intra în combinații unele cu altele. Totalitatea acestor combinații posibile este forma lumii. Această totalitate este fixă, neschimbătoare. Ea este anterioară existenței ființelor umane, a experienței, a gândirii, a limbajului.“38 Relațiile dintre obiecte și nume, dintre stări de lucruri atomare și propoziții elementare, sunt relațiile dintre entități nonlingvistice, entități care există independent de limbaj, și entități lingvistice
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
radical diferite“23. Perspectiva Tractatus-ului, credea Malcolm, poate fi caracterizată drept reprezentativă pentru ceea ce Wittgenstein a criticat mai târziu drept „esențialism“. Prin această calificare era vizată, în primul rând, distincția rigidă dintre forma logică și fapte, dintre ceea ce este necesar, neschimbător și ceea ce este contingent și variabil. Ideea unei forme logice a limbajului și a lumii EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 205 date a priori, independent de fapte, cea a existenței a ceva absolut simplu, și ideea unei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
marea tradiție a gândirii occidentale. În această tradiție, ceea ce contează drept realizare filozofică este scoaterea la iveală a ceva ascuns privirii comune. Filozof este cel care dezvăluie principii, elemente prime ale existenței, esențe pure, existențe suprasensibile, care sunt necesare și neschimbătoare. Filozofia se înfățișează astfel drept theoria prin excelență, deoarece ea ilustrează în mod exemplar străduința rațiunii de a pătrunde ceva în mod principial inaccesibil gândirii și experienței comune. Tractatus-ul rămâne solidar cu această orientare a gândirii. Este ceea ce se impune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cu „a face ceva din viața lor”, probabil ca noua generație vede viața ca pe un proces În continuă schimbare, care operează Într-o multitudine de relații de rețea. Într-o eră a conectivității globale, vechea idee a unei conștiințe neschimbătoare, independente și autonome cedează teren unei noțiuni a eului ca o istorie În curs de desfășurare, ale cărei linii de acțiune și substanță sunt complet dependente de diversele caractere și evenimente cu care o persoană intră În relație. Gergen sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
fenomene care se repetă totdeauna identic cu ele Înseși” (p. 322). Și aiurea d-sa revine asupra Întrebării, spunând că, „deși trebuie să se bage de seamă că noțiunea de lege, În ceea ce ea posedă ca abstracție, ca obștesc și neschimbător, nu-și poate găsi aplicarea Într-o știință care studiază fenomenele de succesiune, totdeauna deosebite Între ele, printr-o parte oarecare, se poate totuși Încerca a se determina factorii care au dat naștere societății omenești și care au condiționat dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
pentru omul civilizat. Dacă la animale flexibilitatea neurofiziologică înseamnă un număr relativ mare de strategii de persuasiune, la oameni ea poate fi supusă unor schimbări atât la nivelul dezvoltării, cât și la cel al funcționării sistemelor neuronale presupuse a fi neschimbătoare. Animalele vertebrate și oamenii dispun de aceeași centri nervoși ce controlează manifestarea comportamentului agresiv. Totuși dezvoltarea neuronală a omului îi permite acestuia să controleze procesele fundamentale ale acestor centri. În opinia lui Panksepp (2000), procesele și relațiile dintre diferiții centri
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Cel ce este, natura lui fiind cel mai bine caracterizată de Ființă; în vreme ce toate fiintele limitate se definesc prin esență, Dumnezeu nu se poate defini decât prin existența, căci El este pur si simplu Ființă, absolută, independentă de orice cauza, neschimbătoare, peste timp, fiind infinită. Chiar dacă evreii din secolul al XIV-lea î.H. nu puteau înțelege întreg conținutul Tetragramei și al definiției ei, aceasta conține o revelație latentă ce avea să fie interpretată în secolele viitoare. După o analiză foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
aliha mai are și sensul de „a adoră”; și aici formă il"h are sens de participiu pasiv: „cel adorat”. O altă etimologie, mai ciudată, îl derivă pe il"h de la ’aliha bi„a se statornici (undeva)”: All"h este neschimbător, statornic. Alții îl derivă pe il"h de la waliha îl", „a dori cu ardoare, a tânji după”: All"h e dorit de inimile oamenilor. De la același verb, walah (numele verbal) poate însemna și „iubire puternică”. R"z, în Law"mi
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Is 43,10 b-c): „... că să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt: înainte de mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu și după mine nu va fi.” (C) Semnificații de bază: preexistent în raport cu universul, fără sfârșit și neschimbător. 3.1.5. Unic 3.1.5.1. YHWH ’Eh"d. Apare în celebra formulă deuteronomistă care precede porunca de a-l iubi pe YHWH mai presus de toate: Šema‘ Yiœer"’Ql YHWH ’ElohQynó YHWH ’eƒ": (Dt 6,4): „Asculta
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Martorul credincios și adevărat”). „Dumnezeule adevărat” este prea vag. Textul din Apocalips ar putea oferi o soluție de dezambiguizare. Propunem deci traducerea lui ’ElohQy ’"mQn cu „Dumnezeule credincios și adevărat”. Semnificații de bază ale celor trei nume sinonime: divinitate sigură, neschimbătoare, fidelă. 3.1.12.2. ’Ql ne’em"n: „Dumnezeu credincios” (toate traducerile românești); theòs pistós (LXX); „Deus fidelis” (Vg); „le Dieu fidèle” (BJ); „the faithful God” (RSV). Contexte: We-y":a‘ț" k YHWH ’ElohQyk" hó’ h"-’Elohm h
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
nipe‘al are drept corespondent în arabă formă infa‘ala219, având aceeași valoare de reflexiv. Practic expresia este sinonima cu numele anterioare 220. Doar structura ei gramaticala diferită ne-a determinat să o analizăm aparte. Semnificații de bază: divinitate sigură, neschimbătoare, fidelă. 3.1.12.3. NoțQr/Šomer: „făcând șmilăț”/„Cela ce păzeaște” (SC); „Cel ce face milă”/„Cela ce păzește” (Blaj, BVA); „păstrează”/„păzește” (G-R); „păzește” (BS); „ține” (C); diatQrÄÎn/ho phylássÄn (LXX); „custodit” (Vg); „qui garde”/„îl garde” (BJ
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
RSV). Aceste nume, care figurează și la 3.1.9.3. și, respectiv la 3.1.16.4, se încadrează în acest câmp când apar în anexiune cu un substantiv care desemnează bunăvoință sau fidelitatea, exprimând faptul că acestea sunt neschimbătoare. În aceste contexte, cele două sunt sinonime, fapt ce a determinat și folosirea aceluiași cuvânt pentru ambele de către majoritatea traducătorilor: NoțQr ƒese: l"-’al"pm noœQ’ ‘"won w" peša‘ we-ƒa””"’"h... (Ex 34,7a): „Care păstrează bunăvoință pentru mii
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Is 45,19). 4.3.2. al-B"q (2.1.3.2.), deși este în toate listele tradiționale, nu se află ca atare în Coran, ci sub formă de verb la imperfect, persoana a III-a singular (yabq"). Ideea existenței neschimbătoare a lui Dumnezeu, a dăinuirii lui infinite este exprimată și în Biblie, de pildă în Psalmul 102/101,27: „Ele (i.e. cerurile și pământul) vor pieri, dar Tu rămâi și toate că un veșmânt se învechesc și ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Se poate observa cum un simplu text ca acesta demolează instantaneu întregul eșafodaj tendențios al criticii proletcultiste. Pe aceeași lungime de undă cu Monica Lovinescu se plaseaza un alt reprezentant al exilului, anume profesorul N. I. Herescu, autorul unui studiu intitulat Neschimbătorul Caragiale, în care demonstrează absurditatea considerării acestui scriitor drept "un precursor al comunismului"28. Așa cum reiese din lucida tratare a compatibilității satirei caragialiene cu politica veche sau nouă29, Eugen Ionescu împărtășește aceeași părere. În pătrunzătorul portret pe care se simte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
serie nouă, an XX, nr. 7-12, aprilie-iunie, 2009, p.3, p. 24. George, Alexandru, "I.L. Caragiale în lumina interpretărilor reducționiste, România literară, nr. 11, 1990. Grigurcu, Gh., "Evocându-l pe Eugen Barbu", în România literară, nr. 51-52, 2004. Herescu, N. I. , Neschimbătorul Caragiale, publicat în Almanahul ziarului "America", 1961, pp. 245-255, reprodus în Herescu, N. I., Dreptul la adevăr publicistica exilului, Ediție îngrijită și prefată de Nicolae Florescu, Editura "Jurnalul literar", 2004, pp. 174-179. Ilie, Loredana, "Comicul absurdului la Caragiale", Annales Universitatis Apulensis
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conferințe cu prilejul centenarului I.L. Caragiale, E.S.P.L.A., București, 1952, p. 211. 27 I. L. Caragiale, Opere, ediție critică de Al Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, vol. 2. Momente, schițe, notite critice, Editura pentru Literatură, București, 1960, p. 298. 28 N. I. Herescu, Neschimbătorul Caragiale, publicat în Almanahul ziarului "America", 1961, pp. 245-255, reprodus în Herescu, N. I., Dreptul la adevăr publicistica exilului, Ediție îngrijită și prefață de Nicolae Florescu, Editura "Jurnalul literar", 2004, p. 178. 29 Merită remarcată întâietatea lui Titu Maiorescu și în privința
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]