247 matches
-
lumii sau o nouă dragoste), m-aș fi consolat mai iute. Ioana încearcă o nouă stratagemă: se va preface că totul a fost o născocire ca să o iubesc. Minciuna, pentru un temperament sincer, va fi grea și va dura la nesfârșire, va trebui să fie atentă ca să nu bănuiesc nimic. Va atrage după ea alte multe minciuni, căci va trebui să-mi explice tot ceea ce pare turbure, ce-am văzut sau am aflat. Și, mai ales, Ioana va trebui să-și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
culoar retrăind intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Câteva minute mai târziu acceleratul prinse viteză. Geamurile erau deschise la maxim pentru a produce curent, vântul șuiera pe culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton și plictisitor. Într-un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
necontrolat. Îl simt peste tot în ei, lasă urme insesizabile însă dure amestecate cu nisipul care se împrăștie și-i hârjonește într-una până la durere, totul se pierde într-o stare de vis și adevăr, trezire și somn, pasiune și nesfârșire. Vremea se scurge ca o lipitoare în micul deșert de cenușă ce-și va schimba curând culoarea. Marea se zbate, nu-și potolește zvârcolirile din ce în ce mai intense< a început din nou furtuna! Începe să se întrezărească plaja galben-aurie, din întunecimea mării
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
urmei nu am timbru nici cutie poștală nici măcar nu știu cum să împăturesc cerul m-am amestecat cu verdele sub înaltul gândului tău locuiesc pajiști în care florile șoptesc iubire plugarul din mine răstoarnă brazde și așează semințe aleargă cu disperare între nesfârșire și clipă oboseala trupului deschid cu frică ochii ciocane zvâcnesc sub tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în adâncuri ce lumina din străfunduri un acvariu uriaș: marea și deopotrivă cerul, straniu de gol. În depărtare se contura linia orizontului, atât de proeminentă încât părea retușată de un fotograf prost; ea despărțea cu un chenar gros și negru nesfârșirea verde a mării de cea de azur a cerului. Iar incerta și în același timp deosebit de clara mea amintire nu putea desluși sensul acelei plaje izolate pe un povârniș atât de înalt, la marginea unei mări la care accesul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Finalul discuției tripartite mă găsise pe mine mai bogat cu câteva confirmări, dar și mai frământat de Întrebări noi, iar pe ei, mai Întunecați la față și mai Îngrijorați. Howard, cel puțin, adunase atâta neliniște În ochii lui ca o nesfârșire verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el. Ne povestise că stătuse de vorbă cu mai multe persoane și că aproape toți interlocutorii Îi păruseră abătuți și dezorientați. În Centru domnea o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă simțea oprit în spatele ei. Câteodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în ochii lui adânci și să-l întreb ce mi s-a întâmplat, ce s-a întâmplat și cu Lumea, de s-a retras toată în nesfârșitul pustiu de alb al niciundelui. De ce m-au închis și pe mine în nesfârșirea de alb... Cerceveaua este înțepenită. Am întrebat-o pe doamna care îmi aduce hârtiile de ce este înțepenită fereastra și ea nu a știut ce să-mi răspundă. Sau nu a vrut. La multele întrebări pe care le puneam până mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ascut târnăcobu’. M-au trecut sudorile. Când vorbea, îi ieșeau aburi din gură. A apucat hățurile, iar calul și-a mișcat vioi fundul. Sania s a întors pe urmele ei, ca pe niște șine. Pădurea a rămas în urmă, iar nesfârșirea albă a câmpului însorit s a deschis înainte. Sclipea toată de picături, ca marea. N-am apucat, așadar, să plec din țară nici acum. Ce se întâmplă? Unde-a dispărut totul? De unde-a apărut totul? Spre deosebire de mine, care n-aveam
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
timpul călătoriei, să stea pe culoar și retrăia intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Acceleratul mergea în viteză, cu geamurile deschise la maxim, era curent, vântul șuiera pe culoar și el, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului; peisajul era monoton, câmpia cultivată cu plante cerealiere întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni, drumuri prăfuite și șoseaua ce însoțea o lungă perioadă calea ferată; într-un sat doi puști pe-o bicicletă stârneau colbul în urma lor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în gândul și în sufletul tău. Altfel zis, sper să-ți amintești de mine. Măcar din când în când...” Domnul R. nu are curajul să dezvolte idei poetice de genul horațianului „non omnis moriar” (nu voi muri cu totul). În fața nesfîrșirii timpului, dragostea lor este ca un abur după o ploaie de vară. Ceea ce ar putea să dăinuie cu o secundă mai mult este fapta: ceea ce va fi fost săvârșit numai și numai din dragoste. La acest punct, confruntarea cu sine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume, Uitând că sunt trecători și că pe această lume, Din imensul lanț al vieții, reprezintă o verigă... Mă întreb pe-aceasta cale, din ce nesfârșire vin? Cine-au fost străbunii, care, m-au lăsat printre urmași? Peste câte mii de urme, trec acum cu-a vieții pași? Și prin mine, peste vreme, ei, strămoșii mei, revin...
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
esență divină" ("Ai pământului"). O componentă a spiritului nostru este inerența zborului, în ea stă lumina, inima, nemurirea ("Într-o imensă pasăre suntem însămânțați"). Poemul configurează metamorfoze stranii, halucinante, pentru a ne convinge de necesitatea năzuinței în existența noastră: În nesfârșirea ei ambițioasă,/ În patosul cu care mai speră la urmași,/ Stă viața noastră." Urmărind alte unghiuri, inedite, ale spiritului, Păunescu își fixează propria condiție de poet dincolo de aglomerările onomastice. Poemul "Tinerețea unchilor mei Ioan și Dumitru" se umple de gravitate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu frâu de mătase/ și-n calul acela/ alt cal se-necase/ El venea de departe/ cu potcoavele sparte/ de unde lumina se naște/ și nu-i nici ce bea, nici ce paște/ Eu l-am adus să se-adape/ din nesfârșirea unicei ape/ fără izvoare/ O, Doamne, cu câtă sete/ bea calul alb din râul Lethe". Și în alte câteva artes poeticae apar posibile reminiscențe ale unor lecturi orfice, care în ecuația scriiturii lui Nicolae Turtureanu vor avea o finalitate bine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ecourile turmelor / Care coboară spre câmpie; / Cu fum împrăștiat prin iarbă / Ard frunze umede-n vie, / În zare cocorii se-neacă și dispar / În mările cerului fără hotar - / Și peste toate, ca o melodie, / Tulpinile se-nalță, se mlădie, / În nesfârșirea toamnei, diademe, / Culori arzând de iubire târzie - / O, dalii, tufănici și crizanteme.” Conștiința dureroasă a trecerii ireversibile a timpului, profunda tristețe ce însoțește schimbarea anotimpurilor structurează întreaga gamă de tonuri a poemelor, care cunosc o gradație ascendentă a sentimentului, de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
prevestitoare de rău. Ca un topor care nu mai cade, care ne îngăduie să rămânem vii când lectura se încheie. Ultima frază explică tot: ... și apoi în vis m-am văzut dedesubt, în zdrențe; sunt iar copil, cerșind în pragul nesfârșirii. Un copil veșnic sacrificat, a cărui moarte transformă fiecare paragraf într-un poem. Mai mult decât colegii lui de generație (printre care se înscrie în frunte Graham Swift, dacă e vorba de lirism), Ackroyd este menit să fie citat. La
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lor în piatră; căci orice formă se reflectă, orice lumină are și umbră, sunteul are ecou, și cine putea spune unde începea unul și unde se termina celălalt? Se topesc laolaltă, trăind înălțarea către divinitate. Copil iar, cerșind în pragul nesfârșirii, fără a explica mai mult, fără a dezvălui cine e Dyer, cine e Hawksmoor (neputincios în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de fapt. El vorbește despre "lumea aceea în care am intrat pentru scurt timp". Bunicul lui, William Sinclair, care vine să-l ia de la tatăl lui și să pună capăt timpuriei lui comuniuni cu inexprimabilul, habar n-are de această nesfârșire intuită de copil. El și nevasta lui, părinții Ceciliei, sunt oameni de treabă și de rând, care-i asigură lui Tim un cămin normal până ce-și termină școala. Tim nu vrea să-și părăsească tatăl, nu vrea să plece din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sus (care ne amintesc de Eliot când urcă scara vârstei în Ash Wednesday III) tinerețea dă năvală înapoi în trupul irosit și îl află de nelocuit. Ochii îmbătrâniți privesc în sus, iar ferestrele din înalt dezvăluie "seninul adânc", "nimic", "nicăieri", "nesfârșirea". Vorbele, folosite până acum drept catharsis, nu mai au putere. Poemul îl refuză pe poet. Iată-ne în sfârșit aproape de Larkin: izgonit afară din cuvinte, îl sprijinim, îi împărtășim deznădejdea. Poetul privește vârsta în ochi și vede cum se unesc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
identificarea creatorului cu el însuși, și totodată cu Lumea, „în bogăția indiviză a precuvântului”. E o identitate primară, care în operă (text) se realizează încă o dată, la alt nivel, nu pur existențial, prin inserția „infinitului de compenetrație al precuvântului” în „nesfârșirea etalată a masei cuvintelor” organizate în text. Această a doua identitate e posibilă numai acolo unde „cuvintele tribului și-au păstrat intactă inocența lor aurorală”. La sfârșiturile de cicluri culturale cuvintele sunt „ori bete de-a binelea și umblă pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
où sont-elles ?) (Miclău, 1978 : 155) fac schimb de taine cu strămoșii (Biografie) (Blaga, 2010 : 135) j'échange des mystères avec leș ancêtres (Biographie) (Miclău, 1978 : 313) je fais un échange de mystères avec leș ancêtres (Biographie) (Stolojan, 1992 : 57) Sporim nesfârșirea C-un cântec, c-o taină. (Cântăreți bolnavi) (Blaga, 2010 : 170) Nous prolongeons l'infini d'un mystère, d'un chant. (Chanteurs malades) (Stolojan, 1992 : 95) un cântec s-a iscat în larg, mare și tainic în larg. (Taină inițiatului
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]