301 matches
-
și cele Treizeci de capitole și din care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leontie: Despre cele șapte ca și Contra nestorienilor și Contra monofiziților. În realitate, s-a dovedit că fragmentele sunt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate menționate mai sus în care sunt atacați nestorienii și monofiziții sunt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leontie din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o persoană diferită de aceea a lui Leontie din Bizanț (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în manuscrise lui Leontie: Despre cele șapte ca și Contra nestorienilor și Contra monofiziților. În realitate, s-a dovedit că fragmentele sunt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate menționate mai sus în care sunt atacați nestorienii și monofiziții sunt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leontie din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o persoană diferită de aceea a lui Leontie din Bizanț (cf. aici, pp. ???-???). Tratatul Despre cele șapte este, conform manuscriselor, opera „lui Leontie scolasticul bizantin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Leontie nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci când i se atribuiau scrierile lui Leontie din Ierusalim), ci un calcedonian riguros; chiar expresia, tipic chiriliană, „unire după hypostasis” este evitată de el în favoarea expresiei „unire după ousia”. Bibliografie. Ediții: Contra nestorienilor și a eutihienilor: PG 86/1, 1268-1396. Rezolvarea: PG 86/2, 1916-1945. Treizeci de capitole: PG 86/2, 1901-1916 și, mai degrabă, F. Diekamp, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, Aschendorff, Münster 19812, pp. 155-164. În PG 86/1-2 și celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. franc., Cerf, Paris 1993, pp. 247-309. 26. Leontie din Ierusalim Așa cum am spus, corpusul atribuit lui Leontie în PG 86 conține o scriere Contra monofiziților și una Contra nestorienilor care în manuscrise apar sub numele lui Leontie din Ierusalim. Propunerea lui F. Loofs de a vedea aici niște revizuiri ale unei opere pierdute a lui Leontie din Bizanț, Scoliile, s-a dovedit fără temei; aceste două opere trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pierdute, în care erau combătuți severienii; așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leontie din care a ajuns până la noi doar al doilea cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leontie din care a ajuns până la noi doar al doilea cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sunt citatele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din care a ajuns până la noi doar al doilea cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sunt citatele din texte nestoriene care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sunt citatele din texte nestoriene care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sunt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există o singură ipostază în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
citatele din texte nestoriene care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sunt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există o singură ipostază în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfânta Treime
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfânta Treime a pătimit”. Richard subliniază faptul că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului care este apoi respinsă. Însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opuse monofizismului. Leontie s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostază din acea impasse în care ajunsese în urma
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
umane, fără ca a doua ipostază, cea umană, să ajungă să se adauge celei divine? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gândirii raționale a formulării de la Calcedon (conform căreia Cristos este o ipostază cu două naturi), evitându-se atât soluția nestoriană (două ipostaze sau prosôpa, a Logosului respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cât și cea monofizită (o singură ipostază, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
primului să se folosească de analogia cu ființa umană pentru a explica relația dintre divin și uman în Cristos; în schimb, cel de-al doilea renunță complet la un asemenea procedeu. Bibliografie. Ediții: Contra monofiziților: PG 86/2, 1769-1901. Contra nestorienilor: PG 86/1, 1400-1768. Studii: M. Richard, Leonce de Jérusalem et Leonce de Byzance, MSR 1 (1944), 35-88 (= idem, Opera minora III Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven 1977, n. 59); A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și 8 care, în opinia sa, nu pot să aparțină aceluiași autor; tratatul 4 este compus, crede cercetătorul, după controversa nestoriană. Bibliografie. Repertoar de texte în CPG II, n. 3885-3900. J. Lebon, Le moine saint Marcien. Étude critique des sources; édition de ses écrits, Spicilegium sacrum Lovaniense, Leuven, 1968; J. Kirchmeyer, Le moine Marcien (de Bethléhem?), în Studia Patristica V (TU
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
oricărei explicații a prezenței expresiei „unire după ipostază” la Marcu cu greu ne poate face să ne gândim că el ar fi creat-o (Grillmeier), sau chiar că ar fi folosit-o în acest mod în primii ani ai controversei nestoriene (Kunze). Totodată, așa cum a observat J. Gribomont, cristologia lui Evagrie nu a fost în centrul dezbaterilor în timpul crizei origeniene din 399-400, ci în timpul celei din anul 515 și după aceea. Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare succes; așa cum rezultă din conținutul revelațiilor povestite, ei considerau conciliul ca un fel de revanșă obținută de nestorienii condamnați la Efes. Ioan culege aceste informații de la Petru Ibericul și din cercul acestuia sub formă de tradiții orale transmise de călugării din lavra de la Maiuma. Iată câteva exemple. În primul capitol, autorul pretinde că relatează o amintire a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie e foarte interesat de chestiunile dogmatice pe care le înțelege foarte bine și lui îi datorăm cunoașterea, din perspectiva sa istorică, a controversei nestoriene și a celei monofizite, pe care ne-o prezintă chiar până la ramificațiile sale târzii. Oricum, Evagrie e preocupat și de problemele istoriei profane, nu numai de chestiuni de istorie bisericească: în cartea a șasea, vorbește aproape exclusiv despre războaiele dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Diacrinomenul ar trebui să fie identificat în persoana lui Ioan din Ege, autor al unei opere în care atacă simbolul calcedonian, etichetat în sinoadele din secolele al șaselea și al șaptelea ca inamic al Crezului de la Calcedon dintr-o perspectivă nestoriană. Bibliografie. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 116-117. 11. Ioan Malala Încheiem acest rapid examen al istoriografiei bisericești cu unele observații referitoare la un autor pe care, dacă am fi riguroși, n-ar trebui să-l analizăm pentru că nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a doua carte a acesteia în 547-549; trece prin unele dificultăți care au drept cauză probabil polemicile purtate cu învățații din Alexandria, dușmani dintotdeauna ai școlii antiohiene căreia el îi aparține (e antiohian și prin naștere) și, mai degrabă, fiind nestorian, trebuie să țină piept monofiziților din Alexandria. Declară că nu a avut parte de o educație îngrijită și acest lucru e confirmat chiar de opera propriu-zisă, destul de dezordonată la nivelul structurii și la cel al conținutului. Fotie afirmă chiar că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compună o operă cu conținut geografic în sensul științific al cuvântului, ci vrea să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile escatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (care sunt, de fapt, cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sunt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe teoriile lui Ptolemeu. Sub numele lui Ptolemeu, care trăise cu patru secole mai înainte, ar trebui, în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de sus; deasupra este împărăția cerurilor, indestructibilă și eternă. Această doctrină a celor două condiții pe care ne-o prezintă Cosma aici s-ar părea că e derivată din tezele școlii exegetice din Antiohia și, mai precis, din tezele școlii nestoriene de la Nisibi, contemporană cu scriitorul nostru. După ce a așezat astfel lucrurile în univers, Dumnezeu s-a apucat să-l facă pe om care urma să treacă de la o catastază la alta. După aceea, Dumnezeu îi arată lui Moise Muntele Sinai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
inventariat în cheia senzaționalului de acest grup de avangardă dornic de a se sincroniza și chiar a depăși, fie și la modul fantezist, oniro-anticipator, nivelul de cunoaștere al timpului. Acum îmbrățișează Baudolino ideea-forță ce va deveni obsesie: găsirea preotului creștin (nestorian) Ioan și a fabuloasei sale împărății. Baudolino rămâne totuși, prin însăși gena sa italică, un spirit practic, apt să facă lucrurile să se întâmple și să schimbe cursul vieții, în timp ce prietenul său Abdul, să zicem, nu pregetă să recurgă la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
din Orientul Mijlociu are o pondere similară în toată Europa. De asemenea, migrația din zona Orientului Mijlociu spre Europa datează de ceva timp, având în vedere existența unor comunități creștine (de origine asiriană la Sodertalje, suburbie a Stockholmului, sau de confesiune nestoriană la Sarcelles, în apropierea Parisului). 92 Pe de o parte avem în vedere: terenurile cultivabile se restrâng la valea Indului și câmpia Punjabului, influența musonului se manifestă rar, debitul mai redus al Indului comparativ cu cel al Gangelui etc.. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
creștini din insula Socotra, care nu au de-a face cu Papa de la Roma, ci au propriul lor episcop ce trăiește la Bagdad”. În realitate era vorba despre mica comunitate creștină existentă în evul mediu în insula Socotra (afiliată Bisericii nestoriene din Mesopotamia), rămasă pe insulă ca o reminiscență din epoca preislamică. 3. Cunoașterea și situația spațiului arab în perioada declinului lumii arabe (sec. XV - XX) Bazinul Mării Mediterane a rămas pentru multă vreme apanajul stăpânirii arabe - ciclul arab al Islamului
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3040]
-
autorului în discuție mai găsim la Theodoret al Cyrului și la Fotie, care mărturisește că a citit tratatul Peri tou pantos, Comentariul la Cartea lui Daniel și monografia De Christo et Antichristo. În secolul al XIII‑lea, Ebed Jesu, mitropolit nestorian al Nisibei (†1318), citează De Providentia, Capitula contra Gaium, precum și Apologia Apocalipsei și a Evangheliei lui Ioan. Singurele elemente biografice se găsesc în fragmentele hagiografice. Este vorba despre Depositio martyrum, un document roman din 336, care menționează, la data de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în apropiere de Antiohia, unde își va petrece tot restul vieții. Activitatea exegetică a lui Theodoret cunoaște o dezvoltare cu totul deosebită după sinodul din Efes (431), soldat, pe teren dogmatic, cu victoria lui Chiril al Alexandriei și condamnarea tezelor nestoriene. Deși se află de partea învinșilor, Theodoret nu abandonează lupta, ci se hotărăște să o continue cu alte mijloace decât cele ale polemicii filozofice (în care, adesea, dictează prejudecățile) aplecându‑se astfel asupra Sfintelor Scripturi, pe care le consideră unicul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]