1,553 matches
-
implicarea în același timp în rol, alimentam și urmăream ca spectator această ireală dramă. Ce-i făcuse el acestei femei? mă întrebai din sală, în timp ce pe scenă știam perfect de bine ce-i făcusem. Cuvintele? Da, din ele venise obsesia neverosimilă. Cuvintele, ele loviseră și făcuseră o rană care nu se mai vindeca. Îmi amintii de o istorie cu un leu bolnav și un pădurar. Acesta din urmă îi spusese: "Ei, ce-ai ajuns, prăpăditule? Așa arată regele animalelor? Leul îi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de criticii care îl contestau. Bun, și ce e cu asta? Îi ajunge lui această victorie? Înseamnă că nu e un poet, ci cu totul altceva, nu ne interesează ce, într-o societate nouă apar psihologii bizare și atât de neverosimile încît generațiile viitoare vor ridica din umeri dacă se va găsi cineva să le descrie. Coșbuc, am continuat destins și decis să-mi dau și eu foc câtorva punți, urmând tactica cunoscutului prozator, Coșbuc are o poezie în care criticul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
parte de aceste favoruri. În schimb norma atinsă de ei, trei metri, se generaliză, ni se impuse și nouă. Trei metri? gândi atunci un ins și începu să sape ca un smintit și în câteva săptămâni ajunse la performanța absurdă, neverosimilă, inexplicabilă în ecuația ei (energie umană plus gând, imbold al conștiinței): nu mai puțin de treizeci de metri zilnic. În faza ascendentă a acestui record fantastic sărirăm pe el și încercarăm să-i explicăm că n-avea nici un rost ceea ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
urechea." "Aha, data trecută n-ai precizat. Ia hai să bem, Lavinia..." " Da", zise Lavinia, și se duse să ne pregătească un nou rând de cafele. "Snobismul acesta e real? vreau să spun e răspîndit? și nu ți se pare neverosimil să fi apărut atât de rapid în..." zise totuși Ciceo, semn că reflectase asupra supoziției mele. "Răspîndit sub forma asta nu e în nici un caz, zisei, dar există, sîntem aproape toți snobi sub forme atenuate, acceptabile. Avem copii! Crezi că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
psihică a acelorași oameni, să fii iarăși simpatizată și, printr-un consens tacit, oblojită de căldura lașității lor generale și comune?! Puteai râde din nou cu aceiași, pleca în excursii, te veseleai, puteai fi chiar fericită, acea fericire strâmbă și neverosimilă a tuturor handicapaților, care își beau cafeaua eu piciorul sau se deplasează în cârje sau în cărucior, sau în patru labe... Ciuntirile, mutilările nu se vedeau, erau ale conștiinței, puteai să te hlizești fără să te sperii că chipurile tuturor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
totul, erou care nu se alarmează pentru atât, dat fiind optimismul său debordant, mă relaxai și mă mișcai în scaun cu intenția să schimb poziția genunchilor partenerei mele. "Îți place?" o întrebai la ureche. "Fiul ăsta de chiabur e cam neverosimil, zise, dacă ar fi spus că îl apucase frica să omoare un astfel de ștab ar fi fost mult mai bine", și își plecă fața și îi văzui ochii mari lângă fruntea mea aplecată, în timp ce își reașeza genunchii și mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zic așa, de inexpresivitale străină celor ce se iubesc, și ipoteza că iubea pe unul dintre ei și era iubită de acela mi se păru inconsistentă, și fotografia rămase mai departe în mintea mea la fel de enigmatică și șocantă, imposibilă și neverosimilă, stupidă, inacceptabilă... La urma urmei, o privea personal, îmi spusei, și mă grăbii să termin cu rasul. Nu e treaba mea! Și această gândire făcu să scadă și apoi să se topească în mintea mea intensitatea acestei bizare reprezentări. O
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se rostogoliră pe obraji. Nu, răspunsei, nu înțeleg de ce trebuie să pleci, și dacă te las, pleci pentru totdeauna!". Nu auzea si deodată izbucni în hohote. Își împreună mâinile și se uită la mine în sus cu chipul înecat de neverosimile lacrimi: "Te rog, lasă-mă să plec!". Era o halucinație? Se repeta o scenă cu Matilda? în care însă nu mie mi se spunea să plec... Dar nu avui timp să-mi viu în fire. Mă ocoli cu o dibăcie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spiritului, fie chiar și prin simplul fapt că îi vede pe semenii lui în înfrîngere, în timp ce el, avocatul, stă în deplină siguranță în fotoliul său (un om în nenorocire ne întărește pe noi, cei la adăpost, oricât ar părea de neverosimilă această afirmație, tocmai asta însă ne dă puterea necesară să-l ajutăm). "Petrini, îi strigai prietenului meu, îți dai seama că nu mă pot înșela când mă uit la omul care intră în acest birou, oricine ar fi el! Cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
povestească " Da, îi spusei apoi, în ocnă, da, ar fi fost tragic să te autodenunți, afară ar fi tragic să n-o faci " "De ce?!" Pentru că acolo deținuții n-au colaborat cu cei care vă păzeau. Sânt convins (și ar fi neverosimil să nu cred acest lucru) că a avut loc fi acolo o anchetă și că mulți au știut ce-ai făcut, dar nu le-a fost greu să dea din umeri. Ce li se putea face mai mult decât ceea ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și imposibilul. Contează mai puțin dacă o operă propune o lume posibilă sau una imposibilă. Esențial rămâne efectul de verosimilitate. Imitarea realității cotidiene nu constituie însă un garant al obținerii acestui efect, din moment ce autorul Poeticii afirmă că există și posibilități neverosimile; în acest context, afirmația sa conform căreia „decât întâmplări posibile anevoie de crezut (äýíáôá ?ðièáôá), trebuie preferate mai curând întâmplările imposibile cu înfățișarea de a fi adevărate (?äýíáôá å?êoôá)”1, pare a anticipa într-o oarecare măsură repulsia anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
degetele cu unghii alungite, lăcuite cu o nuanță ciudată, un fel de roz-bej deschis, avea numai câteva inele de argint. pe bune, era al dracului de stilată pentru o vânzătoare. și fața aceea de englezoaică din Orientul apropiat, genele alea neverosimile. până la urmă am cerut o chitară bulgărească și am început s-o acordez. ea se uita ca o mâță cum ciupesc strunele. Nimic metafizic în toată această „relatare” (ca de altfel în întregul poem), o pondere însemnată deținând în schimb
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pe corp, mă plesneam cu palmele peste pielea învinețită, împroșcam stropii în toate părțile, țopăiam desculț pe pămîntul înghețat, eram în culmea fericirii. Parcă ar fi zburat în jurul meu fluturi și păsări cîntătoare și albine încărcate de polen, într-atît de neverosimilă îmi era bucuria. Nostalgia după penitenciarul Jilava, unde jetul de apă rece alterna cu jetul de apă fiartă, de parcă am fi fost condamnați la dușuri scoțiene și nu la muncă silnică, fusese curată rătăcire a minții. Acolo, vederea unor bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de aproape pe acel autor, să-l ai invitat la masă, sau să te căsătorești cu el, ca să sesizezi înșelătoria, nu trebuie nici măcar să-l cunoști personal. Nu-l cunosc personal pe Mircea Cărtărescu, despre care aflu, iată că împlinește neverosimila vârstă de cincizeci de ani. Nici n-am fost în mod special cu ochii pe el, în aparițiile publice. Dar toate aparițiile lui publice, ca om și ca autor, mă îndreptățesc să cred că face parte dintre acei scriitori, puțini
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
e o ideocrație? Acestea fiind zise, m-am dus la expoziția cu pricina cu oarecare scepticism și cu o curiozitate specială. În ce mă privește nu-mi mai aminteam chiar nimic din "Epoca de Aur". Oricât de riscantă mărturisirea, de neverosimilă, de psihanalizabilă, ea este adevărată. Și când mi-am dorit să-mi amintesc, eu știu, cozile, sau toamnele pe câmp, la recoltat, sau ședințele, sau defilările, sau frigul din case, îmi treceau, desigur, prin fața ochilor niște imagini, dar de simțit
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
șase, fără curent, a becurilor de cincisprezece wați, a rației de douăzeci de kilowați pe lună de persoană, și a semiîntunericului permanent, fără scăpare, menit parcă să inducă somnolența cronică, sau "somnul cel de moarte"... A crizelor de furie neputincioasă... Neverosimil o să li se pară tinerilor vizitatori cărora presupun că le e destinată expoziția, că presa (nu citeam pe atunci așa ceva) susținea pe pagini întregi această campanie, recomandând oamenilor: să aprindă becul într-o singură încăpere din casă, nu în mai
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
dvs., folosesc la adresa confraților, din propriile generații, sau din generațiile anterioare, termeni ca aceia din Scrisorile de la Onești. Mă gândesc, domnule Mușina, că precaritatea culturii noastre și desconsiderarea aculturalilor pentru ea, se explică măcar în parte și prin disprețul acesta neverosimil pentru confrați, al celor care chiar o produc, o cultivă, o întrețin și absența sentimentului că sunt dincolo de orice, un grup uman compact, privilegiat, cu răspunderi aparte. Dispreț pe care vă rog, aduceți-vă aminte, scriitorii francezi, fiindcă-i luați
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
a încercat să transforme în răfuială un act de admirabilă mobilizare civică și politică. Nu împărtășesc dezamăgirea, umilința și "rușinea de a fi român" a celor care nu aud discursul prezidențial, clar, concis, substanțial, impecabil, trebuie să spunem, ci doar neverosimil de huliganicii termeni cu care s-a încercat întimidarea lui; care nu au simțit formidabila tărie de caracter și voința Președintelui de a fi la înălțimea momentului, ci doar eficiența tentativei de a coborî momentul și persoana șefului statului, în
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
vai nouă, cu o inexplicabilă popularitate, la cele mai diverse și contrastante categorii sociale, nemaiîntâlnită în România de la regele Mihai încoace. Nu cred că e cazul să ne oprim vreo secundă asupra dezbaterilor din parlament. Ne rușinează pe toți nivelul neverosimil de jos al discuțiilor purtate de alde: Voiculescu, Gușe, Victor Ponta, un Nicolicea care nici propoziții simple nu putea să construiască, în vreme ce altul, Șerban și-nu-mai-știu-cum, le înlocuia cu proverbe. Ideea că la Cotroceni se va duce Văcăroiu, Văcăroiu!!!!!, caricaturile și
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
nimeni dintre cei prezenți nu se solidarizează, nu-l sprijină, deși voci oarecum curajoase mai sunt: Jebeleanu, de pildă, dar este știut că acesta avea un ascendent asupra lui Ceaușescu, sau Păunescu, care-și asigura ieșirile curajoase la rampă prin neverosimil de grețoase plecăciuni. Sau Ivasiuc, marxist angajat și după ani de închisoare. Tot Ceaușescu "iese bine" și aici, fiindcă în felul lui, deși handicapat în ipostaza de "critic literar" joacă mai cinstit decât "țuțerii și bufonii", prin aceea că măcar
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
Luca Vasilescu care i-a păstrat neizbutitul bust în chip de Nefertiti, vreme de patruzeci de ani. Ca părintele Brătan care prin harul ei, a reușit s-o determine să-i spună la despărțire lui Bujor Nedelcovici, un "Doamne ajută", neverosimil în rostirea agnosticei care a fost, cu regret, întreaga viață. Ca Ion Barbu, care i-a lăsat în prag un tricou cu un poem al lui Virgil Ierunca în chiar dimineața când acesta pleca spre a nu se mai întoarce
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
iarnă 2012, alături de pensionari, profesori, medici, amărâți ai străzii, tot mai mulți cerșetori, bolnavi, criminali și pușcăriași eliberați anticipat, emigranți respinși etc. Concedem să nu vorbim de o altă dependență politico-ideologică, dar nu se poate să ignorăm căderea atât de neverosimilă a românilor în dependența față de sărăcia fizică și psihomorală de astăzi. Mențiunile epistemologilor sociali cum că, între ipotezele și teoriile empirice și realitate sunt întotdeauna diferențe sunt insuficiente. Eforturile intelectuale și de investigări concrete repetate completează vechile imagini cu altele
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
pe acțiuni, societate pe acțiuni cu răspundere limitată ș.a.) și regii autonome. Acestea însă s-au dovedit a fi consumatoare, și nu generatoare de venituri la buget. Tot prin lege, deși întreprinderile erau în pierdere, conducerilor li se asigurau venituri neverosimil de mari. Nonsensul de a câștiga prin pierderi bugetare continue inversează cu totul înțelesurile creației. Cu toate astea, el nu a fost abandonat. Motivul este simplu: conducătorii trebuie plătiți bine! Legea 58 din 1991 a stabilit ca privatizarea să se
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
narativ al „ramei”. În al doilea rând, formula narativa aleasă de autor presupune că povestea de viață a Dianei e o relatare la mâna a doua, făcută, în plus, după mult timp de la producerea întâlnirii: abundență detaliilor povestirii este, astfel, neverosimila, iar supozițiile lui Romi cu privire la trăirile ei în cutare sau cutare situație, cu totul nepotrivite. Trecând însă peste asta, ceea ce urmează este o poveste bine spusă, cu substanță și cu un final neașteptat. Este povestea lui Romi și a lui
De la distanță by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4645_a_5970]
-
va schimba încă și mai mult, cu totul. Tinerele eleve de la Școala Centrală de fete, nebotezată încă „Zoia Kosmodemianskaia”, învățau cu sârg sub privegherea vechilor mari profesoare, mergeau la ceaiuri, la teatru, exista Regele, exista parlamentul, mai fusese, în 1946, neverosimila „iarnă a lui Topor”, în care s-ar fi zis, în ianuarie, că ești pe Riviera, „se râdea și se glumea mult”, iar politicienii, cei vechi, erau convinși, în ciuda pasivității explicite a Vestului, că acesta se va urni, impunând în
O retraversare a infernului (I) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4918_a_6243]