KorAP: Find »[drukola/base=nominativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...18 >

450 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

acest nominal. Dacă s-ar face acordul cu acesta, ar trebui să fie în nominativ. Faptul că este imposibil nominativul (*...is I) derivă probabil dintr-o constrângere care limitează prezența nominativului în structurile copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
care limitează prezența nominativului în structurile copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar contraveni regulii ca acordul să se facă cu N1. Ca să nu intervină această "competiție" ireconciliabilă pentru acord între N1 (favorizat structural pentru acord

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar contraveni regulii ca acordul să se facă cu N1. Ca să nu intervină această "competiție" ireconciliabilă pentru acord între N1 (favorizat structural pentru acord) și N2 (favorizat de faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
favorizat structural pentru acord) și N2 (favorizat de faptul că acordul este legat de atribuirea cazului nominativ), se utilizează forma de acuzativ a lui N2. Acordul se corelează astfel cu atribuirea cazului - al doilea nominal nu poate avea formă de nominativ pentru că nu intră într-o relație de acord cu verbul-predicat, iar într-o propoziție nu pot fi două nominale în nominativ. În consecință, al doilea nominal primește cazul acuzativ nu pentru că acesta este cerut structural, ci pentru că nominativul nu este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
acuzativ a lui N2. Acordul se corelează astfel cu atribuirea cazului - al doilea nominal nu poate avea formă de nominativ pentru că nu intră într-o relație de acord cu verbul-predicat, iar într-o propoziție nu pot fi două nominale în nominativ. În consecință, al doilea nominal primește cazul acuzativ nu pentru că acesta este cerut structural, ci pentru că nominativul nu este disponibil. În italiană, portugheza europeană și, în anumite condiții, în cea braziliană acordul se face cu N2, la fel ca în

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
formă de nominativ pentru că nu intră într-o relație de acord cu verbul-predicat, iar într-o propoziție nu pot fi două nominale în nominativ. În consecință, al doilea nominal primește cazul acuzativ nu pentru că acesta este cerut structural, ci pentru că nominativul nu este disponibil. În italiană, portugheza europeană și, în anumite condiții, în cea braziliană acordul se face cu N2, la fel ca în română: (25) a. La causa della rivolta sono / *è alcune foto del muro. - italiană (Moro, 2000) b

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Aspecte teoretice). În concluzie, acordul este un fenomen oarecum superficial, întrucât nu reflectă întotdeauna relația verb - subiect. În limba română, limbă cu marcare morfologică bogată, scopul acordului este să fie cât mai marcat. În limba română, ambele nominale sunt în nominativ, prin urmare, ambele sunt la fel de accesibile pentru acord. Verbul-predicat îl alege pentru acord pe cel mai puternic marcat. Putem propune pentru acordul cu cel mai marcat termen un principiu al maximizării informației oferite de acord: (33) Acordul trebuie să ofere

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
existența unei proiecții Acord în grupul verbal (vezi cap. 1. Aspecte teoretice). Ulterior, ipoteza proiecției Acord în grupul verbal a fost extinsă la dublarea clitică. Conform lui Chomsky (1995), Cazul este verificat într-o configurație implicând un centru Acord. Dacă nominativul este verificat astfel, conform ipotezei că propoziția este o proiecție a Acordului, iar subiectul este specificatorul său, era firesc să se extindă și să se uniformizeze teoria despre verificarea cazului și să se propună verificarea cazului acuzativ într-o configurație

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
genului, ci și semantică. Conform GALR (I, 269), nimeni este nonseparativ, iar niciunul este separativ. Considerăm că această trăsătură semantică poate justifica prezența sau absența cliticului de dublare în (29) și (30). (ii) pronumele nimeni nu marchează morfologic genul (la nominativ și acuzativ, cel puțin), dar se folosește în contexte de masculin (se poate considera că forma de masculin singular este forma nemarcată, engl. default). El impune acordul la masculin singular adjectivului sau participiului: (32) Nimeni nu a fost văzut / *văzută

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
language use (or linguistic performance), while the (competence) grammar of agreement is nothing more than a system of constraints requiring certain token identities, and hence inducing compatibility of certain lexically specified information." (1994: 61). 18 Din cauza omonimiei f.sg. = n.pl. la nominativ, ambele glose sunt acceptabile, deci acordul participiului este ambiguu între formal și semantic. 19 Pentru exemplele de acest tip există și analiza alternativă cu elipsa unui nominal plural, subînțeles din enunțul anterior. Dacă adoptăm analiza că acordul verbului-predicat se face

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
poloneză este starul campaniei publicitare a label-ului Reserved. Manechinul a fost fotografiată de catre artiștii... (http://fashjour.com/2011/03/23/reserved-campania-publicitara-pentru-primavara-vara-2011/) 42 Faptul că prepoziția la atribuie acuzativ este evident în contextele cu pronume personal, acesta având forme diferite de nominativ și acuzativ: la mine, la tine, nu *la eu, *la tu. 43 Cu sens metaforic, verbele a tuna și a fulgera acceptă subiect: (i) Ion tună și fulgeră, e foarte supărat. 44 De la engl. pronoun-dropping, "căderea pronumelui". 45 Semnul % indică

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
informații referitoare la contextele în care se dublează un complement direct, vezi cap. 9. Acordul în limba vorbită. 169 Aceste combinații nu sunt posibile la toate persoanele și numerele. 170 Cuiva este forma de dativ a pronumelui cineva, care la nominativ și acuzativ nu marchează genul, însă la genitiv și dativ are o morfologie de tip masculin (comp. cu nimănui, acestuia, vreunuia, altuia etc.). 171 Prepoziția pe nu mai are sensul locativ inițial, ci a devenit un element (semi)funcțional. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323

Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
apoi de Ioan Eriugena și Duns Scotul, socoteau la rândul lor că Întruparea Logosului divin s-ar fi putut petrece independent de drama căderii adamice. Fiecare corp subiectiv datorează Vieții transcendentale puterea nucleară de individuare (recursul oricărui gest la un nominativ „eu” și un acuzativ „mine”, după analiza făcută de Maine de Biran afirmației je peux). Unitatea lumii este filtrată transcendental în acest trup invizibil, gazdă a tuturor percepțiilor, văl invizibil care înmănunchează suma de puteri elementare ale corpului organic. De

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428

forme cazuale. La fel ca spaniola, româna folosește o prepoziție specială pentru complementul direct, dacă acesta se referă la o persoană (pe în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile caracteristice ale nominativului de declinarea întîi și a doua plural din latină. Între limbile romanice, româna are particularitatea că prezintă, la forma tip a infinitivului (forma scurtă) a verbului și cînd verbul are funcția de subiect, de atribut prepozițional sau de complement, o

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
consonantice. Un număr restrîns de substantive au păstrat plurale neutre în -a, alături de cele în -i de masculin plural, cu diferențe semantice. Formele de genitiv-dativ ale pronumelui personal de persoana a treia (lui, lei, loro) pot fi folosite și la nominativ, iar Lei și Loro funcționează și ca pronume de politețe. Ca pronume de întărire se folosesc două lexeme: medesimo și stesso. În conjugarea verbală, la perfect compus și la mai mult ca perfect se întrebuințează două auxiliare (avere și essere

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
cu nume de obiecte delimitate, la plural, indică un număr nedeterminat, oarecare. Tot împreună cu italiana, franceza are în comun folosirea formelor pronominale accentuate de caz oblic (de acuzativ-dativ) la cazul nominativ, dar aici situația se datorează faptului că formele de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-s final al articolului sau al altui determinant, prin manifestarea unui fenomen de fonetică sintactică. Desinența de plural -s întîlnită în limbile romanice vestice (sigmatice) provine din pluralul masculinelor și femininelor latinești de declinarea a treia, care se realiza la nominativ și la acuzativ cu desinența -es (civis cives, pars,-tis partes), dar a fost susținută și de acuzativul plural de la declinările întîia și a doua, care uzau de desinențele -as (casas), respectiv -os (annos). Latina clasică avea cinci declinări (clase

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
a devenit glacia din care a rezultat it. ghiaccia (apoi ghiaccio m.), rom. gheață, fr. glace. Cele trei declinări din latina populară tîrzie s-au transmis, fără modificări esențiale, limbilor italiană și română (limbi care au păstrat și desinențele de nominativ plural): lat. casa > rom. casă, it. casa (la declinarea întîi); lat. annus > rom. an, it. anno (la declinarea a doua); lat. canis,-is > rom. cîne, it. cane; lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
Repartizarea pe genuri a substantivelor latine nu era marcată de elemente specifice sub aspectul expresiei, dar, la declinarea întîi, cu desinența -a, intrau de obicei feminine, în vreme ce, la declinarea a doua, cele mai multe erau masculine. Neutrul avea o desinență precisă la nominativ și acuzativ plural, care era -a. Acordul cu adjectivul era însă diferențiat și indica în mod clar genul în toate situațiile. În latina populară tîrzie, a slăbit treptat marcarea neutru-lui, astfel încît limbile romanice au pierdut acest gen, cu excepția românei

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
specialiști au considerat că substantivul latinesc s-a transmis limbilor romanice prin forma de acuzativ (cea de ablativ fiind însoțită de obicei de prepoziții). Așadar, situația generală a evoluției cazurilor latinești relevă o dominanță a formelor de la cazurile oblice în raport cu nominativul. Totuși, forma de nominativ s-a transmis uneori în cazul numelor de ființe umane: lat. homo > rom. om, it. uomo, fr. on (devenit pronume nehotărît, după model germanic, germ. Mann s.m., man pron.), lat. soror > rom. sor(u) (soru-mea, sor

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
substantivul latinesc s-a transmis limbilor romanice prin forma de acuzativ (cea de ablativ fiind însoțită de obicei de prepoziții). Așadar, situația generală a evoluției cazurilor latinești relevă o dominanță a formelor de la cazurile oblice în raport cu nominativul. Totuși, forma de nominativ s-a transmis uneori în cazul numelor de ființe umane: lat. homo > rom. om, it. uomo, fr. on (devenit pronume nehotărît, după model germanic, germ. Mann s.m., man pron.), lat. soror > rom. sor(u) (soru-mea, sor-mea), v.it. suoro

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
om, it. uomo, fr. on (devenit pronume nehotărît, după model germanic, germ. Mann s.m., man pron.), lat. soror > rom. sor(u) (soru-mea, sor-mea), v.it. suoro și suore, fr. soeur. Există și cazuri de lexicalizare a ambelor forme, de nominativ și de caz oblic, așa cum s-a întîmplat în română cu lat. lumen, -inis "lumină", din forma de acuzativ rezultînd rom. lumină, iar din cea de nominativ lume. Genitivul a lăsat urme numai în cîteva construcții sintactice: lat. lunae dies

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză: nous autres Français "noi, francezii". Pronumele

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]