53,562 matches
-
șefii Miliției București. Avea prieteni în Occident și relații la Comitetele Județene de Partid. „Eu pot să fiu ofițer de Securitate al Statului Român fără să fac parte din nicio unitate. Sau un cadru al securității divine. Am fost un ofițer sub propria acoperire”, spunea Voicul. În anii ’70, Mihai Voicu a absolvit Școala Militară de la Sibiu - specialitatea transmisiuni. El spunea că nu a urmat cariera militară pentru că era potrivnic regimului comunist. Se lăuda că a preferat să iasă „în civilie
Mihai Voicu s-a ales cu DOSAR PENAL [Corola-blog/BlogPost/93991_a_95283]
-
dintr-o minciună Mihai Voicu este personajul care a pătruns în sediul Televiziunii Române, pe 22 decembrie 1989, spunând că e securist. Din povestirile sale dar și ale martorilor acelui eveniment, Voicu a trecut de paza militară spunând că este fost ofițer de Securitate. A pătruns în clădire spunând că vrea să deschidă Televiziunea și să vorbească populației. A vrut să devină liderul revoluționarilor dar acțiunea sa a fost dejucată de apariția grupului condus de Ion Iliescu, scrie adevărul.ro. Mihai Voicu
Mihai Voicu s-a ales cu DOSAR PENAL [Corola-blog/BlogPost/93991_a_95283]
-
a autoproclamat șef peste televiziunea publică la câteva minute după fuga lui Nicolae Ceaușescu și l-a amenințat pe directorul TVR de atunci, Petre Constantin, că îl arestează. Începutul lunii decembrie 1989 l-a prins la Cluj-Napoca, în compania unor ofițeri de Securitate „care știau cu precizie că Revoluția trebuia să înceapă la Timișoara, în acea lună”. Securiștii l-au sfătuit să nu se ducă la Timișoara. Drept urmare, Voicu a venit la București, unde a intrat în contact cu personaje dubioase
Mihai Voicu s-a ales cu DOSAR PENAL [Corola-blog/BlogPost/93991_a_95283]
-
Dumitru Mazilu: „Știam că ei ar urma să vină”. Întrebat de unde aflase atâtea lucruri într-o vreme în care nimeni nu știa nimic, Voicu răspundea: „De la radio. Dar mă și învârteam în altă lume: între halate albe, între robe, între ofițeri”. La Revoluție, Mihai Voicu (dreapta) l-a amenințat pe fostul director TVR, Petre Constantin (stânga)
Mihai Voicu s-a ales cu DOSAR PENAL [Corola-blog/BlogPost/93991_a_95283]
-
văzând cu ochii mâna mea scrie mic și fără vreun semn de punctuație independent de trup sau de nisipul așternut pe laringe stau la pândă viața mea nu are sens dacă ceva scapă privirii mele puternice tatăl meu a fost ofițer și astăzi mă îngrozește către dimineață umbra lui milităroasă profilată de-a lungul peretelui acum tatăl meu e aproape un om bătrân se ține încă bine îmi reproșează mai rar decât altădată că sunt neîndemânatic și indisciplinat îl scotea din
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/12350_a_13675]
-
se plimba țanțoș în sus și în jos, obligîndu-i pe pietoni să o ia pe la Ťceasť ori, de nu, pe la Batiște. Dar eu nu mai aveam timp pentru asemenea ocoluri. Norocul mi-a surîs în ultima clipă: un grup de ofițeri sovietici a purces să traverseze dinspre ŤDunăreať spre Circ, fără a se sinchisi de prezența milițianului. M-am decis să fac același lucru, pornind și eu dinspre Circ spre ŤDunăreať. Milițianul a înghițit-o: nu putea, orișicît, să refuze unui
Rîsete în amfiteatru by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12408_a_13733]
-
tine decât în propria-mi derută. în podul istoriei în podul casei am descoperit o mulțime de monezi ecvestre jurnalul de călătorie al bunicului. Caii proaspăt potcoviți tropoteau peste fosile de coleoptere, îmbâcsite de praf de pușcă veșmintele lui de ofițer de infanterie. Soldații virili se lăfăiau în budoare cu fetele de la Moulin Rouge. Pe pieptul lor dezgolit atârnau decorații coclite. I-am zis atunci într-o doară: Iată podul istoriei. Și am auzit deodată zgomotul șampaniilor revărsându-se peste amintiri
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
îmi era mai la îndemînă cu Veronica, damă bună ea, cam enervantă, da buuuună, beton tipa, se culcase și cu Eminescu, și cu Caragiale, și cu... mă rog, nu-și uscase vița-n cîrpe, nu se jenase... îi plăcea un ofițer, pac cu ofițerul, că ce?... păi, chiar!... în definitiv, ce?... o viață are omul, nu?... deși făcusem mare tămbălău cîndva, cînd am corectat, înainte de "90, un articol despre dînsa... tot zbieram că, domn"e!, nu i-a ajuns Eminescu?, nu
Poveste de primăvară by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12717_a_14042]
-
la îndemînă cu Veronica, damă bună ea, cam enervantă, da buuuună, beton tipa, se culcase și cu Eminescu, și cu Caragiale, și cu... mă rog, nu-și uscase vița-n cîrpe, nu se jenase... îi plăcea un ofițer, pac cu ofițerul, că ce?... păi, chiar!... în definitiv, ce?... o viață are omul, nu?... deși făcusem mare tămbălău cîndva, cînd am corectat, înainte de "90, un articol despre dînsa... tot zbieram că, domn"e!, nu i-a ajuns Eminescu?, nu s-a săturat
Poveste de primăvară by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12717_a_14042]
-
explozia de mânie împotriva compatrioților săi se descărca firea paranoidă a prozatorului. Despre aceste răbufniri a relatat în jurnalul său parizian și un martor ocular, Ernst Jünger, distinsul autor al Falezelor de marmoră. Pe escriitorul german îl stingherea uniforma de ofițer în Whermacht cu care era îmbrăcat. Nu-și ascundea dezgustul față de unii camarazi cărora scufundarea în barbarie le dădea delicii și nu scăpau nici o ocazie de a-și bate joc de învinși, de rafinamentul lor cultural, acum dovadă a neputinței
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
cu cerneală vișinie într-un caiet îmbrăcat în mătase neagră versuri". "Casa asemeni unei ființe (s.n.) inconștiente și oarbe..." Mărirea și decăderea "mătușei Valeria, a unchiului Rubin și-a spațiului" lor! Amănuntul formidabil, cehovian, al strângerii cioburilor pozei sparte de ofițerul beat în chipiu! O, ce strună lungă a vibrat în mine la această simplă, sfâșietoare, grațios-grotescă întâmplare capitală! Supa fierbinte liniștește..." Da, liniștește ceva imposibil de descris, poate trecerea, trecerea, trecerea trăsuricii timpului nostru. Cum îl înțeleg, acum, pe Sorin
Cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruțător by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12890_a_14215]
-
deși puteam citi și în alfabetul gotic) spre a înțelege despre ce este vorba... Am memorat însă enigmatica formulă, iar acasă mi s-a tradus: ŤIntreprindere aerianăť. Suna, pe românește, la fel de criptic! Am priceput totuși, ceva mai tîrziu, că fercheșii ofițeri germani nu trebuiau să cumpere din prăvăliile evreiești. Afișele cu ŤArisches Geschäftť au avut viață scurtă. în schimb, magazinul ŤLa Paris chicť și-a prefăcut firma în ŤLa lumea elegantăť, iar merceria ŤLa moara roșieť (exista, și la Piatra Neamț, un
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
cu greu școala pentru a se înscrie, după dorința unilaterală a tatălui, la Facultatea de Drept din București. Războiul îl surprinde în postura de �student întîrziat". Este mobilizat în toamna anului 1916 și, după un scurt stagiu la Școala de ofițeri din Botoșani, devine combatant de linia întîi la Oituz, Mărăști și Mărășești. Ca și în cazul lui Camil Petrescu, născut și el tot în aprilie 1894, experiența frontului devine un prețios material literar. Printr-o reducție care simplifică, poate prea
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12914_a_14239]
-
uimit Europa întreagă printr-o antică vitejie, luptându-se alături de Regele nostru”. Se bucurase de onoruri: în 1882, Regele Carol I îl decorează cu Medalia Bene Merenti clasa I, iar în 1904, îi decernează Ordinul Coroana României în grad de ofițer; în 1884, primește Premiul “Năsturel Herescu”; s-a bucurat de prețuirea a numeroase personalități. S-a stins din viață, în 1907, la șaizeci de ani, în urma unui obositor efort intelectual și a consumului excesiv de tutun. Postmortem, i-a apărut colecția
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
casa le fusese vizitată de mai multe ori de o comisie, care le inspectase fiecare colțișor de locuință, din subsol până în pod, tot socotind spațiul locativ și contabilizând cât din acest spațiu le era cu adevărat necesar... Ultima dată, un ofițer de miliție brunet și mătăhălos, le arătase un document parafat și semnat de comisie, prin care se decisese ca jumătate din locuință să fie atribuită unei familii cu mulți copii, strămutată din Ferentari. “E clar că e un abuz”, clătină
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
voi capăt acestei mascarade?...” izbucni cu revoltă abia stăpăpânită un tânăr de vreo treizeci de ani. Tânărul purta o pălărie neagră, pe care nu și-o dăduse jos de pe cap, și avea o față la fel de expresivă ca a preopinentului său, ofițerul de securitate. Stelian îl recunoscu: acesta era Levi, mezinul familiei. Despre el știa doar că urmase studii teologice în străinătate și că servea la Templul Coral, dar nimic mai mult. O aură de mister îl învăluise întotdeauna. Concesiv și prudent
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
Treceam pe lîngă un regiment, care, cu steagul în frunte, se scurgea pe Calea Victoriei. Eu, îngîndurat, nu mi-am dat seama, nu m-am uitat la coloană. Toată lumea a salutat tricolorul; eu, neatent, nu m-am descoperit. Mă întreabă un ofițer: "Da, dumneata, domnule, nu-ți scoți pălăria cînd trece tricolorul!?" Zic: "Domnule, dă-mi voie să mă justific: eu sînt poetul Victor Eftimiu, autorul poeziei care începe cu versul Descoperă-te-n fața drapelului ce vine!, așa că vă rog să
Interviu inedit cu Victor Eftimiu - septembrie 1970 by Daniel Tei () [Corola-journal/Imaginative/14065_a_15390]
-
3 ovale și 3 dreptunghiulare - în sepia, carte poștală) stă scris: "Fotografie dată de Eminescu lui Nicolae Oncu pe timpul cînd erau universitari în Viena." - "Dăruită Asociației ș"Astra" din Sibiuț de E. Hodoș." Frații Eminovici, Mihai și Gheorghe (George, Iorgu), ofițer, au locuit la Praga 11 zile pe str. Lipova-Teiului, nr. 471. Gheorghe Eminovici și-a făcut și el 6 fotografii (3 dreptunghiulare, cu tunică, epoleți și centiron cu baionetă, carte poștală și 3 ovale fără epoleți și centiron). Demn de
Fotografiile lui M. Eminescu by Grațian Jucan () [Corola-journal/Imaginative/14551_a_15876]
-
și-a servit Patria (între alte fapte, și aceea de a o apăra de dușmănoase dezbateri în problema Transilvaniei românești). Neagu Djuvara a instruit și, cu permisiunea Aliaților, a trimis, în misiune, în România, parașutiști. Tineri Români, mai ales foști ofițeri români refugiați în Apus erau trimiși în munții României - prin Grecia - spre a cerceta teritoriile din spatele cortinei de fier (numele lor, Sabin Mare, Gavrilă Pop, Ilie Rada și alții, abia acum ne sînt revelate!). Unul dintre ei, Silviu Crăciunaș, reușește
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
la ciocniri, drumul fiind curățat. Vor întări doar succesul. Abia în clipa cînd începură să sară în vagoanele de marfă înșirate în gară aflară destinația. Porneau spre Dunăre, la Oltenița. Soldații nu înțelegeau nimic dar se fereau să întrebe. Totuna. Ofițerii însă păreau agitați. Garnizoana română de la Turtucaia fusese asediată, de acolo sosiseră mesaje alarmante. Încă înaintea lor numeroase ajutoare trecuseră fluviul. Trenul lung se urni cu greutate. Pe platforme, ostașii fumau și sporovăiau, lăsînd să le atîrne picioarele înfășurate în
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
întruna. De pe malul bulgăresc înalt și abrupt se înălțau cînd dintr-o parte cînd din cealaltă, unul după altul, colaci de fum. Trenul opri în cîmp. Soldaților orașul li se înfățișă mic și alb, vag oriental. În ordinele strigate ale ofițerilor se grupară pe companii și numaidecît porniră în pas alergător. Alergară cu sufletul la gură zăngănindu-și echipamentul, puștile, bidoanele, lopețile scurte care-i plezneau peste șolduri îndemnîndu-i parcă. Străbătură maidane prăfoase, străzi pietruite, li se păru că intră, ies
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
să ajungă dincoace cu steagurile pe care le salvaseră. Se scuturau ca niște cîini, clănțănind din dinți. Un vuiet continuu - singurul pod, tragic și imaterial - unea cele două maluri. La un moment dat, pe cheiul aglomerat își făcu apariția un ofițer superior. Stînd în picioare în automobil, cu binoclul automat de gît, dirijă ieșirea din port a tuturor ambarcațiunilor. Din păcate, nu erau foarte multe. Nici n-apucau să parcurgă întreaga cursă: cei pe care-i culegeau din valuri erau atît
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
de pe mal priveau înmărmuriți. Oare ce se întîmpla? Nu simțeau nici un sentiment pentru camarazii cu părul lipit de frunte, cu fețele descompuse care colcăiau în mocirlă. Totuși voința le paralizase. Timpul parcă se oprise în loc. Mănușile transformate în cravașe ale ofițerilor nu reușeau să-i clintească. Aceștia alergau urlînd de-a lungul rîndurilor încercînd să-i determine să facă stînga-mprejur. Într-un tîrziu se puseră din nou în mișcare ca niște somnambuli, pornind îndărăt în pas alergător. Aflînd că însuși generalul
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
Argeșul constituia un obstacol natural inferior Oltului, dar speranțele, toate, se legau de acest loc. Planul bătăliei fusese judicios întocmit. Desigur el ar fi produs surpriză în rîndurile dușmanului dacă întîmplător nu i-ar fi căzut în mîini. Doi tineri ofițeri de stat-major, zvelți și lipsiți de minte, îl aveau asupra lor cînd nimeriră cu automobilul în mijlocul unei coloane de bavarezi. Se orientaseră prost. Preveniți, germanilor le-a fost ușor să lovească drept în inimă sistemul tactic de apărare și să
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
fură adunați în careu să asiste la proba vestitelor arme. Sub supravegherea căpitanului ochios și rău, doi sergenți scăldați în nădușeală se chinuiau să înșurubeze piesele. Treaba amenința să nu se mai isprăvească. O mulțime de chichițe nu se potriveau. Ofițerul înțelese că nu e bine s-o lungească. Acum oamenii se bucurau. În sfîrșit, își ziceau, avem și noi "cățele", se cheamă că ne putem măsura cu sculele nemților. Văzînd însă că întrebuințarea acestora depindea de nenumărate clenciuri tehnice, atît
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]