2,453 matches
-
Alexandra se apropie de mine și-mi zise cu sinceritate și blândețe: - Poftiți și dumneavoastre la mine acasă. Facem o masă de pomenire a celor răposați. Haideți, veniți cu Maria împreună. Eu am acceptat cu plăcere. Când am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păscut dimineața cu cireada, iar oile erau la stână sub grija ciobanului. Mama mea, care era bolnavă și nu putea munci la câmp, făcea ce putea pe lângă casă. Eu eram un copil care mă plictiseam repede și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și neprietenele, dintr-un capăt al satului, până în celălalt. Când ajungeam acasă flămândă, mama mă certa, sărmana, zicea că nici mâncare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ar fi fost nicio problemă, sora ei ar fi fost bucuroasă, dar acest lucru nu se putea întâmpla. Conștiința era de acord, dar sufletul o durea. El, sufletul, nu se putea împăca cu această pierdere. - Nu voi mai intra în ograda noastră nicicând, nu voi mai putea rupe strugurii pe care îi așteptam să se coacă atât de mult, pe care tata îi culegea atunci când știa că venim în ospeție și îi punea pe masă... Nu mă voi mai descălța și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să am grijă de păsări. Mama plângea des și lacrimile ei mă făceau să sufăr. O rugam plângând ca să nu mai plângă, că le voi face eu pe toate. Dar uitam de promisiunile mele și, de multe ori, ieșeam din ogradă fără ca să-i spun. Când mă întorceam, ea mă certa, dar îi trecea repede supărarea, știa că eram un copil. Tata muncea și el din zori până seara, ca să reușească să ne țină pe toți grămadă și în rând cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
avea douăzeci și unu de ani... Ce cuvinte aș putea găsi pentru a descrie acea durere și suferință, pe care am văzut-o cu ochii mei de copil, durere care nu s-a șters din inimile părinților mei până la moarte? Îmi amintesc ograda noastră plină cu oameni, tata plângând și noi toți ținându-ne care de mâinile, care de picioarele lui... Mama, doar înghițea câte o gură de apă, era mai mult moartă decât vie... Tata o ruga plângând să fie tare și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Dumnezeu nu le dăruiseră copiii pe care îi așteptaseră mulți ani. Cred că de aceea și iubeau toți copiii satului. Își aveau căsuța exact ca o ciupercă în mijlocul ierbii. Niciun fel de îngrădire. Putea intra oricine și oricând dorea în ograda lor, chiar și în casă, la o adică. Nici tu gard, nici tu poartă, dar nu se temeau de nimeni. Când îl întreba cineva pe moș Anton dacă nu se temeau, el răspundea zâmbind: - Da de ce să ne temem? Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa, căreia i-a slujit optsprezece ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate flămândă, poate înghețată... dar cea mai mare greutate pentru ea era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
știa să muncească și să rabde, îi plăcea să învețe și să privească lumea cu doi ochi înnebunitori de limpezi. A ajuns în curte. Era duminică, aveau clacă. Stricau poiata cea veche. Cu ochii în pământ, a vrut să traverseze ograda. Tatăl ei a tras-o de mânecă. Pune mâna pe o furcă, nu te plimba ca o lunatică în amiaza mare". A luat furca și a înfipt-o în paiele putrezite, aruncate de pe acoperișul poieții. Grele ca pământul. O furcă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lespede de piatră cu mâinile în poală, fără să spună nimic. Se așeza la picioarele ei, pe iarba mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără lacrimi, murmură: "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lui". Izbucnesc amândouă în plâns. Mama o strânge în brațe și murmură: "Plângi draga mamii, plângi", vocea ei se împletește cu a bunicii: "Draga mamii, draga mamii, ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine", un sicriu alb în mijlocul ogrăzii, ea stă întinsă în sicriu, are părul despletit și rochie de mireasă, lumina lunii se așterne peste chipul ei de ceară, din sicriu se preling picuri de sânge, bunica cu ochii uscați, fără lacrimi, stă pe lespedea de piatră din fața
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un căruț de măturoaie, te vei întoarce cu de-ale gurii la copilași". Țiganul se uita la mânz, se uita la Ilie, încă mai credea că visează. Nu a putut zice decât: "Bogdaproste, omul lui Dumnezeu" și a plecat din ograda binefăcătorului său știind că acesta i-a ales o Cale grea, dar că la capătul acesteia țiganul nu mai era atât de țigan. Va fi fiind și el om în rând cu lumea. Coborând dealul, se gândea în sinea lui
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lângă el cu reproșuri, insulte și amenințări. Ba un găligan care repeta clasa a VIII -a, nici el nu știa pentru a câta oară, îl apostrofă folosind un cuvânt periferic, de-a dreptul jignitor: - Mă, baragladină, poarta era cât o ogradă și tu nu ai fost în stare să înscrii? Și își însoți spusele de un pumn zdravăn aplicat în plină figură, încât Vișinel se dezechilibră și căzu la pământ. Nasul i se umflă pe dată și fața i se umplu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
bicicletele primarului satului, în persoana unchiului Vasile Sasu. Acesta venea acasă, la masa de prânz, cu o bicicletă din primărie, iar eu, care îmi căutam treabă prin atelier la bunicul, îl pândeam și cum o parca, rezemând-o de poarta ogrăzii, o arestam cu mare grabă. Cum de cele mai multe ori, bicicleta era de tip bărbătesc, cu fusul orizontal, eu ajungeam la pedale numai dacă băgam piciorul drept sub fus, ceea ce ducea la un final dezastruos, constând în căderea lanțului de pe roata
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de tip bărbătesc, cu fusul orizontal, eu ajungeam la pedale numai dacă băgam piciorul drept sub fus, ceea ce ducea la un final dezastruos, constând în căderea lanțului de pe roata dințată a butucului din spate. Atunci duceam în grabă bicicleta în ogradă și dispăream pe „șestache”, lăsândul pe unchiul să repună lanțul, ungându-se cu dohot pe mâini și înjurând de mama „bicicletelor”. Fără să mă căiesc câtuși de puțin, schimbam imediat teatrul de desfășurare a poznelor pe alte trasee, unde eram
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
săvârșirea unui păcat. I-ar fi sugerat, în multe ocazii, că depășește unele conveniențe. Ei, și? Ina e o prietenă bună, dar n-ar fi înțeles niciodată că viața unui tânăr nu seamănă cu a unei găini aflată într-o ogradă cu un gard înalt, neputând să vadă că există și un dincolo. * Ina se bucurase la Borsec de cele mai bune condiții. Părinții au alintat-o de parcă n-ar fi depășit vârsta unei eleve de școală primară. Nu i-a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
teamă de nimeni și de nimic! El tăcu, dar gândi în sinea sa: Dacă tu ești o vulpiță mică și încă destul de naivă, ar trebui să afli că în fața ta se află un vulpoi bătrân, care a umblat prin multe ogrăzi și nu i-au plăcut găinile cărora le cădeau penele, ci puicuțele! Parcă voind anume să treacă peste un moment ce putea deveni stânjenitor, Victor se ridică de la locul lui și veni lângă Olga, voind să o sărute. Dorea ca
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
c-o pui, poate, astăzi. Nu e timpul potrivit. Nu vezi că norii stau gata să-și scuture prima zăpadă peste noi și meleagurile noastre? Ba, da, văd. Mai bine hai și ne-om drege nițel, după aseară. Intră în ogradă. și om gusta câte ceva din primul butoiaș, că nici nu i am dat cep. Acu i-l dau. și avem baftă să fim amândoi de față. Au coborât în cramă. Când au revenit la suprafață, pământul era, tot-tot-tot, alb, ca
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mă trage ața să mă duc acasă pentru totdeauna... Una-i să știi că mâine pornești la drum și alta-i să-i vezi pe cărăuși trecând pe șleau în șir ca la paradă, iar tu să te frămânți prin ogradă ca leul în cușcă... Tu încă mai ai cu ce te lua când te apucă dorul de ducă. Aprinzi otrava ceea de lulea... Da’ eu? Tu... tu ai să ieși din casă și ai să cesali armăsarul, ai să-i
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
noi a sărit de pe prispă chiar pe lângă găleată și a agățat-o...După aceea nu a mai fost nimic altceva decât...dezastrul! ... Ne-ai făgăduit că ne spui cum și-a rupt calul pieptul - a revenit Mitruță cu întrebarea. În ogradă se afla sania așezată cu oiștea spre poartă. Și cum bine știți, în capul oiștei se găsește un cârlig... În acest cârlig și-a agățat pieptul calul în alergarea lui nebună... După această lămurire, Pâcu a gustat pe îndelete din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
când sunt evocate, fără respectarea unei cronologii stricte, după inspirație ori dispoziție, dar întotdeauna cu fler, cu haz și cu nerv, întâmplările, desigur memorabile, ale anilor de copilărie. În acest sens sunt de amintit relatările despre scăldatul la hârdău în ograda bunicilor ori despre năzbâtiile săvârșite cu inocență în timpul vacanțelor la țară, la Vârteșcoiu, în Vrancea, cum este cea cuprinsă în povestirea intitulată solemn "Marea scenă a potcoavei" sau pățania cu pântecarița, "când - mărturisește autorul - am jucat fără voie rolul de
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
de parcă nu ei le-ar fi dat votul. Proasta funcționare a vieții noastre publice, arată Dorin Tudoran, se datorează pervertirii raportului ales-alegător: lipsei de obraz a celui dintâi și lipsei de răspundere a celui de-al doilea. "Scrupule firave în ograda alesului și grămezi de indiferență în ograda alegătorului - iată rețeta unui mariaj cetățenesc devastator." (p. 172). Unora le place să creadă că toate lucrurile rele (filmele violente, drogurile, distracțiile decerebrate, șomajul și alienarea) ne vin din America. N-am luat
În țara simulacrelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9161_a_10486]
-
votul. Proasta funcționare a vieții noastre publice, arată Dorin Tudoran, se datorează pervertirii raportului ales-alegător: lipsei de obraz a celui dintâi și lipsei de răspundere a celui de-al doilea. "Scrupule firave în ograda alesului și grămezi de indiferență în ograda alegătorului - iată rețeta unui mariaj cetățenesc devastator." (p. 172). Unora le place să creadă că toate lucrurile rele (filmele violente, drogurile, distracțiile decerebrate, șomajul și alienarea) ne vin din America. N-am luat, din păcate, tocmai modelul atât de important
În țara simulacrelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9161_a_10486]
-
prilej, taică-su a șters-o din fața puștii, întorcîndu-se în sat a doua zi spre seară, călare, cu piedica metalică pe umăr. Pe vremea cotelor, piedica a stat la porțile mari, că, de cîte ori venea perceptorul să scoată din ogradă căruța, se oprea la porți și înjura piedica și pe cei ce-au făcut-o, iar taică-su îl reclama că înjură pe prietenii noștri, întrucît piedica o avea de la un tovarăș de arme de peste Prut. (Abia de vreo doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]