499 matches
-
psihologice ale funcționarii organizațiilor. După aceste faze, studiile au glisat de la ceea ce trebuie să fie o organizație, la ceea ce este in realitate o organizație. Studiile empirice asupra modului în care se iau deciziile în cadrul organizațiilor au arătat că modelul raționalității omnisciente a individului trebuie înlocuit cu un model al raționalității limitate. Modelul raționalității omnisciente 24 avea la bază constatările că un actor social oarecare: 1. deține toate informațiile și o capacitate nelimitată de prelucrare a lor; 2. caută soluția optimă dintre
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
să fie o organizație, la ceea ce este in realitate o organizație. Studiile empirice asupra modului în care se iau deciziile în cadrul organizațiilor au arătat că modelul raționalității omnisciente a individului trebuie înlocuit cu un model al raționalității limitate. Modelul raționalității omnisciente 24 avea la bază constatările că un actor social oarecare: 1. deține toate informațiile și o capacitate nelimitată de prelucrare a lor; 2. caută soluția optimă dintre toate opțiunile posibile; 3. are o idee clară asupra preferințelor sale, considerate ca
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
narativă împrumută reflectarea neofitului pentru a o transmite mai departe celor ce asistă la desfășurarea artistică. Interjecții precum vai, zău, mări influențează perceperea hiperbolizată a evenimentelor, prin stabilirea instanței narative ca etalon al gradului de gravitate a lucrurilor. Aura de omniscient a povestitorului face să se supradimensioneze uimirea și mirarea provocată de situațiile ficționale. Experiența substanțială a eului epic pentru lumea mitică marchează unicitatea faptelor: „Ce n-am văzut de când sînt!”. Interjecția prezentativă iată orientează și acutizează atenția pentru a vizualiza
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de istorii.“ („Cu steaua pe umăr“, Ramuri, 15 august 1972) MORARU Cornel, critic literar și publicist „Or, adevărul este unul singur, înseamnă că acel scriitor nu s-a implicat destul în acest trecut. Înarmându-se cu o retorică autoritară și omniscientă, a uitat poate ceva absolut elementar: faptul că acest trecut este și al lui, și al nostru, parte integrantă din ființa noastră vie. Pe bună dreptate, tovarășul Nicolae Ceaușescu indica, într-o intervenție recentă, ca literatura să exprime fără nici un
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
de altă natură de talent. Vă urez un final fericit. Nichita Danilov îmi cere în continuare să-mi spun părerea despre cartea pe care o scrie și eu i-o corectez. Iată cea de a treia parte: Extraterestrul - un personaj omniscient venit de Dincolo. Lumea lui (impropriu spus „lume”) se confundă cu „Lumea de Apoi” populată cu entități plecate în Eternitate de pe Pământ; Construcția romanească a „Mașei”... aduce, ca modalitate de tratare, cu coborârea în Infern a lui Dante, iar „umanizarea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93033]
-
aceste proze în care nu se întâmplă aproape nimic contează sugestia și arta de a o menține. Se remarcă seria Întâmplări cu Mileaga, având ca protagonist povestitorul cu acest nume, figură ce se regăsește în majoritatea prozelor lui U. Omniprezent, omniscient, Mileaga are o adevărată plăcere a taifasului și un ritual pe care îl impune interlocutorului dornic să îi asculte istorisirile. Ceremonialul relatării se bazează pe o îmbinare de ironie și viclenie, pe enervări adesea prefăcute și pe o continuă amânare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290346_a_291675]
-
the Absolutist State, Verso, London - New York, 1979, pp. 29-32). `n teoria lui Foucault privind relația dintre cunoaștere și putere, aceasta din urmă este figurată ca puterea justițiară și ea se manifestă `n patru ipostaze diferite: „supliciul” (puterea omnipotentă), „pedeapsa” (puterea omniscientă), „disciplina” (puterea ordonatoare) și „`nchisoarea” (puterea educatoare). Vezi Michel Foucault, A supraveghea și a pedepsi. Nașterea `nchisorii, Editura Humanitas, București, 1997. Este evident că marxismul est-european nu mai prezintă atractivitate, deși urmele lăsate de regimurile de inspirație marxistă au lăsat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
împrejur; incertitudine; infinit; internet; iubit; întindere; întîlnire; Las Vegas; oricare loc; locul; locuri; lumea; toată lumea; lumea întreagă; mama; nu mereu; aș merge; mergi; a mînca; mîncare; mister; mult; nădejde; necunoscut; nehotărît; NewYork; nimic; ninge; obicei; ochelari; of!; oglindă; om; omniprezent; omniscient; opac; oraș; oricît; fără orientare; orizont; paie; paradis; perete; peste; pierdut; planetă; pleacă; a pleca; poliție; posibilitate; prezent; principiu de împlinit; punctual; pustiu; rapid; răspîndit; școală; sex; state; stă; pe stradă; tainic; la tine; totdeauna; tu; în țară; umbră; unde
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
este relativ. Ființa este adevărul din noi; Eul este minciuna. Ființa este unică; Eul este multiplu. Ființa este cuvîntul perfect; Eul este ignoranța. Ochiul în triunghi, care vede tot, știe tot și veghea ză asupra tuturor simbolizează Ființa, omniprezentă și omniscientă. Ființa este unitate și ubicuitate. Ereziile le creează Eul, nu fac parte din ontologia Ființei. Aceasta alege modul și momentul contactului nostru cu materia, pentru a ne îmbogăți prin experiență. Ea poate alege orice formă, ținînd seama însă și de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Nicolae Manolescu "excepția onorabilă" (1999: 147) printre scriitori pașoptiști, care, mai toți, au eșuat atunci când au încercat să închege romane. Notațiile din acest roman scris, potrivit aceluiași Manolescu, "sub semnul discreției aristocratice" (2000: 76), sunt încă șovăielnice, naratorul fiind, previzibil, omniscient, însă acesta face uz de prerogativele sale într-un mod ostentativ, aproape supărător atunci când ni-l introduce în scenă pe postelnicul George, bătrânul și nevrednicul soț al Elenei. Efectele ar fi fost augmentate dacă intruziunile auctoriale ar fi fost, proprțional
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
definit, fie el plauzibil sau neverosimil. Autorii care știu să evite această capcană de construcție se bucură de cel mai mare succes. Desigur, noi, interpreții activi ai dramei ficționale, intuim cum stau lucrurile, mai ales atunci când naratorul ni se prezintă omniscient, însă personajele principale, al căror psihic circumscrie cu anxietate spațiul narativ, basculează între realitatea obiectivă și cea țesută de propriile obsesii. Din cauza capcanelor mentale cărora le cad victimă, eroii sunt proiectați într-un interval ontologic, care aparține, simultan, realului și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
același: un hangiu (de data aceasta, un etnic român) este torturat de propria conștiință, care suspectează manifestarea iminentă a unui pericol înspăimântător. Originalitatea scenariului caragialian rezidă în plasarea convenabilă a acțiunii între doi poli reflectorii: unul fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la un anumit punct, că se confruntă cu o apariție supranaturală, mai precis, cu stafia vindicativă a fratelui său, popa
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul informat de naratorul omniscient, cât și din confuzia de identificare ontologică în care este învăluit, până la final, personajul central. Premisele acțiunii, expuse în partea întâi, sunt simple: o ceată de briganzi tulbură, prin jaf și crimă, lumea rurală a hangiului Stavrache, om înstărit, care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
deja de autorități. Scena este întreruptă de sosirea, la han, a unui grup de voluntari, în drum spre teatrul militar de la sud de Dunăre (acțiunea este plasată în timpul Războiului de Independență). Sunt manifeste, în aceste rânduri, mici cochetării epice: naratorul omniscient mimează ignoranța, precizând că anume "[c]e și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de-ncet și de discret și-au șoptit". Lucrurile se limpezesc din descrierea gesturilor ulterioare. Astfel, profitând de ocazie, fratele cel mare
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît pe orfanul freudian, am senzația că trebuie să-l vedem în Pip pe naratorul modern, a cărui "subiectivitate" înlocuiește "obiectivi tatea" autorului omniscient tradițional. Faptul că Dickens vrea să ne asumăm această perspectivă este argumentat de ultima treaptă a inițierii lui Pip, cea a adevărului propriu-zis, cînd el își cunoaște binefăcătorul real. Personajul în chestiune, Magwitch (Provis), e chiar evadatul pe care, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
averii lui Provis (de altfel, Jaggers arată, în final, atribute de personaj demiurgic știe secretele tuturor, de la Miss Havisham și Magwitch, pînă la Pip și Estella, fără ca alții să știe ceva despre el). În fața noutății, Pip rămîne blocat. Fuge la "omniscientul" și "omniprezentul" Jaggers pentru a primi confirmarea sumbrei realități. Jaggers o face cu un anume cinism, invitîndu-l să nu mai creadă în vise, ci în fapte. O afirmație, să recunoaștem, cu ramificații filozofice cam subtile pentru un simplu contabil și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Jaggers, misteriosul spectator "nejucător"? Aici Dickens ne solicită, indubitabil, întreaga atenție. Poziția privilegiată (în raport cu celelalte personaje) îi conferă taciturnului administrator de averi și avocat (cîndva pledant), cu siguranță, un aer de autoritate. El stă în vîrful piramidei textuale (precum autorul omniscient din romanul tradițional), contemplînd destinele (turbulente) ale eroilor și făcînd observații arogante, de genul celei amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mod absolut, cu cel al lui Pip așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor Speranțe, asistăm la debutul modernității ca stare de spirit în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind "invenția" exclusivă a unei singure conștiințe auctoriale. Deus otiosus, acel autor omniprezent și omniscient al trecutului, se descompune ireversibil, în modernism, în rețeaua semiotică a propriei creații. Bibliografie Charles Dickens Marile speranțe. Traducere de Vera Călin. București: Editura Leda Corint, 2004. Feminitate și victorianism Apariția simultană (inițial, sub pseudonime masculine "Currer Bell" și "Ellis
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dincolo de barierele raționalității. În acest "joc", Oamenii Mici creează "clone" ale indivizilor reali (în "crisa lide de aer"), cu care, ulterior, populează lumea. Mesajul "ideologic" al lui Murakami este, prin urmare, suficient de lizibil: Liderul e Scriitorul care se vrea omniscient și omnipotent în intervalul lui ficțional, un Big Brother necru țător. "Jocul" cu literatura devine însă mai complicat decît pare. Textul capătă, gradual, autonomie, eliminîndu-și creatorul (uciderea Liderului poate fi citită ca "moartea" barthiană a "scriitorului") și invadînd existența. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca ultimă etapă a evoluției literare. [...] Intervin apoi două lozinci, ce îmbolnăvesc și restul textului: "omul nou" și "comanda socială""317. Deoarece Ion Lăcustă încearcă să demonstreze că romanul își trage substanța din proza scurtă, păstrând forme balzaciene și narator omniscient, primește o adevărată lecție despre evoluția romanului: "criza romanului, anunțată acum cu accente sau certitudini inovatoare, era proclamată în Occident încă de prin 1900, înainte chiar de revoluția suprarealistă. Ceea ce n-a împiedicat marile romane ale "condiției umane" să se
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Omega", o teorie fizică testabilă ce reprezintă practic un alt nume pentru Dumnezeu, care ne va învia într-o zi pentru a trăi veșnic într-un paradis asemănător celui iudeo-creștin. Concepte teologice consacrate, cum ar fi: rai, învierea morților, omnipotent, omniscient, omniprezent ș. a. devin în lucrare concepte fizice, intrînd în calcule raționale. Ceea ce încearcă să descrie autorul este nici mai mult nici mai puțin decît "mecanismul fizic al învierii universului" și a fiecăruia dintre noi, îndem-nîndu-i pe cei care se tem
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
postulatul vieții veșnice a fost laureatul Nobel Paul Dirac. Speranța sa e ca într-o zi acest lucru să devină observabil în mod direct. Dar consecința cu adevărat fascinantă a ipotezei vieții veșnice e că trebuie să existe o Persoană omniscientă, om-nipotentă, omniprezentă, concomitent transcendentă și imanentă universului fizic. Fizica indică faptul că, în viitorul ultim, această persoană trebuie să aibă o structură punctiformă, de aceea a și fost numită de către John Barrow și Frank Tipler "punctul Omega", în lucrarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în mod ateist. Nu pot vedea nici un motiv pentru care un om sau alt animal nu ar fi putut fi produs, de la început, prin alte legi; și că toate aceste legi au fost în mod expres proiectate de către un creator omniscient... Dar cu cât gândesc mai mult, cu atât mă simt mai încurcat.“ În cartea sa de amintiri, pe care a scris-o la bătrânețe doar pentru membrii familiei („M-am gândit că o asemenea încercare m-ar amuza și, eventual
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
n-ar fi putut îndura tensiunile la care era supusă în perioada arhaică; sentimentul zdrobitor al ignoranței și nesiguranței omenești, teama de divin, ar fi fost de nesuportat fără sentimentul de siguranță pe care un astfel de sfetnic divin și omniscient îl putea da, siguranța că în spatele acestui haos aparent există cunoaștere și finalitate. Societatea din timpul lui Socrate nu era făcută doar din instituții și ideologii, ci și din oameni adevărați, având relații de familie, sociale, politice. Opera lui Platon
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]