434 matches
-
ales, îl dojenea pe un oarecare bastard, pocnindu-l cu bățul: „Tu trebuia să rămâi acolo, în legea ta, în nenorocirea ta, ce-ai mai venit să le strici rosturile?“. L-am urcat cu greu pe treptele înguste, mai mult opintindu-l din spate, ca pe un balot imens. Din când în când, se agăța de bara înfiptă în zidul mucegăit, răsucindu-se spre mine, întrebându-mă în șoaptă: „Da’ le-ai spus că am viză chiar de la colonelul Pancu? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochilor un sul, plin de tot felul de hieroglife. „Foarte interesant”, conchise Noimann, care Încerca să-și mascheze tulburarea.... „Uitați-vă ce o să facem acum”, spuse interlocutorul. „Dumneavoastră o să vă opintiți, iar eu am să invoc descântecul faraonic...” Noimann se opinti, icnind. Ceva din lăuntrul lui luneca afară. „Așa”, spuse interlocutorul său, apoi citi cu o voce neașteptat de groasă câteva versete: „O, Stăpân al zeilor ce peste cele două orizonturi domnesc, O, ocean ceresc al lui Tot Și Apele Nilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
durerile pe care le simțiți...” „Mai faceți și jocuri de cuvinte...” „Fac asta probabil cu același scop... Vă atrag totuși atenția că sunteți sensibil la tot felul de amănunte nesemnificative și pierdeți din vedere un lucru esențial...” „Anume?” Întrebă Noimann, opintindu-se din greu. „Pierdeți din vedere faptul că răul ce sălășluiește În interiorul dumneavoastră are o dublă natură. Primul există de la Începutul lumii și până acum. Acesta nici nu știu dacă necesită a fi extirpat. Celălalt are alte origini și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
printre fiare, ele se repezeau cu furie unele asupra altora sfâșiindu-se în bucăți. Mandricardo nu stătu în loc să se mire de această minune, continuă să secere. Când a ajuns la copac, i-a cuprins trunchiul în brațe și s-a opintit să-l smulgă din rădăcini. La fiecare effort un potop de frunze se scutura asupra lui, prefăcându-se pe loc în păsări de pradă ce-l atacau pe cavaler fâlfâindu-și aripile în obrazul lui cu strigăte înfricoșătoare. Dar netulburat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
potop de frunze se scutura asupra lui, prefăcându-se pe loc în păsări de pradă ce-l atacau pe cavaler fâlfâindu-și aripile în obrazul lui cu strigăte înfricoșătoare. Dar netulburat de această nouă piedică el a continuat a se opinti, până când rădăcinile copacului au ieșit din pământ. Un mare vânt s-a stârnit atunci însoțit de tunete și fulgere, iar șoimii și vulturii și-au luat zborul cu țipete de groază. Dar toate acestea nu au făcut decât să dea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
arătat totodat și ceea ce avea de făcut. El era anume îndemnat să ridice lespedea care servea de prag și sub care se afla prins un spirit dornic să scape de acolo și să lase liberă intrarea castelului. Astolfo s-a opintit și a dat piatra în lături. Văzând aceasta, Atlantes și-a pus vrăjitoriile la lucru. Castelul era plin de prizonieri și magiciamul a făcut ca tuturor acestora Astolfo să la apară sub o falsă înfățișare unora ca o fiară sălbatecă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
arătat totodat și ceea ce avea de făcut. El era anume îndemnat să ridice lespedea care servea de prag și sub care se afla prins un spirit dornic să scape de acolo și să lase liberă intrarea castelului. Astolfo s-a opintit și a dat piatra în lături. Văzând aceasta, Atlantes și-a pus vrăjitoriile la lucru. Castelul era plin de prizonieri și magiciamul a făcut ca tuturor acestora Astolfo să la apară sub o falsă înfățișare unora ca o fiară sălbatecă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî nu s-o liberat odatî cu noi. Mă tem c-o ramas în armatî... Sania luneca ușor. Din norii groși
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
hău adânc. „Atenție!” - a răcnit „răcanul”. „Ca să intrăm pe pod, trebuie să ne rotim cu nouăzeci de grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din comenzile plăcute „răcanului”. Caii s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
manevră este cât scrie la regulament?” Și câte altele... Răspunsurile veneau imediat, că altfel... Să te ții șmotru. Până la urmă, a venit și înserarea... La ordinul comandantului, am pornit. Caii de la tunul unde eu eram ajutor de comandant s-au opintit și au urnit „balaurul” din loc. Am pornit ca o liotă de lăieți cu corturile... Fiecare comandant de tun veghea ca totul să decurgă cât mai liniștit, fiindcă - vezi doamne - mergeam să ocupăm poziții în vederea unui atac prin surprindere asupra
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de la tunul meu erau târgoveți. Așa că... Am legat tânjala de tun cu lanțul dat de gospodar și când totul a fost gata am îndemnat: „Hai, băieților, că sunteți de ispravă. Ați tras la plug, ați tras la car, v-ați opintit la sanie, dar acuma o să urniți din loc dihania asta de tun. Hai, că la cazarmă am să vă dau tot ovăzul cailor de la acest tun”... Dacă ați fi fost acolo, v-ați fi minunat cât de frumos și lin
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
dădea spre dealurile Împădurite ale Sucevei. Deschise geamul și lăsă să intre În cameră aerul răcoros al primăverii târzii și mirosul Îmbătător de cireș În floare. Afară adia un vânt ușor dinspre miazăzi. Cerul era senin, iar Carul Mare se opintea, ca În fiecare noapte, să răstoarne netrebnicia lumii, aducând În locu-i liniștea și frumusețea infinită a depărtărilor. Ușa se deschise fără zgomot. Voievodul se Întoarse și Îl pofti pe căpitanul Pietro să se așeze Într-unul din jilțurile care Înconjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu se poate să-mi rămână căruța aici, să mă scoată altul și să râdă de caii mei și de mine. Mai bine îi omor cu biciul. Și încordatele animale, simțind arsurile cumplite ca niște fulgere pe spinările lor, se opinteau, gâfâind ca de apropierea morții, cădeau deodată în genunchi și în clipa următoare scoteau afară căruța aceea la care erau înhămați, și care era înfundată în ghearele pământului. Cine să iasă cu lopețile și să umple drumurile degradate? Păi cine
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
moare cineva apropiat. Cea dintîi mare durere a mea am avut-o cînd a fost să plec la școală. Eram încă la bunica, într-o zi de toamnă liniștită. Sub vibrația aerului copacii multicolori clipeau în lumină. În grădină se opintea în plug un bou roș, alături de altul pórumb. Din botul celui roș curgea în brazdă o spumă albă. Bolovănind ochii, animalul scotea limba, cum fac cîinii pe arșiță. Fugisem de acasă în nădejdea că mama, care lega bagajele, va pierde
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu glas tare răsunau pe toate ulițele și turnau untdelemn cald În urechile rănite ale oamenilor. Duioșia vorbelor Îi vindecase pe toți de muțenie, tulburarea li se risipise din suflete și lumea, Încordându-se din toate ale firii ei, se opinti și ajunse iarăși cum fusese Înainte, fără să-și găsească, nici de data asta, sfârșitul. Un vuiet străbătu văzduhul Încremenit, toate Începură să miște, iar cerul se desfăcu În lumină și În Întuneric. Între timp și În noaptea care urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
genunchii și coatele. Și până la urmă am dat de ei, da’ era prea târziu. De unde stăteam eu pitit, din ea nu se vedea decât o bucă și un picior Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca un cotoi și, de câte ori se opintea, ea icnea de parcă ar fi altoit-o cu o biciușcă. Am plecat dracului de acolo și n-am mai vrut să știu de ei. S-au Întors la Colibă unul câte unul, Întâi ea și, după o juma’ de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Din marea și rotunda pâine, sătenii n-aveau a gusta decât mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru povestea din anul ce trecuse. Șovăia, căci știa că nu era bine să stârnească Încercări pe care nu le putea prea bine bănui. Se hotărî până la urmă și se apucă să frământe chipul Celui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
numai În gând, atunci când o să vă faceți unul altuia felul și-o să vă Închipuiți c-o ardeți cu cine știe ce actriță văzută prin pozele din ziare”), soldații tot adormeau, cu capul sprijinit de camaradul care era regulamentar la somn. Șoferul, tot opintindu-se În volan, pedale și-n măciuca schimbătorului de viteze, Începea să se plictisească. Deschidea geamul, ca să nu-l ia somnul, Își cânta cu voce tare, se ciupea până Îi dădeau lacrimile ori, când nu se mai putea Împotrivi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Se Înserase și răcoarea Îi făcea bine acum. Se simțea În putere și avea o liniște care Îl Îndemna să ia hotărâri fără să șovăie. Se urcă În cabină și porni motorul. Coborî geamul din stânga, Își potrivi oglinda și se opinti În pedale. După un timp, Începu să coboare Încet, cu frâna de motor, coasta dinspre Dunăre a satului. Motorul duduia și scotea fum. La un hop mai adânc, mașina sări din viteză și luă avânt. Cătănuță Își propti amândouă picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
leneș și iubitor pe care Florea Cucu și-l târguise ca În fiecare an, după care, ca să-l ducă mai lesne, Îl Îmbătase și-l adormise dându-i să mănânce un codru de pâine Înmuiat În rachiu. În timp ce oamenii se opinteau să salte trupul mort și ghemuit În sanie, purcelul grohăia nehotărât și Întrebător și tremura din toate Încheieturile. Încercară În zadar să-i Închidă lui Florea Cucu ochii albaștri, cu luciri de gheață, Încălziți, totuși, de o duioșie fără seamăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
găsească o potecă spre vârf. Drumul era abrupt și încă nu se luminase de ziuă. Știind că se aflau între aliați, oamenii urcau în șir, fără a ști cu care unitate sau companie erau. Nu făceau decât să se grăbească, opintindu-se cu gâfâieli, spre pisc. Apoi, chiar când crezură că se apropiau de culme, îi întâmpină o salvă de împușcături. Atacul fusese declanșat de pușcașii clanului Akechi, sub comanda lui Matsuda Tarozaemon. După aceea, fu cert cei șapte sute de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pline cu vin sau cu untdelemn, dincolo se stivuiesc putini cu brânză sau cu scrumbie, acolo hamalii cu sudoarea șiroindu-le pe față și pe spinările goale încarcă o haraba cât ți-i malul cu niște baloți grei. Aici se opintesc în juguri patru boi ca să urnească din loc un car încărcat doldora cu saci de grâu, dincolo gem sub povară alte perechi de boi care se trudesc să urnească tocmai harabaua pe care o încărcaseră hamalii...Nimeni nu șade în loc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
instruire școlară, la spitalizare, apărarea integrității corporale și materiale, apărarea valorilor culturale moștenite de la înaintași, etc... De azi înainte, aceste principii nu mai sunt valabile pentru români. Președintele României, ca un titan mitologic printr-o zvâcnire aproape supraomenească, s-a opintit și a rupt lanțurile care ne țineau legați de statul român. Trecem cu vederea o slabă flatulență (destul de urât mirositoare), dată așa „cam pe vână” a președintelui în timp ce se opintea, dar acum doar rezultatul contează. Spunea marele președinte al României
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
un titan mitologic printr-o zvâcnire aproape supraomenească, s-a opintit și a rupt lanțurile care ne țineau legați de statul român. Trecem cu vederea o slabă flatulență (destul de urât mirositoare), dată așa „cam pe vână” a președintelui în timp ce se opintea, dar acum doar rezultatul contează. Spunea marele președinte al României „Se încearcă acreditarea ideii că statul, guvernul, este responsabil pentru fiecare cetățean. Hă-hă-hă! Nu-i adevărat. Nu mai suntem în comunism. Va trebui să continuăm să explicăm oamenilor, că niciodată
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
umăr, dacă nu cumva este pe cale să-l prindă din urmă creditorii de la bănci și în special cei de FMI. Văzându-l atât de speriat Dumnezeu îl întreabă blând: „Cine ești muritorule și de ce ai venit aici”. Omul s-a opintit puțin ca să se oprească din tremurat și a cuvântat cam cu spaimă: „Doamne eu sunt român și am venit aici ca să-mi spui când vom trăi și noi românii, dacă nu bine, măcar omenește”. Dumnezeu a căzut adânc pe gânduri
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]