1,583 matches
-
Lucian Vasilescu. Ceva mai rar se exprimă Dan Silviu Boerescu, Daniel Bănulescu, Vasile Petre Fati. Publică versuri Andrei Damian, Georgeta Manole, Alina Durbacă ș.a. Mircea Martin și Laurențiu Ulici sunt prezenți ca mentori discreți ai noii orientări. Relațiile cu generația optzecistă nu erau atât de tensionate cum s-ar putea crede: colaborează frecvent Florin Iaru, Ion Stratan, iar ocazional Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu, Liviu Ioan Stoiciu ș.a. Rolul de critic susținător „din interior” și l-a asumat - cu mare râvnă, aproape
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
exclusivism, deschise scriitorilor din toate generațiile, atât clubul, cât și revista au fost cu precădere foruri de exprimare ale nouăzeciștilor. În general, se consideră că definitorie pentru literatura generației ’90 este - prin comparație cu cea a reprezentanților canonici ai generației optzeciste, reputați drept textualiști extremiști, gratuit-ludici și evazionist-livrești - o mai mare aplecare către viață, către real, o pronunțată angajare existențială față cu o realitate odioasă. În linii mari, caracterizarea ar putea fi adecvată, însă la o examinare nuanțată lucrurile nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
viață, către real, o pronunțată angajare existențială față cu o realitate odioasă. În linii mari, caracterizarea ar putea fi adecvată, însă la o examinare nuanțată lucrurile nu se mai prezintă chiar atât de simplu. Pe de o parte, nu puțini optzeciști importanți manifestau o deschidere certă, incontestabilă către real, către biografismul derizoriu sau către cotidianul sordid, precum și o angajare puternică, o autenticitate ostentativă, deși mediată de ingineria textuării. Pe de altă parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de o exacerbare a ludicului, dar nu pe coordonate livrești, ci mai degrabă în registrul unei fronde dezabuzate. În focul unor confruntări polemice, optzeciștii i-au etichetat pe nouăzeciști drept continuatori - ori, mai bine zis, epigoni, imitatori inferiori esteticește - ai lor, în vreme ce nouăzeciștii, în replică, accentuează asupra diferențelor. În același timp, scriitori din generații - ori promoții - mai tinere, emergenții „douămiiști”, fie se revendică de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
nouăzeciștii, în replică, accentuează asupra diferențelor. În același timp, scriitori din generații - ori promoții - mai tinere, emergenții „douămiiști”, fie se revendică de la unele direcții nouăzeciste în calitate de continuatori radicalizați ale acestora, fie le contestă nouăzeciștilor specificitatea, considerându-i o varietate de optzeciști. Toate aceste delimitări, adeziuni ori respingeri sunt deseori exagerate din rațiuni tactice în vâltoarea polemicilor vizând autopromovarea ori autolegitimarea „generaționistă”, în vreme ce o examinare atentă și imparțială dezvăluie o realitate literară mult mai nuanțată, în care continuitatea și ruptura stau într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
cărțile lui Constantin Noica și ale școlii sale, actul cultural fundamental de recuperare - fie și târzie - a filosofiei grecești, seria «Orientalia», eseurile lui Anton Dumitriu, dramatica istorie a iobăgiei a acad. David Prodan sau, la celălalt pol al vârstelor, explozia optzecistă? Cultura română majoră, autentică, a supraviețuit totuși, vreau să spun, așa cum n-a putut supraviețui În deceniile 5-6. Și, fapt extrem de important, a supraviețuit și publicul ei1. Într-un sens asemănător folosește termenul rezistent (referindu-se la o tipologie a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
existențiale greu de imaginat astăzi. Ea a fost marcată, În principal, de repartițiile obligatorii În virtutea mediei de absolvire a facultății, de cele mai multe ori În sate și cătune situate foarte departe de marile centre de cultură, unde, cum bine știți, majoritatea optzeciștilor au stat În mod obligatoriu cel puțin trei ani, fără posibilitatea de a se transfera În instituții culturale care le-ar fi asigurat supraviețuirea. Celor care continuă să creadă că perspectiva generațională e o grilă falsă de abordare a culturii
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de cel strict decenal, pe simplul motiv că generațiile ’60 și ’70 au beneficiat de reale continuități instituționale de promovare după licență - universități și institute de 3 ani, redacții, centre de creație, institutele de cercetare ale Academiei etc. - , la care optzeciștii nici măcar n-au mai Îndrăznit să viseze! Acestora li se adaugă, În mod firesc, inerțiile cutumiare ale vieții noastre literare, relativ osificate deja În momentul În care optzeciștii ajung să se „bată” pentru câte un loc modest la masa cu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
redacții, centre de creație, institutele de cercetare ale Academiei etc. - , la care optzeciștii nici măcar n-au mai Îndrăznit să viseze! Acestora li se adaugă, În mod firesc, inerțiile cutumiare ale vieții noastre literare, relativ osificate deja În momentul În care optzeciștii ajung să se „bată” pentru câte un loc modest la masa cu trufandale a celor mari. Dacă privim evoluția literaturii noastre postbelice din acest punct particular de vedere, ajungem la concluzia că generația ’60 a beneficiat de condițiile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
răsăriteană. Lor li se datorează, pe de altă parte, recurgerea la cultură ca la un instrument de protest politic alegoric, sibilinic, așa cum s-a Întâmplat, de pildă, cu Marea trăncăneală a lui Mircea Iorgulescu sau cu Calpuzanii lui Silviu Angelescu. Optzeciștii au adus, În această schemă evolutivă, aversiunea structurală față de Puterea Zilei, față de Establishment, și decizia de a răspunde unei provocări politice ultragiante prin mijloace estetice, cu un rezultat firesc, care a fost postmodernismul. Optzecismul a fost - dacă privim În perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a refuzat să trăiască predeterminată de trecut, pentru a-și defini „aventura” printr-o relație eroică, responsabilă, stabilită cu prezentul. Într-un mod de-a dreptul bizar Însă, dintre toate generațiile aflate În dispută În momentul revoluției din decembrie 1989, optzeciștii au fost cei care au „forțat” cel mai mult, În perioada postrevoluționară, racordarea noastră la trecut. E o ciudată reconversie aici, care elimină teza unui optzecism monolitic, „Încremenit În proiect”, care a acționat, după revoluție, la fel cum a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
doresc să vi le adresez În finalul acestui text. Să mai așteptăm Însă puțin până atunci, pentru a radiografia și alte aspecte. Predilecția acordată esteticului ca formă de existență, biografică și culturală, reprezintă, cred eu, și explicația motivului pentru care optzeciștii nu au fost integrați În jocul Puterii după revoluția din decembrie 1989. Pe de o parte, aversiunea lor față de autoritatea politică - orice autoritate, indiferent de coloratură -, adică față de Establishment, era atât de marcantă, Încât refuzul instinctiv al colaborării a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Pe de altă parte, ei s-au menținut, și după 1989, pe linia sintaxei lor culturale firești, preferând să ofere răspunsuri de ordin estetic provocărilor din jur: au construit reviste (Euphorion, Vatra, Familia, Apostrof, Poesis, Calende etc. sunt conduse de către optzeciști), au pus umărul la articularea unei vieți literare decomplexate, neinerțiale (atât cât se putea), au format ASPRO, au intrat masiv În universitățile cu profil umanist, participând nu la reforma lor instituțională, ci la sincronizarea lor intelectuală cu ceea ce se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar s-au ferit de implicare politică directă, cu câteva minime excepții, unele de durată efemeră (Vasile Popovici, Liviu Antonesei). Foarte interesant e faptul - complementar, În opinia mea - că nici societatea civilă nu s-a folosit În mod direct de optzeciști ca inițiatori de instituții sau promotori (eventual constructori) de proiecte comunitare; optzeciștii au fost anexați acestor proiecte (Grupul pentru Dialog Social, Fundația Soros etc.), unii sunt foarte activi În interiorul lor (Mircea Mihăieș, Andrei Cornea etc.), dar nu le-au construit
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
unele de durată efemeră (Vasile Popovici, Liviu Antonesei). Foarte interesant e faptul - complementar, În opinia mea - că nici societatea civilă nu s-a folosit În mod direct de optzeciști ca inițiatori de instituții sau promotori (eventual constructori) de proiecte comunitare; optzeciștii au fost anexați acestor proiecte (Grupul pentru Dialog Social, Fundația Soros etc.), unii sunt foarte activi În interiorul lor (Mircea Mihăieș, Andrei Cornea etc.), dar nu le-au construit, nu ei au fost cei care au desțelenit brazda. Consecința o reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
proiecte (Grupul pentru Dialog Social, Fundația Soros etc.), unii sunt foarte activi În interiorul lor (Mircea Mihăieș, Andrei Cornea etc.), dar nu le-au construit, nu ei au fost cei care au desțelenit brazda. Consecința o reprezintă, firește, slaba reprezentare a optzeciștilor În structurile politice de decizie, la nivel local, județean sau național, retractilitate al cărei corolar este, la fel de firesc, oportunismul pragmatic (nu folosesc termenul În sens peiorativ, ci descriptiv!) cu care reprezentanții generațiilor următoare au ocupat terenul lăsat liber. În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
există un soi de „prăpastie” - un loc gol, teren viran - Între reprezentanții generației ’70, care s-au distins În politică, și cei ai generației ’90, care au profitat de o carență umană și de reprezentare: revoluția a „săltat” peste generația optzeciștilor, acest fenomen sociocultural fiind unul dintre cele mai tulburătoare ale actualei stări de lucruri În România. Ajung acum la experiența personală pe care am avut-o - sugerată În paragraful introductiv al provocării de față - și la Întrebările pe care doream
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
am definitivat. Aș preciza Însă că nu l-am scris doar din dorința de a servi ca text-pilot pentru această dezbatere Phantasma; ceea ce m-a interesat este să propun o platformă de discuție care să treacă dincolo de generația noastră, a optzeciștilor, ca o deschidere și o invitație la dialog pentru cei mai tineri din jurul nostru. Textul nu reprezintă doar o ipoteză speculativă, ci pornește de la o realitate cât se poate de concretă, pe care o urmăresc cu strângere de inimă de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
există grade diferite de vină? etc.), și am dorit să trimit interogația mai departe, să fac din ea o dezbatere publică. Propun, așadar, un text mai degrabă introspectiv. Pe de altă parte, el conține multe Întrebări la care nu noi, optzeciștii, suntem chemați să răspundem, ci oamenii care vin după noi, cu o altă percepție și cu o altă experiență de viață. Sunt și Întrebări - recunosc - la care nu am Încă un răspuns și Îl aștept de la alții. Textul, așa cum ați
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trecut În așa fel Încât să formeze printre politicieni o intelighentsia culturală, asta cred că ar fi de discutat. Oricum, ne putem Întreba dacă nu cumva politicienii care au actualmente funcții decizionale ( În expresia ta) nu sunt de fapt tot optzeciști. Aici Însă aș avea nevoie de niște date (de naștere). Presupunerea mea este că atât președintele, cât și premierul României sunt optzeciști, biologic vorbind, deci fac parte din această generație. Sunt oameni născuți, la fel cu optzeciștii „culturali”, În jurul anului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Întreba dacă nu cumva politicienii care au actualmente funcții decizionale ( În expresia ta) nu sunt de fapt tot optzeciști. Aici Însă aș avea nevoie de niște date (de naștere). Presupunerea mea este că atât președintele, cât și premierul României sunt optzeciști, biologic vorbind, deci fac parte din această generație. Sunt oameni născuți, la fel cu optzeciștii „culturali”, În jurul anului 1950, presupun, nu? De asemenea, cred că foarte multe funcții de decizie În stat, și În Parlament totodată, sunt ocupate de optzeciști
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de fapt tot optzeciști. Aici Însă aș avea nevoie de niște date (de naștere). Presupunerea mea este că atât președintele, cât și premierul României sunt optzeciști, biologic vorbind, deci fac parte din această generație. Sunt oameni născuți, la fel cu optzeciștii „culturali”, În jurul anului 1950, presupun, nu? De asemenea, cred că foarte multe funcții de decizie În stat, și În Parlament totodată, sunt ocupate de optzeciști. În ceea ce privește generația ’70, mai exact sintagma generația ’70, eu sunt rezervată Întâi de toate față de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
optzeciști, biologic vorbind, deci fac parte din această generație. Sunt oameni născuți, la fel cu optzeciștii „culturali”, În jurul anului 1950, presupun, nu? De asemenea, cred că foarte multe funcții de decizie În stat, și În Parlament totodată, sunt ocupate de optzeciști. În ceea ce privește generația ’70, mai exact sintagma generația ’70, eu sunt rezervată Întâi de toate față de acest construct. Deși știu că e o ipoteză cu oarecare circulație, nu cred că există o generație ’70, tocmai pentru că nu cred că promoția de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
toți ceilalți. Cred că legătura cu interbelicul spiritualist se face Într-adevăr În anii ’70, dar prin așa-numiții protocroniști, care nu sunt neapărat - ba chiar deloc - niște reprezentanți ai acestei promoții sau ai acestei generații culturale. Spui apoi că optzeciștii nu au fost fondatori ai proiectelor comunitare postdecembriste. În ansamblu, s-ar putea să ai dreptate, dar cred că există excepții care ne obligă să le luăm În seamă. Mă gândesc la Stelian Tănase, care este unul dintre fondatorii Grupului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
specifice și cu ritmul său propriu, de regulă vegetal. Cei din generația ’70 construiesc, astfel, la marginea sistemului, ceea ce Înseamnă totuși că sistemul rămâne referențial pentru ei, este acolo, ca o obsesie la care se raportează, care Îi predetermină. Abia optzeciștii ajung să trăiască anti-sistemic, numai că nici la ei ostilitatea viscerală și ideologică față de sistem nu se convertește În revoltă politică, ci În evazionism estetizant, ceea ce duce, după revoluție, la fronda anti-Establishment și la refuzul de a accepta roluri politice
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]