707 matches
-
profesională dincolo de orice îndoială, o autoare deja bine cunoscută și apreciată de către toți cei preocupați de problematica fenomenului comunicării, dar și de cultură în general. În toate lucrările sale, precum și în activitatea sa didactică, Georgina Oana Gabor, cu talentul său oratoric și cu stilul său de vorbire și mai ales de scriere de o eleganță rar întâlnită, se străduiește cu deplin succes să valorifice cunoștințele și competențele dobândite atât la Universitatea de Vest din Timișoara, ca studentă, cât, mai ales, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
cărui studiu ne-am angajat, dar și asupra personalității epistemologice a fiecăruia dintre noi. Iată-l, deci, pe profesorul Black explicând rațiunea pentru care discursul lui Chapman din 1912, piesă care, de altfel, "nici nu apare în antologiile marilor acte oratorice și nici nu a primit vreun fel de atenție sau sprijin după ce a fost declamat"111 trebuie să fie etichetat, potrivit criteriilor de evaluare retorică de factură neo-aristoteliană, drept un total "eșec"112. Motivele sunt numeroase. În primul rând, apreciază
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
diadei locuri comune/locuri speciale) a argumentelor potrivite (ce pot lua forma logos-ului, ethos-ului sau a pathos-ului) pentru a obține efecte imediate asupra publicului aflat efectiv de față, Black observă că argumentele logice lipsesc cu desăvârșire din actul oratoric pe care îl studiază. Într-adevăr, argumentează criticul, teza principală a adresei de la Coatesville, oricât ar fi ea de dificil de identificat - "mântuirea poate veni numai de la Dumnezeu" - este "furnizată publicului ex cathedra, fără nici o urmă de dovadă"120. În ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
în afara "canoanelor" criticismului retoric de factură neo-aristoteliană, scriindu-și "drumul în afară": conceptul de "second persona". În prima parte a acestei analize, ne-am concentrat atenția asupra pastorului Chapman și a întreprinderii sale discursive profund creatoare, constatând că actul său oratoric ne implică, în calitate de "(second) personae", pe fiecare dintre noi, care îl lecturăm, oferind, cu fiecare lectură, viață, adresei de la Coatesville și primind, în schimb, nu-i așa?, posibilitatea experienței (morale) viitoare. Am insistat, de asemenea, asupra relației pe care criticul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
prerogativ principal - și deci, identitate - devine capacitatea sa de a opta, a întreprins, realmente, cele mai bune alegeri, din cele posibile, având în vedere datele concrete ale situației particulare în care s-a angajat discursiv. Responsabilitatea, prin urmare, în actul oratoric, își mută centrul de greutate înspre agentul uman și înspre atributul fundamental al acestuia, conform noilor exigențe existențiale ale secolului XX: mandatul opțiunii personale. A pune, prin urmare, un pas după celălalt, pe cărările întortocheate, punctate de numeroase "răscruci" - care
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
pentru că ne amintim, cu siguranță, franchețea și hotărârea cu care acesta din urmă elimina, pur și simplu, neo-aristotelianismul, ca posibilitate critico-retorică pe scena cercetării, atâta timp cât acesta nu putea da seama de adresa de la Coatesville sau de alte astfel de acte oratorice remarcabile. Însă ce mai observăm este că, precum Black a lărgit posibilitățile criticismului retoric, astfel încât acesta să integreze astfel de evenimente discursive, alegerea lui Hill este, nu mai puțin, una pozitivă, recuperatoare, integratoare: atunci când toți criticii declară un eșec adresa
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
treime a adresei președintelui, în timp ce "tot restul constituie o pastișă moderată cu îndemânare a unor expresii familiare"276. În evaluarea sa generală a discursului președintelui Richard Nixon din 3 noiembrie 1969, criticul retoric Forbes Hill enumeră, încă o dată, virtuțile actului oratoric aflat în atenția sa și a noastră, desigur, în acest moment al parcursului metodologic în care ne-am angajat. Hill constată că, în lumina particulară a orientării neo-aristoteliene a demersului critico-retoric, în interpretarea pe care el însuși i-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
ales cu suficientă înțelepciune sau nu publicul țintă: "o întrebare importantă, scrie Hill, însă abordarea neo-aristoteliană nu ne autorizează să o punem"282. Pe de altă parte, atestă criticul, abordarea neo-aristoteliană nu are mandatul de a prezice dacă un act oratoric va rămâne "retoric viabil"283 sau nu. Este momentul când Forbes Hill îl citează pe însuși Edwin Black, cu scopul de a legitima o astfel de limitare a criticismului neo-aristotelian: într-adevăr, Black apreciase sarcina criticului neo-aristotelian de a se
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
chiar obiectelor de interes academic cărora le-au dedicat voință, viață și efort. Dar, mai ales, ambii critici au sesizat - și indicat celorlalți, membri ai comunităților academice actuale, dar și celor care vin din urmă - importanța și unicitatea, printre actele oratorice ale istoriei, ale acestor texte fundamentale ale oratoriei universale. Efortul de integrare, recuperare, evidențiere a unicității ambelor piese studiate de cei doi critici îi aseamănă pe cei doi mai mult decât orice tip de subscriere comună la practicarea legitimă a
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
autoare, în același an 1972, în care scria Forbes Hill, capitol care se intitulează An exercise in the rhetoric of mythical America (în traducere, Un exercițiu în retorica Americii mitice). Capitolul lui Campbell dă atenție, cum ne așteptăm, unui act oratoric aparte, pe care criticul îl consideră demn de interes, din perspectiva critico-retorică pe care își propune să o articuleze, exemplificând-o pe "cazul" respectiv. Cred că referirile la această parte a analizei mele pe care le-am strecurat în momentele
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
din perspectivă neo-aristoteliană. Într-adevăr, Campbell este interesată, de această dată, dintr-o perspectivă etică, de aceeași adresă a președintelui american Richard Nixon din 3 noiembrie 1969. Iată că, de data aceasta, avem, împreună, oportunitatea de a privi același act oratoric, cu care ne-am familarizat, deja, grație analizei lui Forbes Hill, parcursă în subcapitolul precedent, dintr-un alt unghi de vedere. Karlyn Kohrs Campbell este interesată de adresa președintelui dintr-o perspectivă pe care editorul Carl R. Burgchardt o numește
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
aparte, printre numeroasele povești politice cu final fericit ale Americii, este faptul că, observă Lewis, "se spune despre Reagan că a atins deosebita sa realizare datorită puterii discursului său și că, în ultimă instanță, succesul l-a părăsit o dată cu puterea oratorică"504. Însă, consemnează Lewis, chiar după cinci ani în scaunul prezidențial, Reagan era, încă, renumit pe temeiul talentului său oratoric cu totul special. Lewis confirmă "povestea despre poveste" de mai sus, identificând, în înzestrarea cu totul specială a președintelui american
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
a atins deosebita sa realizare datorită puterii discursului său și că, în ultimă instanță, succesul l-a părăsit o dată cu puterea oratorică"504. Însă, consemnează Lewis, chiar după cinci ani în scaunul prezidențial, Reagan era, încă, renumit pe temeiul talentului său oratoric cu totul special. Lewis confirmă "povestea despre poveste" de mai sus, identificând, în înzestrarea cu totul specială a președintelui american în ale oratoriei, atât fundamentul ascendenței sale, cât și motivul pentru care Reagan a atras suspiciunea unui "segment substanțial de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de varietatea de reacții la retorica sa"526. În această ultimă privință, William Lewis își începe raționamentul afirmând că reacțiile la discursul lui Reagan diverg din simplul motiv că "cei care îl ascultă îl percep pe Reagan și actele sale oratorice în mod diferit, în timp ce aplică criterii diferite de evaluare fenomenelor percepute"527. Astfel, criticul își asumă, în cele ce urmează, o dublă sarcină: pe de o parte, Lewis își propune să "explice varietatea formelor narative în discursul lui Reagan, care
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
urmare, povestea mitică a Americii și cum o articulează Reagan în discursul său? Lewis precizează, încă de la început, faptul că președintele american nu spune întreaga poveste a Americii într-un singur episod, însă mitul care transpare în toate actele sale oratorice este unul "familiar și ușor de exprimat: America este o națiune aleasă, înrădăcinată în familiile și cartierele americane, (o națiune - adăugirea mea) pe care o propulsează, inevitabil, înainte, (efortul - adăugirea mea) eroicului său popor muncitor, menit să realizeze o lume
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Reagan, în speță) să poată fi apropriat, la modul critic, în maniere atât de distincte. Răspunsul pe care analiza sa a retoricii președintelui american îl demonstrează este că actele critice respective, precum reacțiile publicului la unul sau altul dintre actele oratorice particulare ale lui Reagan, mărturisesc despre identitatea criticilor, respectiv ascultătorilor președintelui înșiși. Demersurile critico-retorice, prin urmare, exprimă în primul rând tipul de angajare, de înscriere în lume a criticului care își exercită capacitatea de apreciere asupra unui demers discursiv sau
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
a demonstra că retorica "nu este o artă inferioară"641, în timp ce Habermas, Perelman și Toulmin aleg, fiecare, câte un ferm punct de referință, rațional și emancipator, în încercarea de a da sens experienței discursive a oamenilor. Habermas apelează la "situația oratorică ideală" (the ideal speech situation, în limba engleză)642, Perelman evidențiază "publicul universal" (universal audience, în limba engleză)643, în timp ce Toulmin întrebuințează "perspectiva imparțială a raționalității" (imparțial standpoint of raționality, în limba engleză)644. Fiecare dintre demersurile teoretice ale celor
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
necruțător. Finețea și subtilitatea sunt însușiri mai rar valorificate de R., înclinat, atunci când nu polemizează dur, spre stilul măreț, grandilocvent, câteodată căzând în delir, tinzând spre sublim și neevitând, întotdeauna, ridicolul. Stilul - se poate vorbi de o manieră -, cu efecte oratorice bine calculate, este romantic, mesianic, oracular. Notarea imediată, proaspătă, zilnică, o va face Rosetti într-o vreme când nu se știa prea bine la noi ce este jurnalul intim. El avea conștiința jurnalului ca parte și interlocutor permanent și discret
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
Catolică doar un mod de expansiune, de aservire totală a românilor. Prezența autorului în text, intervențiile patetice, pasajele cu aspect de pamflet, spiritul polemic și adresarea directă reușesc să învie adesea masa amorfă a documentelor. Când familiar oral, când înalt oratoric, stilul său produce expresii lapidare, sentențioase, concentrate, prin utilizarea unor elemente plastice sau lexicale de sorginte populară sau livrescă. Apreciată superlativ de generația pașoptistă românească, Hronica... a fost unul din izvoarele ideologiei acesteia. Ca profesor de poetică, Ș. și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
Situându-se între puținii specialiști în istoria retoricii românești, F. realizează trei antologii ale acestui tip de lucrări. De la prima, Retorică românească (1980), urmată de ediția Dimitrie Gusti, Retorică pentru tinerimea studioasă. 1875 (1984), până la culegerea Cărți românești de artă oratorică (1990), demonstrează nu doar o profundă cunoaștere a bibliografiei de referință, ci mai ales calități de istoric literar apt să ofere motivațiile legate de apariția și utilitatea unei cărți de retorică, circumstanțele și ecourile ei în epocă. Ediții: Retorică românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287077_a_288406]
-
să ofere motivațiile legate de apariția și utilitatea unei cărți de retorică, circumstanțele și ecourile ei în epocă. Ediții: Retorică românească, pref. edit., București, 1980; Dimitrie Gusti, Retorică pentru tinerimea studioasă. 1875, introd. edit., București, 1984; Cărți românești de artă oratorică, pref. edit., București, 1990. Repere bibliografice: Marian Vasile, Antologia retoricilor românești, LCF, 1981, 1; Mircea Anghelescu, Retorica și cunoașterea epocii, T, 1984, 10; Roxana Sorescu, „Ritorica” lui Dimitrie Gusti, LCF, 1985, 11; Corneliu Nistor, Tradiții ale retoricii, O, 1991, 45
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287077_a_288406]
-
există o căutare a cunoașterii, care este importantă, și că acea „cunoaștere” deja dobândită este numai o ipoteză bine lucrată, formulată momentan. 5. Cetățenii constructivi și creativi se dezvoltă dintr-un mod de învățare pasiv. Pare să existe o unanimitate oratorică în promovarea scopului educației ca producere de cetățeni buni, capabili de o activitate constructivă, cu o independență și o originalitate adecvată problemelor complexe de astăzi. Totuși, este evident, în egală măsură, că principala virtute încurajată în clase la toate nivelurile
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
profesorul agreat asociindu-se în general și materia școlară agreată; detensionarea atmosferei de maximă concentrare printro glumă, evocarea unei situații plăcute, după care se revine la concentrarea necesară învățării; utilizarea gesticii adecvate, sublinierea unor aspecte, folosirea scurtei pauze de efect oratoric, intercalarea unor întrebări pentru asigurarea feedback-ului și pentru a menține interesul asupra subiectului învățării. În proiectarea și derularea procesului didactic, se va Ține seama că elevii își pot menține concentrată atenția pe un subiect dat circa 15 20 minute
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
ilustrează preferința lui K. pentru teatralitate, fast, senzualitate. Conflictele sunt numeroase și dense, replica bine articulată, caracterele căpătând consistență prin acțiune. În toate cele trei piese clasicismul se întrepătrunde cu romantismul prin tragismul declarat al confruntărilor, ca și prin replica oratorică sau prin antrenarea atent supravegheată a unui număr mare de personaje. Borgia este compusă ca o suită de scene în care eroii se prezintă și se definesc în lupta necruțătoare pentru putere, la care iau parte familiile Borgia și Baglioni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
observații și a da recomandări metodologice pentru executarea corectă a acestuia; abilitățile didactice includ capacitatea de a capta și gestiona atenția executanților și capacitatea de a prezice influențele profesional pedagogice asupra executanților grupei, capacitatea lor și potențialul de dezvoltare. abilitățile oratorice sunt necesare instructorului pentru a pune În aplicare În primul rând funcțiile educaționale și de dezvoltare. În acest scop, specialistul trebuie să dețină cunoștințe, cultură și capacitate de exprimare. abilitățile de a convinge sunt determinate de cunoașterea de către profesor a
Fitness. Teorie si metodica by Olga Aftimciuc,Marin Chirazi () [Corola-publishinghouse/Science/1170_a_1869]