375 matches
-
unui trecut anost, a unui prezent dubios sau a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în acest haos ci cum vom sfârși. Se va rupe funia? îmi voi pierde echilibrul? Voi aluneca? Sau mă voi arunca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru că îmi disturba plăcuta confuzie care-mi narcotiza simțurile și gândurile" După ce mâncară, mai cerură câte o porție și apoi încă una, încercând să domolească o stranie foame, de parcă nu făcuseră o plimbare de câteva minute cu birja, ci rătăciseră orbecăind zile în șir. După ce se îndestulară, ospătarul le aduse cafele tari și o narghilea cu două ciubuce de chihlimbar limoniu. Dacă vrei opium sau hașiș, poți să ceri tejghetarului, îi sugeră Filip, după ce își aprinse una din țigaretele lui tăiate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-l privească sau să-i vorbească, pentru a-l însoți apoi în cine știe ce alt drum bizar prin noaptea de catran a orașului. "Ce soartă de câine!" se gândea Carol, simțindu-l pe Filip pe întuneric, bălăbănindu-se de somn și orbecăind prin cameră. Dar nu era nici o urmă de milă în gândul lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în șir, fără întrerupere. Cu ochii injectați și înlăcrimați continua să mediteze, cotrobăind și orbecăind cu gândul în labirintul măruntaielor ei îmbuibate, în căutarea victimelor. Când reuși să topească și să suprime timpul, apele înșelătoare ale oglinzii părură că freamătă și că prind viață. Fragmentate și disparate apăreau pentru o clipă, ca prin ceață, imagini
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de labirintul umed și vegetal. Era unul din locurile acelea suspendate în timp, pe care îl recunoști vag, fără să-l mai fi văzut, ca și cum ai mai fi fost acolo în timpul vreunui vis sau într-o viață anterioară. Pipăind și orbecăind în beznă, rătăci toată noaptea în cerc, în căutarea scării verticale de pe zid. Ierburile lacome, mustind de viață, nu se vedeau dar exalau miasme narcotice, grele și amare. Memoria olfactivă îi purtă gândul undeva departe, în copilărie. O moleșeală dulce
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să vorbești, tot ce ai să simți și ai să gândești, afli atunci când ai înfăptuit, când ai vorbit, când ai simțit, când ai gândit. Ai în fața ta, începînd chiar din clipa care urmează, viitorul, ca un neant în care înaintezi orbecăind în întuneric, căzând peste faptele și vorbele tale, peste gândurile și simțirile tale. Viața este această izvorâre de fapte, de vorbe, de gânduri și de simțiri, peste care te îmbrîncește etern nu se știe cine. De-a lungul evoluției, nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și-l putea masca pieptănănâdu-și părul În partea dreaptă. Și iată că acum Increatul se afla În podul casei lor. Babulea Îl auzea cum mărșăluiește Învârtindu-se În cerc În jurul hornului, intonând, cu un glas pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii prin praf. Orbecăind, amenința berzele cu bastonul. Le lua drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un glas pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii prin praf. Orbecăind, amenința berzele cu bastonul. Le lua drept ciori. „Crrr, le striga, duceți-vă la vărsătoare... Acolo veți găsi tot ce poftiți...“ Începea să confunde lucrurile. La Început, confundă masa cu scaunul, lingurile cu furculițele. Cuțitele cu pâinea. Sarea cu oțetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și o mică satisfacție că ajunsesem cu bine până acolo. A durat puțin până să mă acomodez cu lumina difuză, fiindcă luna lumina greu și se strecura în încăpere prin spatele meu. Ceilalți erau deja cuibăriți prin cearșafuri în timp ce eu orbecăiam ca blegul prin mijlocul camerei. Vino mai aproape să vezi ce ți-a pus moșul în cizmulițe! se auzi un glas de silfidă, chemându mă spre capătul celălalt de odaie. Cu mâinile-n față, de parcă jucam " De-a baba oarba
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
asemenea gînduri și m-am ridicat... Dar ce să fac?... Se mai putea face ceva?... Am rămas În picioare neștiind Încotro s-o apuc... exact ca studenta pe care am lăsat-o În capul scărilor de la bibliotecă... Este iritant să orbecăi prin beznă, fără libertatea de a acționa, fără să știi pe unde te afli și care ți-e scopul, dar să fii săltat de pe drum fără nici o explicație sau scuză depășea deja orice limite... Dincolo de tejghea, proprietarul era Îngropat pînă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
hîrtie purtate pe aripile vîntului, cu tristețea și oboseala ce urmează, firesc, după orice distracție. EL ar fi stat atunci, acolo, cîntărind și punînd față-n față visurile neîmplinite și ceea ce pierduse... Ce-ar fi urmat să facă? ... Îl căutam, orbecăiam... dar În zadar. Întunecimea aceea În care bîjbîiam nu era altceva decît propria mea persoană... harta personală pe care creierul meu o concepuse... Numai că eu eram cel care stătea acolo, și nu EL. Cinstit vorbind, eu n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cald și întuneric acolo. Spinările arcuite ale femeilor și privirile atente ale bărbaților care le însoțeau ajungeau până lângă bar... M-am împiedicat de piciorul unui scaun și m-am înfipt vijelios cu fața într-o coloană, după care am orbecăit până când l-am zărit pe amicul Fielding în celălalt capăt al sălii. Îmbrăcat cu un smoching alb, își topea șoaptele în boarea ce plutea în jurul unei fete miraculos de frumoase. Purta o rochie decoltată de un cenușiu roșcat - o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu-mi spun. Trăiesc fără nici o noimă în cochilia mea până - până când? Cum devine chestia asta cu experiența care se va termina până la urmă? Ridică-te, ieși, fă-o - acum, acum. Acum! Mă las purtat de valurile vieții, șovăind, bâjbâi, orbecăi... și, iată-mă, în cele din urmă aici, semiîmbrăcat, în bucătărie, cu țigări și cafele. Dependența se dovedește a fi uneori tare comodă: nu e nevoie decât să te dai jos din pat pentru ea. Mă uit pe geam - copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine mă imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi fost, preferam să mă retrag în bârlogul meu. Oriunde m-aș fi aflat, într-un târziu porneam spre casă. Era ca și cum aș fi ieșit dintr-odată din joc și m-aș fi retras în cochilia mea. Porneam în noapte, orbecăind spre casă, singur în orașul adormit, pe străzi tăcute, în liniștea deplină a somnului tuturor. Mă simțeam, în astfel de nopți, un fel de suflet al somnului celorlalți. Ca și cum un duh, beat mort de cele mai multe ori, le veghea somnul, visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Învățătura sa despre adevărul ultim și adevărul prim la mănăstirea Golia. Nu avu Însă nici el prea mult succes. Starețul Pafnutie, arătându-i crucea, spuse: „Aceasta-i singura cale ce duce spre lumina lui Hristos... Învățătura ta te face să orbecăiești ca o cârtiță prin bezna răspândită În lume de Îngerii lui Lucifer...” „Mergând pe drumul nostru, noi vrem să atingem nemurirea. Și nu numai atât, intenționăm să-i Înviem, unul câte unul, pe toți morții din mormânt... Să unim lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
artropode care, În loc de cruci, purtau pe spate cîte un mic ceas deșteptător... Medicul mai trase un gît de „Alexandrion” și minusculele ornice ascunse sub epiderma sa sunară deșteptarea. Noimann se destinse. În sfîrșit, măcar pentru cîteva clipe, scăpase de obsesii... Orbecăind pe coridor, stomatologul Își mai aduse aminte că, Înainte de păianjeni, fusese bântuit de cuvinte de rebusuri și integrame, pe care avea, În general, oroare să le dezlege, iar când Îi vedea pe alții stând cu creionul În mână, concentrați asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și generos ar fi, nu le poate conferi decât un anumit mod de a percepe realitatea? Cum ar putea Înțelege bărbatul femeia și femeia bărbatul odată ce-și Închipuie că simțirea unuia e identică cu a celuilalt? Spirtul lui Noimann orbecăia acum În trupul Mathildei și ar fi vrut ca și spiritul ei să-i bântuie trupul. El era bărbatul și femeia, dar femeia care-l obseda rămânea totuși departe de el, undeva la capătul labirintului, unde era imposibil de pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un singur simț. Sus, jos. Jos, sus. Când nu există nici sus, nici jos. Nici dreapta, nici stânga. Nici Înainte, nici Înapoi. Carne palpitând În carne. Noimann Înainta prin Noimann. El era cârtița și galeria săpată de ea, prin care orbecăia, Încercând să iasă la lumină. Lumina Însă Însemna sfârșitul. Cât dura călătoria asta? Spațiul orb anihilase timpul. Timpul anihilase distanța dintre un eu și celălalt eu. Fusese el și ea. Noimann și Mathilda, fără a fi nici Noimann, nici Mathilda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că mai trăiește și acum Într-unul din satele vecine, ar trebui căutată. Prin posibila ei aversiune față de „domnu’ Învățător“ ar putea oferi amănunte interesante. Nu poți aprecia cât timp a trecut până ce l-ai auzit din nou pe bătrân orbecăind prin tindă și l-ai văzut intrând pe ușa camerei de curat ci o sticlă de vin ridicată deasupra capului și strigând: — Eheheheee, 95 Infanterieeee! După aceea ai amestecat bolboroselile lui cu zgomotul și mirosul furtunii. Erai Împreună cu alți băietani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Încercați să-l menajați când scotea pe nas banalități În loc de argumente. Acum sper că vă amintiți de cine e vorba pentru că tipii atât de Îngâmfați și fără nimic În cap cum era ăla sunt totuși rari. De altfel, atunci când dumneavoastră orbecăiați pe scări, eu eram Într-o discuție foarte avansată cu una Getuța de la FCTB pe tema stampelor japoneze pe care ar fi urmat să i le arăt. Îmi pare rău că În timp de băteați la ușă nu erați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unul și încă unul. Danny tresări și se trezi. Auzi telefonul sunând a patra oară, văzu că făcuse patul leoarcă de sudoare, simți nevoia să urineze și, dând la o parte haina de piele, descoperi că pantalonii îi erau umezi. Orbecăi după telefon și răspunse: — Da? — Danny, aici e Jack. — Zi-i, Jack. Fiule, te-am rezolvat cu locțiitorul comandantului, locotenentul Poulson. E bun amic cu Al Dietrich și are o atitudine ca lumea față de departamentul nostru. Danny se gândi: Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
proeminență din acest peisaj searbăd și se simte abandonat în voia sorții. Se uită în jos spre șanțul adânc pe fundul căruia își instalase cortul, întrebându-se cât o mai dura furtuna. Indienii încă se luptă să-și monteze corturile, orbecăind printre frânghii și piroane. În mod ciudat, palanchinul se află în același loc, unde l-au lăsat. Dacă nu i s-ar fi spus că se află cineva în el, ar fi jurat că e gol. Nu trece mult și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și-ți spune c-ai îmbătrânit, Este semn clar că are pe altcineva, care-l bagă-n boală...“ Ce-a spus? Îl bagă-n boală? Își amintește orele petrecute din casa bărcii și vorbele pe care le murmura Star când orbecăiau pe întuneric, încercând să se dezbrace mai repede. De când vine ea aici? Se luptă cu ceva, o suspiciune ascunsă, când un grup de albi bine îmbrăcați intră pe ușă. Imediat, Bricktop trece pe o melodie populară, iar cel de la pian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
duce. Este ca și cum ar fi de cart. Dacă nu dă o formă definită temerilor sale, și-ar putea pierde mințile. Cam fără tragere de inimă, îmbracă ceva și se îndreaptă în direcția povârnișului. Când trece pe lângă latrină, observă pe cineva orbecăind. — Hei! Hei! Unde ai plecat? Este Gittens, de care nu poate scăpa, fiind convins c-a descoperit cine știe ce complot. Ești nebun, zice acesta, când Jonathan îi spune unde se duce, dar suspiciunea lui este mai puternică decât frica. Vin cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]