345 matches
-
Gufi, mai sunt zile... GUFI (Cu lacrimi.): L-aș fi convins de orice, de orice... Mă credeți? CĂLĂUL: Sigur, Gufi, mușcă și tu... (îi întinde para.) GUFI: Pe mulți i-am convins, pe mulți... Ah, ce osândiți erau altădată, ce osândiți... Și cum mă mai ascultau... cu gâturile alea ale lor subțiri, ca de sticlă... COLONELUL: Erau oameni adevărați. Știau să moară. GUFI: Erau înalți și subțiri. Aveau degete lungi și ochi albaștri. CĂLĂUL: Nu tremurau niciodată. Erau drepți și aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
moară... E un escroc. GUFI: Ă fost decorator de vitrine... COLONELUL: Să-l dăm afară-n brânci! Să-l gonim cu pietre! GUFI: Credeți c-o să vrea să plece? GARDIANUL: Ia te uită! Nu n-am gândit la asta! GUFI: Osândiții ăștia au ajuns într-un hal... Nu mai vor să plece. Dacă ar fi vrut ar fi plecat de mult. COLONELUL: Sigur, ar fi putut să fugă. GARDIANUL: Ar fi putut să mă roage să-i dau drumul. CĂLĂUL: Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și leagă singur ochii; se lasă în genunchi; își așează capul pe buturugă.) GUVERNATORUL ( Se ridică, plșește spre public; ceremonios.): Doamnelor și domnilor! Iată. un om deosebit! Iată un om minunat, cum fiecare dintre noi ar trebui să fim. Acest osândit s-a dovedit a fi o adevărată conștiință, o adevărată forță umană! A vrut să moară demn și, iată, a obținut tot ce și-a dorit. Și-a salvat demnitatea, a arătat că moartea este pentru el un adevăr la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui un minus de iluzie de care ne fălim, îndurerați? Ce consolare i-o fi lipsit sau în mijlocul căror mângâieri a fost întrerupt, dezbinîndu-se fericirea la care a trebuit să fie sensibil, chiar de s-a născut cu vocație de osîndit? Și un monstru se naște cu înclinări spre fericire, ce nu le poate pierde chiar dacă ea l-a abandonat. Ce ne împiedică în viață de la cinism chiar atunci când mintea ne împinge și ne silește? Ce ne mărginește impertinența ultimă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
culorilor este de mare efect. Pohod ha Sybir este un puternic poem În tonuri bacoviene. Apare, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai întâmplase, ci o să fie însoțit până la Stilo și totodată va fi înștiințat Episcopul din Squillace ca să controleze orice mișcare va să facă și orice atitudine pentru care va trebui să dea socoteală. Te vei întoarce la baștină precum un osândit și, fiindcă noi suntem convinși că tu ești un vulcan în erupție creat de Dumnzeu pentru a face să strălucească și mai tare bunătatea sa și divina sa înțelepciune, n-o să te scăpăm din ochi. Data viitoare n-o să mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
celulei, în anume zile, am văzut ieșind din fundul meu viermii pe care în timpul zilei îi înghițisem. Nici ei nu vor să se molipsească de la biata mea carne și fug atunci când mă apropii să-i prind, și-njură ca niște osândiți ai iadului atunci când îi poftesc să danseze ca să mă distrez și eu puțin. Sunt, sigur că da, animale spurcate, dar au o omenie a lor și știu, când e cazul, să cânte și să recite poezii în străvechea limbă a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să vândă cărțile așezate pe dușumea pe nimic. Ele erau de mare valoare, și numai Sultana Manigomian ar fi fost în stare, făcând o expoziție și un catalog, să scoată preț bun pe ele. La toate propunerile Hangerlioaicăi de evadare, osânditul strâmbă din nas. Întâi nu voia să se refugieze la boși, apoi, admițând că ar fi trecut provizoriu peste această susceptibilitate, știa că membrii Mișcării nu-l gustă și nu i-ar da vreun ajutor serios lui, de dragul său personal
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a trebuit să le iau, întrucît personalul închisorii a înțeles rețeta nu facultativ, ci imperativ. N-au plecat de lângă mine până n-am luat mizerabila sare amară. Ah! Dacă prin miracol aș scăpa de aici, ca ministru aș ordona ca osândiții la moarte să fie lăsați să moară cum poftesc. Este ridicol asta: n-ai voie să mergi la zidul de execuție constipat. Într-un fel, am înțeles filozofia doctorului și a comandantului închisorii: osânda la moarte e o pedeapsă morală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
această încurcătură și pierderile sârbilor sunt relativ mici. Ieșiți din bătaia puștei, regimentul românesc fu încungiurat și dus la Deligrad și Alexinaț, unde un consiliu de război, convocat grabnic, au hotărât zecimarea regimentului. Principele a grațiat pe mulți din cei osândiți (deși după lege nu are în asemenea cazuri dreptul de grație) însă cu condiția că la bătăliile viitoare cei grațiați să steie în linia întîia de luptă Totuși șasezeci de oameni din acest regiment fură împușcați la Deligrad, iar restul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
nu au nici o consistență umană sau literară, nefiind bune nici măcar de adormit copiii. Ele mai păcătuiesc și prin aceea că multe dintre ipoteticele mijloace ultramoderne pe care le stăpânesc personajele au fost rapid depășite de realitate. La Cremenal! Avocați și osândiți Lasă, că-i spui eu tot la domnu’ avocatu’! Tarsița Popeasca Literatura noastră nu prea cunoaște opere dedicate exclusiv sau aproape exclusiv unui proces, așa cum abundă ele în literatura americană de pildă. Asta pentru că la noi judecata se făcea și
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
care îi detesta atât pe creștini cât și pe Nero, nu s-a alăturat împăratului, cum s-a petrecut mai apoi cu prilejul altor persecuții. Dimpotrivă, populația romană și-a exprimat, pentru a doua oară, sentimentele de milă față de cei osândiți, de condiție socială modestă, care se îndreptau spre supliciu nu în folosul public, ci din cruzimea unui singur. În poporul care îi ura pe creștini și în același timp simțea milă pentru ei și în cuvintele din cruzimea unui singur
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
adevăr, l-au scos din închisoare și l-au dus spre palatul sultanului. În loc însă a-l înfățișa sultanului, paznicii l-au oprit în piața palatului. L-au dezbrăcat, l-au descălțat și i au pus o cămașă albă; cămașa osândiților la moarte. Apoi l-au urcat pe un pod înalt, numit eșafod. Aici se afla călăul cu o secure mare și grea, lângă un trunchi gros, îndată au fost aduși și cei patru feciori ai lui Brâncoveanu, toți desculți și
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
ani... -Fiule, mori în legea ta, pentru țara ta, l-a povățuit Brâncoveanu. În scurt timp, capul tânărului fecior de domn a căzut sub securea călăului. A căzut, apoi, și capul celorlalți, Radu, Ștefan și Constantin. În cămașa aibă a osândiților, cu părul sur, cu picioarele goale, Brâncoveanu a stat împietrit. N-a mai rostit nici un cuvânt. Știa că sultanul s-ar fi bucurat mult dacă l-ar fi văzut plângând ori văitându-se. Chiar călăul a rămas impresionat de atâta
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
de milă? a întrebat căpitanul de panduri. Au cutezat a se gândi la răscoală! Zic că-l așteaptă pe acel lotru, Tudor din Vladimiri, să mi ia moșia și conacul. Căpitanul s-a uitat, cu luare aminte, la cei șapte osândiți. Fata aproape leșinase. Părul îi atârna despletit. Obrajii, înnegriți de lacrimi și de fum. Cum te cheamă? a întrebat căpitanul. Dar fata n-a putut răspunde. A gemut doar, sfâșietor de dureros. Tâlhăroaica asta-i Tinca, fata lui Todiraș. A
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
Iuliu Prodan în 1939. Era ca o a doua Biblie... Nu ne era frică de examene dar nu eram înscriși la școală... Așa că moș Flondurică, om cu suflet, milă și credință în Dumnezeu, a găsit acest prilej, portiță și pentru osândiții de noi, frații Buraga. Ne-a făcut un conces pentru care nu pot să-l uit cât voi trăi, am să-l stimez și dincolo de mormânt. Un domn din Comisie numit de sat, Puiu Mani, s-a dus la tablă
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
mare adus de oi, că mult câștig aduc oile: și lână și lapte și miei; țapul n aduce acest câștig. Animalele necuvântătoare sunt roditoare și neroditoare prin firea lor. Oamenii sunt roditori și neroditori prin voință; de aceea sunt unii osândiți, iar alții încununați. Dar nu-i osândește până ce nu-i judecă mai întâi. De aceea îi și așază înaintea Lui și le spune păcatele. Ei vor grăi cu blândețe, dar nu le e de nici un folos acum blândețea. Și pe
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
întâi pe cei care au făcut fapte bune și spune: Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, că am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc și toate celelalte. Dar ca să nu spună cei osândiți: Nu aveam cu ce face milostenie, Hristos îi osândește, punându-le în față pe ceilalți oameni care au fost în aceeași stare ca și ei; așa precum le osândește pe fecioarele cele nebune, punându-le în față pe fecioarele cele
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
negrăitele bunătăți făgăduite, iar cei ce vor primi locul de-a stânga, focul veșnic și întunericul cel mai din afară și viermele neadormit și scrâșnirea dinților și plânsul neîncetat și rușinea fără margini, de care va suferi mai mult cel osândit la chinul fără sfârșit decât de toate celelalte feluri de pedeapsă”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, ep. 4, în PSB, vol. 81, p. 43) „Să ne gândim la ceasul înfricoșat al răspunsului ce va trebui dat în fața înfricoșătorului și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
O altă pildă. Slobozirea de osândă și de pedeapsă a răufăcătorilor, a ucigașilor, a hoților, a spărgătorilor de morminte și a acelora ce îndrăznesc altele ca acestea ține numai de bunătatea împărătească. Dacă un judecător l-ar slobozi pe un osândit fără poruncă împărătească și s-ar apăra și el când este învinuit, tot așa: Pentru că împăratul slobozește, slobozesc și eu, nu numai că n-ar scăpa de vină prin această apărare, ci dimpotrivă, ar aprinde împotriva lui și mai mult
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
comun. Despre transportul acestora, al delincvenților, aflăm că se făcea astfel: "Ras pe jumătate și cu gâtul prins în lanțuri, deținutul era târât în public de către dorobanțul de pază care mergea călare. Popasurile se făceau prin cârciumi, unde gardianul și osânditul petreceau împreună, pe cheltuiala acestuia, care, la rându-i, își procura banii din cerșitul prin piețele și ulițele pe care era purtat. În condițiile amintite, istoria bolnavilor mintali în Moldova se confundă, până la un punct, cu istoria penitenciarelor. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
o smucitură scurtă, i-o rupse din rădăcină. Valuri de sânge bolboceau în gura lui Mahavira, zvârcolindu-se într-un horcăit înfundat". Totul culminează cu jupuirea de viu a sărmanului moritur: în mijlocul gărzilor însetate de oroare, călăul "se apropie de osândit și trase cu vârful cuțitului o linie dreaptă de la buric până sub gât, încet, cu mare băgare de seamă să nu pătrundă prea adânc și să nu țâșnească prea mult sânge". Ordalia se încheie abia la apus, când sadicul executor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
silindu-se să zâmbească în chip ipocrit. Lectorul înregistrează scena ca printr-o lentilă fotografică, neînduplecat fidelă, dar detașată de imaginile redate: "Închipuiască-și cineva într-o sală [...] o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărâți spre ucidere, călăi și osândiți, luptându-se, unii cu furia deznădejdei, și alții cu aprinderea beției. Boierii, neavând nici o grijă, surprinși mișelește pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai împotrivi". În plin carnagiu, fac figură separată aceia cu puseuri eroice. Remarcabile sunt încatenările
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dar ei îi simțeau deja apăsarea, căci altfel unde dispăruse acel sentiment caracteristic sufletelor oamenilor simpli, care sunt pătrunse de simpatie și chiar de milă pentru orice condamnat, oricât de odioase ar fi fost faptele lui? Doar sentimentul vinovăției față de osândit poate conduce la atâta ură. Și arhiereul Theodosie aștepta cu trupul chircit ultima pericopă din seara aceea. Îi aștepta pe Ana și Caiafa să se îndoiască de ei înșiși, să se îngrozească la ideea că poate Iisus a fost chiar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
corturi deschise spre locul execuției și un fel de estradă ridicată pe țăruși din lemn de brad și podită cu scânduri din același material. Estrada era spre apus, în așa fel ca lumina răsăritului de soare să-i prindă pe osândiți din față și ca privitorii invitați special să se poată desfăta netulburați de razele dimineții. Ienicerii din gardă se strânseră într-un cerc, înghesuind condamnații între ei. Se luminase, torțele fură stinse și paznicii închisorii își luară locurile lor în jurul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]